Lămuriri de la fratele Emanuel Iscru, după o vizită la părintele Ioan de la Rarău. Concluzia OrtodoxINFO: Părintele Ioan nu mai merge pe linia Părintelui Justin Pârvu

Author:

Image result for ioan de la rarău

Într-adevăr, trăim nişte vremuri groaznice, nişte vremuri cum nu au mai fost niciodată în istoria crestinătății, în istoria omenirii! Un timp al nestatorniciei aproape depline!

Arh. Averchie Tausev

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Cu durere în suflet, am decis a scrie acest mesaj, venind ca o întărire a unor afirmații, pe care le-am făcut nu cu mult timp în urmă, deoarece am văzut cât de ușor poate sminti un cuvânt rău și cu câtă rapiditate poate fi difuzat. În același timp, mă doare sufletul și pentru Părintele Ioan de la Rarău, căci nu cunosc neputințele lui, nici promisiunile ori amenințările care i-au fost aduse de către alte persoane, ajungând să îi fie tulburate sufletul și mintea…

Prin urmare, vă rog, fraților, să nu cădem în cursele vrăjmașului, făcându-i pe plac și dezbinându-ne, fiindcă el știe a încurca mintea noastră prin amestecarea luminii cu adevărul, pentru ca oamenii să nu mai înțeleagă ce se întâmplă.
Din Mila Domnului, acele vorbe, pe care le-a spus părintele, au ajuns la mine printr-un frate credincios. Crezând totuși că pot fi exagerări, i-am cerut și numărul de telefon al persoanei cu care am vorbit, confirmându-mi de două ori aceste afirmații, care-i aparțin Părintelui Ioan și pe care le-a prezentat celor care se aflau în jurul dumnealui în acea zi. Mai mult, postarea relativă a acestui subiect a avut undeva la aproximativ 110 mii de vizualizări și la peste 1500 de distribuiri – era de aşteptat să vină ispite deoarece știm că cel mai mult îl doare pe vrăjmaş când omul încet încet iese din acest sistem antihristic și plus că în aceea postare au putut citi doua prorocii atât de importante.

Drept urmare, joi (29. 08. 2019) am decis a merge la chilia părintelui, pentru a lămuri aceste aspecte, am fost 4 persoane la dânsul în chilie și suntem martori la cele spuse de sfinția sa. Trebuie subliniat faptul că părintele a recunoscut ca sa iesim din sistem, dar când vine antihrist (la acele persoane a spus clar la primavara, iar unu-i frate Mihai mai nou i-a zis o Maica ca parintele Ioan a zis să iasă călugării și maicile în comunități), a recunoscut ca a dat acele prorocii acelor oameni. Noi vedem cum masonii pregătesc criza economică, introducerea cipului în mână, vaccinarea obligatorie, legalizarea homosexualității, plus multe alte legi împotriva lui Dumnezeu.

Domnul cu Grupul Cuvant de Folos de pe fb a spus urmatoarele: Cristian (baiatul care a pus pe yotube filmuletul) a spus ca a primit un mesaj in privat pe youtube de la cineva. Si acel cineva a spus ca ai dreptate cand ai spus de plecatul in primăvară, asta a auzit si acea persoana de la parintele Ioan.

Mihaela spune:

Comentariul unei fete la articolul de pe OrtodoxInfo cu Pr Ioan: 15 august 2019 la 11:00

In urma cu 8 ani am fost la pr. Justin. De pe atunci ne-a spus sa plecam din oraș, sa ne luam o casuta cu teren undeva la țară, unde sa cultivam pământul cu mâna noastră caci vor veni vremuri ff grele si vom muri la propriu de foame altfel. Stim de vremurile care sunt aproape. Dumnezeu să ne ajute!

Astfel, ar fi de preferat ca sa ne pregatim si noi nu? Parintele Justin Parvu ne spunea din 2009 sa iesim in comunitati pentru a ne simplifica viața și a ne lepăda de sistemul antihristic. Si nu vad ce rau s-ar intampla de exemplu sa iesim mai devreme de exemplu in comunitati?  De ce trebuie sa ne tulburam? cand noi stim ca in lume sunt atatea placeri si sminteala si suntem prinsi din ce in ce mai mult cu grijile desarte in loc sa ne invatam cu greul dinainte, apoi sa ne fie mai usor. Noi incercam sa tot amanam acel moment, iar cand vor scoate banii din circulatie sa ne trezim prinsi in capcana.

În același timp, l-am întrebat dacă știa că este filmat de către acele persoane care au pus videoul pe Youtube, dumnealui declarând că nu. După cum bine ați observat, bărbatul care-i adresa întrebări părintelui a susținut că s-a menționat pe web a merge în comunități cu un preot, fiind o afirmație falsă. Nu doresc nicidecum a denigra acest părinte, căci, după cum am spus mai sus, este bătrân și nu-i știm neputintele, însă clar este că cineva ʺse ocupăʺ special de el (îl susține pe Iohannis care a dat lege impotriva legionarilor, este protestant si cate altele, plus ca nu înțelege subiectul îngrădirii de erezie, pentru a putea întrerupe pomenirea celor care au semnat documentele la sinodul tâlhăresc din Creta, din 2016). Când i-am spus ca nu-l votam pe presedintele Iohanis tare mult s-a suparat.

Părintele Gheorghe Calciu:

Eu, de exemplu, nu votez. N-am votat nici aici, nici în America. Nu mă interesează, fiindcă ştiu că votul meu nici nu îmbunătățește, nici nu distruge organizaţia lor demonică.

Am incercat sa-i explicam ca noi tinem linia Părintelui Theodor Zisis, Ips Longhin, a ucenicului Sf. Paisie Aghioritul, a ultimului duhovnic al Sf Paisie Aghioritul: părintele Maximos Karavas si ca avem canonul 15 care ne permite aceasta îngrădire de erezie care a fost legalizată în Biserica noastră, la Sinodul din 2016. I-am explicat ca noi nu ii numim eretici pe oamenii care merg unde se pomeneste sau pe preotii care pomenesc, noi nu spunem ca numai exsista har în Biserica. Apoi i-am citit următorul fragment din Pr. Justin Pârvu:

„A SOSIT VREMEA PROFEȚITĂ DE PĂRINTELE MĂRTURISITOR JUSTIN PÂRVU? …

Părintele (Justin Pârvu) a fost foarte ferm în a rămâne în Biserica în care ne-am născut, pentru că încă mai avem ierarhi care să țină cârma, dar ne-a atenționat totuși că va veni vremea când nu vom mai putea să îi pomenim nici pe aceștia, și că ne vom retrage în peșteri și catacombe, dar fără să trecem la nicio altă biserică stilistă sau de altă natură. Părintele a zis că Îl vom avea pe Însuși Hristos cârmă și Arhiereu și că, așa cum Biserica a început în peșteri și catacombe, tot așa va și sfârși.”

Oricum la noi, la români, tăcerea este o calitate veche în rândul clerului; dacă mai vorbesc așa, sporadic, pe ici-colo. (…) Dacă înainte era ateismul comunist, să nu credem că acum nu mai este același ateism; ateismul acum este manifestat prin frica de a mărturisi, prin tăcere. Acum, acest curent te învață o falsă iubire și, prin asta, ei urmăresc nu numai să te dezmoștenească de Ortodoxie, dar să schimbe și structura Ortodoxiei.

Noi trebuie să fim cu urechile ciulite acum și să nu primim ușor orice învățătură, trebuie să vedem de unde vine acea învățătură și încotro bate, de la cine și din ce împrejurări vine. În curând nu vom mai avea la cine să ne spovedim, foarte puțini preoți dacă vom găsi și comunicarea va fi anevoioasă. ” Părintele Iustin, Revista Atitudini nr. 10, martie 2010.

Apoi i-am citit și acest cuvânt: Sf. Mitropolit Chiril, care îl regăsim în cartea Sfinții Catacombelor Rusiei, la pagina. 221, după care ne putem ghida în aceste vremuri foarte grele:

Tainele săvârșite de serghianiștii care sunt hirotoniți corect și nu sunt caterisiți de la slujirea de preot sunt fără îndoială Taine mântuitoare pentru cei care le primesc cu credință, în simplitate, fără discuții și îndoieli privind eficiența lor, și nici nu suspectează măcar ceva incorect în ordinea serghianistă a Bisericii. Dar, în același timp, ele slujesc spre judecată și spre condamnare pentru cei care le săvârșesc și pentru cei care se apropie de ele înțelegând bine neadevărul care există în serghianism și, prin lipsa lor de opoziție față de acesta, arată o indiferență criminală față de batjocorirea Bisericii.

– De aceea, este esențial pentru un episcop ortodox sau pentru un preot să se rețină de la comuniunea de rugăciune cu serghianiștii. Același lucru este esențial pentru laicii care au o atitudine conștientă față de toate detaliile vieții bisericești.”

Dar din pacate părintele Ioan nu a vrut sa inteleaga sau sa accepte sa cerceteze mai multe documente. Repet vremurile sunt grele si oricand oricare putem cădea, Mila Domnului si a Maicii Sale. Dacă as povesti ce ispite si piedici am avut de cand mergem prin tara cu marturisirea ați înțelege unii dintre voi de ce se intampla acum aceasta noua ispita.

Luați aminte la faptul că ieșirea din sistem este extrem de dureroasă și-i dă o lovitură foarte grea vrăjmașului, care răcnește ca un leu gata să ne înghită. În lume există nespus de mult păcat; mâncarea- super-procesată- se cumpără din lanțuri mari de magazine, tot în lume ajungem să ne folosim de actele cu cip, dacă nu suntem întăriți în credință, care conțin cifra celui rău, 666; nu mai vorbim de vaccinurile care au nenorocit atâția copii si in care sunt introduse nanoparticule (Oameni de știință ne-au confirmat prin țară ca de 2-3 ani se introduc în ele nanoparticule dar ca le este frica sa spuna pentru ca sunt dați afara apoi de la muncă); tehnologia 5G a început a fi implementată pe teritoriul țării noastre (un domn cu care ne-am întâlnit la mănăstirea Putna a spus ca lucrează în domeniu si a zis ca va fi prăpăd cu aceasta tehnologie și ca nu poate spune mai multe că are familie și ii este teamă), urmând a fi răspândită în marile orașe în lunile viitoare – instrument criminal împotriva ființei umane, în principal. Așadar, în lume se poate observa cum stilul de viață al oamenilor și toată tehnologia nou-creată trag omul către păcat și către confort.
Am postat cu mult timp în urmă – nu știu câți dintre dumneavoastră vă mai amintiți – faptul că vrăjmașul nu va mai crea contextul în așa fel încât să apară martiri, prin vărsare de sânge, ci va căuta să elimine prin alte mijloace: prin discreditarea în fața altor oameni, pentru a fi pierdut sentimentul de încredere ori chiar pentru a fi distrus, etc. Trăim în vremurile lui antihrist, totul e atât de clar, putem observa atâtea trădări, dar noi nu vrem să credem.

Tot din Mila Domnului, timp de un an și jumătate umblăm prin țară, întâmpinând diverse ispite, și încercând să tragem un semnal de alarma, noi știm că deranjăm pe cel viclean care de mult incearca sa conduca si sa distruga creatia lui Dumnezeu si pentru asta nu ne vom lăsa, iar cu ajutorul lui Dumnezeu, al Maicii Sale și al Sfinților Mărturisitori din temnițe vom merge mai departe…

Căpitanul Corneliu Zelea Codreanu ne încurajează:

„Cel ce luptă, chiar singur, pentru Dumnezeu și neamul său, nu va fi învins niciodată.”

De asemenea, faptul că am participat în mod activ la protestul împotriva papei l-a înfuriat pe diavol, căci, în timp ce vorbeam, am fost uimit să observ cum o persoană din mulțime a tras de microfon pentru a mi-l lua și a nu mai putea mărturisi. După prostest, DIICOT-ul a chemat la audieri persoane care au manifestat împotriva înaintemergătorului antihristului (a papei de la Roma). Încă nu înțelegem ispitele care vor veni peste noi, căci foarte ușor ne speriem și ne lepădăm. Noi suntem datori a mărturisi Adevărul, a ne iubi aproapele, a-l ajuta, a avea răbdare cu el, dar și a ne iubi și ierta dușmanul.

Este un mare pericol a judeca și a osândi, căci de acolo vine căderea cea mare, însă când este vorba de erezie, nu trebuie să tăcem, căci este pierzătoare de suflete… Trebuie să fim curajoși, să nădăjduim în Bunul Dumnezeu și-n Maica Domnului, să le cerem ajutorul tuturor Sfinților din Rai, pentru a ne feri de deznădejde, trimisă de vrăjmaș, care dorește a ne tulbura pentru ca nu cumva să mergem pe calea cea strâmtă.

Fraților, eu vă iubesc și voiesc să luptați cu toții pentru Adevăr. În mine pot lovi, merit, din cauza păcatelor mele. Motivul pentru care scriu aceste rânduri este acela de a vă înțelepți, cu ajutorul lui Dumnezeu (fiți înțelepți ca șerpii). Îmi este frică de gândul că v-ați putea pierde sufletele- din iubire și cu durere în suflet vă scriu acestea. Dacă doriți a mă cunoaște, a verifica veridicitatea informațiilor pe care le răspândesc, puteți căuta în istoricul facebook-ului meu, Iscru Emanuel. De altfel, aveți libertatea de a-mi cunoaște viața prin a citi cartea pe care am redactat-o (cu Mila Domnului și a Maicii Sale) pentru tineri, având scopul de a trezi din înșelarea acestei lumi pline de păcat.

Menționez că în continuare o să mărturisesc, cu Mila Domnului, cu o atenție sporită la detalii, pentru a evita posibilele incidente.

Mă rog Bunului Dumnezeu și Maicii Sale să nu cad în ispite și să îl ajute și pe Părintele Ioan, căci este bătrân, iar mafia masoneriei este infiltrată în toate structurile societății, lucrând puternic cu scopul de a distruge scumpa noastră Ortodoxie.

Vă relatez o întâmplare ca să înțelegeți de ce se schimbă oamenii duhovnicești peste noapte și ce presiuni sunt de sus. Anul trecut cu Mila Domnului am fost la părintele Simeon de la Poaiana lui Ioan, unde am stat de vorba de problemele actuale, acesta a dat anatema sinodul din Creta, era împotriva lui, dar nefiind în putere și prigonit, acesta nu a mai putut să oprească pomenirea cum a promis în acea filmare. Când ieșim de la dânsul de la chilie vine un călugăr și ne întreabă: l-ați filmat? Eu ii zic nu, zice apoi haideți spuneți-mi dacă l-ați filmat ca să știm ce ne așteaptă. Deci vă dați seama ce o fi venit peste săracul pr. Simeon, fiind și în vârstă de peste 94 de ani. În drumul nostru am întâlnit om care îl cunoștea de mult timp pe părintele Justin Pârvu și acesta ne-a zis că dacă am ști noi câte servicii secrete erau la Petru Vodă acolo nu vă vine sa credeți… Așa că oameni buni, ei știu cum să manipuleze lumea și cum să aleagă oamenii duhovnicești cu renume pe care sa-i corupă, să-i amenințe sau să le distrugă mintea prin diferite mijloace viclene. La Părintele Justin nu au reușit sub nicio formă…

Sf. Paisie Aghioritul ne îndrumă la fel ca Părintele Justin:

De aceea, dacă fiecare se va îngriji să traiască de pe acum simplu, în cumpătare, va putea trăi în acei ani. Să aibă un ogoraș, să cultive grâu, cartofi. Să pună puțini măslini și atunci, cu vreun animal, cu vreo capră, cu puține găini va putea înfrunta nevoile familiei sale.

din Cartea: Ce legătura este între buletinele cu cip și lepădarea de Dumnezeu?

Pr. Justin Pârvu:

Va trebui să creăm mici fortăreţe, mici cetăţui de supravieţuire, la sate, acolo unde mai sunt încă oameni care pricep şi îşi amintesc Rânduiala, unde să avem pământul nostru, şcoala noastră – în care să ne creştem copiii în duhul aceasta ortodox, să avem spitalele şi moaşele noastre. Copiii încă de la naştere trebuie protejaţi – pentru că, după cum vedeţi, vor să implanteze acest cip pruncului la naştere.

din Cartea: Ce legătura este între buletinele cu cip și lepădarea de Dumnezeu?

Pr. Justin Pârvu: Acum or să vină şi cipurile acestea şi alte metode de control al minții. Acesta este examenul cel mai greu prin care va trece omenirea. Acum va fi căderea şi pierzarea multora. Vor cădea toți cei care sunt legați de cele pământeşti. Nu poate să lase bogatul bogăția lui, maşinile, întreprinderile, casele şi toată averea..

Țin să vă anunț ca de curând o persoana de incredere 100% mi-a marturisit ca o ruda de-a sa din Bucuresti care lucreaza la ANAF a fost anuntata ca pe viitor sa se pregătească sa primeasca cipul în mana daca vrea sa mai lucreze acolo. In Otopeni la parcul de distractii Terme, de curand a fost cineva acolo cu familia si ca sa poata avea acces la acele distractii au trebuit sa accepte brățară cu cip la mana cu care sa plateasca acolo in interior. Avem de curand plata cu amprenta la Auchan si chiar o fata a primit acasa un pliant de la Auchan in care scria ca la prima plata cu amprenta va avea bonus 10% reducere plus multe alte beneficii.

Sa nu uitam ca noi trebuie: sa uram păcatul, erezia, înșelările multe și subtile cum sunt sa le demascam, pe oameni si pe vrajmasi trebuie sa-i iubim si sa ne rugam pentru ei, sa le facem bine, foarte usor lovim, clevetim si ne facem rau unii altora. Daca nu vom avea dragoste intre noi nu vom putea face fata la ce va venii peste noi si nici in comunități nu rezistăm si vom ajunge cu spun Sfintii: Oamenii ca dracii si preotii ca mirenii. Sa luam aminte caci vremurile sunt foarte inselatoare, acum mergem pe muchie de cutit. Pr Ioanichie Balan a zis asa: Sa fim cum sunt Rusii: ori ca Sfintii ori ca dracii, romanii sunt de fel caldicei… Sa ma iertati daca v-am suparat cu ceva si imi pare rau pentru tulburarea creata.

Urmatoarele citate sunt sa ne intareasca pe viitor pe toti si sa nu cedati ispitelor cat ar fi de multe si de viclene, sa rabdam fratilor, sa ne smerim, sa fim intelepti si foarte important pentru zilele acestea: CURAJOSI

Starețul Varsanufie de la Optina:

Antihrist vine in lume și totusi lumea nu crede aceasta. Omul va ramane mai mult sau mai putin sub stapanirea lui si cu cat puterea celui viclean il are mai mult (pe om) in stapanirea sa, cu atat omul va fi mai putin conștient de ceea ce face.

Sfântul Justin Pârvu:

„ -Este bine în zilele noastre să mai căutăm povăţuitori duhovniceşti?  

-Este mai bine să dobândeşti tu puţină pricepere duhovnicească, căci vin vremuri când nu numai că nu veţi mai găsi îndrumător, dar nici măcar un cuvânt din Scriptură sau din Sfinţii Părinţi. Sfinţii Părinţi până acum recomandau povăţuirea după Sfânta Scriptură şi scrierile Sfinţilor Părinţi, însă vin vremuri când vor lipsi şi acestea.

fântul Vasile cel Mare

„Oricine poate să spună adevărul și nu-l spune, va fi osândit de Dumnezeu, și aceasta când credința este primejduită… căci, a fi liniștit în acestea este egal cu lepădarea, IAR A MUSTRA ESTE EGAL CU O MĂRTURISIRE SINCERĂ”.

Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Orice om se sfințește prin mărturisirea corectă a Credinței. Cel care are credință nefalsificată în Hristos, acela are în el toate harismele Dumnezeiești. Fără credință nefalsificată, nu poate nimeni să mărturisească Adevărul și să sufere martiriu, nu are harisme și nu se poate mântui. ”

Protopresbiter Theodor Zisis: „Este impresionant faptul că persoane, care au în general cuget ortodox, și chiar episcopi erudiți, preoți și profesori, percep îngrădirea, în mod eronat, ca separare de Biserică, și nu de erezie și de pseudoepiscopi. Susțin, scriu și predică faptul că ei rămân în Biserică, nu se îngrădesc, își duc lupta în sânul Bisericii. Se fac astfel buni împreună-lucrători și ajutători ai pseudoepiscopilor eretici, fiindcă nu lasă să se ridice zidul întreruperii comuniunii și al pomenirii, rezultatul fiind că erezia ecumenismului înaintează de decenii nestăvilită, pune stăpânire pe persoane și instituții, sinoade, ierarhii, episcopi, facultăți de teologie

Atentie mare:

Pr. Hristofor din Tula: Aceasta este particularitatea timpului nostru. Toate faptele noastre bune, jurământul monahal, rânduielile din chilie, rugăciunile, milostenia, frecventarea bisericii, slujbele divine, împărtăşirea cu Sfintele lui Hristos Taine, toate acestea îşi vor pierde sensul, dacă nu vom recunoaşte acţiunea ispitei. De aceea, păstrarea raţiunii trează, a discernământului sănătos şi neprimirea animic nou, nimic de la actuala putere, părintele le considera ca fiind virtutea supremă. Va avea loc o mare lepădare de adevărul Dumnezeiesc, oamenii vor primi numere, paşapoarte şi alte acte ale lui antihrist. Sfinţii Părinţi au scris că ultimii creştini vortrebui să parcurgă calea lui Hristos, să fie la fel de respinşi, prigoniţi şi trădaţi de proprii păstori.

Sf. Efrem Sirul: Sa nu socotim ca fiind madulare ale Bisericii celei adevarate, suntem. scutiti de amagire.,, Va fi de trebuinta un suflet curajos, care va putea sa-si pastreze viata in mijlocul ispitelor acestora. Caci daca un om se dovedeste a fi chiar si in mica masura nepasator, va fi usor de biruit si va fi robit semnelor rautatii si fiarei celei viclene .

Sf. Iacob Hozevitul: Din nestiinta se vor insela cei mai multi pe calea cea larga si neteda care duce la pierzare.

Sf. Ignatie Briancianinov: Nestinta este cel mai sigur iad

Arh. Averchie Tausev: O, cat este de mare acum intunecarea constiintei, chiar si a acelor oameni care se socotesc credinciosi-innegurarea mintilor si a inimilor lor este atat de mare, incat,, uitandu-se, nu vad si auzind, nu aud, nici nu inteleg cu inima. Dupa cum a spus Prooroc Isaia9, 10

Trebuie sa incepem sa ne punem de pe acum in lucrare puterile sufletesti si sa ne osebim de viclenia lumii acesteia, intr-o lupta constienta impotriva duhului vremurilor-duhul apostaziei. Orice ocolire a unei asemenea lupte acum, orisice invoiala cu raul facuta astazi, fie chiar si cea mai neinsemnata, nu va face decat sa sporeasca greutatea luptei de maine.

Gheron Iosif Isihastul: „Stii ce inseamna sa nu ispitesti si sa fii ispitit?  Sa nu furi si sa fii furat?  Sa binecuvantezi si sa te blesteme?  Sa miluiesti si sa te nedreptateasca?  Sa lauzi si sa te osandeasca?  Sa vina sa te mustre fara motiv si sa strige neincetat ca esti inselat?  Si aceasta toata viata… Iar tu sa stii ca nu este asa cum spun ei. Si sa-l vezi pe ispititorul cum ii atata, iar tu sa te pocaiesti si sa plangi ca unul ce este vinovat… Aceasta este cea mai grea lupta. Deoarece esti razboit si de oameni, dar te razboiesti si tu cu sinea ta ca sa o convingi ca este asa cum spun ei, fara insa sa fie asa. Sa vezi ca dreptatea este in intregime de partea ta, dar sa te convingi pe tine insuti ca nu ai dreptate. Aceasta, sora mea, este arta artelor si stiinta stiintelor. Sa te lovesti pana cand te vei convinge pe tine insuti, sa numesti lumina intuneric si intunericul lumina. Sa te lipsesti de orice drept si sa piara cu desavarsire trufia. Sa devii nebun intru deplina cunostinta…

Arhim Emilianos Simonpetritul: Daca intiparirea este rezultatul unei lovituri, putem spune ca, raportat la noi, este si experienta vietii noastre, rezultatul de pe urma multelor lovituri pe care le-am primit in viata. Omul care nu a fost lovit in viata sa duhovniceasca este un imatur, un om neformat, nu are nicio siguranta in ceea ce priveste propriul viitor. Doar cel lovit poate simti siguranta, pentru ca are experienta si stie unde sa paseasca. Omul care nu a fost lovit de necazuri, de dureri sau de cel rau, in orice fel, care nu a invatat sa rabde loviturile, sa le rabde pe cele care ni se par a fi rautatea oamenilor, pe cele care par a fi soarta, cum le numim, pe cele care ni se par intamplari neprevazute, esecuri, omul fara nu poate reusi in viata.

Doamne, ajută tuturor!

20 thoughts on “Lămuriri de la fratele Emanuel Iscru, după o vizită la părintele Ioan de la Rarău. Concluzia OrtodoxINFO: Părintele Ioan nu mai merge pe linia Părintelui Justin Pârvu”

    1. Antihrist va fi când toate vor fi ruina,când va fi foamete si orașele vor fi pustii pentru ca nu se va mai putea trai in ele.Care va fi treaz atunci ,își va da seama ca prin ciupire nu va obține nimic si va avea același regim ca al celui care il va prinde acele timpuri fara sa aibă vreun act.Sa avem ceva discernământ.

  1. Este trista si necrestineasca aceasta atitudine de non-combat si resemnare. Care sunt sfintii aia care au fugit in loc sa infrunte dusmanul? De unde vine acest duh al deznadejdii?
    Frica se naste din necredinta in purtarea de grija a lui Dumnezeu!

    „Nu vă fie frică, pentru a va salva sufletele!” – Arsenie Boca
    Matei 10
    26. Deci nu vă temeţi de ei, căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut.
    27. Ceea ce vă grăiesc la întuneric, spuneţi la lumină şi ceea ce auziţi la ureche, propovăduiţi de pe case.
    28. Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena.
    29. Au nu se vând două vrăbii pe un ban? Şi nici una din ele nu va cădea pe pământ fără ştirea Tatălui vostru.
    30. La voi însă şi perii capului, toţi sunt număraţi.
    31. Aşadar nu vă temeţi; voi sunteţi cu mult mai de preţ decât păsările.
    32. Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.
    33. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.
    34. Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie.

  2. A inceput razboiul intre Israel si Liban
    Armata israeliană a incendiat deliberat o pădure de pini în Liban
    https://www.libertatea.ro/stiri/armata-israeliana-a-incendiat-deliberat-o-padure-de-pini-in-liban-2736143
    Liban : le Hezbollah affirme avoir détruit un véhicule militaire israélien
    https://www.francetvinfo.fr/monde/proche-orient/liban/liban-le-hezbollah-affirme-avoir-detruit-un-char-israelien_3599097.html
    Israel’s military said it has fired into southern Lebanon after Hezbollah claimed it destroyed an Israeli tank.
    https://www.aljazeera.com/news/2019/09/israeli-army-fires-lebanon-hezbollah-missile-attack-190901134806880.html

    1. WW3 incepe la exact 80 de ani dupa ce a incepul WW2!
      Mai multe evenimente au fost organizate duminică în Polonia pentru a marca 80 de ani de la invazia trupelor naziste, la 1 septembrie 1939, ceea ce a dus la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial.
      https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23343195-video-momentul-impresionat-care-sirenele-sunat-pentru-marca-80-ani-izbucnirea-celui-doilea-razboi-mondial.htm
      Ambasada României din Bagdad a ars parțial într-un incendiu apărut la etajul doi. Toți angajații au fost evacuați și momentan cauza incendiului este necunoscută.
      https://www.stiripesurse.ro/ambasada-romaniei-din-bagdad-a-ars-par-ial-intr-un-incendiu_1379356.html

    2. Israel returns fire with 100 artillery shells, striking team that launched missile and other targets in southern Lebanon
      https://www.timesofisrael.com/idf-anti-tank-missile-fired-at-northern-israel-from-lebanon/
      Lebanese Prime Minister asked the US and France “to intervene in the face if developments at the southern border”
      Hariri contacted both the US Secretary of State and France’s top diplomat, Hariri’s office said.
      https://7dnews.com/news/breaking-lebanon-asks-us-france-to-intervene-amid-escalation-on-border
      UN peacekeeping force in Lebanon urges ‘restraint’ after border fire
      UNIFIL chief “Major General Stefano Del Col is in contact with the parties urging the maximum restraint and asked to cease all activities”
      http://english.alarabiya.net/en/News/2019/09/01/UN-peacekeeping-force-in-Lebanon-urges-restraint-after-border-fire.html

    1. Da. Asta este învățătura Bisericii. Gândește-te la creștinii din primele veacuri care, în ciuda prigoanelor nemiloase, își întemeiau familii și erau cazuri când mergeau cu toată familia la mucenicie. Gândește-te la Sfinții noștri martiri Brâncoveni.

      Dacă ai chemare către a-ți întemeia o familie, fă aceasta ( indiferent de vremurile pe care le-am trai ), dar respectând poruncile și învățătura Bisericii ortodoxe.

  3. Cei care vreti sa plecati la primavara, unde vreti sa mergeti? Eu ma gandeam la o tara mai calda, ca de exemplu Israel. E mai usor de trait pe timpul iernii in conditiile in care eu nu prea dispun de resurse financiare incat sa mi permit pamant, casa si altele…

    1. Dacă nu dispui de resurse financiare încât să-ți permiți pământ, casă și altele, cu ce bani vei trăi în Israel care e o țară scumpă, sau ești cetățean israelian?

      1. R Pai nu asa se pune problema. Traiesc asa ca hoinar …ma adapostesc pe unde gasesc, mananc ce gasesc, viata dinasta de hoinar. Ce sa faci daca nu ai alte solutii?

      2. R. Pai nu asa se pune problema. E vorba de trait ca hoinar. Mananc ce gasesc, ma adapostesc pe unde gasesc, ce sa faci daca nu ai alte solutii?

        1. Sânt case de vanzare la sat la prețuri aproape moca, sub nici o formă să nu te muți în Israel pentru că acolo poporul va lua pecetea ….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X