X

Asta ne mai lipsea: Muzeul homosexualității din România, proiect în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române și cu Muzeul de Artă

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Asociația Mozaiq a primit o finanțare de aproape 200.000 de euro, granturi norvegiene, pentru dezvoltarea Muzeului Culturii Queer, proiect derulat în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române, respectiv cu Muzeul Național de Artă Contemporană.

Potrivit unui anunț făcut de Ministerul Culturii, prin intermediul Unității de Management care se ocupă de Granturile SEE 2014-2021, finanțarea se acordă pentru „consolidarea antreprenoriatului cultural și dezvoltarea audienței și a publicului”.

Din cele 13 proiecte aprobate pentru finanțare în cadrul acestui apel, Mozaiq- asociație care reprezintă drepturile homosexualilor din România- este a doua clasată în funcție de suma primită (951.800 de lei), cu doar 19 lei mai puțin față de cea mai mare finanțare.

Bugetul alocat apelului de proiecte a fost de 2.500.000 euro, iar valoarea sprijinului financiar nerambursabil acordată unui proiect a fost cuprinsă între 50.000 euro și 200.000 euro. Suma reprezintă100% din totalul costurilor eligibile ale proiectului, în cazul proiectelor implementate de beneficiari ai ajutorului de minimis de tip instituție publică de cultură, respectiv 90% din totalul costurilor eligibile ale proiectului în cazul proiectelor implementate de beneficiari ai ajutorului de minimis de tip ONG sau societăți comerciale/ societăți cooperative.

Ministerul Culturii va finanța Muzeul Homosexualitatii

Licitația pentru sprijinirea financiară a mai multor proiecte culturale a fost adjudecată de trei proiecte mari, Muzeul Culturii Queer, un muzeu al minorităților sexuale, Mirrors of Brâncuși și Grădina Culturală Calatis.

Banii sunt alocați de Ministerul Culturii, prin programul Ro-Cultura, sumele fiind asigurate și alocate de Norvegia, Islanda şi Liechtenstein. Suma totală pusă la bătaie de cele trei state este de 2.5 milioane de euro.

Pentru alocarea banilor, între 50.000 și 200.000 de euro, pentru fiecare proiect eligibil, Ministerul Culturii a organizat o licitație de proiecte, 13 dintre acestea beneficiind de finanțare.

Printre organizațiile participante, Asociația Mozaiq LGBT a primit o finanțare de 951.000 de lei, adică 199.995 euro, pentru finanțarea Muzeului Culturii Queer. Pentru cine nu știe, termenul de LGBT este folosit în cazul persoanelor care au o anumită orientare sexuală: lesbiene, homosexuali, bisexuali și transsexuali. Este numită uneori și „cultura queer”.

Proiectul finanțat de Ministerul Culturii va fi derulat în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române, Asociația Culturală Replika, Muzeul Național de Artă Contemporană și Kjersti Vetterstad.

Despre Granturile SEE 2014-2021

Granturile SEE și Norvegiene reprezintă contribuția financiară acordată de Norvegia, Islanda și Liechtenstein pentru reducerea disparităților economice și sociale în Europa și pentru consolidarea relațiilor cu 15 state membre ale Uniunii Europene, conform versiunii oficiale. De mult ori, însă, aceste granturi au finanțat propaganda homosexualității, precum și organizații radicale ale minorităților.

Valoarea totală a contribuției financiare aferente Granturilor SEE și Norvegiene 2014 – 2021 este de 2,8 miliarde de euro. România beneficiază de un buget total de 500 milioane de euro, a doua cea mai mare alocare financiară dintre cele 15 State Beneficiare.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

11 comentarii

  1. Cutremur politic în Germania, UE incepe sa se prabuseasca
    Merkel isi demite proprii oameni incercand sa opreasca ascensiunea partidului AfD, de extrema dreapta, in fosta RDG: dupa demiterea premierului landului Turingia, Merkel l-a demis si pe comisarul celor cinci landuri – printre care Turingia – care formau Republica Democrată Germană înainte de reunificarea din 1990.
    https://www.dcnews.ro/cutremur-politic-in-germania-membru-important-al-guvernului-concediat-de-angela-merkel_728489.html
    „Dexit” după „Brexit”: Alternativa pentru Germania (AfD), al treilea partid ca mărime din Germania, vrea să impună „Dexit” ca temă pentru viitoarea campanie electorală.
    „Majoritatea germanilor își doresc și ei să iasă din sclavia UE”
    Aceste declarații ale liderilor AfD vin după ce un fost europarlamentat conservator britanic, Daniel Hannan, a numit trei țări, Italia, Olanda si Danemarca, despre care crede că vor urma curând Marea Britanie în afara UE.
    https://evz.ro/dexit-dupa-brexit-germania-afara-din-ue-dupa-modelul-marii-britanii.html

    1. Evreii din partidul populist Alternativa pentru Germania se constituie în asociație, stârnind ovații
      „O imigrație în masă a tinerilor din cultura islamică” ar fi în detrimentul vieții evreiești din Germania din cauza „relaționării lor antisemite”, a comunicat marți membrul fondator Dimitri Schulz.
      „AfD este singurul partid din Republica Federală care tematizează problema urii musulmane față de evrei, fără a o neutraliza”
      https://www.hotnews.ro/stiri-international-22722809-evreii-din-partidul-populist-alternativa-pentru-germania-constituie-asocia-rnind-ova-dar-repro-uri.htm

      Cine s-ar fi gandit ca evreii, care plang incontinuu ca nazistii au produs holocaustul, au devenit varful de lance al extremistilor de dreapta din Germania?

  2. Coreea de Nord și-a închis granițele pentru toți turiștii străini, majoritatea chinezi.
    Pe 30 ianuarie, agenția KCNA a anunțat că autoritățile au declarat stare de urgență și că au fost create centre medicale în toată țara. Totodată, toți oamenii care au intrat în țară după 13 ianuarie au fost puși “sub supraveghere medicală”.
    https://www.digi24.ro/stiri/externe/de-ce-nu-raportat-coreea-de-nord-niciun-caz-de-coronavirus-pana-acum-desi-se-afla-in-mijlocul-epidemiei-1256789
    5 nord coreeni au murit datorita coronavirusului
    https://www.dailynk.com/english/sources-five-north-koreans-died-coronavirus-infections/
    Coreea de Nord se pregateste sa expulzeze diplomatii chinezi si rusi si membrii faliliilor lor “suspecti de a avea coronavirus”
    https://www.dailynk.com/english/north-korea-temporarily-deport-foreign-diplomats-suspicious-symptoms/
    SUA ar putea profita de criza din China pentru a ataca Coreea de Nord si a impiedica unificarea celor doua Corei
    https://www.scmp.com/week-asia/opinion/article/3049597/china-distracted-now-time-trump-act-north-korea

    Sfarsitul este mult mai aproape decat isi imagineaza lumea!

  3. Fraților, dacă satanistii ăștia au să-și bata joc în halul asta de tara asta mult încercată și plina de sângele strămoșilor, sfinții români înșiși se vor ruga ca Dumnezeu sa intervină…

  4. Moscova face “Muzeul blocadei Leningradului” la Chisinau

    „Sunt numeroase acțiuni care vin să diminueze din valorile naționale românești din Basarabia. Sau cel puțin acesta este scopul Federației Ruse, pe care și-l realizează prin interpușii săi din R.Moldova. În ultimele luni, de către înaintații PSRM, Igor Dodon au loc atacuri repetate împotriva limbii române și istoriei românilor. Ion Ceban, întors de la Sankt Petersburg va cheltui bani pentru a deschide la Chișinău un muzeu al blocadei Leningradului”.
    https://www.timpul.md/articol/istoricii-atenioneaza-ca-moscova-implementeaza-comandamente-ruseti-in-r–moldova-depinde-de-noi-daca-putem-sa-ne-solidarizam-sa-inelegem-ca-de-fapt-suntem-minii-i-atrai-in-sfera-rusiei-151847.html

    1. Ιn 1999/11/8 A avut loc o eclipsă totală (coroana solara) Atunci s-a născut Antihristul!In1999 /1/1 prima moneda euro la Maeștrii (Frankfurt) .Totul e pregatit cu mare viclenie! Schimbari majore v-aduceri întreagă omenire!

  5. Serviciile de informații sunt la putere peste tot în lume

    Posted by justitiarul
    http://www.justitiarul.ro/serviciile-de-informatii-sunt-la-putere-peste-tot-in-lume/

    INFORMAȚIA este cea mai importantă resursă din lume. SERVICIILE DE INFORMAȚII sunt la putere peste tot în lume. Informația naște imperii și tot ea le prăbușește. Informația este vânată, furată, negociată, vândută, copiată și tranzacționată cu o viteză uluitoare.

    De ce? Pentru că informația îți permite să vezi în același timp și în trecut și în viitor.

    Credeți că aurul este cea mai scumpă resursă? Sau apa? Petrolul? Mâncarea? Comparați valoarea acestor resurse cu următoarele:

    Informații despre zăcăminte aurifere de care încă nu știe nimeni.

    Informații despre izvoare de apă minerală pe care nu le exploatează nimeni.

    Informații despre o nouă pungă de petrol sau despre epuizarea resurselor.

    Informații despre contaminarea unei recolte de cereale.

    Să mergem mai departe. Priviți imaginea de mai jos. Sunt două avioane supersonice aproape identice. Este vorba de Concorde (produs anglo-francez) și Tupolev 144 (produs sovietic).

    Cum credeți că au sfârșit prin a fi izbitor de asemănătoare? Culegere de informații. Sovieticii au lansat modelul lor înaintea celor din vest.

    Un exemplu asemănător din lumea ceaiului, un produs foarte valoros. În secolul al XVIII-lea proprietarii British East India Company au trimis în China un scoțian, expert botanist, pe nume Richard Fortune iar informațiile culese de acesta au dus la spargerea monopolului cu ceai deținut până atunci de chinezi.

    În domeniul militar și cel politic informația te ajută efectiv să vezi în viitor și să construiești opțiuni.

    Serviciile de informații și contrainformații dețin tehnologia și expertiza necesare culegerii, interpretării și valorificării informațiilor obținute în mod secret și împotriva voinței deținătorilor acestora.

    De aceea de multe ori oameni de informații sunt împinși la vârful structurilor politice folosindu-se de accesul privilegiat la informație.

    Iată câteva exemple. Președintele Rusiei Vladimir Putin, fost ofițer KGB, fostul președinte american George H W Bush, fost șef al CIA, fostul președinte al partidului Liberal-Democrat din Marea Britanie Paddy Ashdown, fost ofițer MI6.

    Aceștia sunt doar cei mai proeminenți însă partidele și structurile guvernamentale locale din toate țările gem de agenți de informații.

    Din cele de mai sus ajungem la următoarele concluzii:

    – Țara este condusă efectiv de serviciile de informații.

    – Cine controlează serviciile de informații stăpânește România.

    – Partidele sunt caricaturi politice dominate de ofițeri de informații

    – Poporul poate prospera numai atunci când serviciile de informații sunt de partea sa.

    Pentru ca neamul românesc să se salveze trebuie să avem în fruntea serviciilor patrioți români.

    Până atunci nu luați în seamă circul din spațiul politic. Oricine ajunge la putere va fi antiromân.

    Zilele astea a „căzut” din nou guvernul țării. În timp ce Orban (PNL), Ciolacu (PSD), Tăriceanu (ALDE) și Barna (USR) se joacă de-a negocierile cu președintele Iohannis cine credeți că ia deciziile în stat?

    Ați ghicit. Capii celor șapte servicii de informații de mai jos la ordinul stăpânilor de capital din exterior. SRI, SIE, STS, SPP, DGIA, DOS și cu voia dumneavoastră ultimii pe listă, cei de la DIPI.

    Țineți aproape și ne va fi mai bine!

    Neamul românesc va renaște iar noi vom învinge cu armele educației, ale iubirii de neam și ale curățeniei sufletești!

    Trăiască Nația!

    România Românilor, Numai a Românilor și a Tuturor Românilor!
                                                                    Bogdan VASILE
    http://www.justitiarul.ro/serviciile-de-informatii-sunt-la-putere-peste-tot-in-lume/

    Iar sri-ul nostru e condus de un evreu…ca nu se mai gasea un român…
    Asta spune totul…explica totul…tot ce s-a intamplat in tara noastra de 30 de ani…fara resurse, fara economie, fara aur, petrol, gaze, paduri, pamantul stramosesc pentru care strabunii nostri si-au varsat sangele la Posada, Rovine, Vaslui, Calugareni, Plevna, Marasesti…totul se afla in mana strainilor…goniti din tara cu milioanele…invadati de straini, de sodomisti homosexuali…totul pentru distrugerea identitatii nationale si crestine….

    De acee ne trebuie UNITATEA NEAMULUI NOSTRU !
    sa nu ne lasam dezbinati !
    De aceea a fost atacat marele Tudor Gheorghe care militeaza pentru UNITATEA neamului nostru !

  6. CITESTE SI DA MAI DEPARTE !
    DESPRE CE INSEAMNA CRIMA NUMITA “DONARE DE ORGANE” !
    ADICA DESPRE CRIMINALII CARE ABUZEAZA DE ASA ZISA “MOARTE CEREBRALA” PENTRU A MAI DA CATIVA ANI TICALOSI, BOGATILOR CU BANI, CARE SANT IN STARE DE ORICE PENTRU ASTA, CHIAR SI DE ASTFEL DE ABUZURI CARE DUC LA CRIMA !

    S-A TREZIT DIN COMĂ ÎN TIMP CE MEDICII SE PREGĂTEAU SĂ-I RECOLTEZE ORGANELE

    Actual 09.02.2020

    https://www.aparatorul.md/s-a-trezit-din-coma-in-timp-ce-medicii-se-pregateau-sa-i-recolteze-organele/

    Dupã un accident de maşinã întâmplat în octombrie 2012, daneza Carina Melchior, în vârstã de 19 ani, a stat trei zile în comã la Spitalul Universitar din Aarhus, Danemarca. Medicii au estimat că în câteva zile urma să intre în moarte cerebrală şi au sugerat pregătirea sa pentru donarea de organe. Dacă intra în moarte cerebrală, după scoaterea de pe aparate, se estima că inima tinerei avea să mai bată şi fata avea să mai respire neasistată încă vreo câteva zile, după care i se puteau recolta organele pentru donare. La nici 24 de ore după ce părinţii şi-au dat acordul pentru donarea de organe, spre uimirea părinţilor şi a personalului medical, fata a început să-şi mişte picioarele şi a deschis ochii. Iar asta după ce fusese scoasă de pe aparate şi de sub medicaţie, afirmă sora ei mai mare, Camilla Melchior, în documentarul Die Pigen Der Ikke Ville Do (Fata care nu a vrut să moară), difuzat de DR, Televiziunea Naţională Daneză (n.red. – se impune aici o corecţie la ştirea difuzată de Pro TV acum un an şi patru luni, în care se spune că tânăra s-a trezit chiar înainte ca doctorii să o scoată de pe aparate). Chiar în perioada în care Carina a ajuns la spital, exista un interes sporit pentru promovarea donării de organe în Danemarca. O companie de producţie independentă publicase cu o lună înainte un scurt metraj ficţional, realizat din fonduri private şi cu sprijinul unui spital, în care se prezentau toate etapele care duceau la donare: un accident, părinţi îndureraţi (jucaţi de actori), medici care consiliază. Echipa de la televiziunea naţională daneză şi-a propus în schimb să realizeze un documentar de tip reality tv şi i-a urmărit pe părinţi la spital din prima clipă, filmând atât discuţia cu medicul care le sugera donarea de organe, cât şi momentul în care pacienta s-a trezit. Reprezentanţii legali ai spitalului au încercat să împiedice difuzarea documentarului, deoarece, spuneau ei, creează falsa impresie că oamenii se pot trezi din moarte cerebrală (pe când Carina se trezise înainte ca aceasta să se instaleze propriu-zis). Părinţii au decis să dea în judecată spitalul. Avocatul familiei, Nils Fjeldberg, a declarat pentru ziarul Ekstra Bladet: „Sigur că este o traumă majoră, atât pentru ea, cât şi pentru părinţi, care au fost convinşi că nu mai era nimic de făcut şi nu le rămânea decât să îi doneze organele”. El a mai adăugat că, după ce s-a trezit, fata întreba întruna dacă doctorii au încercat să o omoare. Tatăl ei a declarat pentru acelaşi ziar danez: „Bandiţii aceia în halate albe au renunţat prea repede, fiindcă aveau nevoie de un donator de organe”. Spitalul şi-a cerut scuze, spunând că s-a făcut o greşeală, deoarece nu existau încă semne clare de moarte cerebrală în clipa în care s-a vorbit despre donarea de organe. Un medic danez a declarat pentru Daily Mail că a fost un caz nefericit de proastă comunicare între familie şi medici: „Din punct de vedere medical, nu s-a făcut nicio greşeală. Fata nu a fost nicio clipă declarată în moarte cerebrală, deoarece nu era încă astfel. Şi nu aveau de gând să îi ia organele, a existat doar o conversaţie despre donarea de organe în cazul în care fata intră în moarte cerebrală”. Întrebarea este de ce au scos-o, totuşi, de pe aparatul de respiraţie artificială dacă nu era încă în moarte cerebrală şi încă nu aveau de gând să o pregătească pentru recoltarea de organe. Claus Thomsen, directorul spitalului a declarat că, în urma acestui caz, instituţia medicală a adoptat proceduri noi în abordarea donării de organe. După trezirea Carinei, un tabloid danez, BT, a scos de la naftalină un caz cu zece ani mai vechi, din 2002, în care pacientul Jesper Bendixen a fost în mod eronat evaluat a fi în moarte cerebrală de medicii aceluiaşi spital. Familia a fost presată să-i doneze organele, după care s-a constatat că acesta era în viaţă şi ulterior şi-a revenit complet. O altă întrebare este câte astfel de cazuri au scăpat opiniei publice pentru că pacienţii, chiar dacă nu erau în moarte cerebrală propriu-zisă, nu au reuşit să se trezească „la timp”, aşa cum au avut norocul să o facă aceşti doi norocoşi. Întrebare pe care în mod sigur şi-au pus-o şi cei 500 de danezi care, după prezentarea cazului Carinei Melchior în presă, s-au retras de pe lista de donatori de organe. Dezbaterea publică iscată de trezirea la viaţă a Carinei Melchior în 2012 a determinat guvernul danez să-şi propună introducerea de noi reguli de recoltare a organelor de la pacienţii declaraţi în moarte clinică. Carina a trecut cu bine de programul de reabilitare, şi-a făcut planuri pentru a deveni grafician şi a început să gătească împreună cu familia şi să călărească pe Mathilde, iapa ei. Între timp, cazul a fost înaintat către consiliul medico-legal de pe lângă guvernul danez, care trebuia să evalueze procedurile şi să dea un verdict expert dacă s-a greşit din punct de vedere ştiinţific şi deontologic. Însă, conform ziarului The Copenhagen Post, pe 14 octombrie 2013 raportul experţilor încă întârzia, din cauza conflictelor de interese: membrii respectivului consiliu aveau sau avuseseră colaborări cu spitalul Aarhus, unii fiind chiar foşti colegi ai neurochirurgului acuzat, Benedicte Dahlerup. Deoarece faptele urmau să se prescrie pe 20 octombrie 2013, poliţia a ales să o acuze pe Benedicte Dahlerup, medic neurochirurg, de neglijenţă în serviciu, urmând ca eventualele delicte de drept penal (criminale) să fie adăugate la dosar când va fi gata evaluarea unor experţi independenţi. Sistemul de donare de organe din Danemarca este de tip opt-in, adică cine vrea îşi poate oferi în mod voluntar organele în eventualitatea unei morţi cerebrale. Noţiunea de moarte cerebrală a apărut prima dată în 1968 pentru a putea netezi accesul la organe în cea mai bună stare pentru transplant, dar încă este contestată de unii medici şi specialişti în etică. Unii spun că nu există teste standardizate care să dovedească fără putinţă de tăgadă că pacientul este mort, iar alţii critică definiţia conceptului, care nu li se pare suficient de riguroasă.

    Articol relatat de portalul stiripentruviata.ro

    Citeşte mai mult pe aparatorul.md: S-a trezit din comă în timp ce medicii se pregăteau să-i recolteze organele https://www.aparatorul.md/s-a-trezit-din-coma-in-timp-ce-medicii-se-pregateau-sa-i-recolteze-organele/

  7. G-ral (sri)Aurel Rogojan :
    “….Ion Iliescu a salvat integritatea teritoriala a României? Eu spun nu, a salvat-o Patriarhul Alexei al Moscovei, fiindca realitatea asta este. Si Miterand si Helmuth Kohl, cu binecuvantare papala si binecuvantarea altor cancelarii occidentale achiesasera la ceea ce s-a chemat o federalizare a României. Un plan ceva mai vechi care includea si acea Republica Socialista Federativa Transilvania, in ipoteza unui atentat fizic la viata lui Ceusescu si urmand sa-i ia locul fiind expres nominalizat Ion Iliescu si existand si un document al Departamentului Securitatii Statului  in aceasta chestiune olograf…”
      https://evz.ro/evz-tv-generalul-aurel-rogojan-integritatea-teritoriala-a-romaniei-a-fost-salvata-in-1989-de-patriarhul-alexei-al-moscovei-nu-de-ion-iliescu.html

    G-ral(sri) Aurel Rogojan despre cine a salvat unitatea si integritatea teritoriala a poporului  nostru la lovitura de stat din decembrie 1989 data de fortele oculte iudeomasonice care  stapaneau(si stapanesc) serviciile secrete occidentale si sovietice, coordonate de Brucan, Iliescu si P. Roman.
    ASADAR, PENTRU CEI CARE SE LASA INSELATI DE CLISEUL PROPAGANDISTIC IUDEOMASONIC DIN OCCIDENTUL IMPERIALIST CU “RUSII CEI RAI”…”RUSII NE OCUPA”…RUSII NE ATACA”…
    Nu e vorba de rusi, nu e vorba de poporul rus ortodox, care doreste unitatea poporului, stiut fiind ca aceasta da putere pentru care a si  intervenit Patriarhul ortodox al Moscovei! E vorba de fortele oculte iudeomasonice care au ocupat tari si guverne in toata lumea, la rusi dar mai ales in occident si  care duc o politica de “dezbina si stapaneste” si paine si circ”, pentru control si manipulare, pentru acaparea de resurse si teritorii, pentru transformarea popoarelor in populatii, pentru transformarea si coborarea omului mai prejos decat animalul, pentru distrugerea identitatii nationale si crestine, PENTRU PIERDEREA SUFLETULUI – miza finala !
    Astfel, avem dezbinarea dorita de occidentali si serviciile secrete sovietice, stiut fiind ca responsabili pentru evenimentele din 1917, (pentru comunism si razboiul civil ce a urmat, soldat cu  milioane de rusi ortodocsi morti), sant evreii care formau 85 % din guvernul rus in 1917-este putin probabil ca in 1989 sa fie altfel.
    Nici la noi nu putea fi altfel, dupa zeci de ani de exploatare si influenta iudeomasonica a formelor fara fond din sec. 19 aduse din lupanarele occidentului cu “regii” lor, dupa alti zeci de ani de comunism si  dupa alti 30 de ani de “valori” occidentale iudeomasonice,  condusi numai de alogeni, de cei care au luat puterea in decembrie 1989,  nu santem dezbinati teritorial(mai putin Basarabia) dar santem dezbinati politic, social, cultural, santem jefuiti de straini si alungati de pe pamantul nostru stramosesc cu milioanele ! Santem  o colonie unita din punct de vedere teritorial, dar dezbinata social, politic si cultural pentru a fi bine exploatata de straini, de bancile, corporatiile si multinationalele occidentale !
     
    SA FIM UNITI ! SA NU NE LASAM !
    SA NU NE LASAM DOBORATI DE “JUSTITEA” LOR INDEPENDENTA, DE STATUL LOR DE “DREPT”, DE POLITICA LOR “CORECTA”, DE ACUZATII MINCINOASE SI PARSIVE CA…SANTEM RASISTI, XENOFOBI, ANTISEMITI, NATIONALISTI(!!!!) CA NE IUBIM PREA MULT TARA SI PAMANTUL STRAMOSESC, DACA CLAMAM ADEVARUL SI STRIGAM PANA LA CER NEDREPTATEA, DUREREA NOASTRA SI ASUPRIREA DIN PARTEA ALOGENILOR CARE NE-AU ACAPARAT PRIN MINCIUNA, VICLENIE SI “VALORI” OCCIDENTALE, CA LUPII LA OI,  TOATE INSTITUTIILE STATULUI !!!
    SA NU CADEM IN CAPCANA IUDEOMASONILOR DE A FI DEZBINATI, DEZRADACINATI, DE NE DENIGRA SI URÂ TARA, POPORUL ,TRADITIA, CULTURA, OBICEIURILE, CANTUL POPULAR, BISERICA STRAMOSEASCA ORTODOXA-MAICA NEAMULUI NOSTRU DUPA CUM BINE ZICEA MARELE PATRIOT NATIONALIST MIHAI EMINESCU !!!

  8. @gheorge și ion asupriți de străini,
    și care este planul?!
    România și poporul roman vor mai exista dacă vor deveni instant ortodoxe habotnice sau deloc, MUSAI prin elita conducatoare MILITARA, GENIALHABOTNIC ORTODOXA, fara EXCEPTIE.
    vorbiți de educație și unire ?
    acestea nu devin de la sine.
    ursul, poporul deci, joaca cum ii cinti, asa cum se si vede de 30 ani. Depinde totdeuna de cine cinta.
    Circul numit “democratie si alegeri”ca de 30 ani, prin vot, este o facatura satanista in folosul stapinilor satanisti interni /externi , strict.
    poporul majoritar, (nu cel 28% alegatorii lui iliescu/constantinescu/basescu/iohanis – aceeasi MIZERIE, trasa la indigo-care este sistemul SATANIST romanesc, EXECUTANTUL, care suge ROMANIA, cel care se autopropulseaza si autoalege de 30 ani (circa sasemilioane cu clientela aservita, care NICIODATA nu se va uni cu POPORUL, avind girul ALOGENILOR-CONDUCATORI care fac PLANUL in interior, trasat de papusarii internationali . Acestia toti trebuie expulzati din popor cu orice risc, ei fiind cei care de macar de o mie sase sute de ani tin ROMANIA in
    IAD ) trebuie sa-si SCOATA in fata ELITA nationalista CONDUCATOARE MILITARA, GENIALA SI HABOTNIC ORTODOXA care este obligata sa aplice INTOCMAI SE DE INDATA “DUHUL” CAPITANULUI CORNELIU ZELEA CODREANU! DICTATURA MITARA FORTATA pe perioada NEDETERMINATA care sa decreteze stare de necesitate, INCHIDEREA GRANITELOR SI Tribunal Militar , intr-o ORA de la preluarea puterii.
    Restul sint fraze adiacente, iar totul decurge de la sine prin citeva LEGI FUNDAMENTALE trasate pe genunche in 48 de ore ,care sa aduca INSTANT DREPTATE, ORDINE, DISCIPLINA, TRAI MINIM DECENT EGAL DE LA VLADICA LA OPINCA pe o perioada de prestabilita,DEZVOLTARE, EDUCATIE, STAGIU MILITAR OBLIGATORIU barbati/femei timp de doi ani, SANATATE, renegocierea fiecrei intelegeri cu UE, NATO, AMERICA, RUSIA pe principii NATIONALISTE 100%,musai in aceasta ORDINE !
    TTRECETI CONCRET LA ACTIUNE, VOI, ELITA CONDUCATOARE MILITARA, GENIALA SI HABOTNIC ORTODOXA, iar POPORUL, cel 72% se CONFORMEAZA INSTANT daca va simte OAMENI ADEVARATI, OAMENII DREPTATII SI AI LUI HRISTOS, nu diavoli inraiti ANALFABETI TRADAYORI cum sint SECURISTII ROMANI care conduc ROMANIA incepind cu anul 1979 de la fuga tradatorului satanist pacepa.
    Restul, sint tot INTERESE MESCHINE :”plecati voi, ca sa venim noi,astialalti” , iar poporul ADEVARAT, cei 72%sa fie tot indobitocit, malnutrit, exploatat, batjocorit, MINTIT LA SINGE, UCIS LA PROPRIU si expulzat din tara.

Dă-i un răspuns lui Gheorghe si Ion asupriti de straini Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button