X

Doriți adoptarea unei legi ca în Serbia, care prevede închisoarea pe viață fără posibilitate de eliberare condiționată pentru viol sau crimă față de copii și femei însărcinate?

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Pornind de la teribilul caz al crimelor din Caracal, tot mai multe voci din societatea românească se exprimă pentru pedepse mai drastice pentru astfel de fapte penale, amintind de un caz similar din Serbia, care a dus la înăsprirea legislației.

Uciderea unei adolescente a dus la adoptarea legii Serbia a introdus un amendament în Codul Penal care prevede pedeapsa cu închisoarea pe viaţă fără posibilitatea eliberării condiţionate, pentru infracțiuni deosebit de grave, precum violul sau crima, atunci când victimele sunt copii sau femei însărcinate.

Legea extrem de dură a fost adoptată după ce Igor Juric, tatăl Tijanei, o adolescentă de 14 ani care a fost ucisă în mod tragic în 2014, a depus toate eforturile posibile pentru a se asigura că legea care poartă numele fetei sale va fi adoptată.

Igor a depus eforturi uriașe pentru a adopta „legea Tijana”, iar fundația care poartă numele fiicei se ocupă de educarea populației astfel ca nici un alt copil să nu ajungă în situația fiicei sale.

Tijana a fost răpită și ucisă cu brutalitate în noaptea dintre 25 și 26 iulie 2014, în apropierea satului Bajmok. Dragan Djuric (34) de la Surcin a fost arestat după 13 zile de căutări.

Djuric și-a recunoscut crima și le-a arătat polițiștilor locul în care a îngropat cadavrul adolescentei.

El a fost condamnat la 40 de ani de închisoare, dar potrivit fostei legislații din Serbia el poate să ceară eliberarea condiționată.

Actul legislativ este extrem de controversat organizațiile pentru drepturile omului catalogând-o drept inumană. Dunja Mijatovic, Comisarul pentru drepturile omului din cadrul Consiliului Europei, a cerut la începutul acestei luni Belgradului să nu voteze amendamentul lui Igor Juric, deoarece regulile europene în domeniu cer ca o condamnare pe viaţă să includă şi posibilitatea eliberării condiţionate.

„A lăsa pe cineva fără speranţă este considerat un tratament inuman”, a declarat un judecător sârb, Miodrag Majic, pentru televiziune N1, scrie Mediafax.

În prezent, ucigaşul Tijanei execută o pedeapsă de 40 de ani de închisoare.

Noul act normativ aduce o schimbare, de asemenea, în privinţa pedepsei cu închisoarea pe viaţă, dar cu posibilitatea de eliberare condiţionată, pentru cazurile de genocid şi alte crime împotriva umanităţii, crimă organizată sau asasinate politice. Până acum, condamnaţii pentru astfel de infracţiuni puteau cere eliberarea condiţionată după 40 de ani de închisoare. Potrivit noii reglementări, perioada a scăzut la 27 de ani.

O statistică din Germania spune că în urma adoptării unor legi care prevedeau castrarea chimică a pedofililor, s-a înregistrat o scădere cu 82% a cazurilor cu pricina. Prin urmare, frica de o pedeapsă aspră poate fi una dintre soluții. Voi cum considerați?

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

14 comentarii

  1. Fără îndoială, da! Închisoare pe viață și castrare chimică! Un individ care reprezintă o amenințare pentru viețile altora, nu poți sa-l mai lași în libertate. El decade din drepturile de cetățean prin ceea ce a făcut!

    1. Pentru ca desi am SEMNAT totuși ca ortodox nu trebuie sa dorim MOARTEA cuiva..macar se cere o petitie in acest sens.Tudor Barbu o mentiona pe Birchal ca ar putea face asta..ce sa ZIC! Siguranța inainte de toate.referendumul nu isi are rostul.

      1. Pentru toți. În momentul în care un individ răpește, torturează, forțează să se prostitueze, vinde ca pe o marfă o ființa umană, pușcărie pe viață.
        Și cum e foarte complicat să faci deosebire între proxeneții aparent inofensivi (nici nu știu dacă există așa ceva) și ceilalți, ca să nu mai exercite presiuni asupra victimelor, pușcărie pe viață pentru toți.
        Nici nu știu dacă poate fi numit ”om” un individ care exploatează o femeie în halul ăsta.

  2. Codul penal medieval: Domnitorii pedepseau hoţii cu însemnarea la nas, ani grei de ocnă sau tragerea în ţeapă

    n urmă cu trei-patru sute de ani, pedepsele aplicate în ţările române pentru infracţiuni cum ar fi furtul erau extrem de grele, fiind în general pedepse fizice. Unii dintre domnitori au devenit legendari, câştigându-şi notorietatea tocmai prin faptul că, prin aplicarea unor pedepse extrem de dure, au reuşit stârpirea hoţilor. Spre exemplu, Vlad Ţepeş a organizat grupuri de oşteni care aveau grijă de păstrarea ordinii, asemenea patrulelor Jandarmeriei de astăzi. Aceste potere prindeau hoţii şi îi trăgeau în ţeapă.

    Primele coduri morale şi penale
    Furtul nu este incriminat numai de codurile penale, ci şi de cele morale. Spre exemplu, în „Cele zece porunci„ din Biblie, Porunca a VIII-a impune „să nu furi”. Apar pedepse pentru furt şi tâlhărie şi în cele mai vechi coduri de legi, de acum 4.000 de ani. Spre exemplu, tâlhăria era pedepsită cu moartea în Codul lui Ur-Nammu (2100-2050 î.Hr), iar referiri la pedepsele pentru furt sunt şi în Legile lui Ehsnunna (aproximativ 1930 îHr), sau în Codul lui Hammurabi (aproximativ 1790 îHr).

    Şi în primele coduri de legi din ţările române existau prevederi detaliate cu privire la infracţiunile de furt şi tâlhărie. Printre acestea se află şi pravilele lui Vasile Lupu – „Cartea românească de învăţătură” (1646) şi Matei Basarab – „Îndreptarea legii” (1652), codicile penale ale lui Alexandru Sturza (1826) în Moldova şi ale lui Barbu Ştirbei (1850) în Muntenia, care conţineau dispoziţii cu privire la infracţiunile contra patrimoniului. În pravilele domnitorilor Vasile Lupu şi Matei Basarab, printre alte pedepse erau prevăzute şi munca în ocnă (pentru furtul pentru prima oară al unui animal), însemnarea la nas (pentru furtul pentru a doua oară sau furtul din biserici), scoaterea ochilor (pentru cel care fura a treia oară), tăierea capului (pentru perceptorii de taxe ilegale) şi spânzurarea(în cazurile tâlharilor). Domnitorul Nicolae Mavrogheni (1786-1790) îi spânzura pe hoţi în uliţe, lăsându-i câte o zi-două, ca să ia lumea aminte. A preluat metoda lui Vlad Ţepeş şi, la 1 iunie 1786, a dat ordin ispravnicilor „să ridice ţepi pe la toate drumurile şi răspântiile”, unde se va pune la vedere şi înscrisul următor: „Cel ce va face hoţii, ucideri sau va fi gazdă de hoţi… cu această pedeapsă de moarte se va osândi – înţepatu’!”.

    Pravila lui Vasile Lupu
    „Cartea românească de învăţătură” a lui Vasile Lupu începe cu 11 capitole, numite pricini, care se referă la reglementările pentru plugari, păstori şi cei ce lucrau viile, stabilind reguli cu privire la încălcarea hotarelor, schimbarea pământurilor, pământurile părăsite, împărţirea roadelor, răspunderea pentru pomi şi vite, stabilind reguli şi pedepse. Urmează „Pravilele împărăteşti”, formate din cinci pricini (XII-XVII) care se referă la pedepsele aplicate pentru furtişaguri şi alte 78 de pricini cum ar fi suduirea dregătorilor, falsificarea banilor, uciderea, răpirea, bigamia, adulterul, incestul, violul, proxenetismul etc. Sunt pasaje extrem de interesante prin care sunt descrise condiţiile în care s-ar petrece astfel de fapte şi aplicate nuanţat pedepsele, în funcţie de context.

    Pentru fiii de boieri – şi ocnă, şi „donaţie”
    Hoţii la drumul mare primeau pedepse diferite, în funcţie de starea socială. Dacă erau oameni simpli, hoţii ajungeau la ocnă sau mureau traşi în ţeapă, mai precis – în furci, iar dacă erau fii de boieri, se alegeau şi cu anii de ocnă dar trebuiau să doneze o treime din avere către visteria domnească: „de va fi purtând arme şi va fi furat multe lucruri, pre acesta să-l arunce în ocnă, acolo să se pedepsească după cum va fi voia giudeţului (judecătorului – n red) şi de-n cât va avea, de va fi vreun fecior de boiar, a treia parte din bucatele lui să se dea la visteria domnului, iar de va fi în alt chip să-l spândzure în furci”. Antecedentele duceau la pedeapsa capitală: „acesta de vor cunoaşte că au făcut numai o dată, să-l cearte cu ocna, iar de va fi făcut şi altă dată să i se facă moarte”. Una din pedepsele oarecum mai moderate ca duritate era „însemnarea la nas”, aplicată hoţului care fura prima oară, de la „un om mişăl”. Adică era permisă puţină haiducie, dar recidiva ducea la pedeapsa capitală: „cela ce va fura lucru puţin de la vreun om mişăl, când va fura întâi să-l bată; iar de va fura şi a dooa oară să-l însămneadze la nas şi a treia oară să moară în furci”.

    Micile găinării erau iertate, dar recidiviştii ajungeau în furci
    Pravila lui Vasile Lupu prevedea şi circumstanţe atenuante, pentru robii foarte săraci, cărora li se permitea să fure o găină sau o gâscă: „Ţiganul sau ţiganca, sau copilul, de va fura o dată sau de dooă ori, sau şi de trei ori, găină, sau gînscă, sau alt lucru micşor, să se iarte; iar de va fi lucru mai mare furat, să se certe ca un fur”. Pentru furtul unei oi sau al unui alt animal, hoţii ajungeau la ocnă, însă cei care recidivau riscau să fie spânzuraţi în furci: „cel care va fura oae, sau bou, sau cal, sau alt dobitoc den pădure sau den câmp, sau den turmă, sau den casă, să se certe cu ocna pănă la o samă de vreame, după cum de mult va fi fost furtişagul şi după cum va fi voia giudeţului; iar de să va afla cum acel om iaste învăţat a fura de pururi şi va fi făcut şi alte date acest lucru, atunce aşea, într-acel loc ce-au furat, acolea să-l spândzure în furci”.
    Cea mai eficientă metodă, trasul în ţeapă
    Vlad Ţepeş a intrat în legendă prin duritatea sa. Se spune că, imediat după ce a urcat pe tron, a curăţat ţara de hoţi şi cerşetori, care nu numai că nu erau folositori ţării, dar şi mâncau pâinea altora. I-a adunat pe toţi într-o casă mare, unde întinsese mese încărcate cu bunătăţi şi, după ce i-a ospătat, a pus să fie zăvorâte toate uşile şi să se dea foc casei. Ca să scape ţara de tâlharii de la drumul mare, care se ascundeau prin codri şi îi jefuiau pe călători, mai ales pe negustorii care duceau cu ei mărfuri şi bani, Ţepeş a împânzit ţara cu potere formate din oşteni care îi prindeau pe tâlhari şi îi spânzurau sau îi trăgeau în ţeapă. Această campanie a dat rezultate, urmarea fiind că, după o vreme, putea fi lăsată o pungă cu galbeni la o răscruce de drumuri şi nu îndrăznea nimeni să o ia. O altă legendă, relatată de istoricul Neagu Djuvara, spune că un negustor „venit din ţara ungurească” i s-a plâns lui Vlad Ţepeş că din căruţa lui, pe care din poruncă domnească o lăsase noaptea afară, în faţa casei în care era găzduit, i se furaseră o sută şaizeci de ducaţi de aur. Vodă i-a spus că hoţul va fi prins. Şi a şi fost prins şi tras în ţeapă. Apoi, Ţepeş a dat poruncă oştenilor să i se pună banii la loc negustorului, însă cu un ducat mai mult, de la el. A doua zi, negustorul s-a înfăţişat lui vodă, i-a mulţumit, spunându-i că a găsit însă un ducat mai mult. Vlad Ţepeş i-a răspuns că, dacă nu îi spunea de acel ducat în plus, îl trăgea şi pe el în ţeapă, alături de hoţ.

    În zilele noastre, mai umana puşcărie

    În Codul Penal, furtul este definit ca fiind „luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept”. În noul Cod Penal, furtul este pedepsit cu de la 6 luni la 3 ani de închisoare, dar în vechiul cod pedepsele erau de la 1 la 12 ani. Sunt considerate bunuri mobile şi înscrisurile, dar şi orice energie, cum ar fi energia electrică, pentru că şi aceasta are o valoare economică. Este furt şi luarea unui autovehicul pentru a-l utiliza fără drept. Fapta constituie furt chiar dacă bunul aparţine în întregime sau în parte făptuitorului, dar în momentul săvârşirii faptei acel bun era deţinut legitim de către o altă persoană. O variantă mai gravă este furtul calificat, pedepsit mai aspru de noul cod, cu de la 3 la 10 ani. Este considerat pericol social, fiind încadrate următoarele circumstanţe agravante: săvârşirea furtului de către una sau mai multe persoane sau de o persoană care are asupra sa o armă sau o substanţă narcotică, săvârşirea furtului în timpul nopţii sau al unei calamităţi, sau prin pătrunderea într-un spaţiu prin efracţie, escaladare sau cu chei false. Forma cea mai gravă de furt este tâlhăria, cu pedepse de la 2 la 7 ani, fiind un furt dublat şi de agresarea fizică a victimei.
    https://presagalati.ro/codul-penal-medieval-domnitorii-pedepseau-hotii-cu-insemnarea-la-nas-ani-grei-de-ocna-sau-tragerea-in-teapa/

  3. Cum a fost pedepsit violul de-a lungul istoriei. Documentar realizat de “Ziarul de Iaşi”

    Asta se întâmpla în perioada domnitorului Vasile Lupu, potrivit codului laic tipărit în 1646. După pravilă, pedepsirea violului era stabilită în funcţie de statut: boierii plăteau, cei săraci erau ucişi prin ardere de vii. Fanarioţii acţionau altfel, în Ţara Românească: “Cel ce va fi prins cu ştromeleagul învârtoşat primprejurul părţilor fătătoare ale muierii, i se va tăia scârbavnicul mădular spre veşnica lui nefolosire”. La începutul secolului trecut, actul sexual cu o minoră era pedepsit ca “degenerare de rasă”. Pedepsirea acestei fapte de-a lungul istoriei a îmbrăcat forme diferite, considerentele luate în calcul fiind atât de ordin social, cât şi religios. Adesea, infracţiunea a fost considerată ca având gravitatea crimei, pedepsită ca atare.

    “Ziarul de Iaşi” a studiat toate Codurile Penale ale României după formarea acesteia ca stat modern, dar şi prevederile anterioare, şi vă prezintă cum s-a pedepsit această infracţiune de-a lungul timpului. Vă oferim şi o comparaţie cu legile altor state, în speranţa că ne-am putea contura un răspuns la întrebarea care se află, în prezent, pe buzele a milioane de români: sunt îndeajuns de aspru pedepsiţi violatorii?

    România trăieşte în aceste zile, cu sufletul la gură, o dezbatere inedită în jurul unui viol petrecut la Vaslui, faptă care a oripilat întreaga opinie publică. Campania derulată presă, dar şi interesul exacerbat, în genere cu tentă tabloidă, al televiziunilor de ştiri au transformat infracţiunea de viol într-un motiv de dezbatere publică, părerile majoritare fiind că legile actuale pedepsesc prea blând autorii acestor fapte.

    Fără a intra în această dezbatere, aparent fără răspuns, şi pentru că, în fond, justiţia trebuie să se facă în sala de judecată, nu pe stradă sau la televizor, “Ziarul de Iaşi” vă propunere un cu totul alt demers: o trecere în revistă a modului în care, de-a lungul istoriei, statul român pedepsea violatorii. Reporterii noştri au studiat cele patru coduri penale ale României moderne, de la cel întocmit în timpul lui Alexandru Ioan Cuza până la cel intrat în vigoare anului trecut. Vă prezentăm însă şi ce spuneau legile laice din perioada feudală referitor la acest subiect.

    Primul act legislativ laic, tipărit la Iaşi

    În perioada feudală, Biserica avea o influenţă cel puţin comparabilă cu cea a Statului, ceea ce făcea ca multe dintre infracţiunile comise împotriva persoanelor să fie soluţionate mai degrabă de preoţi decât de autorităţi. La fel se întâmpla şi în cazul violului, pe care Biserica îl rezolva de cele mai multe ori fără o pedepsire propriu-zisă a autorului. Judecătoarea Carmen Lupe a scris o lucrare ştiinţifică despre evoluţia istorică a acestei infracţiuni. Potrivit acesteia, în perioada feudală “Biserica încerca să rezolve prin împăcare paşnică a celor două părţi violurile şi răpirile, trecând peste gravitatea infracţiunilor.

    Dacă victima nu accepta căsătoria, se cerea răscumpărarea vinei prin plata unei sume de bani, care să constituie zestre atractivă victimei”. În 1646, la Iaşi, era tipărită “Pravila lui Vasile Lupu”, considerat primul document legislativ laic din istoria României. Violul era denumit în acel document “sila fecioarelor”, iar subiectul infracţiunii erau atât femeile, cât şi bărbaţii. Pedepsele erau diferite, în funcţie de statutul social al infractorului. “Bogatul, cu pierderea unei sume de bani din averea sa, pe când cel sărac cu bătaia şi scoaterea din comunitate; după încrederea ce a avut-o infractorul: tutorele cu confiscarea averii şi pierderea calităţii de tutore, pe când sluga cu arderea de viu“, precizează judecătoarea Lupe în lucrarea sa.

    Tot în “Pravila lui Vasile Lupu” sunt reglementate şi perversiunle sexuale, precum şi zoofilia. Sodomia, de pildă, era denumită “prespre fire” şi era detaliată în document ca fapta care are loc atunci când “se împreună neştine cu fiece obraz parte bărbătească”. Pedeapsa pentru sodomie era tăierea capului şi arderea trupului. Se pedepsea inclusiv sodomia comisă asupra femeilor. Judecătoarea Lupe aminteşte şi relaţia sexuală cu un animal, cea care se pedepsea cu tăierea capului şi arderea trupului împreună cu acela al animalului pângărit.
    Din perioada fanariotă avem o definiţie a violului aşa cum era ea reglementată în timpul domniei lui Constantin Mavrocordat, domnitor al Ţării Româneşti: “Cel ce va fi prins cu ştromeleagul învârtoşat primprejurul părţilor fătătoare ale muierii, i se va tăia scârbavnicul mădular spre veşnica lui nefolosire”.

    Violul în perioada 1865-1936

    Ulterior Micii Uniri de la 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a iniţiat reformarea statului român inclusiv în plan juridic. În 1865, Principatele Române aveau primul Cod Penal din istoria modernă a statului nostru. Istoricii consideră acel cod ca fiind unul dintre cele mai moderne din Europa acelor ani, el fiind inspirat din codurile prusace şi franţuzeşti.
    Infracţiunea de viol era denumită atunci “atentat contra pudoarei” şi era pedepsită în funcţie de modul în care era comisă. Dacă violatorii de la Vaslui, de pildă, ar fi trăit în timpul lui Cuza, şi dacă fapta lor ar fi putut fi demonstrată, aceştia ar fi fost pedepsiţi cu “maximul recluziunii (muncă silnică)”. În Codul Penal din timpul lui Cuza nu am găsit menţiuni referitoare la posibilele sistări ale pedepsei. Individualizarea infracţiunii de viol din respectivul cod, în funcţie de contextul sau victima infracţiunii, merge până la pedepsirea individuală a violatorilor care aveau ascendent moral asupra victimelor. “Dacă culpabilii sunt ascendenţii persoanei asupra careia s’a comis siluirea, sau dacă sunt dintr’acei cari au o autoritate asupra-i, dacă sunt institutorii sau servitorii săi, sau ai persoanelor mai sus însemnate, dacă aceşti culpabili sunt funcţionari ai unui cult, sau preoţi ori călugări, sau dacă culpabilul, ori-care ar fi, a fost ajutat în crima sa de către una sau mai multe persoane, pedeapsa va fi pentru cazul prevăzut de art. 263 si 264, maximul recluziunei”, sună articolul în baza căruia s-ar fi făcut şi judecata violatorilor din Vaslui.

    Violul, bagatelizat în timpul lui Carol al II-lea

    De menţionat că nu în toate regiunile româneşti se aplicau aceleaşi reguli. Judecătoarea Carmen Lupe precizează în lucrarea sa că la sfârşitul secolului XIX începutul secolului XX, înainte de Marea Unire, în Transilvania era în vigoare Codul Penal maghiar, în Bucovina codul austriac, iar în Basarabia cel rusesc.
    Codul de la 1864 a fost înlocuit abia în 1936, în timpul regelui Carol al II-a. La nivel general, violul se pedepsea atunci cu pedepse între 2 şi 5 ani, însă, în cazul circumstanţelor agravante, pedepsele erau mai mari. Pentru violul în grup, pedeapsa maximă era de 8 ani de închisoare corecţională.

    În Codul Penal respectiv găsim şi infracţiunile de act sexual cu un minor, potrivit căruia bărbatul care întreţinea un raport sexual cu o fată sub 14 ani risca trei ani de închisoare. Seducţia se pedepsea de asemenea cu maximum trei ani. În premieră, în Codul de la 1936 apare infracţiunea de distribuire a unor materiale cu caracter obscen, denumită în actul legislativ ca “trafic de publicaţiuni obscene”. Acesta se pedepsea cu închisoare de până la un an sau cu amendă. Homosexualitatea se pedepsea de asemenea cu până la doi ani de închisoare. Adulterul, bigamia sau convieţuirea în concubinaj a unui băiat sub 18 ani cu o fată de sub 16 ani (denumită “degenerare de rasă”) se pedepseau de asemenea cu închisoare, în cazul ultimei infracţiuni culpabili fiind părinţii.

    Codul Penal din 1936 a fost înlocuit în 1969, atunci când comuniştii stabileau pentru viol pedepse ce variau între 3 şi 10 ani. În cazul circumstanţelor agravante, cum ar fi fapta comisă de două sau mai multe persoane, limita maximă era de 15 ani. În premieră, noul cod incrima inclusiv violul comis în interiorul căsătoriei şi menţinea sancţionarea pentru actele sexuale cu persoane de acelaşi sex, inclusiv consimţite. De-a lungul anilor, Codul Penal întocmit în perioada comunistă a suferit mai multe modificări. De pildă, abia în anul 2000 s-a reglementat că subiectul pasiv al unui viol poate fi şi un bărbat.
    În 2014, în România a intrat în vigoare un nou Cod Penal, care a scăzut limitele pedepselor pentru viol, acesta fiind sancţionat cu pedepse ce variază între 3 şi 10 ani.

    Cum este pedepsit violul în grup, în alte ţări

    ► SUA – închisoare stabilită de judecător, limita maximă fiind închisoare pe viaţă;
    ► Franţa – 20 de ani de închisoare (nu se specifică o limită minimă şi maximă);
    ► Germania – cel puţin trei ani (nu se specifică limită maximă);
    ► Spania – între 12 şi 15 ani

    https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/cum-a-fost-pedepsit-violul-de-a-lungul-istoriei-documentar-realizat-de-a-ziarul-de-iasia–101942.html

  4. Raul trebuie starpit de la radacina si in totalitate. Inchisoare pe viata pentru: ucidere cu premeditare, viol de orice fel si asupra oricui inclusiv cel din spatiu penitenciar, rapire, sechestrare de persoana, proxenetism in orice forma, orice delict comis impotriva copiilor, orice forma de trafic de persoane si in orice scop are loc aceasta. Inasprirea raficala a pedepselor ce converg cu faptele de mai sus.

    Precizare: avand in vedere ca sistemul judiciar nu e perfect si se pot comite erori, probele incriminatorii trebuie sa fie foarte clare si fara loc de interpretari.

    Daca se incrimineaza doar o parte din fapte, iar cealalta se tolereaza sau se dau pedepse mici, problema nu se rezolva. Ex: nu dam pedepse grele pentru prostitutie si o toleram, aceasta va genera faptele grave cum sunt cele enumerate mai sus.

  5. Cum a fost disciplinat statul SINGAPORE

    Statul Singapore a fost înfiinţat în 1965, cuprinzând 63 de insule cu o suprafață totală de aproape 700 de km pătraţi (Bucureştiul cu Zona metropolitană are 900 km pătraț).
    Insula principală măsoară cca 570 de kmp şi este legată cu un pod de uscat. Când s-a declarat stat independent, în 1965, Singapore a primit de la Marea Britanie, cu titlu de împrumut, suma de 30 de milioane de dolari.

    În 2010 avea disponibilă pentru investiţii, suma de 310 miliarde de dolari.

    În Singapore nu există: om fără locuinţă, şomeri, dar nici pensionari.

    Nu ai voie pe stradă: să scuipi, sau dacă ai facut-o înseamnă că te distrezi şi eşti amendat -100 de dolari; cu cât scuipi mai departe cu atât amenda e mai mare.
    La fel cu guma de mestecat.
    Când au construit metroul au prevăzut o sumă de 12 miliarde. Fiindcă a costat doar 10,5 diferenţa s-a împărţit la populaţie sub forma de acţiuni.
    In mijloacele de transport in comun este interzis sa mananci sau sa bei. Se fumeaza numai in spatii bine delimitate, in aer liber.
    Fiindcă aveau prea mulţi puşcăriaşi, i-au împuşcat şi spânzurat pe recidivişti, consideraţi irecuperabili, iar restul sunt disciplinaţi.
    S-a întâmplat în  Singapore; Un militar, cu mână de fier, şi-a asumat conducerea ţării.
    În şase luni, din circa 500.000 de deţinuţi, au ramas doar 50 . Toţi ceilalţi (criminali recunoscuţi) au fost împuşcaţi.
    Toţi oamenii publici (politicieni, poliţişti, judecători, magistraţi etc.) corupţi au fost împuşcaţi. (Existau mii de probe contra lor).
    Toţi funcţionarii hoţi au fost împuşcaţi sau au fugit repede din ţară.
    Multitudinea de drogaţi, care rămâneau dormind pe stradă, au fugit disperaţi în Malaezia, să scape de împuşcare sau de muncă forţată.
    După ce a curăţat ţara, reorganizând sistemul politic, legal şi penal, acest militar a convocat alegeri directe şi a candidat la
    preşedenţie.
    A câştigat cu 100% de voturi!

    Astăzi, Singapore este una din ţările cu cel mai sigur trai decent.
    Este una din cele mai dezvoltate şi este mult mai sigura de cât Statele Unite, Anglia şi Israel, la un loc…!
    Deja în avion, foaia de îmbarcare are un anunţ “MOARTE” cu litere mari şi roşii şi explicaţia că este pedeapsă pentru posesia de droguri.

    Orice drog, orice cantitate transportată, cel care a fost detectat cu acestea, să fie împuşcat sau condamnat la închisoare pe viaţă cu muncă silnică.

    Un surfist brazilian a încercat să intre în Singapore cu o planşă de surf plină de cocaină.
    Bineînţeles că îşi dorea propria moarte. Mama tânărului traficant a apărut la TV cerând să se intevină pentru fiul ei; nu a servit la nimic. Nici mama, nici protestele nu au reuşit să împiedice aplicarea legii.
    În hoteluri, “Ghidul oraşului” are o pagina care explică: poliţia din Singapore garantează integritate fizică a oricarei femei, timp de 24 de ore din zi (asta pentru că în vechiul Singapore, fără legi şi ordine, femeile care ieşeau singure erau violate şi/sau asasinate).
    Anul trecut, secretara unui prieten, care lucra peste program, la întoarcerea acasă a fost urmărită de un echipaj de poliţie.
    Când a ajuns acasă şi a scos semnalizarea ca să intre în edificiu, i-au cerut să se oprească. Unul din poliţişti s-a apropiat atunci de geamul maşinii şi îi spuse:
    -“Doamnă, aşa cum ştiţi, suntem în campania de civilizare a traficului, amendând infractorii şi premiindu-i pe cei care conduc corect. Şi dv., doamna, pe tot drumul până aici nu aţi comis nici o contravenție sau infracțiune. FELICITĂRI!
    Aveţi aici un cec de 100 dolari singaporezi (echivalent cu 80 dolari US) şi vă cerem să semnaţi de primire, vă rog”…
    Ţi se pare o mână prea dură? NU.
    Drepturile umane reale sunt pentru cetăţenii oneşti şi muncitori, care aduc riguros aportul lor statului, care trăiesc în pace, respectuos şi solidar cu semenii lor.

  6. Atentie!!!
    Prin asemenea evenimente – programate sau nu –
    se forteaza fereastra Overton de ai convinge pe oameni
    ca implantul unui cip este mai mult ca necesar
    pentru siguranta (sic) cetateanului.

    Sa cautam sa privim dincolo de aparente:
    mintea, sufletul si inima catre Hristos!

    Doamne ajuta!

  7. Da, cred ca pedepsele mai aspre i-ar mai domoli pe infractori si pe tot felul de deviati. Exista la nivelul societatii o degradare morala greu de surprins in cuvinte, iata niste exemple mici (sa le zic asa?) de abuzuri : sa mergi in autobuz/tramvai si sa se “frece” (masturbeze) de tine vreun dezaxat sau un golan sa-ti bage mana intre picioare, ca sa-ti atinga zona intima. Ambele intra in sfera penalului si nu am auzit ca pe vremea parintilor sau bunicilor sa se intample asa ceva.

Dă-i un răspuns lui Pascu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button