X

Vaccinarea obligatorie: PSD consideră că în contextul noului virus din China este o necesitate și o urgență

PSD a anunțat, joi, că are ca prioritate în noua sesiune parlamentară Legea privind vaccinarea obligatorie. Proiectul este în Parlament de peste doi ani și a fost promovat de Guvernul Tudose, a fost adoptat de Senat în toamna lui 2017, dar a rămas blocat în Comisia de sănătate a Camerei Deputaților.

„PSD are ca prioritate în această sesiune parlamentară Proiectul de Lege privind vaccinarea obligatorie. Sănătatea populației este o chestiune ce ține de siguranța națională, iar pericolul reprezentat de răspândirea alarmantă a unor virusuri letale trebuie să aibă un răspuns ferm. Vaccinarea reprezintă cea mai eficientă și mai sigură măsură pe care un stat responsabil o poate lua pentru a proteja viețile cetățenilor săi. Lupta politică trebuie lăsată deoparte! Sincopele în aprovizionarea cu vaccinuri, asigurarea distribuției în timp util a acestora în țară, problemele legate de vaccinarea efectivă trebuie rezolvate.
Este nevoie de predictibilitate!”, este mesajul postat de PSD pe Facebook, însoțit de un clip cu fostul ministru al Sănătății Florian Bodog, care vorbește despre necesitatea vaccinării.

Trebuie remarcat că anunțul PSD vine pe fondul apariției noului coronavirus din China, care a pus în alertă Organizația Mondială a Sănătății și autoritățile țărilor din lumea întreagă.

Totuși, Guvernul PSD condus de Mihai Tudose a promovat un astfel de proiect încă din august 2017 și, deși a deținut puterea și în Parlament și în Guvern până la finalul anului trecut, PSD nu a adoptat legea. Proiectul a trecut de Senat în octombrie 2017 și apoi a mers la Camera Deputaților, forul decizional. Comisia de sănătate a Camerei Deputaților, condusă de PSD, avea termen în noiembrie același an să depună raportul, însă proiectul a fost uitat.

În cursul anului trecut, Sorina Pintea, ministrul Sănătății la vremea respectivă, a amintit în mai multe declarații despre legea vaccinării, însă spunea că trebuie să existe consens pentru a fi adoptată.

„Am vorbit cu colegii de la PSD, dar fiind o lege cu impact atât de mare cred că se procedează corect. Pentru a putea adopta o astfel de lege e nevoie de un consens, este o lege care va afecta sănătatea publică. Deocamdată, în Comisia de sănătate, există încă multe discuţii şi nu neapărat parlamentarii PSD nu sunt de acord. Părerea mea personală – este nevoie să avem în lege cuvântul obligativitate, pentru că, dacă nu avem această sintagmă, nu am rezolva problema. Discuţiile sunt între obligativitatea vaccinării şi obligativitatea informării”, spunea Sorina Pintea, în mai 2019, la Palatul Victoria, întrebată de ce nu se adoptă mai rapid legea vaccinării în Parlament.

Ce prevede proiectul Legii vaccinării

Proiectul Legii vaccinării prevede că, în cazul vaccinurilor obligatorii, consimţământul pentru imunizare se prezumă ca fiind dat, iar sancţiunile pentru părinţii care refuză vaccinarea copiilor merg de la avertisment şi până la amenzi de 10.000 de lei. La înscrierea în unităţile de învăţământ va fi solicitată o adeverinţă care să ateste efectuarea vaccinurilor, iar în cazul în care schema nu este completă, este obligatoriu ca în maximum un an copiii să fie imunizaţi. Antigenele vaccinale obligatorii la intrarea în colectivitate a copiilor sunt cele împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei, rujeolei, rubeolei, oreionului, hepatitei B.

”În cazul vaccinărilor obligatorii, consimţământul pentru vaccinare se prezumă ca fiind dat”, stabileşte proiectul de lege, potrivit căruia excepţie de la această prevedere fac situaţiile în care părinţii sau persoana responsabilă refuză în scris vaccinarea copilului minor.

De asemenea, părintele sau persoana responsabilă, în cazul copilului minor, este scutit de obligaţia prezentării acestuia la vaccinare, dacă acesta are o contraindicaţie definitivă la un anumit vaccin sau la toate vaccinurile, în situaţia în care prezintă medicului care are în evidenţa sa minorul o certificare a situaţiei invocate. Certificarea contraindicaţiei de vaccinare a copilului se realizează de către Comisia Judeţeană de Vaccinare, în baza dovezilor medicale prezentate.

Conform proiectului de act normativ, la data înscrierii copiilor sau a adulţilor într-o unitate de învăţământ sau într-o altă colectivitate, aceasta are obligaţia de a solicita prezentarea unei adeverinţe, emisă de către medicul de familie care are în evidenţa sa persoana respectivă, care să ateste sau să infirme efectuarea vaccinărilor obligatorii.

În cazul în care vaccinările obligatorii nu au fost efectuate, persoana responsabilă are obligaţia prezentării, până la intrarea în colectivitate, a unuia dintre următoarele documente eliberate de către Comisia Judeţeană de Vaccinare sau a Municipiului Bucureşti: calendarul de recuperare pentru antigenele vaccinale obligatorii sau adeverinţa contraindicaţiilor medicale definitive pentru anumite vaccinări. Dacă nu este prezentat unul dintre aceste documente, unitatea de învăţământ are obligaţia de a sesiza Comisia Judeţeană de Vaccinare sau a Municipiului Bucureşti în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în colectivitate.

”În cazul prezentării unui calendar de recuperare a antigenelor vaccinale obligatorii, schema de vaccinare propusă trebuie să fie completată în termen de un an de la data admiterii în colectivitate”, se arată în proiect.

Părinţii sau alţi reprezentanţi legali care nu prezintă copiii la vaccinare sau care refuză imunizarea acestora vot fi convocaţi, în vederea consilierii, la Comisiile judeţene de vaccinare sau la Comisia de Vaccinare a Municipiului Bucureşti. Convocarea se face în baza sesizării furnizorilor de servicii medicale de vaccinare, a DSP sau a colectivităţilor de învăţământ, respectiv sesizări din sistemul de protecţie a drepturilor copilului.

Comisiile de vaccinare iau în evidenţă copilul nevaccinat, consiliază cel puţin o dată la 3 luni părinţii sau ceilalţi reprezentanţi legali ai minorilor care trebuie vaccinaţi, până la acceptarea planului de recuperare. De asemenea, stabilesc un plan de recuperare pentru antigenele obligatorii posibil a fi administrate în conformitate cu vârsta şi monitorizează cazul până la administrarea tuturor vaccinurilor corespunzătoare vârstei.

Categorii
Vaccin
cuvinte cheie
loading...

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

19 comentarii

  1. Ce treaba o avea un virus eliberat dintr un laborator cu vaccinarea obligatorie la noi,numai ciumatii pot sti;ca nu au fost de ajuns cei peste 25 de ani de rau,acum trebuie sa incheie in forta acest partid la fel de spurcat ca si celelalte
    Ce vreau sa spun:celor ce vor imbratisa acea lege,dupa ce se vor imbolnavi sau li se vor imbolnavi membri din familie sa nu aibe pretentia ca statul sa le suporte cheltuielile aferente;nu se va intampla asta!singura solutie este neacceptarea legii,lupta cu statul criminal si cu reprezentantii lor,in speta medicii si producatorii de vaccinuri care nu vor sa si asume nici o raspundere pentru ceea ce va urma pe urma;nu uitati ce s a intamplat cu Hexipharma,cu Colectiv,astea fiind cazurile de rasunet din ultima vreme;dar mai sunt nenumarate despre care se stie foarte putine;tineti minte:legea vaccinarii obligatorii va distruge populatia Romaniei!

    1. Pai are, ca de aia a si fost pus „in liberate”, sa se imbolnaveasca lumea, sa inceapa isteria televiziunilor si boborul sa ceara singur vaccinarea!

  2. Pe mine ma amuza cum minte sistemul si ce argumente aduce, cum se dau singuri de gol si cum se intrevad intentiile vadit criminale:

    Adica, filarmonica lui peste din Timisoara, filarmonica de care nu a auzit nimeni si nu e curios nimeni, auzi tu! are turneu, nu la Beijing, nu la Hong Kong, nu la Shen Zen, ci in orasul lui peste Whuan, de care, de asemenea nu a auzit nimeni.

    Iar acest pretext, aceasta gripa, e folosita ca sa vaccinezi obligatoriu de pojar si rujeola, boli ale copilariei de care nu a murit nimeni.

    Iar prosimea ii crede.

    1. Adevarat!Prostia ucide!In copilaria mea pojarul era o boala normala ,capabila sa produca imunitate naturala.Copii vor fi cobaii lor ,scapa cine poate,restul vor suferi de grave efecte ca alergii nestapanite,autism ,s.a.,..Trebuie sa luptam cu criminalii astia.Dumnezeu sa apere poporul acesta greu incercat si sa lumineze mintile romanilor care cred in vaccinare!

      1. Asta e sloganul #rezistentilor: coruptia ucide, prostia ucide, aia ucide, ailalta ucide. Coruptia = rau, prostia = rau.
        La ortodocsi raul nu este impersonal, abstract ca si „prostia” care „ucide”.
        La ortodocsi raul este „cel rau”, adica are nume si chip, face si pui. Cati pui are cel rau pe lumea asta? Puzderie..

  3. Pe mine Sa ma scuteasca! Eu si familia mea ne-am” vaccinat „de Nastetea Domnului Nostru IISUS HRISTOS cu TRUPUL SI SINGELE DOMNULUI din POTIRUL SFINTIT la ALTARUL BISERICII !MULTUMIM TIE DOAMNE!
    Si mintenas ne mai” vaccinam” o data dupa prima saptamina din POSTUL PASTELUI si inca o data de PASTE.Si tot asa de cite ori va rindui SFINTA TREIME CU MAICUTA DOMNULUI SI SFINTII TOTI ! AMIN!
    Sa se vaccineze ei cu vaccinurile lui sarsaila pina le-or iesii ochii din orbite si sufletele din piept de prostavani satanisti NEORTDODOCSI ce sint.
    Sa fraereasca fraerii.
    NOI SA NU NE TEMEM cei „vacinati din SFINTUL POTIR !
    ANTIDOTUL SI PANACEUL UNIVERSAL impotriva tuturor inventiilor diavolesti, TRUPUL SI SINGELE DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS .
    AMIN!

  4. Sorina Pintea: ” Pentru a putea adopta o astfel de lege e nevoie de un consens, ESTE O LEGE CARE VA AFECTA SANATATEA PUBLICA”.
    Oare a scapat porumbelul, caci „a afecta sanatatea publica” poate insemna ca ne putem astepta ori la adio sanatate, ori la garantarea sanatatii. Mie nu-mi miroase bine aceasta agitatie a forurilor conducatoare ale tuturor statelor lumii de a introduce vaccinarea obligatorie. Nu au aceste foruri atata iubire de oameni incat sa nu mai poata sa se odihneasca de grija noastra(aproapelui). In filmul „Sarea pamantului 5 seria 2-a” Cuviosul Parinte Gurii ne-a transmis ca vaccinarea este considerata la fel de daunatoare ca si primirea documentelor de identitate. Autorii documentelor de identitate electronice sunt si autorii vaccinarii obligatorii, caci prin ambele masuri se cauta sa se ajunga la acelasi rezultat: pecetluirea oamenilor de pe tot globul. Vaccinurile se pare ca au ceva nociv in ele asa cum si documentele de identitate ce contin date biometrice contin ceva nociv in ele(acestea au numarul 666). Ambele masuri vor conduce la pierderea libertatii, adica la sclavie. Ambele masuri vor conduce la pecetluirea finala. Pe cine nu-l prinde cu buletinul electronic il va prinde cu vaccinul, caci daca omul se va imbolnavi ii va trebui document de identitate ca sa-si poata lua medicatia din farmacii. Deci vaccinarea are legatura cu buletinul cu date biometrice fiindca te va obliga starea de sanatate(boala cauzata de vaccin) sa accepti noul buletin. Aceasta este o banuiala, dar de vrei sa mergi la sigur catre mantuire va trebui sa eviti in totalitate drumul necunoscut(conform Parintelui Arsenie Papacioc). Cine are mila de sinele sau sa faca bine sa nu accepte aceste doua „napaste” venite acum la sfarsit de drum pe capul nostru prin mijlocirea alesilor.

  5. La fel si PSD-istul Vasile Banescu, nu va speriati de sfarsitul lumii.. dragi crestini. Luati cipul si gata..
    V-ATI MANTUIT!

  6. https://youtu.be/sJsJYUpbhIs

     Vasile Alecsandri –
    „Hora unirii”

    Hai sa dam mâna cu mâna
    Cei cu inima româna,
    Sa-nvârtim hora fratiei
    Pe pamântul României!

    Iarba rea din holde piara!
    Piara dusmanii din tara!
    Între noi sa nu mai fie
    Decât flori si omenie!

    Mai muntene, mai vecine,
    Vina sa te prinzi cu mine
    Si la viata cu unire,
    Si la moarte cu-nfratire!

    Unde-i unul, nu-i putere
    La nevoi si la durere.
    Unde-s doi, puterea creste
    Si dusmanul nu sporeste!

    Amândoi suntem de-o mama,
    De-o faptura si de-o seama,
    Ca doi brazi într-o tulpina,
    Ca doi ochi într-o lumina.

    Amândoi avem un nume,
    Amândoi o soarta-n lume.
    Eu ti-s frate, tu mi-esti frate,
    În noi doi un suflet bate!

    Vin’ la Milcov cu grabire
    Sa-l secam dintr-o sorbire,
    Ca sa treaca drumul mare
    Peste-a noastre vechi hotare,

    Si sa vada sfântul soare
    Într-o zi de sarbatoare
    Hora noastra cea frateasca
    Pe câmpia româneasca!

    Hai sa dam mana cu mana sa fim UNIȚI, PATRIOȚI, NAȚIONALIŞTI, IUBITORI DE NEAM SI DE PĂMÂNT STRĂMOŞESC  in ciuda alogenilor, minoritarilor, strainilor de neam care au ocupat toate institutiile tarii ca lupii la oi prin minciuna si viclenie !

    Hai sa dam mana cu mana  sa fim UNIȚI, PATRIOȚI, NAȚIONALIŞTI, IUBITORI DE NEAM SI DE PĂMÂNT STRĂMOŞESC în ciuda alogenilor, minoritarilor, strainilor de neam care ne vor dezbinati, jefuiti de resurse, exploatati de multinationalele, corporatiile si bancile occidentale, calcati pe cap  cu privirea in pamant !

    Hai sa dam mana cu mana  sa fim UNIȚI, PATRIOȚI, NAȚIONALIŞTI, IUBITORI DE NEAM SI DE PĂMÂNT STRĂMOŞESC în ciuda alogenilor, minoritarilor, strainilor de neam care ne-au gonit din tara noastra de pe pamantul nostru natal cu milioanele, sclavi printre straini in occidentul lor „civilizat”, si vor sa fim invadati de migranti mahomedani, negri si sodomisti homosexuali !

    Hai sa dam mana cu mana  sa fim UNIȚI, PATRIOȚI, NAȚIONALIŞTI, IUBITORI DE NEAM SI DE PĂMÂNT STRĂMOŞESC în ciuda alogenilor, minoritarilor, strainilor de neam care ne dezbina si ne asupresc cu „valorile” lor occidentale cu statul lor de „drept” cu „justitea” lor independenta pentru a fi o colonie bananiera numai buna de exploatat, manipulati si spalati pe creier prin „paine si circ” la mass media lor si controlati prin sistemul lor digital informatic card si cip ca niste infractori !

    LA MULȚI ANI POPOR DEZBINAT, DESTRĂMAT, DEZNAȚIOANALIZAT, JEFUIT, ASUPRIT, UMILIT SI BATJOCORIT DE STRAINI !

    1. Gresit aupriti si vinduti doar de STRAINI si ALOGENI ! ci si de cozile de topor dintre noi roanii care au batut palma MISELESTE ca niste criminali ce sint peste capetele noastre inconstiente/indiferente/NEVIGILENTE pentru dezmatul si depravarea lor(a cozilor de topor romanesti getbeget) pe mii/milioane/miliarde euro din munca noastra a tuturor si din jefuirea PATRIEI MUME, ROMANIA!
      HAI SA NE UNIM O DATA PENTRU TOTDEAUNA pentru a ACTIONA FERM SI NOI, ROMANII DESTEPTI, DREPTI, CINSTITI, SERIOSI, VIGILENTI, PATRIOTI, NATIONALISTI SI ORTODOCSI musai HABOTNICI (cea mai mare onoare si demnitate pe care o detine OMUL pe pamint! !).
      ASA SA NE AJUTE BUNULNDUMNEZEU!
      AMIN!

  7. Ce coicidență: Bill Gates are patentul virusului mortal de la Wuhan! Se așteaptă 60 de milioane de morți!

    Autor: Adrian Pătrușcă24 ianuarie 2020

    https://evz.ro/ce-coicidenta-bill-gates-are-patentul-virusului-mortal-de-la-wuhan-se-asteapta-60-de-milioane-de-morti.html

    Pandemia cu cornavirusul din China a luat toată lumea prin surprindere. Mai puțin pe Bill Gates și o mână de promotori ai globalizării, care s-au pregătit din timp.

    Fundația Bill și Melinda Gates au organizat la sfârșitul lui 2019 un exercițiu în caz de pandemie, în care a fost simulată o epidemie globală cu un coronavirus.

    Fundația Gates este și finanțatoarea grupului care deține patentul vaccinului pentru virusul mortal și care lucrează la fabricarea acestuia.

    În iunie 2015, Institutul Pilbright, finanțat de guvernul britanic, a depus o cerere de patent pentru un coronavirus viu, aprobată pe 20 noiembrie 2018.

    Fundația Bill și Melinda Gates a donat 189.232 dolari Institutului Pilbritght, în 2013, pentru „îmbunătățirea înțelegerii și a utilizării efective instrumentelor actuale de control și a măsurilor (inclusiv vaccinuri) împotriva flagelurilor provocate de rozătoarele mici și a febrei aftoase, două maladii grave care afectează șeptelul și care sunt răspândite în țările puțin dezvoltate.”

    Apoi, scrie InfoWars, în noiembrie 2019, site-ul Pilbright a publicat un articol despre finanțarea de către Fundația Gates a unei „rețele de anticorpi pentru șeptel”, cu suma de 5,5 milioane de dolari.

    „Programul de cercetare ambițios va duce la o colaborare extinsă între mai multe organizații de cercetare britanice cu scopul de a utiliza rezultatele în domeniul maladiilor șeptelului și în domeniul imunologiei”, scria Institutul Pilbright în noiembrie 2019.

    Șeful echipei de cercetători, profesorul John Hammond, a declarat:

    „Noile tehnologii ne-au creat oportunitatea de a folosi aceste răspunsuri amănunțite ale anticorpilor pentru a crea noua generație de vaccinuri și terapii, care vor îmbunătăți sănătatea animalelor și, în ultimă instanță, sănătatea umană, asigurând în același timp siguranța aprovizionării noastre cu hrană.”

    În același timp, institutul a anunțat pe rețeaua Linked.In scoaterea la concurs al unui post de cercetător post-doctoral, pe durata a patru ani.

    „Titularul postului va răspunde în fața șefilor Grupului Coronavirus și ai grupului de lucru de Oncogeneză Virală și va colabora strâns cu o echipă multidisciplinară pentru realizarea Rețelei de Anticorpi pentru Șeptel”, se arată în anunț.

    Toate acestea, cu puțin înainte ca pandemia să izbucnească la Wuhan, din cauza unui rozător mic (liliac) bolnav, care a mușcat un porc domestic, de la care maladia s-a răspândit la măcelarul care l-a tranșat.

    Între timp, pe 18 octombrie 2019, deci tot înaintea izbucnirii pandemiei, Fundația Bill și Melinda Gates, Johns Hopkins Bloomberg School for Public Health și Forumul Economic Mondial au organizat în colaborare un eveniment la New York, unde „politicieni, oameni importanți de afaceri și oficiali din domeniul sănătății” au realizat o simulare a unei pandemii cu coronavirus.

    Intitulată Event 201, simularea i-a pus pe participanți „în situația de a se afla în mijlocul unei pandemii necontrolate de coronavirus care se împrăștie asemenea unui incendiu din America de Sud pentru a face ravagii în lumea întreagă”.

    Potrivit Universității Johns Hopkins, „în simulare, CAPS (coronavirusul) a provocat 65 de milioane de morți în 18 luni”.

    Un profesor de la Imperial College din Londra avertizarecent că actualul coronavirus are aceeași rată a mortalității ca gripa spaniolă, care, în 2018, a provocat între 20 și 50 de milioane de morți.

    Un video realizat cu prilejul simulării, care prezintă desfășurarea imaginară a pandemiei, arată că virusul imuno-rezistent botezat CAPS paralizează comerțul internațional și călătoriile, aruncând economia mondială într-o criză fără precedent.

    În respectiva înregistrare video, Tom Inglesby de la Johns Hopkins Center promovează globalizarea drept singura soluție de luptă împotria virusului mortal.

    El spune:

    „Există probleme noi care nu pot fi rezolvate decât de companiile multinaționale în colaborare cu guvernele.”

    Business Insider scria joi că „un grup sprijinit de Bill Gates finanțează biotehnologiile necesare pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva coronavirusului mortal de la Wuhan”.

    https://evz.ro/ce-coicidenta-bill-gates-are-patentul-virusului-mortal-de-la-wuhan-se-asteapta-60-de-milioane-de-morti.html

    ASADAR, UN VIRUS, O VRAJEALA FABRICATA DE OCULTA SATANICA IUDEOMASONICA, PENTRIU VACCINARE OBLIGATORIE, PENTRU DECIMARE SI EXTERMINARE PENTRU INDOBITOCIRE SI SPALARE PE CREIER !!!
    IAR ALOGENII SI COZILE LOR DE TOPOR S-AU CONFORMAT IMEDIAT :

    Vaccinarea devine obligatorie în România! Virusul din China a înclinat balanța pentru Parlament

    Autor: Sandra Salagean24 ianuarie 2020

    Proiectul de lege care introduce vaccinarea obligatorie în România ar putea fi adoptat de Parlament, în lumina evenimentelor din China, unde un virus misterios a băgat 3 orașe mari în carantină….

    https://evz.ro/vaccinarea-devine-obligatorie-in-romania-virusul-din-china-a-inclinat-balanta-pentru-parlament.html

  8. Am impresia ca isteria asta cu „gripa” este foarte mult exagerata si „umflata cu pompa” de presa din Romania. In alte tari nu e chiar asa… De exemplu am rude intr-o alta tara. Cineva chiar are gripa, cu toate simptomele gripei, probabil o trateaza cu banalul (si eficientul!) Paracetamol, dar isi continua activitatea normala la servici. Culmea: lucreaza in domeniul sanatatii, la un spital privat! Acolo la ei nu „arde tara” de teama gripei! In Bucuresti insa, tocmai am citit prin presa on-line, ca la Otopeni l-au „impachetat” pe un evreu venit din Israel si l-au dus val-vartej la …Matei Bals, la boli infectioase, ca era „suspect de gripa”!! Dupa cateva ore i-au dat drumul, ca de fapt nu avea nimic (omu’ o fi tusit ca poate s-a innecat sau ceva de genul asta; sau poate i-a intrat un fir de praf in nas si o fi stranutat; dar vai – ce s-au isterizat toti!!).
    Un articol pe tema isteriei mediatice. De observat ca in Romania totusi NU EXISTA cazuri de virus de-asta chinezesc! Nici macar un singur caz!! Ne isterizam si noi ca sa nu ne plictisim dar mai ales ca sa poata face astia treaba cu vaccinarea obligatorie, sa ne injecteze cu ceva MERCUR, eventual CANCER etc.

    Primăria stimulează isteria: STB va cumpăra măști sanitare, care vor fi împărțite călătorilor în mijloacele de transport în comun
    https://www.activenews.ro/stiri/Primaria-stimuleaza-isteria-STB-va-cumpara-masti-sanitare-care-vor-fi-impartite-calatorilor-in-mijloacele-de-transport-in-comun-159834

    1. Posibil să ne aflăm la momentul de care spunea părintele Elpidie de Rodos. Va veni o vreme cand, prin vaccinuri, o să fie introdus în corpul uman nanoechipamente (antene) ce vor putea citi și interpreta semnalele corpului uman. Nu acesta este pecetea, va fi doar o parte din pecete. Al doilea nivel va fi cipul implantat pe mâna sau pe frunte care vor comunica cu echipamentele deja implantate (prin vaccinuri, chemtrails, etc) si care vor funcționa ca un tot unitar. Despre aceste nanoechipamente (antene), părintele Elpidie spunea că vor fi anihilate de Sfânta Împărtășanie. Deci, în privința acestui coronavirus nu trebuie să ne facem mari probleme, ca ne vaccinam sau nu, important este relația cu Dumnezeu, spovedania si împărtășania. Nu același lucru spune despre pecetea finala. Aceasta nu va mai putea fi anihilata de Sfânta Împărtășanie, va interacționa strâns cu materialul genetic al omului, cu creierul si cu sistemul nervos, încât nimeni nu va putea să-l scoată. Știm acest lucru și din materialul cu privire la marcarea izotopica. Cei care vor primi acest semn vor fi sortiti morții veșnice. Recomand pe această o carte care se numește ,,Arta de a vindeca orice boala fara doctorii sau operație”. În aceasta carte, autorul descrie care este cauza tuturor bolilor, după cercetările lui, nu există boli ci doar materii străine, toxine, care sau acumulat în timp în corp (se transmit si fatului în timpul sarcinii), si care blocheaza funcționarea organismului in locul unde sau localizat. Aceste materii, la acțiunea unor factori externi sau interni (schimbări bruște de temperatura, lovituri, emoții puternice, etc), intra intr-un proces de fermentație în urma căruia i-au naștere tot felul de acarieni, microbi, bactrii, etc., care ataca țesuturile si organele i n locul în care sau instalat. Febra sau inflamația pe care le știe omul sunt cauza acestor fermentații ale materiilor străine. Medicina alopata a clasificat o sumedenie de boli care le previne sau le tratează prin vaccinuri, antibiotice, chimicale, etc., adică efectul acestor fermentații, nu si cauza care este materia străină din corp. Când se merge la cauza si se elimina aceste materii din corp, atunci nu mai există teren propice pentru dezvoltarea bacteriilor și a microbilor. Nu ca nu s-ar cunoaște aceste cercetări și modul de tratare a doctorului Khune, dar nu au niciun interes ca bolnavul să se vindece, ci doar să se amelioreze starea de sănătate a acestuia și să fie un contribuabil constant al BigFarma. Cam așa stau lucrurile. Remediul descoperit de acest doctor, care el însuși sa vindecat de boli grave, este foarte simplu. Este vorba de proceduri prin bai de aburi, bai de trunchi, sau bai de șezut, si o dieta corespunzătoare. Nimic altceva, nu tu hapuri, injecții, operații sau al metode practicate de medicina alopata, ci doar stai acasă, în cadă, si faci bai cu apa la diferite temperaturi. În felul acesta se elimina materiile străine din corp. Eu însumi am urmat aceste proceduri si mi-am rezolvat multe probleme de sanatate, acum un an am dat jos 15 kg. în doar 3-4 luni cu aceste bai. Recomand cu încredere această carte și mai ales baile de șezut pentru cei cu boli grave, răcorește si energizeaza foarte bine organismul. Dar nu numai pentru cei bolnavi recomand aceasta carte, cred că toți avem probleme de sănătate mai mici sau mai mari, ci este bine s-o avem în bibliotecă mai ales că mulți dintre noi vom dori să ieșim din sistem, si vom avea nevoie de metode de tratament atunci când va fi cazul. Cartea poate fi procurată de pe site-ul http://www.bizanticonsart.ro la secțiunea cărți/ cărți naturiste. Multa incredere si nădejde în Domnul. Doamne ajuta.

      1. Scuze. Site-ul de unde puteți procura cartea este http://www.bizanticons.ro, secțiunea cărți/ terapii naturiste. Cartea costa doar 10 lei (la zece bucăți costa 8 lei), si este bine ca cine dispune de bani mai multi ca poata dona si altora. Doamne ajuta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO se bazează strict pe cititorii săi mulți, care sprijină fiecare cât poate acest demers. Vă punem la dispoziție conturi bancare sau varianta PayPal de mai jos. Fără sprijinul vostru acest proiect se poate diminua, până la dispariție.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.