Mitropolitul Ilarion: Pentru prima dată după decizia Fanarului privind „acordarea autocefaliei Ucrainei” am făcut un schimb de opinii despre cele întâmplate.
Mitropolitul Ilarion (Alfeev), şeful Departamentului pentru Relații Bisericeşti Externe al BORu, a vorbit despre detaliile întâlnirii cu Arhiepiscopul Americii Elpidofor (Lambriniadis), șeful Arhiepiscopiei Ortodoxe Greceşti din America.
„Nu am fost inițiatorul acestei întâlniri. A avut loc la reședința Arhiepiscopului Americii din Antiohia Iosif, care ne-a invitat cu amabilitate la prânz”, a explicat Mitropolitul Ilarion în interviul acordat „RIA Novosti„. „Acest eveniment a fost precedat de medierea unui bun creștin ortodox – fostul cancelar al Arhiepiscopiei din Antiohia Charles Ajalat, care este organizatorul vizitei mele actuale în Statele Unite”.
Ierarhul BORu a remarcat că a făcut cunoştinţă cu Mitropolitul Elpidofor în Finlanda și că se cunosc de 25 de ani. La momentul primei lor întâlniri Mitropolitul Ilarion era ieromonah, iar arhiereul Fanarului – era diacon.
„În timpul discuţiei cu Mitropolitul Elpidofor la reședința Arhiepiscopului Antiohiei, în prezența Arhiepiscopului, am avut ocazia – pentru prima dată după decizia Sinodului de la Constantinopol cu privire la „acordarea autocefaliei pentru Ucraina” și decizia ulterioară a Sinodului nostru să încetăm comunicarea cu Constantinopolul – să facem schimb de opinii cu privire la cele întâmplate. Și despre ce s-ar putea face în această situație”, a continuat șeful Departamentului pentru Relații Bisericeşti Externe al BORu.
El a i-a vorbit jurnalistului „RIA Novosti” despre credința sa că Duhul Sfânt îi poate insufla pe slujitorii săi să ia decizii corecte, așa cum s-a întâmplat de multe ori în istoria Bisericii.
„Ne rugăm pentru păstrarea unității Bisericii Ortodoxe. Și sperăm că dezbinarea care a apărut va fi depășită. <…> În istoria Bisericii, Sfântul Duh i-a inspirat de multe ori pe slujitorii săi să ia decizii corecte. Cred că este posibil și în timpul nostru”, a spus mitropolitul Ilarion.
Arhiereul BORu a presupus ca întâlnirea sa cu un reprezentant al Patriarhiei de la Constantinopol a doua zi după ce Patriarhul Bartolomeu a anunțat canonizarea arhimandritului Sofronie (Saharov – n.ed.) nu este întâmplătoare.
„Cred că părintele Sofronie se roagă pentru Biserica Rusă pe care a îndrăgit-o, care l-a ridicat și l-a educat, și pentru Biserica de la Constantinopol care l-a acceptat de două ori: prima dată – când a venit la Athos, și apoi – când se afla în Anglia şi a ajuns în circumstanțe dificile”, a subliniat șeful Departamentului pentru Relații Bisericeşti Externe al BORu. „Fie ca rugăciunile acestui cuvios al lui Dumnezeu să ne ajute să păstrăm unitatea sfintelor Biserici Dumnezeieşti, fape pentru care ne rugăm la fiecare liturghie”.
Amintim că la 23 octombrie 2019 Mitropolitul Ilarion s-a întâlnit cu șefii Arhiepiscopiilor Greciei și a Antiohiei.
În Rusia vor rămâne ultimele insulițe ortodoxe… O spune Sfântul Serafim de Sarov!
@,redactor, as vrea să public un articol despre pământul plat, doar cu argumente biblice, pentru @oarecine și alții, oarecare. As vrea sa îmi dai adresa de e-mail.
trimite pe [email protected]
In care duh sfant cred ereticii? Cuviosul Sofronie se roaga ca ierarhii eretici sa se caiasca si sa renunte la erezia lor. Intre eretici nu exista ruperi de comuniune pentru ca sunt la fel de pan-eretici,adica toti sunt” una” in erezia lor.
Cumpanasu ,votez Alexandru Cumpanasu,presedinte.El nu a votat in Parlamentul European homosexualitatea precum Mircea Diaconu.