X

Ierarhii sirieni răpiți în 2013 au fost uciși în 2016, potrivit unui nou raport de investigație

Photo: pemptousia.com
Foto: pemptousia.com

Cei doi episcopi, respectiv Boulos Yazigi, mitropolitul antiohian ortodox al Alepului și Alexandrettei, frate al patriarhului ortodox Ioan al X lea, precum și Gregorios Youhama Ibrahim, mitropolitul sirian ortodox al Alepului, au fost răpiți de rebelii musulmani în apropierea orașului Alep, pe 22 aprilie 2013. Din acel moment, informații despre locul unde se află dar și despre starea în care sunt au fost învăluite în mister, deși au existat din când în când informații care sugerau că ar fi în viață, informează OrthoChristian.

Potrivit unei noi investigații desfășurate sub conducerea lui Mansur Salib, cercetător sirian din Statele Unite ale Americii, cei doi ierarhi au fost uciși, în decembrie 2016, de către militanții Nour al Din al Zenki, un grup independent implicat în conflictul sirian și finanțat atât de Arabia Saudită cât și de SUA.

Conform agenției Fides:

Ancheta urmărește cazul, concentrându-se pe detaliile considerate utile pentru a reconstitui dinamica evenimentelor. Potrivit autorilor, pe 22 aprilie 2013, cei doi arhiepiscopi au părăsit orașul Alep la bordul unui camion Toyota care era condus de părintele Allah Kabboud. Aceștia se duceau să negocieze eliberarea a doi preoți, respectiv a preotului catolic armean Michael Kayyal și a preotului ortodox grec Maher Mahfouz , care fuseseră deja răpiți de grupările jihadiste anti Assad, grupări care au controlat mai apoi teritoriile estice ale metropolei siriene.

Boulos Yazigi și Gregorios Youhama amândoi îmbrăcați în haine civile au căzut în ceea ce ancheta dezvăluie că a fost o adevărată capcană. Mașina în care cei doi episcopi ai Alepului călătoreau a fost blocată de grupul de răpitori iar șoferul mașinii, părintele Allah Kabbourd, un catolic pe rit latin , tată  a trei copii, a fost împușcat mortal în cap. Răpirea nu a fost revendicată de niciun grup.

Ancheta, publicată pe site-ul medium.com, sugerează însă și implicarea în răpirea celor doi mitropoliți, a unor persoane relaționate cu serviciul de inteligență turc.

Conform anchetei, răpitorii și-au propus să-i forțeze pe cei doi ierarhi să se convertească la islam, cu scopul de a alimenta și răspândi frica și disperarea printre comunitățile locale creștine,după cum relatează Agenzia Fides.

Investigația subliniază și faptul că informații false și înșelătoare vizavi de cei doi ierarhi au fost transmise în mod repetat de-a lungul acestor ani. De exemplu, se presupune că au fost demarate negocieri pentru eliberarea ierarhului sirian, în luna martie a acestui an, dar întregul eveniment continuă să rămână învăluit în mister.

Cel mai important martor dintre cei menționați în raport pare să fie Yassir Muhdi, unul dintre gardienii celor doi episcopi, care a fost mai apoi capturat de către forțele siriene.

”Ancheta oficială admite că investigația nu este încă completă întrucât nu a fost posibil să fie găsite cadavrele celor doi clerici. Mai mult, reconstituirea evenimentelor nu a putut fi precisă întrucât s-a bazat pe indicii neclare și pe informații nedublate de dovezi obiective. Spre exemplu, se presupune că cei doi episcopi au fost torturați și că unul dintre ei a fost chiar internat într-un spital din Antiochia. În final, ancheta susține că cei doi episcopi au fost uciși și îngropați într-un loc nedescoperit , în decembrie 2016, chiar în timp ce zonele de la est de Alep erau pe punctul de a fi recâștigate de armata siriană.”

traducere și adaptare de Nușca

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul ne-a blocat domeniul de 3 ori și am fost determinați să schimbăm serverul de mai multe ori, datorită amenințărilor primite de societatea care-l găzduia. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutor de la voi, cititorii noștri. Ne puteți sprini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
Categorii
Lumea ortodoxă
cuvinte cheie

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

6 comentarii

    1. Crezi ca la intrarea in rai va da un test de cultura generala si va fi supus unui riguros test dogmatic?…asta este gandire protestanta, caci si ei zic ca un om nu poate fi botezat pana nu face dovada unor cunostinte de cultura religioasa…ca apoi sa ceara botezul….ATENTIE…credinta fara dragoste este pura ideologie…

      1. Nu poti avea Dragoste decat in Adevar. Ereticii (printre care sunt si anticalcedonienii- care nu cred si defaima minunea Luminii Sfinte de la Ierusalim, printre altele si mai grele-) sunt despartiti de Biserica, nu au Sfantul Botez. Cei dintre ei care nu au apucat sa-L cunoasca pe Dumnezeu in dreapta credinta si sunt martirizati pentru religia lor vor fi judecati de Dreptul Judecator -ca de altfel orice om- si El stie bine inima omului si viata lui toata ca sa-i dea locul potrivit. Poti citi despre cum judeca Mantuitorul pe pagani si pe eretici la Judecata de Apoi in vedenia Sfantului Ierarh Nifon al Constantianei (se gaseste aici pe site). Dar nimeni dintre acestia nu este sfant mucenic. Tin sa-ti spun ca in temnitele comuniste au fost umiliti si chinuiti si catolici, protestanti, yoghini si altii de alte religii. Acestia nu sunt mucenici, nu sunt vrednici de cinstire precum Sfintii. Cine a aflat Ortodoxia, a hulit-o si a refuzat-o pana la sfarsitul vietii pamantesti L-a refuzat pe Dumnezeul Cel adevarat si nu are parte de harul Sau. Dragoste fata de eretici am, dar cred ca mantuitoare este doar Ortodoxia si nu vad contradictie intre cele doua. Citeste, te rog, din scrierile Sf. Iustin Popovici si din scrierile Sf. Ignatie Briancianinov despre raportarea noastra la eretici, precum si din invataturile Sfantului Cuvios Paisie Aghioritul despre monofiziti. Si Sfantul Parinte Marturisitor Justin Parvu a vorbit despre aceste aspecte. Niciunul dintre acestia nu are gandire protestanta.
        Doamne-ajuta!

    2. Nu mai porniti discutii din astea. Dumnezeu ne va judeca pe toti si e mai util sa ne intrebam daca noi suntem ortodocsi pentru ca o sa fim intrebati ce am fost si ce am facut noi, nu patriarhul, papa sau vecinul de deasupra.

        1. au trecut de Vami si ei (unul Ortodox altul eretic) si ucigasii lor pagani. acum sunt fiecare in locul sau, in asteptarea Judecatii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.