Emoția colectivă resimțită de societatea românească în cazul Caracal are un corespondent belgian, vechi de aproape un sfert de secol. În 1996, mai precis, societatea belgiană era terifiată de ororile descoperite în casa lui Marc Dutroux, dar și de modul defectuos în care autoritățile au reacționat în cazul răpirii a șase fetițe. Patru dintre acestea au murit. Jean Louis Herzeele era la acea vreme, comisar de poliție la Bruxelles. Acum pensionat, el s-a aflat atunci foarte aproape de evenimentele care au zguduit societatea, transmite RFI.
Interviu audio:
Jean Louis Herzeele: Am cunoscut o poveste terifiantă care a bulversat opinia publică, cazul Marc Dutroux care a avut loc în 1996. Este vorba de un bărbat care avea un trecut serios de delincvent, care a fost arestat în august 1996, după ce sechestrase mai mulți copii. Înainte de arestare, ucisese deja patru și-i îngropase în grădină. Am trecut prin asta, a fost o dramă națională, o castrofă națională. La câteva zile după aceea, părinții s-au reunit și au organizat un marș alb pentru a denunța această tragedie. 500 de mii de oameni au participat la acest marș alb pe străzile din Bruxelles. În urma acestui marș au fost multe schimbări în sistem… aproximativ 5% din populația Belgiei ieșise în stradă. A fost ceva enorm… a fost ceva care a atins pe toată lumea.
Reporter: Ce particularități a avut acest caz? Am înțeles că au fost probleme în rândul poliției care a făcut greșeli și asta a enervat și mai mult opinia publică.
Jean Louis Herzeele: În urma marșului alb, s-a creat o comisie de anchetă, iar raportul acestei comisii de anchetă a arătat un anume laxism în cazul poliției și justiției, un laxism a indivizilor în cadrul exercitării misiunilor, considerat drept o slăbire a conștiinței profesionale. A mers foarte departe… apoi, la câteva luni de la arestare, suspectul a evadat când a fost dus să-și consulte dosarul la Palatul de justiție. Vă imaginați? Dușmanul public numărul 1 în Belgia evadase. A fost prins după câteva ore, dar în urma incidentului, ministrul de justiție și cel de interne au demisionat. În urma acestei comisii de anchetă și a evadării prizonierului, s-a făcut o reformă a sistemului de justiție și poliție aici, în Belgia.
Reporter: Detaliile în acest caz sunt teribile. Marc Dutroux fusese închis pentru alte fapte în timp ce avea sechestrate acasă două fetițe. Acestea au murit de foame…
Jean Louis Herzeele: Da… așa este… este vorba despre Julie și Melissa, primele fetițe răpite. Le-a răpit de pe stradă, cu camioneta lui, iar în boxa de acasă avea o cușcă unde le ținea și le abuza sexual. A fost arestat pentru alte fapte, iar fetițele au murit de foame în acestă cușcă din casa lui de lângă Charleroi. După ce a ieșit din pușcărie, le-a îngropat în grădină. A mai răpit, cu aceeași camionetă, alte două fetițe de pe coasta belgiană. Și acestea au avut aceeași soartă, au fost îngropate în grădină. Ultimele două au avut noroc… când a răpit-o pe a șasea fetiță, țipetele acesteia au atras atenția unui martor care a reținut numărul de înmatriculare, Marc Dutroux a fost arestat și așa au fost găsite fetele care se aflau în cușcă la el acasă.
Reporter: Chiar mama lui Marc Dutroux a scris, din câte știu, directorului închisorii în care se aflase fiul său să-l atenționeze că acesta pune la punct un plan macabru… Iar directorul închisorii nu i-a acordat atenție.
Jean Louis Herzeele: Da, da… de când era copil, Marc Dutroux a avut deja mai multre probleme. El este considerat pedofil, dar și psihopat… E un tip extrem de periculos. În 2003 sau 2004 a fost condamnat la închisoare pe viață.
Reporter: Am citit că în 2018 a scris părinților victimelor încercând să-i convingă că nu este un monstru…
Jean Louis Herzeele: Da, dar cum să explice părinților că nu e un monstru după ce le-a răpit copiii, i-a maltratat, i-a violat, i-a lăsat să moară de foame și i-a îngropat. Nu cred că există părinți care să accepte să ierte așa ceva.
Reporter: Media este foarte inflamată aici. Toată lumea încearcă să găsească răspunsuri, să înțeleagă… Victima a sunat la 112 și poliția a ajuns la locație la 19 ore după primul apel. Cum au reacționat presa și opinia publică din Belgia? A fost aceeași efervescență?
Jean Louis Herzeele: Da, da, a fost o mare emoție. Tot ceea ce făcea Comisia de anchetă era difuzat în direct la televizor. Toată lumea putea să urmărească și oamenii erau foarte supărați. De altfel, miniștri au trebuit să demisioneze și s-au făcut reforme în poliție și justiție. A fost creat Child Focus, un mecanism de căutare a copiilor dispăruți foarte important. Când o țară trăiește astfel de emoții, trebuie luate măsuri…
În urma acestui caz, Jandarmeria belgiană a fost desființată
Reporter: Vorbeați de comisia dumneavoastră de anchetă care a observat un laxism al polițiștilor. Ce credeți că-i face pe polițiști să devină laxiști?
Jean Louis Herzeele: Pot să vă dau niște exemple. Să spunem că mergeați la secția de poliție să anunțați dispariția copilului dumneavoastră. Mai întâi, trebuia să stați la coadă ca toată lumea și, când ajungeați, polițistul vă spunea: doamnă, nu e grav, fără îndoială a fugit de acasă… reveniți mâine, dar veți vedea că copilul e ascuns pe undeva și se va întoarce. Dar copilul nu revenea și vă întorceați a doua zi la poliție și alt polițist trebuia să vă asculte. Aceasta e o formă de laxism, de lene care are consecințe pentru că, într-o dispariție, primele ore sunt cele mai importante.
Reporter: Ce s-a schimbat la dumneaviastră după afacerea Dutroux?
Jean Louis Herzeele: Au fost mai multe reforme. Mai întâi victimele – părinții au acces la dosar foarte rapid, sunt parte constitutivă a anchetei de la bun început, ceea ce nu se întâmpla înainte. A fost pus la punct Child Focus, organism care ajută foarte mult să fie descoperite abuzurile sexuale. La momentul acela, aveam Poliția Judiciară a Parchetului care lucra de partea sa, apoi aveam Brigada Jandarmeriei de cealaltă parte, aveau fiecare informații dar nu și le dădeau unii altora. Jandarmeria a fost desființată și am făcut Poliția Locală și Poliția Federală. Acestea lucrează mână în mână. Poliția Locală face anchetele și Poliția Federală susține eforturile cele locale. Înainte aveam două poliții care făceau anchete fiecare în dreptul ei, vroiau rezultate fiecare penstru sine, nu le împărțeau cu ceilalți.
Reporter: Cota de încredere pe care o au românii în Poliție acum este foarte scăzută. La dumneavostră, după toate aceste schimbări făcute de autorități, cetățenii și-au recăpătat încrederea?
Jean Louis Herzeele: Da, da… nu totul este perfect peste tot acum, o astfel de reformă nu este ușoară, dar e mai bine acum. Cu toate acestea, am avut un nou caz în 2003, un criminal în serie de copii, este vorba despre Michel Fourniret. În acest caz, majoritatea actelor s-au petrecut în Franța, iar Franța și Belgia au pus toate probele împreună și a avut loc un singur proces, în Franța. Astfel de cazuri transfrontaliere sunt și mai complicate.
Spre deosebire de cazul lui Dinca, in cazul Dutroux au fost gasite corpurile victimelor in casele lui. Singura asemanare este faptul ca justitia a incercat musamalizarea si ascunderea adevarului ambelor cazuri. Aflarea adevarului ar fi implicat, in ambele cazuri, dezvaluirea unei retele de pedofili aflati la inalte nivele in stat si in finante-banci.
FIVE years after the bodies of four murdered Belgian girls were discovered at houses owned by the paedophile Marc Dutroux, the father of one of them has accused the country’s police and justice system of a cover-up ensuring that his trial has still not begun.
Many Belgians now privately believe: that Dutroux and his paedophile ring had connections with high-ranking members of the establishment in Belgium.
https://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/europe/belgium/1337761/Belgium-accused-of-cover-up-in-Dutroux-inquiry.html
CAZUL CARACAL: Sorin Ovidiu Bălan e întrerupt la Antena 1, cand un localnic spune că
‘De 10 ani poliția din Caracal racolează tinere și le duce la Belina pentru orgiile sexuale ale lui Paul Stănescu și Liviu Dragnea. Tot Caracalul știe…’.
Mara Bănică, invitată în studioul emisiunii Acces Direct, a sărit ca arsă și oprește declarația zicând: ‘Hai să nu politizăm’. Și microfonul a fost tăiat.
https://www.b1.ro/stiri/eveniment/cazul-caracal-declaratii-soc-in-direct-la-tv-localnic-politia-racoleaza-tinere-si-le-duce-la-belina-pentru-orgiile-sexuale-ale-lui-paul-stanescu-si-liviu-dragnea-video-288093.html
Insula Belina se află la 89 kilometri de Caracal. Oamenii locului pomenesc întâmplarea unei cântăreţe blonde chemate să presteze la un chef, care a reuşit să fugă ajutată de un pescar. La Belina, poliţiştii de frontieră nu aveau acces.
https://adevarul.ro/locale/alexandria/video-dezvaluiri-despre-orgiile-fete-vedete-insula-belina-nici-politia-frontiera-n-avea-acces-aici-1_5d4293dc892c0bb0c613a667/index.html