O înregistrare video verificată de cotidianul The New York Times pare să surprindă momentul în care o rachetă iraniană loveşte un avion, în apropierea Aeroportului din Teheran, în zona în care s-a prăbuşit o aeronavă de pasageri ucraineană despre care există suspiciuni că a fost doborâtă, transmite Mediafax.
Înregistrarea video surprinde momentul în care o rachetă loveşte un avion, deasupra localităţii Parand, în apropierea Aeroportului din Teheran.
O mică explozie se observă în momentul impactului. Avionul a continuat să zboare câteva minute, iar piloţii au încercat să revină pe aeroport. Avionul s-a prăbuşit în apropierea aeroportului din Teheran.
Avionul de pasageri ucrainean probabil a fost doborât cu o rachetă lansată de artileria antiaeriană iraniană, afirmă oficiali militari americani, în timp ce Guvernul Marii Britanii exprimă “preocupare” privind această ipoteză.
Administraţia din Iran a respins speculaţiile că ar fi doborât avionul de pasageri ucrainean, catalogând aceste idei drept “fără sens”.
Canada a primit informaţii ale serviciilor secrete care arată că avionul de pasageri ucrainean prăbuşit în Iran a fost doborât de o rachetă lansată de armata iraniană, afirmă premierul canadian, Justin Trudeau.
“Avem informaţii ale serviciilor din surse multiple, inclusiv din partea aliaţilor şi propriilor servicii, iar aceste informaţii arată că avionul a fost doborât de o rachetă sol-aer iraniană. Poate că acest lucru s-a întâmplat în mod neintenţionat”, a declarat Justin Trudeau, conform postului CTV şi publicaţiei National Post, informează mediafax.ro.
Reclame
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
Iraniana.. Serios?!
da, trasă de iranieni, fabricată de ruși