X

Ministerul Sănătății vrea otrăvirea copiilor cu orice preț: Vaccin anti-gripal gratuit pentru cei cu vârste între 6 luni și 5 ani

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Copiii care au între 6 luni şi 5 ani vor putea fi imunizaţi gratis împotriva gripei cu vaccinul pe care-l vor primi medicii de familie de la Ministerul Sănătăţii

De anul acesta, cei mici au fost incluşi şi în România în grupele de risc. Experţii propun ca vaccinul  să poată fi luat şi pe reţetă compensată, de la farmacie, informează TVR.

Specialiştii au trimis deja Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate propunerea ca vaccinul gripal să fie inclus la compensare.

Cer să fie, pentru început, un proiect-pilot, măcar de la anul, dacă nu chiar din acest sezon, pentru copiii care au între 6 luni şi 5 ani.

Experţii propun ca medicii de familie, pediatrii şi specialiştii în boli infecţioase să prescrie vaccinul împotriva gripei pe un formular de reţetă compensată. Pe baza acestui document, doza ar urma să fie ridicată din farmacie şi, ulterior, administrată de către doctorul care a prescris-o.

Un medic de familie dintr-o comună doljeană spune că, anul trecut, aproximativ o treime dintre părinţii copiilor de pe lista sa au cumpărat vaccinul pentru cei mici. O doză cu patru tulpini gripale costă în jur de 60 de lei.

În ultimul sezon, 1,3 milioane de români au fost imunizaţi cu vaccin gratuit de la Ministerul Sănătăţii. Alte două sute de mii l-au cumpărat din farmacii.

Anul acesta, ministerul va distribui un milion şi jumătate de vaccinuri.

Cum stă treaba cu vaccinul antigripal:

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

5 comentarii

  1. Pot confirma din propria mea experienta ca vaccinurile sunt niste otravuri, dupa ce am fost vaccinat in copilarie, am avut probleme cu sindromul tourette ani intregi. Feriti-va copii pe cat posibil de aceste otravuri!

  2. https://www.viata-libera.ro/prima-pagina/134705-apel-umanitar-andreea-a-fost-descoperita-din-senin-cu-o-tumoare-pe-creier?fbclid=IwAR1W-s6qnewVqc4Z4anJyygW-klaxb6Jom3n-B2bQiD-X2P6Dk6BYYohwYY

    Andreea Lăpuşneanu are 14 ani şi este elevă în clasa a VIII-a la Şcoala Nr. 29. Până vinerea trecută, a fost omul de bază al clasei din care face parte. Atentă, responsabilă, studioasă şi altruistă, ea e cea pe care toţi colegii o sună când au nevoie de clarificări în privinţa temelor sau a notiţelor. Din nefericire, copila a primit în cursul acestei săptămâni un diagnostic înfricoşător: tumoare malignă pe creier.

    “Nu a fost niciodată bolnăvicioasă. Şi nu am avut niciun semn că ar fi ceva în neregulă cu ea. Săptămâna trecută a făcut un vaccin, iar vineri am chemat salvarea pentru că făcuse convulsii. Vaccinul acela a activat ceva în organismul ei. La analize am descoperit nenorocirea”, povesteşte mama fetei, Dorina Lăpuşneanu.

    Deşi iniţial au rămas fără aer de durere şi stupoare şi au simţit că le fuge pământul de sub picioare, membrii familiei s-au mobilizat imediat şi au mers la Spitalul “Bagdasar Arseni” din Bucureşti, însă aici neurochirurgul nu a garantat reuşita operaţiei, tumoarea fiind destul de mare, de aproape şase centimetri. Andreea a fost dusă la Clinica particulară “Monza”, unde medicii au cerut ca, înainte de operaţie, să meargă la un specialist oncolog, care să-i prescrie un tratament care să ajute la restrângerea tumorii.

    Spitalizarea pentru trei zile şi investigaţiile de la Monza au costat peste 20.000 de lei, bani pe care părinţii nu-i aveau. Dar s-au făcut luntre şi punte pentru copilul lor şi s-au împrumutat ca să-i poată plăti.

    Ca şi cum boala copilului lor n-ar fi o povară imensă de dus, mai există şi alta. În România, o familie normală nu-şi permite financiar toate investigaţiile şi costurile legate de operaţie şi tratamentul ulterior. Mai ales că, în cazul de faţă, luarea unei decizii corecte depinde de consultarea mai multor specialişti.

    Toţi colegii Andreei de la Şcoala nr. 29 au făcut mobilizare generală şi vor aduna bănuţi pentru ca fata să se poată întoarce la fel de veselă, optimistă şi, mai ales, sănătoasă, printre ei.

    Ţi-e şi frică să te întrebi câtă dramă poate fi în inima unui copil ai cărui colegi învaţă acum pentru admiterea la clasa a IX-a, în timp ce el va fi nevoit să petreacă o vreme, nedefinită încă, pe paturi de spital! Va fi cel mai greu examen pe care-l poate da un copil. Iar noi ar trebui să nu-i lăsăm singuri, nici pe ea, nici pe familia ei, în această luptă cruntă cu destinul. Rugăciunile noastre, gândurile noastre bune ar putea-o readuce pe Andreea cât mai repede la şcoală şi la visul ei de a deveni un psiholog bun.

    La fel şi orice sprijin financiar cât de mic. Cei care pot şi vor să ajute au la dispoziţie un cont în lei la Raiffeisen Bank, deschis pe numele Lăpuşneanu Dorina Mihaela:

    RO39RZBR0000060012864219.

    De asemenea, puteţi lua legătura cu familia la 0723.618.818.

  3. Cu mulți ani în urmă,mai exact 1992,am avut ocazia să mă vaccinez contra gripei .Am refuzat eu și tatăl meu;sora,fratele și mama s-au vaccinat contra gripei și contrar așteptărilor lor au făcut gripă…Concluzia:tatăl și cu mine nici măcar nu am racit,chiar dacă nu ne-am vaccinat;sora,fratele și mama gripă,deși s-au vaccinat.
    Iată ce spune Domnul nostru IISUS HRISTOS despre vaccinuri…
    Vaccinarea împotriva variolei Jakob Lorber, 7.02.1841 „Ceea ce doreşti să afli este un aspect minor, deopotrivă din punct de vedere practic şi spiritual. Să luăm exemplul unui copac care a extras din pământ o sevă coruptă şi împotriva naturii sale. Vei constata curând că frunzele sale capătă malformaţii şi se veştejesc, iar rădăcinile, trunchiul şi crengile sale sunt acoperite de tot felul de plante parazite, respingătoare ca aspect. Chiar şi cel care nu dispune de cunoştinţe serioase de arboricultură va trage repede concluzia că invadarea copacului de către alte plante mai slabe şi mai bolnave decât el nu are cum să-l însănătoşească, ci dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu ele se vor distruge reciproc. La fel se petrec lucrurile cu cineva care are în trupul său o otravă sau căruia i se administrează otravă, în ideea că aceeaşi otravă care i-a furat deja trei sferturi din viaţă îi va face bine. Este limpede că otrava administrată îi va răpi şi ultimele picături de viaţă care i-au mai rămas. Te poţi gândi la o prostie mai mare decât să-i spui unui păcătos: ‘Ascultă, prietene, continuă să păcătuieşti, căci noile tale păcate le vor arde pe cele vechi. Şi de vreme ce eşti atât de desfrânat, continuă cu desfrâul şi satisfă-ţi poftele ori de câte ori doreşti, căci aceasta este cea mai rapidă şi mai uşoară cale pentru a-ţi disciplina trupul şi sufletul!’? Cu greu poţi numi prieten un om care îţi dă un asemenea sfat. Să spunem că el îşi vaccinează trupul împotriva păcatului şi ajunge să îl controleze, omorând pasiunea şi dorinţa de viaţă a trupului. Acum pune-ţi întrebarea dacă omul respectiv a obţinut o victorie a vieţii sau una a morţii. Nu este limpede că nu poţi lupta împotriva morţii folosind chiar instrumentele ei, că procedând astfel nu faci altceva decât să lupţi împotriva vieţii? Chiar dacă obţineţi victoria asupra trupului vostru luptând cu asemenea arme, voi ucideţi de fapt viaţa însăşi, permiţându-i morţii să obţină încă o victorie asupra voastră. Adu-ţi aminte de proverbul înţelept care spune că ‘până şi păcatul a părăsit-o pe bătrâna prostituată!’ Eu te întreb: ce fel de relaţie poate avea cu viaţa cineva pe care l-au părăsit până şi păcatele, considerându-l insuportabil? Crezi tu că moartea este interesată să ia prizonieri morţi, adică propriile ei victime? Adevăr îţi spun: moartea nu calcă decât pe câmpul vieţii, acesta fiind locul ei favorit unde îşi caută prada. Cine doreşte să-şi păstreze viaţa trebuie să lupte singur împotriva păcatului, cu armele vieţii, singurele forţe care pot distruge moartea. Cel care a obţinut victoria împotriva morţii cu armele vieţii poate spune că a transcens păcatul în toată plenitudinea vieţii sale; el este eroul care a cucerit viaţa cu ajutorul vieţii. Cine îşi dă viaţa de dragul vieţii procedează corect, dând dovadă de înţelepciune, de iubire şi de poftă de a trăi. Cine renunţă însă la viaţă de dragul morţii este un mare prost! Câtă orbire trebuie să aibă un asemenea om dacă renunţă la lumină de dragul întunericului? Acelaşi lucru se petrece şi în cazul vaccinării împotriva variolei. Variola este o boală moştenită ca urmare a unor practici sexuale ilicite ancestrale, care ajunge din când în când la maturitate în cazul generaţiilor tinere. Ea nu are nimic de-a face cu boala care poartă acelaşi nume şi care afectează vitele, oile şi caprele, care o iau prin înţepătura unei insecte. Cum crezi atunci că materia infectată preluată de la o vacă bolnavă de variolă poate fi un remediu împotriva variolei de care se îmbolnăvesc oamenii? Eu îţi spun: acest tip de tratament nu a adus niciodată roadele la care visează umanitatea, în nebunia ei. El nu a creat decât un fel de superstiţie, o legendă în jurul succesului presupus al vaccinului. La ora actuală, credinţa a fost înlocuită aproape în totalitate de aşa-zisa cunoaştere ştiinţifică! În numele ei, tratamentul le-a fost aplicat unor copii care nu ar fi suferit niciodată de această boală, din două motive posibile: fie generaţia care trebuie să suporte consecinţele acestei maladii nu a ajuns încă la maturitate, fie copiii respectivi nu au fost atacaţi de germenul variolei. Evident, copiii vaccinaţi prin această metodă aberantă au fost citaţi de savanţi în sprijinul teoriei lor, dar nu este deloc exclus ca atunci când vor atinge maturitatea necesară, aceşti copii să fie atacaţi de virus, la fel ca şi cei care nu au fost vaccinaţi. Adevărata epidemie de variolă nu a fost declarată ca atare de către comunitatea medicală, care a considerat-o în mod ipocrit o simplă eczemă, pentru a nu-şi pierde credibilitatea şi onoarea. Pune-ţi întrebarea: dacă ţii cont de cele ce ţi-am spus, inclusiv de propria ta experienţă, ce beneficii crezi că au obţinut copiii de pe urma unui asemenea tratament? Poţi fi absolut convins că nu au existat nici un fel de beneficii, ba chiar dimpotrivă, că vaccinul respectiv este toxic pentru fiinţa umană, ducând la o slăbiciune generală, la agitaţie, inactivitate şi la obosirea celor mai active organe ale vieţii. În ceea ce le priveşte pe femei, acestora le stimulează senzualitatea, la fel ca şi gripa spaniolă. Dacă nu Mă crezi, priveşte lucrurile dintr-o perspectivă istorică şi compară-te pe tine cu descendenţii tăi vaccinaţi, dar şi cu generaţiile de dinainte. Îţi vei da cu uşurinţă seama ce diferenţă uriaşă există între generaţii în ceea ce priveşte sănătatea, dar mai ales durata naturală de viaţă. Ascultă, dacă vei găuri o piatră şi vei plasa în gaură o singură picătură de otravă corozivă, iar apoi vei examina din nou piatra peste 20 de ani, îţi vei da seama cât de distructive au fost consecinţele acestei unice picături de otravă asupra pietrei, astfel încât nu-ţi va fi greu să dai răspunsul corect şi la întrebarea pe care Mi-ai pus-o. Sunt convins că acum vrei să Mă întrebi dacă nu există totuşi un alt remediu care să poată preveni sau elimina fără efecte secundare această boală. Este normal să îmi pui această întrebare, căci Eu sunt unicul Creator al naturii, şi deci este firesc să o cunosc mai bine decât oricine altcineva. Aşadar, îţi voi răspunde, dar te previn înainte că remediile Mele naturale sunt întotdeauna în armonie cu cele spirituale, iar în acest caz nu există un remediu universal, nici pentru spirit, nici pentru trup. Dacă vei examina cu atenţie calea pe care v-am indicat-o pentru atingerea vieţii eterne, vei constata că aceasta este o cale a renunţării de sine şi a credinţei în Mine. Îţi vei da seama că nu există decât o singură cale, nu mai multe, căci Eu Însumi sunt unic, fiind deci singura cale către viaţa eternă. Nu aveţi deci nici o altă opţiune decât să credeţi că aceasta este singura cale. Cine dintre voi ar putea susţine faptul că în afară de Mine mai există şi alte căi care să conducă la Mine, care sunt sursa oricărei forme de viaţă? Oare nu este de preferat viaţa spiritului în locul celei a trupului? Sau, nu depinde viaţa trupului de cea a spiritului? Atunci când spiritul se îmbolnăveşte, nu există decât un singur remediu pentru vindecarea lui. Pe cale de consecinţă, de ce ar trebui să existe mai multe remedii pentru corpul fizic, care nu este altceva decât un instrument temporar al spiritului şi a cărui activitate depinde exclusiv de cea a spiritului, adică a principiului vieţii. Cărui medic i-am cerut Eu sfatul atunci când am păşit pe acest pământ, printre oameni? Ce medicamente am folosit pentru a-i vindeca pe cei bolnavi, deopotrivă din punct de vedere fizic şi spiritual? La ce medic şi la ce remedii au apelat adepţii Mei, care au făcut aceleaşi fapte ca şi Mine? Te întreb: crezi că am devenit mai slab, sau că M-am schimbat, ori Cuvântul Meu nu mai este acelaşi Cuvânt, plin de putere şi capabil să vindece trupul şi spiritul? O, adevăr îţi spun, nici vorbă de aşa ceva! Eu am rămas Acelaşi! Deşi, a apărut totuşi o diferenţă: în acele zile, Eu îi vindecam numai pe aceia care veneau la Mine cu o credinţă vie, şi care erau nevoiţi să Mă aştepte şi să Mă implore multă vreme înainte să le ascult durerea. Acum, nu mai depind de iubirea, nici de perseverenţa fermă a credinţei voastre. Sunt nevoit să îi ajut chiar şi pe cei care nu Mă invită la ei, şi să-i vindec chiar şi pe cei care nu cunosc ce este credinţa, tocmai pentru a nu permite ca întreaga umanitate să se rătăcească complet şi să fie pierdută. De aceea, cel care vine astăzi la Mine chiar şi cu o credinţă mică, rugânduse oricât de puţin Mie, nu va fi izgonit, iar Eu îl voi ajuta în toate nevoile lui. De multe ori Mi-am revărsat graţia chiar şi asupra celor care Mă dispreţuiesc şi Mă resping. Eficienţa remediului pe care ţi l-am indicat a fost dovedită de nenumărate ori de-a lungul istoriei. Adevăr îţi spun, dacă Eu nu l-aş putea ajuta pe cel care are o credinţă fermă şi o mare iubire pentru Mine, atunci nimeni nu l-ar putea ajuta! Dacă este lipsit însă de credinţă, îşi poate injecta toate otrăvurile din lume, poate lua toate medicamentele din farmacii, sau poate ingera toate ierburile care există, la fel ca un bou, căci nimic din toate acestea nu-i va fi de folos, la fel cum nu-i este de folos o picătură de balsam unui craniu. Dar Eu vă spun: oricât de mult i-aţi fierbe şi i-aţi prăji pe cei morţi în esenţele vieţii, voi nu veţi mai reuşi să treziţi vreodată viaţa în trupurile lor. În schimb, cuvântul Meu are puterea de a deschide mormintele şi de a trezi cadavrele la o viaţă nouă, indiferent de gradul lor de descompunere! De vreme ce cunoaşteţi acest remediu universal, care a produs dintotdeauna cele mai miraculoase vindecări şi chiar a ridicat morţii din somnul lor etern, de ce îl lăsaţi întotdeauna la urmă, amăgindu-vă în schimb cu tot felul de prostii diavoleşti, în speranţa că vă veţi face bine?! O, adevăr vă spun: comparaţi durata vieţii voastre actuale cu cea a strămoşilor voştri din vechime, şi vă veţi da pe loc seama de ‘marile beneficii’ pe care le-aţi obţinut prin metodele voastre de vindecare, atât de stupide. Puteţi merge chiar şi astăzi în acele zone de pe pământ în care oamenii nu au auzit încă de ştiinţa medicală, şi veţi constata cu uimire că acei oameni aproape că nu au auzit de boli, mai ales dacă duc un mod de viaţă simplu şi pur. La fel ar trebui să faceţi şi voi: să trăiţi cât mai simplu cu putinţă! Nu vă mai ghiftuiţi stomacul cu tot felul de prostii care nu vă sunt necesare. Alimentaţi-vă organismul cu hrana care îi face plăcere, cu alimente simple, preluate îndeosebi din regatul vegetal. Mai mult, ar trebui să nu mâncaţi decât acele plante care au fost indicate încă din cele mai vechi timpuri ca fiind recomandate pentru alimentaţia fiinţei umane. Dacă veţi proceda în acest fel, veţi putea fi siguri că trupul vostru nu va mai cunoaşte boala de-a lungul întregii sale vieţi, şi cu atât mai puţin va avea nevoie de vaccinare sau de alte asemenea prostii medicale, iar voi veţi atinge o vârstă cu adevărat venerabilă pentru oameni. Mai mult, când Eu vă voi chema în Împărăţia Mea din lumea de dincolo, veţi trece foarte uşor în ea, ca şi cum aţi adormi un somn binefăcător după o zi binecuvântată de muncă. Dacă nu veţi proceda însă în acest fel, preferând să vă găsiţi refugiul în vaccinări şi tot felul de medicamente, consecinţa naturală va fi că veţi îmbătrâni mult înainte de vreme, că simţurile voastre vor slăbi, dinţii vă vor cădea, digestia va deveni proastă, iar buna voastră dispoziţie va dispărea cu totul. Când veţi ajunge la numai 40 de ani, veţi fi mai obosiţi şi mai schilozi decât erau strămoşii voştri la vârsta de 100 de ani! Şi nimeni nu va putea fi învinovăţit pentru acest lucru decât voi înşivă! Situaţia ar putea fi comparată cu prostia celor cărora li se pare că văd tot felul de lucruri groaznice în timpul nopţii, în timp ce la lumina zilei le vine să râdă de prostia lor, şi nu înţeleg cum au putut confunda o banală creangă de copac cu te miri ce monştri. Ca să nu mai vorbim de celelalte prostii care se petrec noaptea! Dacă veţi folosi remediul Meu cu toată seriozitatea, atunci veţi vedea lumina zilei şi veţi înţelege cât de mare este nebunia şi prostia acestei lumi. Dacă Eu vă spun că vă voi ajuta pe toţi şi că îmi respect întotdeauna promisiunile, cel mai bine este să Mă credeţi! Eu doresc cu adevărat să vă ajut în toate cele, atâta vreme cât sunteţi dispuşi să vă deschideţi faţă de Mine şi de legile creaţiei Mele. Vă pot ajuta şi în ceea ce priveşte trupul vostru, dar aş prefera să o fac în ceea ce priveşte spiritul vostru. Atunci când oamenii din vechime deveneau slabi din cauza păcatelor lor, ei posteau şi se căiau pentru greşelile lor. Postul îi ajuta să îşi redobândească rapid vigoarea şi echilibrul organismului lor fizic. În ceea ce priveşte căinţa asociată cu postul, aceasta servea pentru revigorarea spiritului lor, astfel încât în final ei redeveneau spirite sănătoase în trupuri puternice. Vă puteţi întreba: de ce? Cum este posibil acest lucru? Răspunsul nu este deloc dificil: stomacul este producătorul natural al tuturor lichidelor care hrănesc organismul. Atunci când în trup există corpuri străine, acestea blochează căile înguste de trecere prin organism. Dacă voi vă umpleţi stomacul cu tot felul de alimente inutile, acestea generează o cantitate sporită de lichid, care va exercita o presiune mai mare, iar corpurile străine din acest lichid vor bloca complet căile înguste de trecere şi nu vor mai putea fi eliminate din organism, dând întreaga activitate organică peste cap. De aceea, în loc să vă îndopaţi cu atâtea vaccinuri şi medicamente, mai bine aţi adopta o dietă corectă şi aţi posti din când în când, amplificându-vă credinţa în cuvântul Meu şi întărindu-vă astfel principiul vieţii (spiritul). Nu cred că este greu de înţeles cât de uşoară şi de naturală este această cale pentru a vă reface din punct de vedere fizic şi spiritual! Adevăr vă spun: viaţa se poate naşte chiar şi dintr-un corp în putrefacţie, în cazul în care credinţa celui în cauză este suficient de puternică. Acolo unde penitenţa fizică şi spirituală lipseşte, aparenta vindecare cu ajutorul vaccinurilor şi medicamentelor nu este altceva decât o amăgire, căci cu siguranţă nu medicamentele au reuşit să alunge singure boala din corp. Ele nu fac altceva decât să inducă noi efecte secundare malefice, care se acumulează în timp şi care mai devreme sau mai târziu ies la iveală, omorând corpul, iar uneori şi spiritul. Astfel se petrec lucrurile, şi ele sunt adevărate, exact aşa cum vi le-am descris Eu.
    În ceea ce te priveşte, condu-i pe copiii tăi şi orientează-te şi tu către Mine, cu toată credinţa, şi te vei convinge că vaccinul Meu este mai bun decât oricare altul! Amin. Asta am dorit să-ţi comunic Eu, Marele Doctor Universal! Amin, amin, amin!”

Dă-i un răspuns lui Cristian Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button