Sute de milioane de dolari şi euro în numerar au fost trimise din Rusia spre Venezuela, oferind statului sud-american o gură de oxigen în condiţiile în care accesul său la sistemul financiar global este limitat din cauza sancţiunilor americane, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.
Potrivit datelor furnizate de ImportGenius, care a analizat registrele vamale ruseşti pe care le-a obţinut din surse private, bancnote în dolari şi euro în valoare totală de 315 milioane de dolari au fost trimise de la Moscova la Caracas prin intermediul a şase transporturi aeriene, care au avut loc în perioada mai 2018-aprilie 2019. Banii au provenit de la bănci controlate de guvernele celor două ţări şi au ajuns la banca de dezvoltare a Venezuelei.
Deşi banii ar putea să provină din diferite surse, de exemplu din repatrierea numerarului pe care Venezuela îl avea peste hotare sau din vânzarea de petrol sau aur, aceste transporturi aeriene arată cum administraţia preşedintelui Nicolas Maduro poate ocoli sancţiunile americane.
Un oficial guvernamental din Venezuela, care a dorit să îşi păstreze anonimatul, a confirmat că ţara sud-americană a primit livrări de numerar de la banca rusească Evrofinance Mosnarbank, un joint venture între banca venezueleană de dezvoltare Banco de Desarrollo Economico y Social de Venezuela (Bandes) şi agenţia care gestionează proprietăţile statului rus.
Regimul de la Caracas a făcut eforturi disperate pentru a-şi menţine accesul la valută în pofida sancţiunilor americane care au izolat Venezuela de sistemul financiar convenţional, în condiţiile în care marile bănci refuză să facă afaceri cu Maduro. Printre alte iniţiative, regimul de la Caracas a utilizat vânzări secrete de aur pentru a strânge fonduri şi de asemenea analizează posibilitatea de a folosi criptomonede sau un sistem de plăţi gestionat de Rusia pentru a trimite bani în ţară, mai scrie Bloomberg.
Și eu la fel as face sa fiu în locul lor..