Duminica Ortodoxiei. Predica mărturisitoare a mitropolitului Serafim de Pireu

Iubiţi Părinţi şi fraţi, preadoriţii mei fii în Domnul,

Noul Cuvios al Bisericii noastre, Sfântul Iustin Popovici în monumentala sa operă „Biserica Ortodoxă şi Ecumenismul” semnalează: „Ecumenismul este numele comun pentru falsele creştinisme, pentru falsele „biserici” ale Europei Occidentale. În el se află inima tuturor umanismelor europene în frunte cu papismul.

Iar toţi aceşti falşi creştini, toate falsele biserici nu sunt nimic altceva decât o erezie lângă altă erezie. Numele lor evanghelic de obşte este panerezie”.

Pe aceeaşi lungime de undă fericitul întru adormire Stareţ Arhimandritul Haralambie Vasilopoulos ne oferă adevărata imagine a ecumenismului:

„Ecumenismul este o mişcare mondială a Sionismului Internaţional şi are ca unic scop cucerirea politică şi religioasă a Lumii! Ecumenismul este o groaznică vijelie, care se pregăteşte să dărâme din temelii – aşa cum îşi imaginează – „Una, Sfânta, Soborniceasca şi Apostoleasca Biserică” a lui Hristos”.

Este un sălbatic uragan al puterilor întunericului care îşi concentrează mania lui catastrofală îndeosebi împotriva Ortodoxiei, cu o puternică dorinţă ameninţătoare, de a o nimici şi de a o face să dispară”.

În sfârşit, fericitul întru adormire Stareţ Arhimandritul Atanasie Mitilineul numeşte Ecumenismul ultimul înaintemergător al lui Antihrist.

Aşa cum globalizarea la nivel politic urmăreşte să unească lumea şi să constituie un stat mondial, o guvernare electronică mondială, o monedă mondială, o economie mondială, aşa şi Ecumenismul, la nivel religios, vrea să unească toate religiile (ecumenism inter-religios) şi toate ereziile (ecumenism inter-creştin) într-o religie mondială, sfidând şi marginalizând uriaşele, giganticele şi haoticele diferenţe dogmatice şi dărâmând din temelii dogmele şi credinţa Bisericii Ortodoxe.

 Ecumenismul este cea mai mare erezie eclesiologică din toate epocile, deoarece nivelează şi echivalează toate religiile şi credinţele.

Rădăcinile Ecumenismului trebuie căutate în spaţiul protestant, pe la mijlocul secolului al XIX-lea. Atunci, anumite „confesiuni creştine”, văzând că oamenii le părăsesc, din cauza crescândei indiferenţe religioase şi a mişcărilor antireligioase organizate, s-au văzut silite la o grupare şi la o colaborare.

Această activitate unionistă a lor a căpătat o formă organizată, ca Mişcare Ecumenică, în secolul al XX-lea. Şi, în principal, în anul 1948, prin înfiinţarea la Amsterdam (Olanda) a aşa-numitului Consiliu Mondial al Bisericilor – care, în mod esenţial, este Consiliul Mondial al Ereziilor, al lui Lucifer şi al minciunii, decât al „Bisericilor” – care îşi are sediul la Geneva.

Unul din mijloacele, pe care le foloseşte Ecumenismul, ca să-şi atingă scopurile sale, este sincretismul, acest duşman de moarte al credinţei creştine, pe care îl promovează aşa-numitul „Consiliu Mondial al Bisericilor” sau mai degrabă „Harababura Mondială a Ereziilor”, aşa cum pe bună dreptate a fost caracterizat.

„Sincretismul înseamnă relativizarea religiilor şi a ideilor religioase. Este o sinteză şi o joncţiune religioasă pan-ecumenică a elementelor celor mai opuse şi neasemănătoare”.

Ecumenismul se mişcă în două niveluri: primul este inter-creştin, iar al doilea este inter-religios.

În felul acesta avem ecumenismul inter-creştin şi ecumenismul inter-religios, care constituie două din direcţiile de bază ale Ecumenismului.

Atât ecumenismul inter-creştin, cât şi ecumenismul inter-religios, sunt lupii îmbrăcaţi în piei de oaie şi Caii Troieni, care în esenţă adoră idolii, fie ai taberelor lor, fie ai patimilor lor personale, fie ai logicocraţiei, fie ai crezului lor politic, fie ai ideologiilor lor filosofice.

Teologia Ortodoxă decurge din experienţa Revelaţiei, care, în Biserica Ortodoxă, oferă energia dumnezeiască necreată a Sfintei Treimi. Ecumenismul inter-creştin promovează unirea diferitelor „confesiuni” creştine (papistaşi, protestanţi, anglicani, iehovişti, penticostali, monofiziţi cu Mireasa lui Hristos – Sfânta Biserică Universală Ortodoxă) pe baza criteriului minimalismului dogmatic.

Conform principiului ecumenist al „sincretismului dogmatic inter-creştin”, diferenţele dogmatice dintre eterodocşi sunt doar tradiţii formale şi rituale ale fiecărei „biserici” şi trebuie să fie ocolite pentu binele unităţii Bisericii, care poate să se exprime prin diversitatea diferitelor forme şi manifestări.

Iar ecumenismul inter-religios, considerând că în toate religiile există elemente pozitive, promovează unitatea între ele şi îndeosebi între aşa-numitele trei religii monoteiste din lume: creştinismul, islamul şi iudaismul.

În câteva cuvinte, promovează aşa-numita „pan-religie”. Conform principiului ecumenist al „sincretismului inter-religios”, trebuie să privim „punctele teologice comune”, care există în toate „religiile monoteiste”, ca să construim unitatea religioasă a lumii.

Sfântul Simeon Noul Teolog spune că pentru ca un om să se mântuiască trebuie să aibă credinţă dreaptă (= ortodoxă) şi fapte şi vieţuire drepte (= ortodoxe); altfel nu se mântuieşte. Acelaşi lucru îl scrie şi Sfântul Chiril al Ierusalimului „Catehezele” sale.

Dacă este greu să se mântuiască un creştin ortodox, care se nevoieşte, cu atât mai mult un aşa-zis ,,creştin”, care aparţine grupărilor eretice ale papismului, protestanţilor, monofisiţilor, e cu putinţă să se mântuiască?

Cum să se mântuiască un musulman, care crede că Coranul este chipurile inspirat de Dumnezeu, când acesta Îl neagă pe Dumnezeul Treimic şi dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu întrupat?

Cum să se mântuiască un iudeu, de vreme ce nici în Vechiul Testament nu crede, nici nu-l trăieşte, ci crede în Talmud şi în Kabala, care sunt o magie demonică şi o satanolatrie [adorare a satanei]? Şi de ce noi, cei ce credem în Biserica Ortodoxă, să dorim cu orice preţ să ne rugăm împreună şi să liturghisim împreună cu ereticii, cu eterodocşii şi cu cei de altă religie?

Nu-i ajutăm să se mântuiască pe nici unul din eretici prin a le spune că şi ei sunt pe calea dreaptă, care conduce la acelaşi Dumnezeu, însă pe o altă cale, care este legitimă şi ea, ca drumul, pe care-l urmăm noi creştinii ortodocşi.
Prin urmare, Ecumenismul este un mare obstacol în calea adevăratei uniri. Dimpotrivă, o anulează şi o nimiceşte, arată că este inutilă şi desuetă.
Ecumenismul, pentru a-şi materializa scopurile sale, neglijează principiile de bază ale Ortodoxiei.

Promovează concepţia ,,Bisericii extinse”, conform căreia Biserica este una, dar îi cuprinde şi pe creştinii de orice ,,confesiune”,  din moment ce au primit botezul.
Astfel, toate ,,confesiunile creştine” sunt între ele ,,Biserici surori”. Este vorba despre teoria Teologiei Baptismale.

În acelaşi duh se mişcă teoria ,,Bisericii Universale văzute”.

Biserica, care există – s-ar zice – ,,în mod nevăzut” şi este alcătuită din toţi creştinii, se va arăta şi în dimensiunea ei văzută prin eforturile unioniste comune.

Aceste concepţii au fost influenţate şi de teoria protestantă a ramurilor, potrivit căreia Biserica este un ,,copac”, care are ca ,,ramuri” toate ,,confesiunile creştine”, iar fiecare dintre ele deţine doar o parte din adevăr.

Se adaugă, de asemenea, şi teoria ,,celor doi plămâni”, care a fost dezvoltată între ecumeniştii ortodocşi şi papistaşi. Conform acesteia, Ortodoxia şi Papismul sunt ,,cei doi plămâni” cu care respiră Biserica.

Pentru a începe, chipurile, să respire corect iarăşi, va trebui ca cei doi plămâni să-şi sincronizeze respiraţia.

Ecumeniştii dintre ortodocşi şi papistaşi cred că papismul prin  logicocratie (raţionalim) şi gândirea filosofică este o completare indispensabilă la ,,creştinătatea divizată”, iar misticismul spiritualităţii ortodoxe completează raţionalism papismului.

Şi Ortodoxia şi papismul sunt două tradiţii la fel de legitime ale Bisericii celei Vechi, unite, Una şi Nedespărţită.

Pentru a funcţiona corect organismul Bisericii, trebuie să se unească din nou ,,cele două Biserici surori” – Ortodoxia şi Papismul, după ce îşi vor fi purificat memoria istorică de greşelile, ignoranţele şi „întâmplătoarele” războaie, care au avut loc între ortodocşi şi papistaşi în ultimul mileniu şi să înceapă o nouă epocă, o Nouă Ordine a Lucrurilor între cele două Biserici, care se va întemeia pe o dragoste reciprocă, pe o admirabilă colaborare pe teme de unitate, mărturie şi misiune comună în lumea actuală secularizată, în cosmopolitism şi ateism.

În realitate, însă, Papismul vrea să absoarbă Ortodoxia prin unirea de tipul ,,Uniaţiei”, pe care şi-o doreşte cu ardoare, făcând concesii inofensive faţă de papism, dar în dauna flancului Ortodoxiei.

De aceea, se impune ca noi toţi să informăm pe orice creştin ortodox asupra planurilor papismului, care nu este Biserică, ci un stat – Vaticanul. De asemenea, papismul nu este nici Biserica Romano-Catolică.

Nu este nici Romană, nici Catolică, nici Biserică. Nu are nicio legătură cu Romanitatea, nici cu Romania. Nu este Catolică [Universală], deoarece singură s-a despărţit de Biserica Ortodoxă în anul 1054 după Hristos. Nu este Biserică, pentru că a devenit stat, după ce a cedat celei de-a treia ispitiri a lui  Hristos. Papismul a acceptat propunerile diavolului de a i se închina pentru a-l face atotţiitorul lumesc al pământului.

Noi, ortodocşii, suntem adevărata Biserică Romano-Catolică. Noi, Ortodocşii, suntem Romeii, Romanii, nouă ne aparţine Romania, Romanitatea. Ortodoxia este Biserica lui  Hristos cea Una, Sfântă, UNIVERSALĂ şi Apostolică, singurul şi unicul Lui Trup, avându-L Cap pe El.

Deşi la nivel mondial edificiul Papismului se clatină în mod primejdios din cauza ateismului, a secularizării, a auto-justificării papistaşilor şi a imoralităţii lor, cu mii de scandaluri de pedofilie, din nefericire, ecumeniştii merg să sprijine Papismul făcând concesii în temele credinţei, tradiţiei, cultului şi conducerii.

De aceea, trebuie să luăm aminte la porunca: ,,Fiţi înţelepţi ca şerpii şi fără de răutate ca porumbeii”. ,,Iată vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor”.

O teză de bază a Ecumenismului este şi următoarea: Este permisă, chipurile, rugăciunea în comun dintre ortodocşi şi eretici sau cei de alte religii.

Scopul Ecumenismului nu este să golească Sfintele Biserici de credincioşi – dimpotrivă, le vrea pline până la refuz -, numai că aceşti „credincioşi” vor avea fiecare propria lui credinţă şi învăţătură.

În sfârşit, între metodele, pe care le foloseşte Ecumenismul pentru apropierea creştinilor, se află şi minimalismul dogmatic şi maximalismul dogmatic.

În ceea ce priveşte minimalismul dogmatic, este vorba despre un efort de a reduce dogmele la cele mai necesare, într-un  „minimum” ( = minim, infim), pentru a fi depăşite diferenţele dogmatice dintre „confesiuni” şi a surveni ,,unirea creştinilor”. Însă consecinţa este neglijarea dogmei, declasarea şi minimalizarea importanţei ei.

Ei zic: ,,Să se unească creştinii, iar dogmele le vor discuta mai târziu teologii”! Prin această metodă sigură a minimalismului dogmatic poate că este uşor ca creştinii să se unească. Astfel de „creştini” însă, pot să fie ortodocşi, adică creştini întru adevăr?

În ceea ce priveşte maximalismul dogmatic, e de înţeles efortul unora de a adăuga noi cuvinte şi noi termeni la dogmă, pentru a explica, chipurile, mai bine credinţa sau pentru a ajunge la o nouă interpretare – mai amplă.

Aşadar, e clar că acceptarea, adoptarea şi însuşirea pan-ereziei Ecumenismului şi a teoriilor lui antiortodoxe, minimalizează şi depreciază  Sfânta noastră Biserică, Trupul lui  Hristos.Dacă potrivit ecumeniştilor, toate confesiunile şi religiile sunt acelaşi lucru, dacă toţi credem în acelaşi Dumnezeu, dacă ereziile şi religiile sunt moduri diferite, dar acceptate de apropiere de acelaşi Dumnezeu, atunci de ce au mai murit sfinţii şi martirii noştri şi de ce Dumnezeu a umplut cu har moaştele lor?

Una din nenumăratele dovezi dumnezeieşti, minunate şi indiscutabile, pentru toate cele de mai sus, este Sfântul Slăvitul Sfinţit Mucenic Atanasie Lituanianul, Egumenul din Rusia Mică, pe care l-au asasinat uniaţii catolici din Polonia: l-au aruncat într-o cloacă, unde a rămas vreme de şaptesprezece ani; şi când fraţii noştri ortodocşi i-au scos trupul mucenicesc din duhoarea cloacei s-a arătat prin harul Dumnezeului Celui Viu, întreg, nestricat şi răspândind bună mireasmă, iar astăzi sfântul binecuvintează Biserica Ortodoxă a Poloniei cu moaştele lui nestricate, neschimbate şi făcătoare de minuni şi oferă de acum şi el – istoric vorbind – răspunsul cerurilor la panerezia Ecumenismului care este născocirea şi lucrarea fiarei din adânc.

Cu rugăciuni înflăcărate, nevoitoare şi părinteşti!

MITROPOLITUL VOSTRU,
† SERAFIM de Pireu

traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară “Sfântul Marcu al Efesului”