Cronologia schismei ucrainene de la apariţia BOU-PK până la legalizarea sa de către Fanar. De ce adevărata Biserică, în pofida politicienilor, crește și se întărește.
Apusul epocii sovietice a afectat direct poziția Bisericii, inclusiv în Ucraina. Pe de o parte, a fost o perioadă a renașterii credinței și a zidirii bisericilor, pe de altă parte, a creșterii naționalismului în vestul țării și a acaparării bisericilor de către uniaţi și autocefalii schismatici.
Filaret Denisenko, care timp de mai mulți ani a fost după toată legea mitropolit și capul Exarhatului ucrainean al Bisericii Ortodoxe Ruse, divulga cu furie acaparările și lipsa de recunoştinţă din partea ierarhiei Bisericii autocefale.
De exemplu, la 04 noiembrie 1990 al declarat în timpul predicii sale la mănăstirea Florovska din Kiev: „… păcatele acolo, la autocefali, nu pot fi dezlegate. Pentru că un mirean nu poate face acest lucru, doar un preot sau un episcop. Taina Sfintei Împărtăşanii este, de asemenea, nevalabilă. Nu este Trupul și Sângele Mântuitorului, ci pur şi simplu pâine și vin. Și, prin urmare, nimeni nu trebuie să fie ispitit de această autocefalie. Şi în general, această Biserică nu a fost creată pentru a salva sufletele omeneşti, ci pentru a lupta, pentru a fi un instrument politic împotriva Moscovei. Iată pentru ce au nevoie de această autocefalizare a bisericii!”.
În 1990 Patriarhul Pimen al Bisericii Ortodoxe Ruse a murit și a avut loc alegerea unui nou Primat. Filaret se număra printre pretendenţi și spera să câștige cu ajutorul comuniștilor, dar a ajuns doar al treilea.
Atunci Filaret a cerut pentru Biserica Ortodoxă Ucraineană statutul de autocefalie deplină, în speranța să conducă dacă nu cu Biserica Rusă, atunci cel puţin cu Biserica ucraineană, care în 1990 a primit o epistolă de la Biserica Ortodoxă Rusă unde era scris că de acum înainte această Biserică primește o autonomie largă și independență administrativă deplină.
În Catedrala Sfintei Sofia din Kiev, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse Alexie II a declarat:
«Noi, smeritul Alexei al II-lea, cu mila lui Dumnezeu Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, binecuvântăm printr această scrisoare cu puterea Duhului Sfânt să fie de acum înainte Biserica Ortodoxă Ucraineană independentă și autonomă în guvernarea sa».
În noiembrie 1991 a fost convocat Sinodul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, la care Filaret i-a impus pe toți episcopii Bisericii Ortodoxe Ucrainene să semneze cererea de autocefalie. Însă poporul ortodox din Ucraina nu era pregătit pentru ruperea relației duhovniceşti cu Biserica Rusă și nu a acceptat ideea de autocefalie deplină. Din această cauză mulți episcopi, inclusiv Întâistătătorul actualul, Preafericitul Onufrie, și-au retras semnăturile. Atunci Filaret i-a scos de la catedrele lor.
În 1992, deja la Sinodul Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse de la Mănăstirea Danilov, majoritatea episcopilor din Ucraina și-au exprimat neîncrederea față de Filaret. El a fost acuzat de dictatură și cruzime în conducerea Bisericii, precum și de un stil de viață amoral, deoarece călugărului îi este interzis să aibă soție și copii. Filaret înaintea crucii a dat cuvântul de episcop să demisioneze:
„Este scris în Evanghelie: să fie la voi „da, da”; „nu, nu”; și tot ce este pe lângă asta vine de la cel rău. Dacă am spus că o voi face, atunci o voi face. Voi depune cerere către Sinodul Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene prin care o să cer să îmi retrageţi împuternicirile şi drepturile de Primat al Bisericii Ortodoxe Ucrainene și să fie ales un nou Primat„.
Totuşi Filaret nu și-a ținut cuvântul și la întoarcere a declarat: „Să ţineţi minte – nu voi pleca nicăieri!”. Drept urmare, prin decizia generală a episcopilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene de la Sinodul din Harkov Filaret a fost destituit, iar mitropolitul Vladimir (Sabodana) a devenit noul Primat.
Însă Filaret nu s-a smerit. Cu ajutorul președintelui Kravciuk și a deputaţilor, el a decis să încheie alianță cu cei pe care încă ieri îi ura și îi condamna – cu naționaliștii și autocefalii. Așa a apărut Biserica Ortodoxă Ucraineană a Patriarhiei de la Kiev.
Din întreaga Biserică Ortodoxă Ucraineană l-au urmat pe Filaret în schismă doar doi episcopi – Iacov Panciuk și Andrei Gorak. Pe când mitropolitul Vladimir, care a devenit Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene în locul lui Filaret, a fost întâmpinat la gara din Kiev de zeci de mii de oameni.
Mitropolitul Agafanghel, episcop conducător al Eparhiei de Odesa a Bisericii Ortodoxe Ucrainene:
„Când a ieşit din vagon, zeci de mii de oameni îl salutau pe Preafericirea Sa, şi cântau cu bucurie: „Hristos a Înviat!”. Cu lacrimi în ochi oamenii se apropiau, se închinau, îşi întindeau pe jos hainele. Atunci o mulțime de clerici au venit din toate eparhiile. Doar din Eparhia de Viniţa au sosit 5 autobuze„.
Din momentul trecerii la schismă, retorica lui Filaret s-a schimbat brusc de la pro-comunistă la naționalistă. A început să laude tot ceea ce criticat cu vehemenţă ieri.
Pentru neascultarea față de Biserică, în 1992 Filaret a fost destituit din demnitate. În 1997, pentru activitatea sa schismatică, a fost excomunicat și anatemizat.
Penitenţele lui Filaret au fost recunoscute de toate Bisericile Locale și, în primul rând, de Constantinopol. În 1992 Patriarhul Bartolomeu i-a trimis o scrisoare Patriarhului Alexei în care a declarat următoarele cu privire la Filaret: „Recunoaştem deplinătatea competenței exclusive a Sfintei Biserici Ruse în această problemă şi primim o decizie sinodală asupra celor susmenţionate„.
În 1997 Patriarhul Bartolomeu a scris: „După ce am primit o notificare asupra deciziei susmenţionate, am comunicat despre ea ierarhiei Scaunului nostru ecumenic și le-am cerut ca de acum înainte să înceteze comuniunea bisericească cu aceste persoane„.
Toate scrisorile de apel ale lui Filaret către Fanar, care conţineau şi cererea să fie luat sub protecţia sa au rămas fără răspuns. Constantinopolul îl recunoştea ca prim ierarh canonic în Ucraina doar pe Mitropolitul Kievului – Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
În 2008, când Ucraina a sărbătorit aniversarea a 1020 de ani de la Creştinarea Rusiei Kievene, Patriarhul Bartolomeu a slujit la Kiev cu Patriarhul Bisericii Ruse Alexei, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene Preafericit Vladimir și alți ierarhi ruși și ucraineni.
În 2016 la Chambesy la Sinodul Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Locale, Patriarhul Bartolomeu l-a numit pe Preafericitul Onufrie singurul prim ierarh canonic din Ucraina.
Peste câţiva ani în Ucraina a avut loc Euromaidanul. La putere au venit forțele pro-naționaliste, care au luat cursul susţinerii schismaticilor și distrugerii Bisericii canonice.
În 2016, când Biserica Ortodoxă ucraineană a organizat o Procesiune religioasă panucraineană cu rugăciunea pentru pace în țară, de la Poceaev și Sveatogorsk până la Lavra Kievo-Pecerska. Naționaliștii au blocat Procesiunea, au minat drumurile și au organizat provocări împotriva participanţilor la Procesiune. Când Procesiunea cu icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de la Sveatogorsk s-a apropiat de or. Boryspil, numai intervenția poliției i-a salvat pe credincioși de violenţă. Naționaliștii care nu au putut să se apropie de credincioşi au început să arunce în icoană cu pietre și ouă. Preotul a fost nevoit să-și scoată veșmintele și să acopere ele icoana.
Președintele Poroşenko, care a fost timp de mulți ani enoriaş al Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice, spre sfârșitul cadenței sale și în apropierea noilor alegeri prezidențiale a mizat pe naționaliști și și-a schimbat brusc atitudinea față de Biserica Ortodoxă Ucraineană.
A început să se împărtăşească la greco-catolici, apoi luat măsuri pentru a crea o nouă Biserică. Tehnologii săi politici nu au negat faptul că proiectul noii structuri religioase a fost o tehnologie politică electorală.
Taras Berezoveţ, strateg politic al echipei lui Petro Poroșenko:
„Putem spune că este o tehnologie electorală obișnuită. Și acest lucru va fi adevărat, pentru că 36% din populație sprijină Biserica Locală Unică din Ucraina„.
Poroșenko însuși a pus problema noii Biserici la egalitate cu proiectele politice care, în opinia sa, urmau să-i asigure victoria la alegeri:
„Pentru mine, consolidarea Bisericii Locale este o problemă de aceeași importanță ca obţinerea regimului liber cu alte ţări, fără vize, ca Acordul de asociere cu Uniunea Europeană, ca lupta noastră comună pentru aderarea la UE și la NATO, la care tindem în viitor„.
În 2016 Rada Supremă a votat în favoarea proiectului de lege „Despre adresarea Radei Supreme din Ucraina către Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului și al Noii Rome, Patriarhul Ecumenic privind acordarea autocefaliei Bisericii Ortodoxe din Ucraina”.
Să trecem în revistă cine sunt inițiatorii adresării. Deputații: Parubii, Vysoţki, Levus, Kneajiţki, Matios, Elenski, Demceak. Aproape toți autorii adresării sunt greco-catolici și nu au absolut nici o legătură cu Ortodoxia.
În aprilie 2018 Poroşenko, după călătoria sa la Fanar, a declarat că ajuns la un acord cu Patriarhul Bartolomeu cu privire la crearea unei noi Biserici.
Poroşenko i-a supus pe ierarhii Bisericii canonice unei presiuni severe pentru a-i forța să se unească cu schismaticii sub cârmuirea Fanarului. Episcopii au fost chemați la Serviciul de Securitate al Ucrainei pentru anchete și interogatorii, la administraţiile eparhiale au fost trimiși „activiști” cumpărați care strigau, ameninţau şi insultau:
„Ucraina mai presus de toate! Popa comunist pe cracă, muscalul„.
Mass-media ucraineană a răspândit provocări că cică mulți episcopi sunt gata să se unească cu schismaticii de la Patriarhia de la Kiev și BOAU.
Însă la 15 decembrie 2018, când a început așa-numitul „Sinod de unificare” în Catedrala Sfintei Sofia de la Kiev, din cei 97 de arhierei ai Bisericii Ortodoxe din Ucraina, au venit doar doi. Și doar unul dintre ei este episcop al locului, Simeon Șostaţki din Viniţa, un apropiat al lui Poroșenko, căruia președintele de atunci i-a promis postul de Primat al noii structuri.
.
Toate declarațiile Fanarului și ale fostului președinte Poroşenko cu privire la unificarea TOTALĂ a Ortodoxiei ucrainene s-au dovedit a fi o minciună – nu s-a întâmplat nici o unificare între schismaticii de la Patriarhia de la Kiev și Biserica Ortodoxă Autocefală Ucraineană. Ca rezultat, în noua structură în fiecare oraș au apărut câte cu două eparhii ale BOaU și câte doi episcopi conducători, iar în Viniţa, de unde este originar Simeon Șostaţki – trei.
Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică nu s-a schimbat în nici o privinţă, este în continuare de două ori mai mare decât numărul de parohii ale schismaţilor, iar după numărul de mănăstiri şi călugări – de zeci de ori. Cu toate acestea, Poroșenko în ultimele luni ale preşedenţiei sale a emis ordinul să se „unească” cu forța în noua structură.
În sate, autoritățile locale au primit ordinul să organizeze ședințe cu toți locuitorii satului sub pretextul unei adunări a comunităţii bisericești pentru a-i transfera în subordinea BOaU.
Ca rezultat, comunitatea bisericească s-a adunat în biserică și a decis să rămână în Biserica canonică, iar locuitorii satului, printre care erau şi uniați, și protestanți, și atei, s-au adunat în paralel la casa de cultură și au decis să transfere cu forță biserica în subordinea BOaU.
Cu ajutorul poliției și a radicalilor, bisericile au fost confiscate, lacătele de pe uşă au fost tăiate cu polizorul, cu drujba, au fost smulse cu bara de fier. Credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene au fost fugăriţi cu forța din bisericile lor, multe persoane au fost rănite şi traumate.
După capturare, zeci de parohii sunt nevoite să se roage în case particulare, în hambare, garaje sau pur și simplu sub un baldachin.
În timp ce Biserica canonică şi-a menținut unitatea, aflându-se sub imensa presiune din partea autorităților, structura nou formată s-a dezbinat. Filaret Denisenko cu mai mulți episcopi a părăsit BOaU și s-a situat din nou în fruntea Patriarhiei Kievului. În ceea ce-l privește pe Epifanie Dumenko, Filaret a declarat că dacă el era sub anatemă, atunci Epifanie și alți membri ai BOaU nu sunt nici măcar preoți:
„Dacă eu am fost sub anatemă, aceasta înseamnă că toți acești episcopi (ai BOaU – n.ed.) nu sunt adevăraţi. Iar Epifanie nu numai că nu este mitropolit – nu este nici măcar preot”.
***
Încă de la primii pași în crearea BOaU, Epifanie și liderul uniaţilor din Ucraina Sveatoslav Șevciuk au elaborat o cartă de cooperare. Epifanie Dumenko le-a spus jurnaliştilor că cheia unității BOaU și a uniaţilor se află la Roma și la Constantinopol.
La 22 septembrie 2019 la Viniţa trei episcopi ai Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, inclusiv Simeon Șostaţki, au luat parte la o procesiune religioasă comună cu catolicii și uniații.
La 14 octombrie în orașul Varaş preotul catolic Vasilii Plahotka s-a rugat în altarul unei biserici ortodoxe împreună cu Epifanie Dumenko și cu alți membri ai Bisericii Ortodoxe a Ucrainei.
La 4 noiembrie în satul Ghermakovka, regiunea Ternopil, preotul paroh al bisericii locale a BOaU Vladimir Stefanko s-a rugat la slujba de sărbătoare a BOUGC împreună cu episcopul uniat Dmitrii Grigorak și clerul greco-catolic.
În același timp, Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică în fiecare an se bucură de tot mai mult sprijin din partea poporului ucrainean. Atacurile și presiunea autorităților, sprijinul lor evident faţă de schismatici dau rezultate opuse. Tot mai mulți oameni vin la biserică. Parohiile în care au fost acaparate bisericile, au construit biserici noi.
Și dacă în 2018 la Procesiunea religioasă din Kiev dedicată Creştinării Rusiei Kievene au participat 250.000 de credincioşi, în 2019 au participat deja 300.000 de credincioşi. Și acesta este marele merit al Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Ucrainene – Preafericitul Mitropolit Onufriie. Nu face declarații politice, nu condamnă pe nimeni, vorbește despre credință și mântuire.
Și putem afirma cu încredere – în pofida tuturor furtunilor provocate de tomos, propulsarea şi presiunea Fanarului pentru recunoașterea Bisericii Ortodoxe a Ucrainei de către Bisericile grecești, Biserica Ortodoxă Ucraineană își continuă dezvoltarea, iar poporul ucrainean este alături de Întâistătătorul său.
