Omul nu a fost făcut ca să fie scris în calculatoare și să fie un număr. Nu! Dumnezeu a luat pământ și a suflat asupra lui și i-a dat duh de viață. Noi cu ce raționăm? Cu ce gândim?
Cu mintea.
Cu capul, cu mintea, acolo este centrul, acolo este mintea lui Dumnezeu, de acolo vorbim, de acolo luăm un sfat, de acolo simțim, acolo lucrăm, de acolo creăm. Toată făptura aceasta este o mare creație a lui Dumnezeu. Maimuța face același gest, îi dai un măr printre sârme, îl ia, se uită la el și îl mănâncă. Îi dai o portocală, tot la fel. Omul este diferit. Vedeți voi, avioanele acestea care zboară pe deasupra? Cine credeți că a inventat avionul ăsta?
Dumnezeu.
Dumnezeu, cu mintea omului. Și cine a fost primul inventator de avioane la noi în țară? Traian Vuia și cel mai important a fost că a inventat trenul de aterizare. Până atunci avionul venea și se spărgea, dar așa, el a pus două rotițe la urmă acolo și cum aterizează cu primele roți, dă drumul la al doilea rând de roți de la urmă și aterizează ca mașina. Vezi, înțelepciunea lui Dumnezeu cu mintea pe care i-a dat-o omului? De aceea, omul este superior tuturor creaturilor. De aceea, la urmă l-a făcut pe om după ce i-a pus la dispoziție tot ce îi trebuie lui la îndemână, ca să aibă, în sfârșit până la, pisoiul, cățelușul acesta pe care îl vedeți voi, cățeii ăștia care trăiesc pe lângă om și la care acum vin să le pună cip ca să poată ști ce face stăpânul în casă. După aceea vine și îl pune omului.
Eu am plecat în ’76-’77 la Sfântul Munte, să văd și eu Athosul și ca orice om care se duce undeva în lumea asta, mi-am făcut și eu o haină nouă, tivită normal, cu tot. Am umblat o lună, două luni de zile cu haina aceea. Vin eu acasă și pun haina în cui. Într-o dimineață, când iau haina să mă îmbrac pentru biserică, nu știu cum mi-a venit tivul așa jos și văd că e desfăcut tivul meu de la haină. Măi, cum vine asta? Haină nouă, cusută cu toată puterea croitorului și aia e desfăcută. Ce-a fost cu ea acolo? Binefăcătorul meu, care știa că plec la Athos, fiind în legătură cu Securitatea, mi-a pus un „sâmbure[1]” acolo. Atunci erau lucruri primitive în materia asta, dar acum nu mai e așa. Și am umblat deci cu instrumentul ăsta tot timpul. Aceștia au aflat, sigur că da, ce am discutat, ce am glumit, ce am mai spus cu unul, cu altul. Așa că vin eu de la Sfântul Munte și Securitatea, ca de obicei, voia informații: „Ce ai văzut? Ce ai auzit?”, ca să te prindă printre rânduri cu ce spui tu. Ăștia sunt hoți, măi! Când ți-o spune că s-a scufundat barca, trebuie să știi că zboară avionul, cam așa este. Când ți-a spus că zboară avionul, să înțelegi că a intrat pe geam în casă. Unde dai și unde crapă! De aceea, mai diabolic sunt puși acum cu cipul. Acum, poți să dormi, poți să sforăi, să faci orice, că dacă sforăi te aude la Centru: „A sforăit acum”. Până la urmă nu mai poți face nimic. Dacă te cerți acasă, te ia soțul la rost, soția că ai întârziat, că ai venit târziu, te știe toată Europa. Te corectezi fără să vrei. Acum știu ce e în casă la tine, acolo în familie. Acum ești în belea cu totul. Mărturisirile, altădată, în primele ere ale creștinismului se făceau în comun, se făceau de creștini în biserică. Aș vrea să văd eu acum un creștin, când este arhiplină biserica, să iasă în fața altarului: „Iubiți credincioși și frați ai mei, iată ce am făcut eu ieri, ce am făcut alaltăieri, ce am făcut săptămâna asta”. Vreau să văd dacă are într-adevăr curajul acesta să detaliem toate abaterile acestea. Dacă am face lucrul acesta, am scăpa de judecata lui Dumnezeu, căci de te-ar judeca omul, nu te mai judecă Domnul. De aceea, când s-a aflat, de altfel, că nu este bună metoda asta de a povesti păcatele în comun, s-a început individual, să se facă spovedania individuală. Dar de scăpat de judecata asta comună, nu scăpăm noi, pentru că la Judecată, acolo, vom merge toate neamurile, vom merge toate familiile. Vom merge acolo cu toții, până la ultimul. Acolo vor fi familia noastră, familia vecinului și așa mai departe, încât acolo se vor descoperi faptele copiilor în fața părinților, acolo se vor descoperi faptele părinților în fața copiilor lor și acolo va fi blestemul copiilor asupra părinților că nu i-au învățat ce trebuia și când trebuia. Acolo va fi blestemul părinților asupra copiilor că nu i-au ascultat când ei le-au vorbit și iată așa judecata va fi foarte aspră.
Noi mai avem, însă, salvarea mărturisirii, acum cât suntem în viață, ca să scăpăm de toate tainele acestea mari acoperite aici, ca să nu se descopere dincolo, să le spovedim aici. Că mare durere este pentru un creștin care trăiește 30-40-50 de ani, 60 de ani și nu se spovedește și iată că intră cu mașina într-un accident și moare acolo. Și toate păcatele celor nespovediți rămân asupra copiilor lor. Rămân și le trag copiii, de aceea și în viață, povestesc unii dintre creștini: „Nu mai pot scăpa, n-am spor, n-am niciun progres, n-am nicio prindere, sunt lipsit de orice posibilitate, muncesc, învăț, dar bat pasul pe loc”. Și dacă îl iei pe om și stai de vorbă cu el, de unde vine, ce neamuri are, ce morți: „Păi, ce să am? Bunicul meu, îmi povestea despre un frate al lui, s-a spânzurat”. „Hai să îți povestesc după aceea că altul s-a înecat, s-a aruncat în apă, altul că nu mergea la biserică, înjura, era rău, bătăuș, stricat”. Și atunci copiii aceștia trag toate ponoasele, trag toate urgiile, toate urmările rămân asupra lor.
De aceea, orice gândiți dumneavoastră, orice vorbiți, orice faceți apare pe înregistrarea aceasta. Dacă cipul te înregistrează așa, darămite Duhul Sfânt, Duhul lui Dumnezeu care este asupra noastră și care planează asupra vieții noastre? Și nu e o mișcare fără voia lui Dumnezeu. Niciun fir de păr nu cade fără voia lui Dumnezeu și atunci, cu atât mai mult viața noastră trebuie să fie foarte corectă, foarte cinstită? De aceea a lăsat Biserica patru posturi pe an. Dar nu numai în cele patru posturi creștinul se poate spovedi. El se poate spovedi și în ziua de Paști și în ziua de Crăciun și în ziua de Bobotează. De ce, când ai o durere de măsele și nu poți dormi o juma’ de noapte, o noapte, imediat zici: „Hai la dentist, hai să-i punem ceva, s-o scoatem, ori o tratăm, că nu se mai poate!”. Ei bine, la fel trebuie să fie și cu păcatul săvârșit. Nu trebuie lăsat acoperit, că se depune uitarea peste el. Mâine vin altele și altele și în felul acesta se adaugă zi de zi la păcate și nu mai poți face nimic. De aceea păcatele trebuie spovedite cât mai des și cât mai atent. Creștinii noștri aveau altădată la șold aici, o condică, un carnet, carnetul de zi, așa cum avem noi acum carnetul cu programul de lucru și acolo în fiecare moment își notau, după fiecare zi, făceau seara bilanțul păcatelor. La săptămână, când mergea creștinul la spovedit, acolo era oglinda lui și citea păcatele. Dar nu numai să citești ca pe o poezie și: „Gata m-am spovedit”. Părintele vine și dezleagă și s-a terminat spovedania. Nu, dragii mei! Fiecare păcat trebuie să fie cum scoți o rădăcină, o plantă cu o rădăcină adâncă înfiptă în pământ și tragi de ea să o scoți la suprafață, așa trebuie să fie și durerea sufletească a creștinului care-și spune păcatul. Că de abia acest păcat, care îi scos cu toată forța și regretul sufletesc, de abia acela este într-adevăr un păcat spovedit. Așa, „hai, mă duc la spovedit. Hai, nu mergi și tu?”. „Ba da, mergem, hai!”. „E cineva la părintele?”. „Da, dar mai sunt vreo 4-5 și intrăm și noi. În 4-5 minute a terminat cu grupul. Hai, intrăm și noi!”. Și apoi mai vine altul. Băi, băieți, asta nu e spovedanie, asta este batjocura tainei și vă spun, că orice puteți lua cu ușurință, dar spovedania, nu, niciodată. Spovedania este în atenția și în centrul preocupărilor noastre, că de aici este și tulburarea în familie, de aceea este și tulburarea în societate, în lumea întreagă, din cauza păcatelor care se suprapun unele peste altele. De ce atâta barbarie și tiranie în lumea aceasta a noastră? Unde s-a mai pomenit atâta nenorocire și Babilon decât tocmai în zilele acestea ale noastre? De aceea și Dumnezeu nu ne mai poate suporta că am inventat toate diavolismele unul împotriva celuilalt. Să se descopere, să se afle, să se știe ce se vorbește sau ce se spune.
Povestea lui Ion Creangă când îi întinde bătrâna papucii diavolului, nu-i fără rost. Îi spune: „Dă-mi papucul, diavole” și el îi răspunde: „Nu, nu mă apropii de tine că m-ai întrecut”. Deci, omul a întrecut pe diavol, în iscusința răutăților. Trebuie să fiți cu mare atenție, căci vom da seama înaintea lui Dumnezeu de orice cuvânt, de orice gând, de orice vorbă. Cuvântul trebuie să fie măsurat, să fie cântărit, să fie drept, fără sminteală. Omul să fie atent și să se uite în jurul lui, că te mai vede un copil în casa ta că fumezi, de pildă, și va fuma și el. Îi spui copilului la 18 ani: „Măi, să nu bei!”. Păi, dacă tata vine acru acasă după 7-8-10 ore, ce-o să facă copilul acesta? Ăsta-i crescut deja, celula lui este stricată, alterată și așa se merge din tată în fiu, se tot duc cu treburile astea și păcatele astea și mai spun că nu au nimic. Trebuie să fim atenți să nu fim mijloc de sminteală. Asta este sminteala: puterea păcatului asupra copiilor noștri.
Vine Postul Sf. Apostoli Petru și Pavel. Să-l începem și noi cu gând bun, să ne pregătim, să căutăm, să cercetăm viața sufletească, să intrăm în universul nostru lăuntric, să notăm, așa cum am spus, păcatele noastre și să ne spovedim, începând încă din primele zile ale postului! Să nu lăsăm pe ultimele momente: „Vai, e ultima zi și nu m-am spovedit! Hai să mă spovedesc! Hai să mă duc!” și acolo se îngrămădesc toți. Părintele nu mai știe ce să facă și le dă drumul cu ușurință la spovedit și la împărtășit. Și când mergi la spovedanie, nu mergi cu gândul de a te împărtăși: „Păi, de ce ai venit?”. „Vreau să mă împărtășesc”. „Da, măi, bun gând ai să te împărtășești, dar întâi trebuie să treci prin filtru. Filtrul este spovedania și apoi vedem dacă într-adevăr, merităm noi să ne împărtășim sau ba”. Dar acum, a intrat un obicei: „Mă duc la biserică să mă împărtășesc”. Nu spune: „Să mă spovedesc”. Ești vrednic sau nu ești vrednic: „Hai treci! Treci ca iezii la stână”. Trebuie multă chibzuință, multă atenție, să ne pregătim viața sufletească. Sfinții Apostoli, cât s-au nevoit, cât au trudit, și au mărturisit cu prețul vieții lor. Au fost 12 Apostoli, dragii mei, și au luminat un întuneric, un Imperiu roman. Ei au realizat un Imperiu grecesc, au transformat lumea aceasta și au adus-o la picioarele lui Hristos. Dar cum? Nu la bufet, la calculator și pe la televizor, nu! Cu nevoință, cu sânge! Au dat sânge, au vărsat sângele lor și așa a venit harul lui Dumnezeu peste ei. Acum suntem o lume întreagă și nu putem convinge 4-5 familii într-un sat de sectanți, iehoviști, baptiști sau ce o fi acolo. Nu-i convingem cu nimic, ne conving ei pe noi despre minciunile lor. Iar noi, ortodocșii, nu-i putem convinge să-i aducem la Ortodoxie! Este slabă credința noastră, este slabă puterea noastră de convingere.
Așa că Dumnezeu să vă binecuvinteze, să călătoriți cu pace și Sfinții Apostoli să vă păzească!
(Articol publicat în Revista Atitudini Nr. 61; Cuvânt adresat unui grup de pelerini, m-rea Petru Vodă, iunie 2008)
[1] Microfon.
