[VIDEO] Mihai Târnoveanu audiat de Miliția Gândirii (CNCD) pentru un citat din Mihai Eminescu

Ieri, 27 august, Mihai Tarnoveanu a fost chemat la audieri la CNCD în urma reclamaţiilor primite din partea maghiarului Arus Zsolt, militant cunoscut pentru autonomia aşa zisului „Ţinut Secuiesc”.  Tovarășul Arus Zsolt este vicepreşedinte al „Consiliului Naţional Secuiesc”, preşedinte al Fundaţiei Szekle Monitor şi susţinător al celor doi extremişti maghiari condamnaţi pentru terorism. CNCD caută să se legitimeze în ultimul timp ca un fel de Miliția Gândirii secolului 21, astăzi a fost rândul lui Mihai Târnoveanu.

Deşi domnul Târnoveanu a fost sfătuit să nu se prezinte de către patrioţi care nu recunosc aceasta instituţie, dânsul a hotărât să dea curs convocării CNCD.

Alături de domnul Mihai Târnoveanu au fost prezenţi şi cca 70 de patrioţi care au dorit să îşi arate în acest mod solidaritatea.

Care au fost acuzările:

• discriminare
• incitare la ură
• propaganda naţionalist şovina
• hartuirea unei minorităţi

 Toate aceste acuzaţi se bazau pe 11 texte presupus a fii scrise de domnul Mihai Târnoveanu, de pe un cont de facebook care îi poartă numele. Postările respective se refereai la diverse subiecte fierbinţi precum Cimitirul de la Valea Uzului unde se reconfirma că acolo există 149 de morminte de soldaţi romanii sau că există discriminarea împotriva românilor în Harghita şi Covasna. Intre acuzații se aflau si folosirea unor citate din Mihai Eminescu.

In opinia domnului Mihai Târnoveanu acuzațiile nu isi au nici un fundament iar audierea s-a terminat in favoarea sa.

Instituţii paralele cu statul român

Când am ajuns la CNCD am întrebat pe cei prezenţi pe culoarul fostului Minister de Război: “- Unde este domnul Târnoveanu?” mi s-a răspuns în şoaptă: „- În sala de judecată”. Nu are importanţă că sala respectivă are titulatura oficială „sală de şedinţă”. În fapt acolo se desfăşura un proces, după tot tipicul, cu pârât, reclamant, avocaţi şi martori. Prin fiecare nou proces Miliția Gândirii isi întărește autoritatea si legitimitatea.

CNCD – Miliția Gândirii

 CNCD este o instituţie neconstituţională, care este în acelaşi timp organ de anchetă, procuror şi judecător, ei te cercetează, te acuză şi îţi stabilesc „sentinţa”. Nu este singura asemenea instituţie apărute în colonia România, mai avem câteva organizaţii a căror „sentinţă” este aproape echivalentul cu o condamnare în instanţă. Astfel avem: ACCEPT are chipurile „lupta pentru drepturile homosexualilor”, Institutul Elie Wiesel care nimeni nu ştie ce scop avea iniţial, Asociaţia PRO demagogia democraţia, Apador-ch comitetul Helsinki, UNHCR, etc. Toate acestea fundaţii/asociaţii/institute se remarcă prin numele pompos din spatele cărora se emit adevărate „sentinţe”. Legitimitatea lor este însa, egala cu un zero barat.

Lucrurile nu sunt foarte diferite nici la nivel internaţional unde avem forme de organizare precum „Comisia de la Veneţia” sau „Curtea de arbitraj de la Wasinton”. Că toate aceste „instituţii” să decoleze ele au nevoie de accepţiune noastră, fie la nivel de persoană fie la nivel de stat. Ce se întâmplă dacă nu „recunoşti” aceste forme de organizare? Una din următoarele două lucruri: a) nimic; b) se ajunge la o judecată în faţa unor autorităţi competente.

Ce este de făcut?

Dacă nu recunoşti CNCD cazul tău va fi judecat de o instanţă competentă, exact ca în cazul în care reclamantul depunea de la bun început plângere la tribunal. Dacă Pro (demagogia) îţi bate obrazul că nu eşti „democrat” este egal cu zero, la fel ca în cazul în care Apador-ch comitetul Vaslui, UNHCR sau alte asociaţii cu sediul într-un apartament de bloc se vor infoia impotriva ta. Aceeaşi poveste dacă Institutul Elie Wiesel te declară „fascist” trebuie să învăţăm să nu ne mai înspăimântam de nume pompoase şi să respectăm doar legea.

Mai mult dacă una din aceste ong-uri vor să ne intimideze, suntem îndreptăţiţi să îi chemăm noi în instanţă sau să depunem plângere la poliţie, pentru calomnie, hărţuire, denigrare.

La nivel internaţional avem o mulţime de instituţii precum infama „Comisie de la Veneția” care nu are nici o legitimitate, autoritate nu reprezintă pe nimeni şi nu au nici o putere să emită sancţiuni. Tot ce lipsește este un copil care sa tipe “împăratul este gol”, dacă nu reacționam riscul este major, toate instituțiile naționale si internaționale vor fi înlocuite de organisme precum CNCD respectiv, „Comisia de la Veneția”.

Apărarea d-lui Mihai Târnoveanu, prezentată la CNCD

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
Nr. dosar 525/2019

Domnule Președinte al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării,

Doamnelor și Domnilor membri ai Colegiului Director al CNCD,

Subsemnatul, Mihai Sorin Tîrnoveanu, domiciliat în str. Olarilor, nr. 20, municipiul Braşov, judeţul Braşov, având adresa de corespondenţă: Liviu Cornel Babeş, nr. 15, bl. 20, sc. C, ap. 1, mun. Brașov, jud. Brașov, România, având în vedere petiția nr. 3968/11.07.2019 a Fundației Szekler Monitor, formulez următoarele

NOTE SCRISE prin care solicit respingerea petiției formulate, ca nefondată și netemeinică.

ÎN FAPT,

I. Chestiuni generale

Subsemnatul practic de 17 ani meseria de medic stomatolog în municipiul Brașov, iar în timpul meu liber, de 5 (cinci) ani organizez diverse acțiuni social-caritabile și comemorative sau aniversare în zona județelor Harghita, Covasna și Mureș. În acest sens, în 19 august 2016, am înființat Asociația Calea Neamului, ale cărei scopuri sunt păstrarea şi dezvoltarea identităţii naţionale a românilor, în special din judeţele Covasna, Harghita și Mureș din punct de vedere spiritual, cultural, educaţional şi economic.

În mod insidios, petenta afirmă că „toată activitatea mea” ar fi „legată de comunitatea maghiară și limba maghiară, fie prin acțiuni îndreptate împotriva acestora”.

Prin postările generale de pe facebook NU am exprimat în niciun fel ideologii extremiste, șovine, xenofobe sau naziste, așa cum susține în mod eronat petenta.

Încă din perioada studenției desfăşurată la Târgu-Mureş am fost preocupat de promovarea tradițiilor românești în rândul generației tinere, organizând, ca reprezentant al unor grupări civice, spectacole folclorice şi diferite conferințe pe teme identitare și religioase. De asemenea, împreună cu colegii mei din Liga Studenților, în calitate de reprezentant al Ligii Studenților de la Facultatea de Stomatologie, am organizat primele alegeri uninominale studențești la cele trei universități din Târgu-Mures: U.M.F Târgu-Mureş, Universitatea Petru Maior şi Universitatea de Arte.

Începând cu anul 2014, am desfăşurat o serie de activități patriotice si filantropice, cu precădere în județele Covasna şi Harghita. În acest sens, cu ajutorul a sute de prieteni din întreaga țară, am dăruit copiilor şi bătrânilor nevoiaşi câteva tone de alimente de bază, daruri de Crăciun și Sfântul Nicolae, precum şi premii de sfârşit de an școlar elevilor. Acestea au ajuns la Aşezământul Casa Sfântul Iosif din Odorheiu Secuiesc, aflat în grija Congregației greco-catolice ,,Inimi neprihănite”, la Așezământul de bătrâni din Hăghig, în localitățile Săcel, Vidăcuț, Dobolii de Jos, Dobârlău Vale, Doboi, Valea Mare, Păpăuți, Zagon, Zăbala, Voinesti-Covasna, Livezi, Mărcuș, Târgu-Secuiesc, Sfântu-Gheorghe, Chichiș, Brețcu, Mărtănuș, Ojdula, Ozun, Gheorgheni, Ghimeș-Făget. În multe cazuri, aceste daruri au fost date si persoanelor de altă confesiune decât cea ortodoxă, precum și familiilor mixte sau persoanelor de etnie maghiară (mai multe despre activităţile mele vezi în Anexa 5).

Referitor la motto-ul de pe pagina mea de Facebook: “Cu Dumnezeu înainte pentru biruința Neamului Românesc”, vă solicit să luați act de următoarele:

– răstălmăcirea șovină a reclamantei prin afirmația că “în practică înseamnă biruința românilor asupra ungurilor” este de-a dreptul halucinantă!;

– expresia “biruința Neamului Românesc”, în context spiritual, are semnificația indubitabilă de izbândă în lupta cu noi înșine, pe calea mântuirii întru Hristos. Nu are nicio legătură cu alte popoare, comunități sau grupuri etnice;

– biruința, în context spiritual, nu înseamnă luptă între popoare, comunități sau grupuri etnice.

II. Analiza punctuală a susținerilor făcute de petenta Fundaţia Szekler Monitor

1. Prin textul prezentat la anexa 1 mi-am exprimat o viziune religioasă, în baza dreptului la liberă exprimare și al libertății de conștiință, asupra art. 1, alin. 1 din Constituția României, care prevede că „România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil”, și art. 3, care expune în mod clar și limitativ unitățile administrativ teritoriale, organizarea teritoriului putându-se face numai în județe, municipii, orașe și comune.

Afirmația conform căreia județul Harghita nu este unul multietnic din perspectiva prezentată are ca scop de a arăta că județul respectiv este parte din teritoriul național românesc și că, politic, aparține cetățenilor români și nu poate fi revendicat pe criterii etnice. Altminteri, prin reducere la absurd, ar trebui să afirmăm că multe localități din jud. Constanța sunt „teritorii turcești”, că orașul Târgu Frumos (jud. Iași) este „teritoriu rusesc” (având în vedere numărul mare de ruși lipoveni) sau că anumite comune din jud. Suceava sunt „teritorii poloneze”. Ele sunt toate teritorii românești, indiferent de etnia locuitorilor acestora, fără a se aduce în vreun fel atingere drepturilor lor în calitate de minorități naționale, care sunt protejate de către legislația românească și internațională.

Teritoriul național nu aparține oamenilor per se, ca proprietate individuală, ci statului, ca entitate politică, ai cărui cetățeni sunt toți români, România fiind stat național. Chiar dacă avem cetățeni de origini etnice diferite (maghiară, germană, turcă, tătară etc.), aceștia sunt cetățeni români. Astfel, considerăm că petenta face o interpretare nepotrivită, ignorând prevederile Constituționale și diferența dintre etnie și cetățenie.

2. Textul din anexa a doua nu este în niciun fel „o lungă incitare la ură împotriva maghiarilor”, ci doar o scurtă evocare despre situația comunei Vârghiș din jud. Covasna, localitate care a fost supusă în perioada 1940-1944 unui amplu proces de deznaționalizare și maghiarizare forțată de către regimul criminal totalitar și fascist al amiralului Miklos Horthy. Dacă am admite că doar termenul de „maghiarizare” ar fi discriminatoriu față de etnia maghiară, ar însemna că orice referire la procesul de rusificare din Basarabia din perioada 1812-1918, respectiv 1944-1989, ar fi un atentat la adresa comunității ruse, sau că simpla referirile la comisiile de românizare din perioada celui de-al Doilea Război Mondial ar fi o jignire adusă românilor, ceea ce ar fi cu totul absurd.

În mod constant, am oferit informații despre regimul horthyst din Ardealul de Nord (1940-1944), regim totalitar care se face responsabil de uciderea a mii de români și evrei. Astfel de măsuri extremiste (crime, deportări, maghiarizare forțată) au fost insitutite și față de populația evreiască din Ardealul de Nord, care de asemenea a fost supusă fenomenului de deznaționalizare, de obligare la muncă forțată, de trimitere în lagăre de concentrare și de exterminare.¹

Fenomenul de maghiarizare este unul intens dezbătut în istoriografie. Specialiștii au studiat urmările nefaste ale Dictatului de la Viena, în urma căruia s-a instaurat în Ardeal dictatura fascistă a criminalului de război Miklos Horthy. Represiunea acelui regim s-a soldat cu nenumărate victime umane, totodată foarte mulţi români fiind nevoiți să-și părăsească locurile natale din cauza persecuțiilor la care erau supuși. Aceste crunte realități le regăsim şi la Vârghiş, trupele horthyste obligându-i, spre exemplu, pe românii din sat să-şi dărâme biserică ortodoxă construită în perioada interbelică şi să-și părăsească credință ortodoxă prin trecerea forțată la alte culte religioase, iar şcoala în limba română a fost închisă. Abuzurile au continuat și în timpul dictaturii comuniste, mai ales în perioada Regiunii Autonome Maghiare.

După revoluția din decembrie 1989, presiunile asupra populației de etnie română s-au făcut din nou simțite, fiind cunoscut faptul că foarte mulți profesori români și preoți ortodocși au fost nevoiți să părăsească județele Harghita și Covasna, fapt semnalat şi de Parlamentul României, prin Raportul Covasna-Harghita din 1991.

Referitor la fenomenul maghiarizării numelor de pe crucile care marchează mormintele românilor aduc în atenție, pe lângă cazul din Vârghiş, unde în cimitirul bisericii vechi ortodoxe scăpată de prigoana fascisto-horthysta se află decedați din familii românești având numele românesc înscris în limba maghiară (de exemplu Papuk în loc de Papuc), şi cazul din cimitirul ortodox din Doboi, jud. Harghita, în acest sens pronunţându-se şi un raport–studiu sociologic, efectuat sub egida Centrului pentru Studii Etnice al Academiei Române, de o echipă condusă de profesorul universitar Radu Baltasiu. Așadar fenomenul maghiarizarii nu este inventat de mine, ci este semnalat în mai multe studii şi lucrări științifice (vezi Anexa 1).
3. Sunt acuzat de Fundaţia Szekler Monitor că am postat un citat din publicistica lui Eminescu, despre care, spune petenta, „în general a fost una exagerat naționalistă, în multe cazuri antisemită”. Resping categoric aceste aserțiuni, care aduc jigniri grave modelului exemplar al culturii române, Mihai Eminescu. Scopul pentru care am postat citatul respectiv a fost acela de a arăta motivul pentru care Eminescu a fost urmărit de autorităţile austro-ungare. Astfel de acuze, care au mai fost formulate în unele medii, vădesc o neînțelegere a viziunii eminesciene. Reputatul istoric Ion Aurel Pop atrage atenția că nu putem face judecăți de valoare, omițând contextul general al epocii în care aceste texte au fost scrise. În cuvântul rostit la Sesiunea solemnă dedicată comemorării lui Mihai Eminescu „125 de ani după Mihai Eminescu“ (16 iunie 2014, Aula Academiei Române), președintele Academiei Române spunea:

“Se ştie că Eminescu a exprimat idealurile generaţiei sale, sintetizate în curentul romantic. Să vedem ce idei au exprimat alţi poeţi (autori) romantici din regiune. Taras Şevcenko – poetul naţional ucrainean – scria, pe la 1838, în poemul Kateryna: „Nu vă iubiţi cu muscali,/ Fete sprâncenate,/ Că muscalu-i străin vouă/ Joc de voi îşi bate!“. Alexandr Sergheevici Puşkin, exilat în Basarabia, dar beneficiar al unui regim de bejenie princiar, scria cu dispreţ, pe la 1821, că moldovenii erau „ţigani nomazi“ şi că Basarabia era sfântă numai pentru că era aureolată de „slava rusească“. Tot el, poetul, se vedea pe sine între moldovencele cochete ca un zeu printre imbecile, iar printre moldovenii trişti ca un leu între maimuţe, sau ca un armăsar arab într-o turmă smerită de măgari. La aceste jignitoare gânduri (exprimate poetic) faţă de români, Vasile Alecsandri le-a alăturat pe ale sale, la fel de tăioase (tot în formă poetică). Petőfi Sándor – poetul simbol pentru spiritualitatea maghiară – scria într-o poezie de slavă închinată lui Lehel (conducător ungur legendar, pomenit în raidurile de jaf împotriva Vestului, spânzurat la Regensburg în 955): „Neamţule […], trăsnetul să nu te omoare,/ Maghiarului să-i încredinţeze această treabă“. În poezia Poporul maghiar, publicată în iunie 1848, acelaşi poet declară că doar maghiarul trebuie să fie stăpân în ţară (adică în Ungaria Sfintei Coroane, compusă şi din Croaţia, Slovacia, Transilvania, Voivodina etc., adică şi din croaţi, slovaci, români, sârbi, germani, ruteni etc.), zice că zilele „neamţului“, comparat cu lipitoarea setoasă de sânge, sunt numărate, ca şi ale altor popoare: „Oare să poruncească în ţară neamţul, slovacul?/ Aici, unde atâţia maghiari şi-au dat sufletul?/ Sângele maghiar a cucerit cu glorie această glie/ Şi milenii la rând au apărat-o maghiarii./ Doar maghiarul are aici drepturi de stăpân,/ Iar cel ce vrea să ni se urce în cap,/ Capul lui va simţi paşii noştri,/ Şi-i vom împlânta pintenii în adâncul inimii…“. În poezia Viaţă sau moarte, din acelaşi an, poetul national Petőfi Sándor îi ameninţă pe „croaţi, germani, sârbi şi români“ cu sabia care „sclipeşte în mâna maghiarului“, îi face pe aceştia „corbi scârboşi“, cu „inimi blestemate“, „hoardă“ din care ungurii aveau să scurgă „ultimul strop de sânge“ sau „cloacă de păduchi“, menită a fi devorată, fireşte, tot de vajnicii unguri. În altă poezie, numită În ziua de Anul Nou (este vorba despre 1 ianuarie 1849), Petőfi îi numeşte pe străini şi mai ales pe germani „hoardă de tâlhari“, „câini sângeroşi“, dintre care nu avea să rămână în viaţă decât unul singur, doar ca să spună tremurând „Vai de cel ce nu-l cinsteşte pe maghiar!“; invocarea finală a diavolului din această poezie ajunge să fie apocaliptică: „Acum Dumnezeu nu ne ajunge, căci el nu este destul de aspru; ţie mă rog, iadule, în dimineaţa de Anul Nou: sădeşte în inimile noastre întreaga ta mânie, să nu cunoaştem îndurare până mai mişcă vreunul dintre nemernicii ăştia pe acest pământ“.

Opinia academicianului este în consonanţă cu cea a reputaţilor eminescologi Dimitrie Vatamaniuc, Alexandru Oprea, Theodor Codreanu, Ilie Bădescu, Nae Georgescu, care şi-au dedicat viaţa publicării, editării şi exegezei asupra publicisticii eminesciene.

Citatul din Mihai Eminescu exprimă viziunea jurnalistului și omului politic vis a vis de politica unei părţi semnificative a elitei maghiare în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, într-o perioadă când toate popoarele europene, în special cele care locuiau pe teritoriul fostei monarhii Austro-Ungare, căutau să obțină un grad tot mai mare de autonomie și independență, fie față de Viena, fie față de Budapesta, cele două capitale ale imperiului dualist.

În istorie, sunt binecunoscute supliciile la care au fost supuși românii în Transilvania, în special după anul 1867, când Imperiul Habsburgic a devenit Imperiul Austro-Ungar, iar Parlamentul de la Budapesta a înăsprit condițiile de viață ale acestora, fiindu-le restricționate drepturile civile elementare, în special dreptul la educație și drepturile electorale. Istoriografia românească și străină a fost sufucient de prolifică, subiectul fiind amplu cercetat și fiind suficiente studii și lucrări, pe care se bazează cele susținute de noi, din care putem exemplifica câteva.²

În scurtul fragment pe care l-am citat, care face parte din articolul „Ecuilibrul”, scris de Eminescu la 20 de ani, poetul şi jurnalistul român demontează ficţiunea statistică care stă la baza revizionismului. Am menţionat după publicarea citatului, crezând că e important de ştiut, din punct de vedere istoric, că Eminescu a fost urmărit de organele ungureşti şi dat în judecată pentru acest articol, motiv pentru care a trebuit să părăsească Austro-Ungaria. Astăzi, sunt chemaţi să dea socoteală cei care-l citează!

Faptul că textul publicat a fost considerat de către Facebook ca necorespunzător ține exclusiv de aplicarea de către companie a politicii proprii, care are valoare de contract între companie (serviciul de social media) și utilizator (subsemnatul), supunându-se astfel regulilor dreptului civil, fiind un raport juridic de natură privată, care nu poate fi interpretat ca autoritate de lucru judecat vis-a-vis de o presupusă încălcare a unor norme de drept public (OG 137/2000).

4. Mi-am expus, conform principiului libertății de opinie si exprimare, punctul de vedere referitor la Codul Administrativ, respins de către CCR în anul 2018. M-am pronunţat din nou odată cu lansarea dezbaterii publice privind proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind Codul Administrativ al României. Opiniile mele privitoare la Codul Administrativ, în mod special la art. 94, se bazează  pe lecturarea textului legii, considerând că aceasta contravine Constituției României prin faptul că oficializează limba maghiară ca a doua limbă oficială în statul român, atât prin extinderea folosirii ei de la nivel local la nivel central, cât şi prin eliminarea pragului de 20% pondere a minorităților naționale pentru ca limbile minorităților naţionale (în caz particular, a minorității maghiare) sa fie folosite la nivel local.

Părerea mea este confirmată și de contestaţiile depuse la CCR privitoare la Codul Administrativ de către Președintele României și de către un grup de parlamentari din diferite partide politice, contestații care se referă şi la articolul 94 din Codul Administrativ.  Reamintesc faptul că însăși Curtea Constituţională a României a respins în urma acestor contestații legea Codului Administrativ în anul 2018. Anexez textele acestor contestații precum și comunicatul emis de Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, organizație reprezentativă a românilor din cele trei județe,  privitor la această chestiune (vezi Anexa 3).

Exprimarea opiniei personale cu privire la emiterea unei legi în limitele constituționale nu poate constitui un act de discriminare și incitare la ură, atât timp cât nu am făcut nicio referire, directă sau indirectă, la comunitatea maghiară sau la etnicii maghiari, și nici nu am folosit vreo expresie defăimătoare sau jignitoare.

Singurele entități care au fost criticate în text sunt Guvernul României, iar în subsidiar UDMR, întrebările retorice din postare fiindu-le adresate acestor două entități în exclusivitate, nicidecum comunităţii maghiare în ansamblul ei.

În ceea ce privește unele comentarii de la acestă postare, pe care le-am aprobat:

– „limba română, unica stăpână” – se referă în mod clar la limba de stat, așa cum este ea consfințită de către art. 13 din Constituția României: „limba oficială este limba română”;

– „Am auzit că atunci când au fost probleme în Târgu-Mureș, în ’90 au început prin a refuza servirea românilor când vroiau să cumpere din magazinele acestea… Nu ştiu cât de reală este aceasta informaţie, dar aşa am citit undeva recent”. Ca student la Târgu Mureş, am întâlnit o anumită atitudine refractară a unor comercianți de etnie maghiară, relatarea încadrându-se în limitele libertății de exprimare.

In concluzie, ceea ce am susținut prin afirmațiile mele sunt posibilități reale și adevărate.

5. În cazul anexei 5, tot despre Codul Administrativ, reiterăm întemeierea opiniei noastre pe considerentele deciziei nr. 681/2018 a CCR. În ceea ce privește noua variantă a Codului Administrativ, care include o prevedere prin care UAT-urile în care cetățenii aparțin în proporție de sub 20% unei minorități naționale, autoritățile publice și instituțiile din subordine pot fi obligate prin hotărâre de consiliu local să folosească limba minorității naționale în raport cu aceștia, am adus argumente juridice, pentru care mă opun prevederii propuse de coaliția de guvernare.

Propunerea încalcă prevederile art. 13 din Constituția României privind limba oficială, precum și dispozițiile art. 120 alin. 2 din Constituție: „În unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere semnificativă se asigură folosirea limbii minorității naționale respective în scris și oral în relațiile cu autoritățile administrației publice locale și cu serviciile publice deconcentrate, în condițiile prevăzute de legea organică”. Practic, nu se mai are în vedere criteriul constituțional al ponderii semnificative a cetățenilor aparținând unei minorități naționale, criteriu esențial care angajează obligația asigurării folosirii limbii minorității naționale în relațiile cu autoritățile administrației publice locale și cu serviciile publice deconcentrate (vezi Anexa 3).

Totodată, se încalcă prevederile art. 7 din Legea nr. 282/2007 pentru ratificarea Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare, adoptată la Strasbourg la 5 noiembrie 1992: „Prin sintagma zonă în cadrul căreia o limbă regională sau minoritară este folosită, prevăzută la art. 1 paragraful b) din Cartă, se înțelege unitățile administrativ-teritoriale în care o limbă regională sau minoritară este folosită de cel puțin 20% din numărul locuitorilor acelei unități administrativ-teritoriale”.

La fel ca în cazul anterior, critica nu este adresată minorităţii maghiare, ci unor reprezentanţi politic.

6. Textul din anexa 6 nu face nicidecum referire la comunitatea de etnie maghiară, ci exclusiv la „extremiștii maghiari”, prin aceasta înțelegându-se acei membri ai unor organizații care promovează idei de natură totalitară și anti-democratică, promovând cultul personalității unor criminali de război și care incită la ură împotriva românilor, și „politicienii maghiari și români trădători”, referirea făcându-se exclusiv la reprezentanții clasei politice.

În ceea ce privește fenomenul maghiarizării, despre perioada 1940-1944 istoricii s-au pronunțat deja pe această temă în nenumărate rânduri, existând opinia unanimă că în Ardealul de Nord a fost instaurat un regim totalitar, responsabil de atrocități și crime împotriva românilor și evreilor, care a urmărit surparea identității naționale a populației non-maghiare.

Menţionez că în articolul de la anexa 6 nu am afirmat că înainte de 1989 județele Covasna si Harghita aveau o populație preponderent românească, ci că înaninte de 1989 erau mai mulți români decât sunt în zilele noastre. Atrag de asemenea atenţia asupra intenției unor lideri ai minorității maghiare de a constitui o regiune teritorial-autonomă sub denumirea de ”Ținutul Secuiesc”, fapt care aduce o gravă atingere siguranței naționale a României, prin caracterul profund neconstituțional al acestei entități de tip enclavă etnică autonom-teritorială ce se dorește a fi declarată de facto și de jure.  La fel ca la punctul 4.2 anexez o serie de documente, texte referitoare la fenomenul maghiarizării.

În ceea ce privește situația actuală, cităm în această chestiune următoarele studii:

– Raportul comisiei parlamentare de audiere a persoanelor care, după 22 decembrie 1989, au fost nevoite să-și părăsească locul de muncă şi domiciliile din județele Harghita și Covasna. Raportul este cunoscut în mod generic sub numele de Raportul Harghita-Covasna, elaborat în 1991.

– Studiul sociologic ,,Slăbirea comunității românești din Harghita-Covasna”, întocmit de Centrul pentru Studii Etnice al Academiei Române, sub coordonarea profesorului universitar Radu Baltasiu.

– Studiul ,,Evoluția secuizării românilor din Arcul Carpatic”, scris de Dr. Mihai Racovițeanu

– Cronica bisericii ortodoxe Bățanii Mari (1925-1940)

– Studiul ,,Despre evoluția secuizării românilor din Arcul Carpatic”, scris de Mihai Racovițan, publicat în Revista Angvistia.

– recenta rezoluție a participanților de la Universitatea de Vară Izvorul Mureșului, ediția a XVII-a, care a avut loc în perioada 11-17 august a.c., sub egida Ministerului Culturii Naționale, având ca organizatori asociațiile reprezentative ale românilor din zonă. Rezoluția³ este disponibilă aici (https://bit.ly/2Zjss6P), precum și în probatoriul anexat (vezi Anexa 1).

Totodată, chiar CNCD a sancționat discrimările unor politicieni locali UDMR împotriva românilor din județele Harghita, Covasna și Mureș, prin hotărârile nr. 367/24.06.2019, nr. 539/04.10.2017, nr. 715/13.12.2017, nr. 180/02.03.2016, nr. 367/24.06.2019.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), prin hotărârea nr. 56/22.02.2012, a motivat decizia prin care a admis recursul declarat de fostul secretar al comunei Valea Crișului și a anulat o hotărâre a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) care impunea obligativitatea cunoașterii limbii maghiare pentru un post de conducere dintr-o primărie din județul Covasna.

7. Reiterăm în ceea ce privește anexa 7 argumentele referitoare la existența fenomenului maghiarizării, precum și a miilor de victime ale regimului horthyst din Ardealul de Nord. Este dreptul nostru, garantat în baza libertății de conștiință, să îi plângem, să îi onorăm și să îi comemorăm pe acești morți, care sunt victime ale totalitarismului.

Fotografiile ataşate postării sunt din satul Vârghiş, jud. Covasna, respectiv Doboi, jud. Harghita, cimitirul ortodox din Doboi purtând în modul cel mai clar cu putință amprenta fenomenului de maghiarizare, numele româneşti fiind scrise pe cruci în varianta lor maghiarizată, decedații fiind însă etnici români. Ataşez în acest sens în anexă studiul sociologic efectuat sub egida Academiei Române, in coordonarea domnului prof.univ. Radu Baltasiu (vezi Anexa 1).

8. În anexa 8 ne-am referit exlusiv la „așa zișii oficiali” ai Casei de Cultură din Gheorgheni, nicidecum la populația maghiară din municipiu.

În fapt, redau opinia unui prieten, pe care o împărtăşesc, privitoare la desfăşurarea unui spectacol la Casa de Cultură din Gheorgheni, jud. Harghita. Opinia noastră este aceea că nu a fost normal ca spectacolul de muzică folk să se desfăşoare pe holul respectivei instituții, atât timp cât sala de spectacol nu era ocupată de altă activitate. Detaliile tehnice privitoare la imposibilitatea deschiderii acelei săli au fost în opinia noastră nerelevante. Pe reţelele de socializare au apărut mai multe opinii ale participanţilor la acel spectacol, care coincid cu ale noastre.

9. Textul de la anexa 9 reprezintă o preluare a unui articol din ziarul Curentul din 2001, în care este descrisă o rețea privată de educație finanțată din bani ai unor fundații private, care acționau fără vreun aviz din partea Ministerului Educației Naționale, cu încălcarea Legii învățământului în vigoare la acel moment, adică Legea 84/1995. Printr-o cercetare a portalului instanțelor de judecată și a presei vremii, nu am identificat niciun proces de presă prin care redacției ziarului Curentul sau autorului articolului să i se fi imputat de către o instanță o culpă în materie civilă delictuală și să se dovedească astfel că informațiile din articol ar fi incorecte și defăimătoare la adresa comunității maghiare.

Pentru mai multe detalii pe această temă, vezi Anexa 2.

10. Ținta stilului retoric al textului din anexa 10 sunt reprezentanții Ministerului Apărării al Ungariei („domnii de la Budapesta”), iar opinia exprimată despre situația Cimitirului Internațional de la Valea Uzului a fost realizată în limitele libertății de exprimare.

Conform comunicatului Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, cele 600 de cruci ale militarilor maghiari nu au avut avizul acestei instituții (vedeti anexa cu textul comunicatului). Cele 600 de cruci nu au avut de fapt niciun fel de aviz, precum reiese chiar din afirmațiile de la punctul 4.10 facute de reclamantul meu, acesta afirmând că cele 600 de cruci nu au avut nevoie de aviz.

Cele 52 de cruci ale eroilor Armatei Române au fost ridicate în Cimitirul Internațional al Eroilor Valea Uzului de către Primăria orasului Dărmănesti, cimitirul aflându-se pe raza orașului Dărmănești, conform actelor emise de Oficiul de Cadastru al jud. Bacău. Acest fapt a fost confirmat recent chiar de Primăria comunei Sânmartin, jud, Harghita, care a emis către Primăria Dărmănești o cerere de avizare a unor manifestări comemorative ce au avut loc în Cimitirul International al Eroilor Valea Uzului, în data de 26 august anul curent. Primăria Sânmartin recunoaște astfel că acest cimitir aparține de orasul Dărmănești, jud. Bacău. De altfel, președintele Consiliului Județean Harghita a fost amendat de către Poliția Orașului Dărmănești jud. Bacău, cu prilejul organizării unei manifestații ilegale în Cimitirul Internațional al Eroilor Valea Uzului, pe care a organizat-o, împreună cu alți lideri UDMR, în data de 6 iunie 2019.

Conform Asociaţiei Cultul Eroilor Bacău, în Cimitirul Internațional al Eroilor Valea Uzului se află îngropați 149 de eroi aparţinând Armatei Române, acest lucru fiind dovedit de documentele din Primul Război Mondial, din perioada interbelică şi postbelică. În registrele Societății Cultul Eroilor din perioada 1926-1927 se află numele celor 149 de militari români, faptul fiind reconfirmat și de inventarul realizat de Armata Română la data de 16.01.1985. În sprijinul celor afirmate mai sus, alătur anexa 10.

11. Textul din anexa 11 aduce critici exclusiv domnului Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita, și domnului Tamas Sandor, președintele Consiliului Județean Covasna, nicidecum comunității maghiare din România.

În acest text, îmi exprim opinia personală în disputa teritorial-administrativă între județele Harghita și Bacău privitoare la localitatea Cheile Bicazului, făcând o paralelă cu disputa dintre cele două județe privitoare la Cimitirul Internațional al Eroilor Valea Uzului. Cele două dispute nu sunt încă definitivate din punct de vedere juridic, instanțele de judecată urmând să-și spună cuvântul.

12. Anexa 12 vizează exclusiv „planul liderilor structurilor maghiare”, deci nici măcar structurile (organizațiile) maghiare, cu atât mai mult nu aduce atingere întregii populații maghiare. Faptul că liderii UDMR și ai altor formațiuni politice maghiare din România au militat în mod constant pentru autonomia „Ținutului Secuiesc” este un fapt de notorietate, binecunoscut opiniei publice românești.

În opinia mea, actualele dispute teritorial-administrative pentru unele localități care s-au aflat în anumite perioade istorice pe linia graniței fostului Imperiu Austro-Ungar, în cadrul acestuia, şi care trasează ”granițele” actualului concept de autonomie teriotorială ale ”ținutului secuiesc”, nu sunt întâmplătoare. Opinia este întemeiată atât pe această ciudată coincidență, cât şi pe declarațiile şi obiectivele politice ale unor lideri UDMR, din care rezultă intenția clară și asumată, de altfel, de constituire a unei regiuni autonome sub denumirea de ”ținut secuiesc”, formată din județele Harghita, Covasna şi parţial Mureş. În urma unei logici elementare, rezultă că dorita extindere teritorial-administrativă a județului Harghita, spre cuprinderea localităților aflate acum în dispută juridică cu jud. Bacău, se încadrează în strategia ”reîntregirii” ”ținutului secuiesc”, preconizata autonomie teritorială urmând a se obține după ce acest teritoriu, preconizat a fi autonom, redevine ”întreg”.

13. În aceeași cheie, am relatat în anexa 13 despre o manifestație care a avut loc la Piatra Neamț, în semn de protest față de „dorința unor lideri UDMR” de a schimba granița dintre județele Harghita și Neamț.

14. Textul publicat de mine care se regăseşte în anexa 14 este o critică adusă politicii revizioniste a guvernului liberal FIDESZ al lui Viktor Orban, ai cărui reprezentanţi, ca şi Orban în persoană, au afişat în nenumărate rânduri harta Ungariei Mari şi au vorbit cu diverse ocazii despre „recuperarea” teritoriilor care au fost la un moment dat în componența Regatului Maghiar și care astăzi sunt parte din România, Ucraina, Slovacia, Serbia ș.a.m.d. Tocmai de aceea am făcut referire la Ungaria, politica statului maghiar fiind făcută de către actuala guvernare. Totodată, criticile aduse s-au îndreptat către UDMR, care își coordonează politicile cu reprezentanții guvernului de la Budapesta. Afirmația „ungurii […] «doar» ne pun granițe în interiorul țării, «doar» depopulează Centrul României de români” este un răspuns ironic adresat celor care ironizează la rândul lor situația românilor din Harghita și Covasna, considerând că reprezentanții UDMR nu săvârșesc niciun abuz. Din context, reiese în mod clar faptul că situația se referă la liderii politici din guvernul de la Budapesta și aleșii politici locali ai UDMR.

ÎN DREPT,

1. Competența generală a CNCD și condițiile răspunderii contravenționale

Art. 2, alin. 1 din OG 137/2002 prevede:

„Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.”

Or, din analiza textelor publicate de către mine pe facebook, nu reiese niciunde că am făcut vreo deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de etnie sau religie cu scopul sau efectul restrângerii, înlăturării recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.

Ba din contra, am făcut întotdeauna apel la legalitate și la respectarea Constituției României și a legislației în vigoare, căutând să înlătur situațiile de inegalitate de tratament în cadrul autorităților locale și instituțiilor publice dintre cetățeni.

În general, subiectul activ al discriminării este un funcționar public care ocupă o poziție într-o instituție publică, de unde poate dezavantaja, exclude etc. o persoană pe unul din criteriile enunțate la art. 2, alin. 1, având ca scop sau efect încălcarea unui drept.

Acest lucru reiese în mod clar din art. 3 al OG 137/2002: „Dispozițiile prezentei ordonanțe se aplică tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum și instituțiilor publice cu atribuții în ceea ce privește:

a) condițiile de încadrare în muncă, criteriile și condițiile de recrutare, selectare și promovare, accesul la toate formele și nivelurile de orientare, formare și perfecționare profesională;

b) protecția și securitatea socială;

c) serviciile publice sau alte servicii, accesul la bunuri și facilități;

d) sistemul educațional;

e) asigurarea libertății de circulație;

f) asigurarea liniștii și ordinii publice;

g) alte domenii ale vieții sociale.”

Aș fi putut fi acuzat de discriminare dacă, în calitatea mea de medic stomatolog, aș fi refuzat pacienții sau angajații maghiari, catolici sau luterani, însă nu am făcut niciodată o astfel de faptă. Or, din poziția mea, nu aveam cum să restrâng, să înlătur recunoașterea, folosința sau exercitarea unor drepturi ale altor con-cetățeni.

Răspunderea contravențională reglementată de OG 137/2002 presupune existența cumulativă a mai multor condiții:

a. fapta contravențională (deosebirea, excluderea, restricția sau preferința);

b. criteriul (etnic, religios, etc.);

c. scopul sau urmarea imediată (restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosința sau exercitarea unor drepturi);

d. legătura de cauzalitate dintre cele trei elemente anterioare.

Din petiția adresată CNCD și din probatoriul anexat nu reiese sub nicio formă întrunirea vreunui element din cele enunțate anterior, cu atât mai mult a celor patru condiții concomitent.

Aceeași situație o întâlnim și în cazul presupusei aplicări a art. 2, alin. 4:  „Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități atrage răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe, dacă nu intră sub incidența legii penale.”

Nu se poate susține că am avut un comportament activ sau pasiv care să fi defavorizat nejustificat sau să fi supus unui tratament injust sau degradant o persoană sau un grup de persoane. „Subiectul pasiv” nu poate fi Fundația Szekler Monitor și nici vreun membru al comunității etnice maghiare, pentru că nu m-am referit la aceştia, ci exclusiv la reprezentanții politici români și maghiari (UDMR, Consiliul Naţional Secuiesc etc.).

De asemenea, nici nu se poate reține aplicarea art. 2 alin. 5: „Constituie hărțuire și se sancționează contravențional orice comportament pe criteriu de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenență la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv.”

2. Chestiunea comentariilor realizate de către terți

În ceea ce privește dispozițiile art. 12 din Legea 365/2002 (care transpune Directiva 2000/21/CE), precum și decizia CEDO pronunțată în cauza Delfi c. Estoniei, precizăm că acestea se aplică exlusiv furnizorilor de servicii (acestea fiind subiectul de drept căruia i se adresează ambele), respectiv persoanelor juridice din spatele site-urilor sau administratorilor site-urilor, iar nicidecum utilizatorilor acestora. Prin urmare, subsemnatului nu i se poate reține în niciun fel culpa de a nu modera comentariile care sunt adresate de către terțe persoane la postările mele de pe platforma social-media Facebook, ci întreaga responsabilitate juridică revine, din perspectiva dispozițiilor și a deciziei anterior menționate, strict Facebook Inc., cu sediul în 1 Hacker Way (1601 Willow Road), Menlo Park, California, Statele Unite ale Americii. Totodată, responsabilitatea comentariilor publicate revine fiecărui autor în parte. Altfel, dreptul unora de a comenta la postările altor utilizatori ar putea fi folosit în mod abuziv și nerezonabil, în vederea tragerii pe nedrept la răspundere a celor din urmă, deși fapta căreia i se poate reține vreo responsabilitate civilă aparține în mod firesc exclusiv celor dintâi.

3. Libertatea de exprimare în jurisprudența CEDO relevantă cauzei⁴

Articolul 10 paragraful 2 al Convenției lasă foarte puțin loc restricțiilor care vizează discursul politic sau dezbaterile asupra unor chestiuni de interes general (Lingens c. Austriei, Castells c. Spaniei,Thorgeir Thorgeirson c. Islandei).

Este fundamental, într-o societate democratică, să fie protejată desfășurarea liberă a dezbaterilor politice. Curtea acordă cea mai mare importanță libertății de exprimare în contextul dezbaterii politice și consideră că nu s-ar putea aduce restricții unui discurs politic fără motive imperioase. A permite restrângerea libertății de exprimare în domeniul discursului politic într-un caz sau altul ar afecta, fără îndoială, respectarea libertății de exprimare în general în statul vizat (Brasilier c. Franței; Feldek c. Slovaciei).

În evaluarea proportionalității unei ingerințe în exercitarea libertății de exprimare trebuie să se distingă cu grijă între fapte și judecăți de valoare. Dacă materialitatea primelor poate fi dovedită, ultimele nu se pretează la o demonstrație a exactității lor (De Haes et Gijsels c. Belgiei). Pentru judecățile de valoare, obligația de a le dovedi este deci imposibil de îndeplinit și aduce atingere libertății de opinie, element fundamental garantat de articolul 10 (Jerusalem c. Austriei; Brasilier c. Franței).

În ceea ce privește limitele criticii admisibile, ele sunt mai largi cu privire la un om politic, care acționează în calitatea sa de persoană publică, decât cu privire la un simplu cetățean. Un om politic se expune inevitabil și conștient unui control atent al faptelor și gesturilor sale din partea ziariștilor, a organizațiilor neguvernamentale, ca și a masei de cetățeni, și trebuie să arate o mai mare toleranță în această privință. (Oberschlick c. Austriei (nr. 1) ; Vereinigung demokratischer Soldaten Österreichs si Gubi c. Austriei).

Limitele criticii accesibile sunt mai largi cu privire la guvern decât cu privire la un simplu cetățean, sau chiar la un om politic. Într-un sistem democratic, acțiunile sau omisiunile guvernului trebuie să fie plasate sub controlul atent nu numai al puterilor legislativa și judiciară, ci și al opiniei publice. (Ozgur Gundem c. Turciei, Incal c. Turciei; Ceylan c. Turciei; Raichinov c. Bulgariei).

În privința funcționarilor, Curtea a recunoscut de asemenea că limitele criticii admisibile erau mai largi decât în privința unor simpli cetățeni, chiar dacă nu li se pot aplica aceleași criterii ca și oamenilor politici (Oberschlick c. Austriei (no 2); Janowski c. Poloniei; Nikula c. Finlandei).

Particularii și asociațiile private se expun unui control minuțios atunci când coboară în arena dezbaterii publice (Jerusalem c. Austriei). Asociațiile se expun unui control minuțios atunci când coboară în arena dezbaterii publice și în consecință trebuie să faca dovada unei mai mari toleranțe față de criticile formulate de opozanții lor cu privire la obiectivele lor și la mijloacele folosite pentru atingerea acestora (Paturel c. Franței).

Prezint această apărare având împăcată conștiința de om şi de român creștin ortodox. Acțiunile mele, desfășurate împreună cu mii de români din întreaga țară, au avut misiunea de a întări identitatea națională românească și s-au desfășurat în spiritul și litera legii fundamentale a statului român, Constituția României, care, la art. 1, menționează că “România este un stat național, suveran, independent, unitar și indivizibil”. M-am comportat, ca mod de gândire şi implicit de acţiune, pentru afirmarea fiecărui concept în parte.

Consider din capul locului că acuzațiile care mi se aduc de către reclamant sunt supuse subiectivismului, ba mai mult sunt tributare unei mentalităţi etnocratice. Eu nu vreau să defăimez, în niciun fel, pe dl Arus Zsolt. Vreau să evidenţiez care este resortul unei asfel de sesizări. Preşedintele fundaţiei reclamante, care se prezintă ca apărător al drepturilor omului, este un susţinător acerb al eliberării celor doi cetățeni români de naţionalitate maghiară, Beke Istvan şi Szocs Zoltan, care au avut intenția să atenteze la viața mea şi a altor români în anul 2015, cu prilejul aniversării, la Târgu Secuiesc, a Zilei Naționale a României. Menţionez că cei doi ispăşesc la ora actuală o pedeapsă privativă de libertate, fiind condamnați definitiv pentru acte de terorism.

Declar cu tărie faptul că toate acțiunile şi scrierile mele au fost pentru afirmarea şi apărarea identității naționale româneşti, nefiind îndreptate împotriva unei etnii anume. Faptul că, în diverse moduri, m-am manifestat împotriva direcției de acțiune si de concepție a unor lideri, reprezentanți ai comunității maghiare, nu înseamnă că am blamat întreaga etnie maghiară, este o diferență ce ține de logica elementară. Faptul că am atras atenția asupra unor aspecte istorice ce țin de fenomenul maghiarizării, documentat de nenumărate studii istorice şi sociologice, nu presupune deasemenea că generalizez vina acestui fapt asupra minorităţii maghiare.

Cred cu tărie că religia creștin-ortodoxă a menținut de-a lungul mileniilor Neamul Românesc pe acest teritoriu național şi că Mihai Eminescu este chintesența acestui neam. Nu mă dezic de credința mea ortodoxă şi nici de Mihai Eminescu. Mihai Eminescu nu poate fi interzis. Nu mă dezic de nicio acțiune pe care am organizat-o şi de niciun text pe care l-am scris, considerând că acestea fac parte din liberatea mea de faptă şi, implicit, de gândire românească. Această libertate este garantată atât de jertfa românilor care au participat la Revoluția din Decembrie 1989, răsturnând astfel un regim comunist, dictatorial, care îngrădea într-un mod crunt liberatea de expresie, cât şi de Constituția României.

Am constatat că sunt acuzat de fundaţia reclamantă de “comportament discriminativ, degradant și hărțuitor față de comunitatea maghiară din țară”, în virtutea unor interpretări tendențioase și răstălmăciri provocatoare, pot spune, față de activitatea mea patriotică.

Solicit să luați act că activitatea mea patriotică, pusă în slujba neamului românesc, este în totală concordanță cu legea fundamentală a țării, Constituția României, precum și cu toate legile subsecvente care reglementează promovarea, respectarea și apărarea valorilor naționale, istorice, culturale, identitare, morale și spirituale ale neamului românesc.

Întotdeauna și fără echivoc am respectat, respect și voi respecta valorile și religia comunităților etnice conlocuitoare pe teritoriul României.

Este de notorietate publică că toate acțiunile patriotice pe care le-am întreprins, inclusiv cele realizate în colaborare cu autoritățile statului, s-au desfășurat în bune condiții, pașnic și non-conflictual.

Toate acestea au fost apreciate de-a lungul timpului, inclusiv de etnici maghiari, iar în acest sens există o multitudine de mărturii.

În opinia mea, reclamația formulată de către Fundația Szekler Monitor vădeşte intenția acesteia de a crea o stare conflictuală prin acuzațiile ce mi se aduc, realizată prin interpretări și răstălmăciri răutăcioase, tendențioase și chiar șovine la adresa mea.

Consider un act de rea-credință din partea acuzatorilor mei denaturarea situației de fapt, prin omiterea prezentării întregii mele activități, raportată la comunitatea maghiară din România, așa cum am arătat mai sus.

Astfel, eu, Mihai Sorin Tîrnoveanu, nu am atins și nici nu am încălcat vreun drept, demnitate sau imagine a minoritarilor maghiari care sunt corecți și onești. Opiniile mele nu promovează idei rasiste, xenofobe sau discriminatorii.

Din aceste motive consider că nu am încălcat prevederile Art.2, pct. (8) din O.G. 137/2000 – “nu pot fi interpretate în sensul restrângerii dreptului la libera exprimare, a dreptului la opinie și a dreptului la informație.”

Drepturile prevăzute la Art.2, pct. (8) sunt consfințite prin legea fundamentală, Constituția României, astfel:

Art. 29, pct. 1 din Constituția României (”Libertatea gândirii şi a opiniilor nu pot fi îngrădite sub nicio formă… Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie contrară convingerilor sale”), cât și dispozițiile Art. 30, pct. 1 din Constituția României (”Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor… sunt inviolabile”), aceste două texte de lege fiind intrinsec legate unul de celălalt.

Opiniile reprezintă părerile, declarațiile, judecățile de valoare, punctele de vedere, ideile, gândurile cu privire la temele de interes dezbătute. Ar fi absurd și de neconceput să nu acceptăm ideea posibilității exprimării, de către alți semeni ai noștri, a unor judecăți de valoare care să contrazică alte opinii despre ceva anume.

Exprimarea opiniilor trebuie să se facă pornindu-se de la expuneri oneste și corecte din punct de vedere etic și moral. Opiniile și judecățile de valoare care se referă la teme de interes public și/sau personal, exprimate public, trebuie să fie fundamentate și argumentate factologic, iar argumentele respective și faptele pe care se bazează opiniile să poată fi verificate și demonstrate.

Exprimarea unei opinii presupune, în substanța sa, manifestarea unei atitudini de aprobare sau de acuzare referitor la fenomenul care face obiectul opiniei. Opinia nu este altceva decât libertatea fiecărui individ de a adopta, indiferent de domeniu, atitudinea intelectuală la alegerea sa, astfel încât să își poată exprima o opinie ca atare sau prin intermediul unei declarații publice, a unui studiu științific, comentariu, analiză, discurs etc.

În postările și articolele mele nu am făcut deosebiri între oameni sau excluderi ci doar am scos în evidență unele fapte imorale și uneori chiar ilegale realizate de unii iredentiști și extremiști maghiari. Din acest motiv consider că nu am încălcat prevederile Art.2, pct. (1) din O.G. 137/2000 care prevede că – “prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință …”

Vă solicit să luați act de faptul că nu am fost niciodată violent, nu am hărțuit pe nimeni, iar prin intermediul postărilor mele nu am incitat la violență, la ură, la acte agresive sau hărțuire. Ba mai mult decât atât, am depus toate eforturile și diligențele necesare pentru menținerea unei stări de echilibru, non-conflictuale și pentru aplanarea și eliminarea oricăror tensiuni și violențe locale între cetățenii români și cetățenii de etnie maghiară.

Consider că sunt complet nevinovat, iar acuzele ce mi se aduc, așa cum am afirmat anterior, sunt doar interpretări și răstălmăciri făcute de anumiți extremiști și iredentiști maghiari. Menționez că nu am niciun fel de “antecedente” legate de acte discriminatorii, violențe sau hărțuiri de persoane, indiferent de etnie, religie, naționalitate etc.

Solicit să aveți în vedere faptul că dacă acuzele ce mi se aduc ar fi fost reale, pe cale de consecință, CNCD ar fi recurs la eliminarea pretinselor acte discriminatorii săvârșite de mine prin prevenirea oricăror fapte de discriminare sau prin …  mediere, pentru soluționare pe cale amiabilă a conflictelor apărute în urma săvârșirii unor acte/fapte de discriminare, conform atribuțiilor prevăzute de Art. 2 (10) a) și b) din O.G. 137/2000. Ori, în ceea ce mă privește, CNCD nu a recurs la niciun act mai sus menționat.

Reaua-credință a reclamanților acuzatori răzbate indubitabil și repetat inclusiv din faptul că aceștia cer sancționarea mea directă, fără să existe actele procedurale premergătoare prevăzute de lege, respectiv prevenirea și medierea.

Consider că dacă mă veți găsi vinovat, acest lucru se va răsfrânge nu numai asupra persoanei mele, ci şi asupra celor care gândesc şi acționează pentru afirmarea identităţii naţionale. Stă în puterea dumneavoastră să mă sancționați, dar nu este în puterea dumneavoastră să mă opriți a gândi, a scrie şi a acționa conform convingerilor mele. Nimeni nu are voie să interzică oamenilor să-l citească şi să-l citeze pe Mihai Eminescu, nu intră în atribuțiunile instituţiilor statului de a interzice părți din Istoria României, cu toate aspectele ei mai mult sau mai puțin ”plăcute” corectitudinii politice, căci nu cenzura, ci adevărul primează. Nu cred că puteţi să vă asumați rolul unui control ideologic şi politic asupra cetăţenilor români. Orice ”lovitură” vom primi, vă asigur că pe noi, cei care credem în ,,Biruința Neamului Românesc”, ne va întări şi mai mult.

Mihai Sorin Tîrnoveanu,
27.08.2019