X

Mihai Neșu în Gazeta Sporturilor: „Dumnezeu mi-a sacrificat trupul ca să-mi salveze sufletul”

Foto: GSP

Cred că Dumnezeu mi-a sacrificat trupul ca să-mi salveze sufletul.  Mi-a mai ușurat boala și mi-a schimbat un pic felul de a gândi. Așa am tras concluzia că El există și lucrează. E Creatorul nostru”, a declarat Mihai Neşu într-un interviu pentru GSP.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Fostul internaţional a vorbit deschis despre viaţa de după accident şi despre relaţia sa cu Dumnezeu.

El a explicat cum a ajuns să cunoască divinitatea.

 După accident, am avut multe momente când simțeam o mare neliniște în suflet și atunci mi-am dat seama că parcă există ceva mai presus decât noi. Și am început să caut. Am umblat pe la tot felul de ședințe, am mers la adunări, am discutat cu mulți preoți”.

„Și tot citind, discutând și comparând credințe, am ajuns la concluzia că ortodoxismul a rămas singurul neschimbat de 2.000 de ani. Iar la 30 de ani am decis să mă botez ortodox. Și, la început, credeam că asta rezolvă totul. O să fii sănătos, fericit. Dar nu ăsta e scopul! E un drum foarte lung să fii ortodox”.

Mă rog în fiecare zi la Dumnezeu să-mi dea putere să înfrunt orice greutate.

– Mihai Neşu

Privind în urmă, fostul sportiv a spus că nu s-ar mai apuca de fotbal şi a evidenţiat cea mai mare greşeală a vieţii sale, faptul că nu a stat aproape de Dumnezeu de la început.

Tol el a relatat şi reţeta salvării primită de la un monah din muntele Athos: să am răbdare, să ascult mereu de duhovnic și Hristos să devină cel mai bun prieten al meu.

Deşi nu crede că viaţa monahală este pentru el deoarece este „destul de încăpățânat și neascultător”, Mihai Neşu consideră că „scopul final (al vieţii pământeşti – n.r.) e să ajungi sfânt.

„Să fii la sfârșit varianta ta cea mai bună. Iar când pleci de pe Pământ să devii un sfânt, dacă n-ai reușit deja asta din timpul vieții. E greu, fiecare are păcate, cel mai important e să ne dorim să nu le mai comitem și să devenim mai buni”.

Întrebat fiind ce l-a determinat să vină către Ortodoxie, Mihai Neșu a spus: „Neliniștea din sufletul meu”.

Aflat de peste opt ani în scaunul cu rotile în urma accidentului grav suferit, Neșu a deschis un centru de recuperare pentru copii cu dizabilități neuromotorii prin cadrul fundației sale. Centrul „Sfântul Nectarie” are 200 de metri pătrați și ajută cu terapii peste 100 de copii cu vârste cuprinse între 2 și 14 ani.

Mihai Neșu dorește să extindă acest centru, la un complex care să ofere terapii avansate de recuperare și pentru tinerii de până la 18 ani, precum și ateliere de învățare a unor meserii. Complexul ar urma să fie folosit și de cei care care nu au probleme de sănătate, gratis.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

2 comentarii

  1. A inteles foarte bine mesajul. A inteles care-i scopul vietii: mantuirea sau (asa cum a afirmat Mihai) sfintirea. Daca am intelege cu totii ceea ce Mihai Nesu a inteles ar fi foarte bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button