Premierul olandez Mark Rutte exclude o izolare totală a populaţiei și a declarat luni că vrea să favorizeze dezvoltarea unei imunităţi colective în Olanda, scenariu în care – a avertizat el – cea mai mare parte a compatrioţilor săi se vor contamina cu noul coronavirus, relatează France-Presse.
Guvernul olandez a ordonat duminică închiderea tuturor şcolilor, barurilor, restaurantelor, caselor de toleranţă şi cafenelelor, până la 6 aprilie.
În discursul său către naţiune, premierul a anunţat luni că guvernul său vrea să ajungă la o „imunitate de grup”, în aşteptarea unui vaccin. Scenariul presupune ca persoanele cel mai puţin vulnerabile să primească virusul, în timp ce persoanele vârstnice şi bolnave ar urma să fie protejate prin măsuri speciale. Potrivit premierului, un asemenea scenariu de imunizare colectivă ar putea dura „luni de zile, dacă nu chiar mai mult”.
Potrivit ultimului bilanţ al autorităţilor, 1.413 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus au fost depistate în Olanda, dintre care 24 de decese.
O idee similară cu a premierului Mark Rutte fusese vehiculată săptămâna trecută și la Londra, de premierul Boris Johnson.
Citiți și:
Anglia alege infectarea a 60% din populație cu noul coronavirus pentru imunizare
Poate ca va adapati din aceeasi apa ca si englezii? Sau poate ca ordinul a sunat la fel pentru amandoi? Cum de ganditi la fel in „combaterea” virusului ucigas? Sunteti, este clar, in acelasi duh. Care duh, sau al cui? De unde a izvorat asa, dintr-odata am putea spune fara sa gresim, o asemenea „mare iubire” fata de specia umana de nu puteti dormi de grija sanatatii lumii?
Sa stiti insa ca glasul vostru nu-i glasul Celui pe care-L asteptam noi ortodocsii, ci este al vrajmasului neamului omenesc.