X

UDMR nu se potolește nici de Crăciun. Vrea ruperea României

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Doi deputaţi UDMR, Zsolt-Istvan Biro și József-György Kulcsar-Terza, au depus, la Camera Deputaților, un proiect prin care Ținutul Secuiesc să devină regiune autonomă cu personalitate juridică în România.

Propunerea legislativă prevede că statutul de regiune autonomă a Ținutului Secuiesc poate fi desființat numai printr-un referendum organizat în Ținutul Secuiesc.

„Statutul de Autonomie al Ținutului Secuiesc, adoptat prin lege, se aprobă prin referendum de către cetățenii Ținutului Secuiesc”, arată proiectul de lege.

Inițitorii spun că înființarea regiunii autonome este o expresie a indentității istorice a zonei și va asigura egalitatea de șanse a cetățenilor și protecția identității naționale maghiare.

„Ca expresie a identității sale istorice, în scopul asigurării egalității de șanse a cetățenilor și protecției identității naționale maghiare, locuitorii Ținutul Secuiesc se constituie în comunitate autonomă. Ordinea administrativă a Ținutului Secuiesc se bazează pe condițiile geografice, economice, sociale și culturale, pe dezideratul istoric al populației acestuia privind asigurarea autonomiei. Aspirația locuitorii regiunii la autonomie are ca obiectiv participarea democratică a cetățenilor la viața societății, la dezvoltarea economico-socială, la sprijinirea și ocrotirea realizării intereselor teritoriale”, potrivit inițiativei legislative a celor doi deputați UDMR.

Aceștia susțin că autonomia comunității este dreptul și capacitatea efectivă a colectivității majoritare autohtonă a ținutului istoric de a dispune de prerogativele de autoadministrare și de unele prerogative de ordin statal, în scopul preluării sub propria ei responsabilitate și în interesul întregii colectivități, o parte importantă a problemelor de interes public, în conformitate cu principiul subsidiarității.

Prin urmare, Ținutul Secuiesc devine o regiune autonomă cu personalitate juridică în cadrul României.

„Competențele regiunii sunt stabilite prin prezentul statut al regiunii, de lege, sau de dreptul internațional. Competențele specifice ale regiunii nu pot fi puse în discuție sau limitate decât prin lege sau aplicând dreptul internațional. Regiunea are dreptul de decizie și de gestionare în domeniile care aparțin competențelor sale specifice. Acest drept include adoptarea și exercitarea unei politici proprii regiunii. În limitele legii, este de dorit transferarea în competența regiunii și a unor sarcini care aparțin unor competențe naționale. Regiunea trebuie să dispună de mijloacele necesare realizării acestui scop”, conform proiectul de lege.

Inițiatorii specifică faptul că autonomia regiunii Ținutului Secuiesc nu afectează integritatea teritorială și suveranitatea statului român.

Cu respectarea principiului menționat mai sus:
„- Competențele, în limitele prezentului statut pot fi delegate regiunii de către alte nivele de administrare.
– Delegarea de competență trebuie să fie clar definită. Mijloacele materiale și financiare, care permit punerea în aplicare efectivă a acestor competențe adiționale, trebuie să fie asigurate în mod adecvat pe parcursul actului de împuternicire.
– Organele însărcinate cu punerea în aplicare a acestor competențe trebuie să se bucure, atât cât este posibil și în limitele legii, de libertatea de a-și adapta exercitarea acestora la condițiile specifice regiunii și la structurile sale organizatorice, cu o preocupare deosebită pentru eficacitate și conform doleanțelor locuitorilor regiunii”, conform sursei citate.
Ținutul Secuiesc, compus din județele Covasna, Harghita precum și „scaunul istoric Mureș”
Regiunea autonomă va cuprinde, potrivit proiectului de lege actualele județe Covasna și Harghita, cât și scaunul istoric Mureș care aparține județului Mureș. Scaunele sunt teritorii tradiționale secuiești.
„a) Scaunul Kćzdi (Kćzdiszćk), care cuprinde localitățile aparținătoare, având reședința la Târgu Secuiesc (Kćzdivăsârhely),
b) Scaunul Orbai (Orbaiszćk), care cuprinde localitățile aparținătoare, având reședința la Covasna (Kovźszna)
c) Scaunul Sepsi (Sepsiszćk), care cuprinde localitățile aparținătoare, având reședința la Sfântu Gheorghe (Sepsiszentgyôrgy)
d) Scaunul Ciuc (Csikszćk), care cuprinde localitățile aparținătoare, având reședința la Miercurea Ciuc (Csikszereda)
e) Scaunul Odorhei (Udvarhelyszćk), care cuprinde localitățile aparținătoare, având reședința la Odorheiu Secuiesc (Szćkelyudvarhely)
f) Scaunul Gheorgheni (Gyergyószćk), care cuprinde localitățile aparținătoare, având reședința la Gheorgheni (Gyergyószentmiklós)
g) Scaunul Mureș (Marosszćk), care cuprinde localitățile aparținătoare, având reședința la Târgu Mureș (Marosvâsărhely)
h) Scaunul Micloșoara-Brăduț (Miklósvăr-Bardoc) (Miklósvăr-Bardocszćk), care cuprinde localitățile aparținătoare, având reședința la Baraolt (Barót)”, arată inițiativa legislativă a deputaților UDMR.

Proiectul mai arată că autonomia regională este exercitată de Consiliul de Autoadministrare, autoritate publică regională aleasă prin vot universal, egal, direct secret și liber exprimat precum și de Comisia de Autoadministrare desemnată de acesta.
Dispozițiile menționate anterior nu aduc atingere dreptului de a recurge la consultarea prin referendum sau orice altă formă de participare a cetățenilor la treburile publice, în condițiile legii.

Acest Consiliul de Autoadministrare va stabili simbolurile Ținutului Secuiesc.

„Statutul de autonomie garantează dreptul la folosirea liberă a drapelului și simbolului fiecărui scaun secuiesc. Prezentul Statut garantează folosirea liberă a simbolurilor națiunii maghiare, precum și ale comunităților naționale în minoritate numerică în Ținutul Secuiesc. În privința folosirii simbolurilor statului sunt valabile reglementările legale în vigoare”, prevede un alt articol al proiectului de lege.

„Consiliul de Autoadministrare poate înființa, în propria sa competență, organe pentru asigurarea ordinii publice, corespunzător prevederilor legale, în cazurile nereglementate în Constituție”, prevede propunerea de lege.

De asemenea, Consiliul de Autoadministrare poate solicita ca Guvernul să-i atribuie sau să-i încredințeze competențe, ce nu sunt reglementate în prezentul Statut de autonomie. În plus, Comisia de Autoadministrare poate dispune, înființa și susține posturi proprii de televiziune și de radio, orice mijloc de comunicare în masă, care contribuie la realizarea obiectivelor sale.

Potrivit proiectului, va fi și un președinte al Ținutului Secuiesc, precum și autorități ale Scaunelor – Consiliul Scaunal și Președintele Scaunului. Va exista și un Consiliu Comunal, Consiliul Orășenesc, Consiliul Municipal și primar.

„Președintele Ținutului Secuiesc este ales de către cetățenii Ținutului Secuiesc prin alegeri libere și generale, prin vot secret și direct pentru o perioadă de patru ani”, conform sursei menționate.
O persoană poate avea maxim două mandate ca președinte al regiunii autonome. Președintele Ținutului Secuiesc dispune de imunitate acordată demnitarilor. Acesta nu poate îndeplini alte funcții publice sau private.

Totodată, Consiliul de Autoadministrare al Ținutului Secuiesc poate iniția printr-o majoritate de 2/3 a voturilor membrilor săi eliberarea din funcție a președintelui Ținutului Secuiesc în cazul trădării intereselor comunității din Ținutul Secuiesc, lezării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, neîndeplinirii obligațiilor ce decurg din prezentul Statut de autonomie.
„În baza moțiunii de cenzură adoptată, Consiliul de Autoadminisfrare al Ținutului Secuiesc se adresează Guvernului României ca în termen de 30 de zile de la data deciziei Consiliului de Autoadministrare să dispună organizarea alegerilor pentru fincția de președinte a Ținutului Secuiesc. În cazul în care funcția devine vacantă, desemnarea noului președinte este valabilă pentru un mandat complet”, mai indică propunerea legislativă.

De altfel, în perioada limitării temporare a exercitării prerogativelor președintelui Ținutului Secuiesc sau în cazul în care funcția devine vacantă, până la alegerea noului președinte, atribuțiile acestuia revin președintelui Consiliului de Autoadministrare, sau în caz de indisponibilitate, locțiitorului acestuia.
Atribuțiile președintelui Ținutului Secuiesc

Președintele Ținutului Secuiesc poate propune Guvernului României data desfășurării alegerilor ordinare și extraordinare organizate pe teritoriul regiunii. Acesta poate solicita Curții Constituționale control prealabil la proiecte de decizii și actele normative emisi de Consiliul de Autoadministrare.

El mai poate iniția referendum, în urma consultării Consiliului de Autoadministrare, privind problemele fundamentale ale regiunii, în conformitate cu Legea nr. 3/2000 privind organizarea referendumului la nivel local.

„În Ținutul Secuiesc limba maghiară are același statut ca și limba oficială a statului. Toți cetățenii domiciliați sau rezidenți în Ținutul Secuiesc au dreptul să folosească ambele limbi în condiții egale, în viața privată și cea publică, inclusiv în cadrul instituțiilor publice, precum și în fața autorităților publice, atât oral cât și în scris”, conform proiectului de lege.

De asemenea, autoritățile regiunii autonome, a scaunelor secuiești aparținătoare și autoritățile administrației publice locale vor asigura folosirea oficială și firească a ambelor limbi, adoptând reglementările necesare pentru cunoașterea acestora, creând toate condițiile care garantează egalitatea lor deplină.

„În acele localități ale regiunii autonome în care cetățenii aparținând altor comunități naționale, etnice, lingvistice cu domiciliu stabil în acele localități sunt în minoritate numerică dar depășesc o sută în comună, o mie în oraș, cinci mii în municipiu, zece mii la nivelul scaunului, limba acestor comunități beneficiază de același statut ca și limba oficială a statului în fața unităților administrative respective”, mai prevede propunerea legislativă.

Totodată, conform proiectului de lege, persoanele fizice, organizațiile și societățile au dreptul de a înființa instituții de învățământ particular în limba maternă a comunităților, iar cultele religioase au dreptul la învățământ confesional în limba enoriașilor.

„Învățământul de stat și confesional în limba maternă este finanțat de la bugetul de stat și în mod proporțional de la bugetul autorităților administrațiilor publice locale, iar învățământul particular este sprijinit de stat. Limba de școlarizare a minorilor este hotărâtă de părinții sau tutorele legal al acestora”, explică inițiatorii în propunerea de lege.

În instituțiile de învățământ și educație în limba maternă a cetățenilor Ținutului Secuiesc, trebuie asigurată predarea istoriei comunităților naționale, -etnice și -lingvistice, precum și a istoriei, geografiei și etnografiei națiunii-mamă a acestora, cunoașterea tradițiilor și valorilor culturale.

În instituțiile de învățământ și educație cu limba de predare maghiară trebuie asigurată posibilitatea însușirii limbii române.
În învățământul elementar, mediu și liceal cu limba de predare maghiară, în vederea asigurării însușirii cât mai temeinice a limbii române, disciplina de limba și literatura română este predată după programe și manuale speciale.

„În învățământul profesional desfășurat într-o altă limbă decât limba oficială a statului, însușirea termenilor de specialitate în limba română trebuie asigurată. În unitățile de învățământ respectiv în cazul cursurilor de perfecționare din Ținutul Secuiesc, examenele de admitere și finale pot fi ținute în limba maternă”, precizează sursa amintită.

Posibilitatea de angajare a profesorilor din străinătate în instituțiile de învățământ în limba maternă este garantată, mai explică proiectului de lege.

În Ținutul Secuiesc, folosirea limbii materne este garantată: a) în domeniul cultural; b) în domeniul creației artistice, al criticii de artă, cercetării și literaturii de specialitate; c) în domeniul traducerii, sincronizării, subtitrării; d) în domeniul popularizării culturilor naționale specifice; e) în toate domeniile de informare în masă.

„În scopul folosirii neîngrădite a limbii materne în administrația publică locală și regională, vor fi numite, respectiv angajate persoane care cunosc limba comunităților naționale, etnice, lingvistice din regiune, respectiv care aparțin acestor comunități, respectând raportul dintre naționalități rezultat în urma ultimului recensământ”, mai prevede inițiativa celor doi deputați UDMR.

De asemenea, cetățenii Ținutului Secuiesc au dreptul de a-și folosi limba maternă în fața organelor judecătorești.
Prefectul face legătura între stat și regiunea autonomă

Guvernul numește prefectul care veghează asupra respectării legalității în regiune. În cazul unor divergențe dintre Regiune și Guvern, prefectul are competența de mediere.

„Legile și ordonanțele precum și alte acte normative emise de către Parlamentul României și de către Guvernul României, care au reglementări valabile și în Ținutul Secuiesc, pot fi adaptate de Consiliul de Autoadministrare, iar printr-o hotărâre luată cu o majoritate de 2/3 a membrilor, Consiliul de Autoadministrare își poate exercita dreptul de a solicita rediscutarea actelor normative în cauză”, potrivit sursei citate.

Deciziile Ținutului Secuiesc sunt controlate din punct de vedere al constituționalității de către Curtea Constituțională.

Inițiativa legislativă a fost înregistrată la Camera Deputaților, prim for sesizat, decizional pe proiectul de lege fiind Senatul.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

9 comentarii

  1. Era stăpânilor
    Observând frecvența crescândă a cuvântului ,,stăpân” în limba română, am alergat la dicționar și iată ce am găsit:
    STĂPẤN, -Ă, stăpâni, -e, s. m. și f. 1. Posesor al unui un bun. ♦ Spec. Proprietar de sclavi. 2. Persoană în serviciul căreia se găsește angajat cineva, considerată în raport cu acesta; spec. patron. ◊ Expr. A intra la stăpân = a se angaja slugă (la cineva). (A fi) fără stăpân = a) (a fi) liber, de capul său; (a acționa) după bunul-plac; b) (a fi) fără rost, fără căpătâi. 3. Persoană sub a cărei putere, autoritate, dominație se găsește cineva sau ceva, considerată în raport cu persoana sau cu lucrul respectiv; (în legătură cu țări, popoare etc.) suveran, domnitor. ◊ Expr. A fi stăpân pe situație = a domina o situație, a se simți tare, sigur într-o anumită împrejurare (grea). A fi stăpân pe sine = a avea tăria de a-și înfrâna pornirile și pasiunile; a nu-și pierde cumpătul, a se stăpâni. A fi stăpân pe soarta (sau pe viața etc.) sa = a dispune de sine, a-și făuri singur soarta. 4. Gazdă (în raport cu oaspeții ei). – Et. nec. Cf. sl. stopanŭ. *
    Observ că, în raport cu ceilalți, aproape nimeni nu mai vrea să fie slugă, ci toți vrem să fim STĂPÂNi! În ciuda acestui fapt, ne STĂPÂNesc alții, dar noi STĂPÂNi ne credem! Femeia româncă se crede adesea STĂPÂNă pe corpul ei, așadar avortează pruncii de câte ori vrea, iar pe cei pe care-i aduce pe lume nu-i învață credința ortodoxă; bărbatul se crede și el adesea STĂPÂNul trupului său, al familiei, dacă o are, nu capul acesteia prin porunca de a o conduce spre mântuire; la locul de muncă, în multe situații, tot peste STĂPÂNi dăm!
    Nici Biserica lui Hristos n-a fost scutită de această molimă. Era de așteptat ca STĂPÂNUL să fie considerat Dumnezeu adică Acela Și-a trimis unicul Fiu pe Pământ pentru a ne face accesibilă mântuirea. În Sfânta Liturghie din 25 decembrie, auzim că ,,magii aduc daruri STĂPÂNULUI (s.n)”, subînțelegându-se că e vorba despre Pruncul Hristos, adică tot un ipostas al Preasfintei Treimi. De asemenea, atunci când spunem ,,Îți mulțumim, Ție, Doamne, și STĂPÂNUL (s.n) tuturor!”, ne adresăm, de fapt, Preasfintei Treimi. Sfantul Isaac Sirul ne-a lăsat o frumoasă rugăciune pentru pocăință: ,,Doamne și STĂPÂNUL (s.n) vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de STĂPÂNire (s.n) și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. (o metanie) Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, robului Tău. (o metanie) Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșalele mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin. (o metanie)
    Nu o dată, însă, mi-a fost dat să văd cum Sfânta Liturghie este întreruptă pentru a se cânta: ,,Pe STĂPÂNUL (s.n) și Arhiereul nostru, Doamne îl păzește!”
    Dacă și ierarhul este tot STĂPÂN, atunci cui ne adresăm în rugăciunea mai sus menționată? Am recitit Noul Testament pentru a vedea dacă Hristos a numit STĂPÂNi pentru creștini. N-am găsit. Ierahii pot fi slujitori ai lui Hristos, prieteni sau dușmani, dar nu STĂPÂNi!
    Iată ce ne spune evanghelistul Matei, cap. 21, vs. 33-45:
    ,,Ascultaţi altă pildă: Era un om oarecare STĂPÂN (s.n) al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe.
    Când a sosit timpul roadelor, a trimis pe slugile sale la lucrători, ca să-i ia roadele.
    Dar lucrătorii, punând mâna pe slugi, pe una au bătut-o, pe alta au omorât-o, iar pe alta au ucis-o cu pietre.
    Din nou a trimis alte slugi, mai multe decât cele dintâi, şi au făcut cu ele tot aşa.
    La urmă, a trimis la ei pe fiul său zicând: Se vor ruşina de fiul meu.
    Iar lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui.
    Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au ucis.
    Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători?
    I-au răspuns: Pe aceşti răi, cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la timpul lor.
    Zis-a lor Iisus: Au n-aţi citit niciodată în Scripturi: “Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri”?
    De aceea vă spun că împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei.
    Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va strivi.
    Iar arhiereii şi fariseii, ascultând pildele Lui, au înţeles că despre ei vorbeşte.”
    Întreruperea Sfintei Liturghii la sosirea unui ierarh a devenit o practică acceptată. De asemenea, și cuvântul ,,STĂPÂNUL”, pentru a desemna ierarhul, a fost acceptat. Așa că s-a trecut la etapa următoare… În cuvântul festiv rostit, de curând, mai exact în data de 17 decembrie 2019, cu prilejul zilei onomastice a Preafericitului Patriarh Daniel, Mitropolitul Andrei a spus, printre altele: ,,N-am fi sinceri dacă n-am recunoaște că vremurile pe care le trăim sunt dificile. Nu numai când ne referim la situația economică, ci și la viața spirituală. În atmosfera de secularizare sunt tot mai dese atitudinile potrivnice Bisericii. CAPUL (s.n) Bisericii este Preafericirea Sa. Și la vârf, în ultimă instanță, se simt cel mai tare toate răutățile.”**
    Vai de mine!!! Dacă deja Mitropolitul Andreicuț îl numește pe Patriarh CAPUL Bisericii înseamnă că trăim vremuri grele! Dacă nu e vorba despre o greșeală de limbaj, înseamnă că suntem inițiați pas cu pas spre închinarea la om, pentru ca, în final, să ne putem închina și lui Antihrist! Adică Mitropolitul Andrei ne propune să ne raportăm la Patriarh după model papist! După Sinodul de la Creta, problema cu infailibilitatea patriarhului nu se discută, dar se cam aplică! Cui îi este de folos aruncarea Patriarhului în mrejele mândriei? Dar încercarea de inițiere a ortodocșilor în cele ale papiștilor? Să-mi fie cu iertare, dar aceasta este o mare SMINTEALĂ!
    Via lui Hristos nu are nevoie de CAPI și de STĂPÂNi pamântești, ci de lucrători destoinici, care să o ajute să aducă roade ale Duhului Sfânt, și de slugi care să ia ștergarul și să-i ajute pe oameni să-și spele păcatele, așa cum ne-a poruncit Hristos! Cuvintele ,,episcop”, ,,ierarh”, ,,episcop”, ,,mitropolit” ori ,,patriarh” presupun o imensă noblețe și invită lumea la ascultare ortodoxă din respect și evlavie. Cuvântul ,, STĂPÂN” presupune o supunere de tip papist. Conform DEX, ortodocșii nu sunt nici mărfuri, nici sclavi, nici angajați ai ierarhilor, deci nu pot avea alți STĂPÂNi al sufletelor lor în afară de Hristos! Ei fac ascultare de ierarhi dacă aceștia ascultă de Hristos, Capul Bisericii și STĂPÂNUL (s.n) nostru al tuturor! Din moment ce supunerea de tip papist nu ne ajută să ne mântuim, trebuie să o lepădăm! Nimeni nu este mai presus de cuvintele Mântuitorului, după care vom fi judecați cu toții: mireni, preoți, călugări și ierarhi!
    În raport cu noi înșine, în ,,politica” pseudobisericească modernă, nu observ o preocupare atât de mare pentru a ne ajuta să avem tăria de a ne înfrâna pornirile și pasiunile. Oare nu e important să fim STĂPÂNi peste propriile patimi în primul rând? E de preferat toleranța excesivă față de toate patimile în locul educării unor caractere puternice? Societatea modernă nu are nevoie caractere puternice, dar numai o pseudobiserica acceptă ca STĂPÂNă o astfel de societate! Se umilește în fața lumii și umilește la rându-i pe cei care nu i se supun. Dumnezeu să ne ajute să avem Biserică, nu pseudobiserică! Biserica trebuie să rămână mireasa lui Hristos, STĂPÂNUL și Mântuitorul nostru!
    În situația fără precedent pe toate planurile în care se află țara noastră, cred că și pentru noi sunt valabile îndemnurile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de a spori rugăciunea:
    ,,Cunosc o persoană, deja în vârstă, care, cu câțiva ani înainte de ocuparea Ciprului, i-a apărut Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu. Aceasta i-a dezvăluit că Ciprul avea să îndure mari nenorociri și i-a poruncit să se roage două ore în fiecare seară. «Dacă aceste nenorociri se vor întâmpla, la ce se mai folosește rugăciunea? Am o familie, copii, obligații », a început să se îndoiască prietenul meu. «Pentru ca nenorocirile să nu capete un caracter atât de înfricoșător », a răspuns PreaSfânta Născătoare de Dumnezeu. Vedeți atunci cum acționează Dumnezeu și cât de importantă este rugăciunea? PreaSfânta Născătoare de Dumnezeu s-a arătat oamenilor foarte simpli (s-a dovedit mai târziu că sunt mai mulți) și i-a îndemnat să se roage.”***
    *https://dexonline.ro/definitie/stapan sursa: DEX ’09 (2009)
    **https://basilica.ro/preafericitul-parinte-daniel-felicitat-de-sf-sinod-mitropolitul-andrei-patriarh-puternic-pentru-vremuri-dificile/
    *** https://www.marturisireaortodoxa.ro/profetiile-sfantului-paisie-aghioritul-si-existenta-profetilor-din-vremea-noastra/

  2. Să lămurim o dată pentru totdeauna lucrurile :arătați-mi un singur loc în Sfânta Scriptura unde spune că pământul este o bila (sfera) invartitoare prin “univers” și mă predau! Dar, nu, nu veți găsi! Când ne referim la pământul plat, trebuie să ai un creier plat(fără circumvolutiuni) ca să crezi că pământul este plat! De fapt, iată cum stau lucrurile :pământul este un disc cu toate formele de relief de pe el, apoi, partea de dedesubt, ca o semisfera, aproximativ și, cupola, ca cealaltă semisfera, deci iese un fel de sfera împreună cu partea de dedesubt și cupola, de fapt, este un geoid, elipsoid, nu chiar o sfera. El este fix, static și este centrul universului. Este cel mai mare corp creat de Dumnezeu. Orice altceva este de la diavolul!

    1. Poate asta-i tara visata de unguri, ca tot suntem la capitolul “cum sa ne izolam intrun tinut mic de 10 scaune”.

      Creatia Lui Dumneze este infinita, precum si El este de necuprins, infinit.

      Imediat ce a spus aceste cuvinte, lângă mine au venit doi îngeri; pe unul l-am recunoscut era îngerul meu păzitor, dar pe celălalt nu l-am recunoscut [1].
      M-au luat de mână şi am pornit la drum, trecând direct prin pereţii camerei.
      Afară se însera şi ningea uşor. Vedeam asta, dar nu simţeam frigul şi, în general, nu simţeam diferenţa dintre înăuntru şi afară. Evident, unele lucruri îşi pierduseră semnificaţia pentru corpul meu modificat. Am început repede să urcăm spre înălţimi. Cu cât urcam mai sus, cu atât mai mult spaţiu se deschidea în faţa ochilor mei. La urmă, acest spaţiu a luat dimensiuni atât de mari încât m-a cuprins frica văzând cât de nesemnificativ eram eu în faţa acestui pustiu nesfârşit.
      Afară se însera şi ningea uşor. Vedeam asta, dar nu simţeam frigul şi, în general, nu simţeam diferenţa dintre înăuntru şi afară. Evident, unele lucruri îşi pierduseră semnificaţia pentru corpul meu modificat. Am început repede să urcăm spre înălţimi. Cu cât urcam mai sus, cu atât mai mult spaţiu se deschidea în faţa ochilor mei. La urmă, acest spaţiu a luat dimensiuni atât de mari încât m-a cuprins frica văzând cât de nesemnificativ eram eu în faţa acestui pustiu nesfârşit.
      Percepţia timpului s-a stins cu desăvârşire în mintea mea. Nu ştiu câtă vreme am urcat spre înălţimi. Deodată s-a auzit o gălăgie, şi o mulţime de fiinţe înfiorătoare s-au apropiat iute de noi, ţipând şi râzând.
      ………………………..
      Eram stăpânit de frică şi nu ştiu dacă am continuat sau nu mersul spre înălţimi în toată această vreme, din clipa când diavolii s-au apropiat de noi şi până ce ne-au lăsat. Am înţeles că înaintăm spre înălţimi doar atunci când în faţa mea s-a întins iarăşi spaţiul infinit.
      Peste puţin timp am văzut deasupra mea o lumină puternică: era ca lumina soarelui nostru, dar mult mai intensă. Era împărăţia luminii.
      „Da, este cu adevărat o împărăţie în care lumina stăpâneşte nestingherită, căci această lumină nu produce umbră” , mă gândeam sau mai bine spus, simţeam într-un mod inexplicabil ceea ce până acum nu mai văzusem. „Dar cum poate exista lumină fără umbră?” , mi-a apărut imediat în minte această nedumerire, dovedind că încă mai gândeam după regulile lumii pământeşti.
      Dintr-o dată am intrat cu mare viteză în această regiune a luminii, care propriu-zis mă orbea. Mi-am închis ochii şi mi i-am acoperit cu mâinile. Dar asta nu m-a ajutat deloc deoarece lumina trecea prin mâinile mele.

      ………………..
      https://ganduridinortodoxie.wordpress.com/2016/02/06/o-intamplare-incredibila-dar-adevarata/

      Sfantul Andrei cel nebun pentru Hristos

      Dumnezeirea cea neînţeleasă
      Discutând iarăşi cu Epifanie despre taina Dumnezeirii
      celei neînţelese, Cuviosul spunea următoarele:
      – Dumnezeu este Duh, dar foarte deosebit, şi mai
      presus de toate duhurile pe care le-a creat. Este Duh
      ascuns şi nedestăinuit, nevăzut şi neajuns, mai nesfârşit
      decât nesfârşitul, măreţ şi înfricoşător. Este Duh
      străvăzător şi preacurat şi de aceea nu putem cunoaşte chipul,
      firea şi măreţia Lui. Nu ne putem
      atinge, nici vorbi despre forma Lui. Este nehotărnicit şi
      de neînţeles. Putem gândi multe despre El, dar să
      vedem, putem puţine, deoarece pe Dumnezeu nu este
      cu putinţă a-L descrie, nici a-L vedea aşa cum este,
      deoarece nu încape în mintea omului, numai când
      harul Său se descoperă celor către care binevoieşte El,
      atunci se revarsă strălucirea Sfintei Treimi în inimile lor
      cu o pornire nebiruită, ca şi fulgerul care nu are o
      parte hotărâtă unde să stea. Şi atunci, precum este
      foarte firesc, aceste inimi cunosc în chip simţit noimele
      şi simţămintele pe care El însuşi le va descoperi lor
      despre Sine.
      Neînţelesul se face bine cunoscut precum urmează:
      Ceea ce există deasupra tăriei cerului, adică văzduhul,
      ajunge la o asemenea înălţime, încât nimeni nu
      poate pricepe. Oricât vei urca cu contemplarea, te afli
      încă foarte jos, pentru că este vorba despre abis. Şi
      dacă presupunem că te găseşti la o margine oarecare,
      ce crezi că există dincolo de aceasta? neapărat, o
      întindere nesfârşită şi o lărgime nemărginită.
      Lasă acum îndeletnicirea cu contemplarea celor de
      sus şi priveşte sub ape şi foc, unde o prăpastie
      urmează alteia şi sub aceasta există haos, abis, iad şi
      pierzare. încă mai jos există întuneric nesfârşit care,
      precum se spune, este cel mai negru; există un abis în
      cele mai dedesubt, adâncuri nesfârşite şi infernuri.
      De multe ori am coborât acolo cu duhul, ca să văd
      vreun oarecare sfârşit sub pământ, dar n-am aflat.
      Am coborât cu mintea şi am alergat ca fulgerul în
      locurile cele mai joase ale ultimului abis, am intrat în iad,
      am trecut din abis în abis şi m-am aflat îndată în
      haos şi în lărgime nesfârşită, înfricoşătoare, veşnică şi
      nemărginită. Deoarece însă nu am întâlnit vreun zid de
      nori sau oarecare altă margine, cu greutate mi-am
      readus privirea cea înţelegătoare din acea contemplaţie.
      După aceea am călătorit către răsărit, am pornit cu
      luare aminte şi iată, cu puterea Domnului Savaot, am
      văzut foarte curat marginea pământului unind u-se cu
      marginea cerului. După ce am trecut lăţimea răsăritului,
      am întâlnit un râu pe care se sprijină cerul şi
      înlăuntrul căruia este cuprins pământul.
      Privesc spre răsărit, mai sus de cer şi pământ şi
      iată, văd multe ape luminoase, albe şi de nedescris.
      Urcând mai la înălţime, cu greutate am putut trece
      iutimea apei când, uimit, văd acolo o lumină ca o fulgerare
      dumnezeiască şi aud o voce spunându-mi:
      „Andrei, unde mergi?” Oriunde vei merge, nici vorbă
      să afli sfârşitul veacurilor celor nesfârşite! Şi spre apus
      de vei merge, nu vei afla sfârşit. Esenţa dumnezeieştii
      lumini a Dumnezeirii celei nematerialnice, asemenea
      unei palme înfricoşătoare a unei mâini înţelegătoare,
      ţine toate: şi cerurile, şi adâncurile, şi răsăritul, şi
      apusul. Aşadar te înştiinţez Eu – pentru că tu singur nu
      te poţi încredinţa – că făpturile cele nematerialnice
      care s-au plăsmuit în timp, de la cerul cel nesfârşit şi
      până la abisul cel nemărginit, au un oarecare sfârşit.
      însă Dumnezeirea cea neînţeleasă, care înconjoară
      lumea, se întinde pe distanţe nesfârşite. Şi cine ar
      putea da vreo oarecare mărime Tatălui, Fiului şi Duhului
      Sfânt, de vreme ce numai strălucirea esenţei dumnezeieşti
      şi a Ipostasului său imaterial este abis
      nemărginit, mărime nesfârşită şi necercată? întoarce-
      te aşadar, acolo de unde ai pornit. De vreme ce ai
      cercat şi nu ai putut afla sfârşitul zidirilor, cum vei
      putea să afli sfârşitul Dumnezeirii, Care Se întinde dincolo
      de acestea?”
      Când am auzit lucrurile acestea, m-am întors şi am
      hotărât să nu mai ispitesc pe Dumnezeu, Care mi le-a
      descoperit pe toate. Oarecum, aşa se poate înţelege
      Dumnezeirea Cea necuprinsă, Epifanie. Când adică se
      află vreun oarecare hotar în materie, în văzduh, în
      natură şi în orice altceva care se întinde dincolo de
      lumea noastră, acesta va fi de neînţeles


      G, observi ca in ambele povestiri de mai sus se vorbeste de INFINITATEA CREATIEI LUI DUMNEZEU ?
      Dumnezeu nu creaza lucruri atat de limitate precum spui mai sus

  3. NU EXISTA ASA ZISUL “TINUT SECUIESC” !!!
    MINORITARILOR UNGURI DACA NU LE PLACE PE PAMANTUL ROMÂNESC SA SE DUCA IN STEPELE ASIEI DE UNDE AU VENIT !!!

  4. Mare atenţie! Republica Moldova, Bulgaria, Serbia, Ungaria şi Ucraina – toţi vecinii României sunt conduşi de guverne sau au preşedinţi pro-ruşi sau care fac jocurile Moscovei în regiune
    “Ortodocsii” Viktor Orban şi Vladimir Putin la Budapesta alături de şefii bisericilor creştine din Orientul Mijlociu.
    https://www.zf.ro/politica/mare-atentie-republica-moldova-bulgaria-serbia-ungaria-si-ucraina-toti-vecinii-romaniei-sunt-condusi-de-guverne-sau-au-presedinti-pro-rusi-sau-care-fac-jocurile-moscovei-in-regiune-18591133

  5. @Admin, și răbdarea umană are niște limite. Îl lași pe acest satanist nebotezat(@,oarecine) să ne facă precum îi vine lui la gura?! Îmi pare rău…

    1. Și eu sunt de acord cu Duhul Căpitanului.
      P.S. păpușarii nu doresc alianță între două țări ortodoxe. Și Rusia este ortodoxă…

Dă-i un răspuns lui Lucreția P. Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button