Reprezentanţii Mitropoliei Banatului au transmis unele recomandări preoţilor din Centrul Parohial Timişoara, printre care aceea că enoriaşii pot asculta slujbele din curtea lăcaşurilor de cult, la difuzoare. Recomandarea Mitropoliei Banatului vine în contextul infectărilor cu coronavirus, pentru a nu se crea aglomeraţie.
„Duminica, în biserici, mai ales în Timişoara, unde se adună câte 200 de credincioşi, se poate sta şi în afara lăcaşurilor de cult, în curtea bisericilor, pentru că marea majoritate a bisericilor au sisteme de sonorizare. Sunt foarte mulţi credincioşi care vin, intră cinci minute în biserică, aprind o lumânare, apoi pleacă mai departe. Instrucţiunile sunt transmise acum şi în teritoriu, pentru a anunţa toţi preoţii”, a declarat pentru News.ro, Ionel Popescu, vicar eparhial la Arhiepiscopia Timişoarei.
Potrivit sursei citate, în Centrul Parohial Timişoara se dezinfectează, periodic, toate obiectele cu care intră în contact enoriaşii, iar oamenii care sunt bolnavi sunt rugaţi să stea acasă.
„Am transmis în biserici să se ia măsuri de dezinfectare a tuturor obiectelor cu care vin în contact direct credincioşii: uşi, strane, icoane, balustrade, podeaua se dezinfectează cu materiale de dezinfecţie specială. Suntem conştienţi de ceea ce înseamnă protecţia credincioşilor. Toţi preoţii îi anunţă pe credincioşii care sunt răciţi să nu vină la biserică. Sunt chemaţi în timpul săptămânii cei care doresc să se spovedească şi să se împărtăşească în acest post, pentru ca atunci sunt mai puţini oameni în biserică”, a mai spus Ionel Popescu.
Conform hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, adunările la care participă mai mult de 1.000 de persoane sunt strict interzise, iar pentru orice eveniment în care se adună peste 200 de oameni este nevoie ca organizatorii să solicite un aviz de la Direcţia de Sănătate Publică şi să ofere toate datele despre participanţi.
Corectitudine politică!
„Sa ceara aviz si sa OFERE TOATE DATELE despre participanti”. Ca la ….Politie!!!?
Pai, el a ieșit deja din Biserica! Acuma, vrea să ieșim și noi?!
Eretic este!!!
Aia nu mai este Biserica!!! Ci capiste idoleasca!
Biserica lui Hristos a intrat in catacomba!
Deci tu din catacomba scrii?