29 iulie – Ziua Imnului Național al României. Câți mai știm versurile, măcar primele strofe?

Ziua Imnului național al României e sărbătorită pe 29 iulie, din 1998. De-a lungul timpului nu mai puțin de 6 piese au îndeplinit oficial acest rol simbolic, una dintre ele reprezentând statul pentru mai bine de șase decenii, potrivit Mediafax.

Ziua de 29 iulie a fost proclamată „Ziua Imnului naţional al României”, prin Legea 99 din 26 mai 1998. Cu toate că oficial Anton Pann este compozitorul muzicii, unii afirmă că Andrei Mureşanu, contemporanul lui Pann şi autorul poemei „Un răsunet” devenită text al Imnului („Deşteaptă-te române! „) ar fi autorul melodiei. Alţii demonstrează că Gheorghe Ucenescu, un ucenic cântăreţ al lui Pann şi care ar fi interpretat pentru prima oară, în 1848, melodia (cu textul lui Mureşanu) ce avea să devină Imnul nostru naţional ar fi fost nu doar interpretul, dar şi compozitorul muzicii. De asemenea, melodiei cu pricina i-a fost identificat şi un „strămoş”, şi anume muzica unei romanţe mai vechi, numite „Din sânul maicii mele”…, cu muzica semnată de Anton Pann.

Gheorghe Ucenescu, ”învăţător şi cantor la Biserica Sfintei Treimi de pe Tocile, care este comuna Bolgarsechiului [Şcheiului] de sus, în Braşov”, a povestit într-o însemnare din 1852 că a încercat mai multe melodii pentru versurile scrise de Andrei Mureșanu, dar că s-a oprit la cântecul compus de Anton Pan.

Poemul „Un răsunet” al lui Andrei Mureşanu, redactat şi publicat în timpul Revoluţiei de la 1848, ar fi fost pus pe note în câteva zile, deoarece îl aflăm cântat pentru prima oară pe data de 29 iunie 1848 la Râmnicu Vâlcea (în Ţara Românească Revoluţia a izbucnit pe 11 iunie). Poemul va deveni imn sub titlul „Deşteaptă-te, române!”, câştigându-şi instantaneu gloria recunoscută datorită mesajului energic şi mobilizator pe care-l conţine. Începând din 1848, „Deşteaptă-te, române!” a fost un cântec foarte drag românilor, insuflându-le curajul în timpul momentelor cruciale, în timpul Războiului de Independenţă (1877-1878), cât şi în cel al primului şi celui de-al doilea Război Mondial. Imediat după instaurarea deplinei dictaturi comuniste la 30 decembrie 1947, când regele Mihai I a fost forţat să abdice, „Deşteaptă-te, române!”, ca şi alte marşuri şi cântece patriotice, au fost interzise, intonarea sau fredonarea lor fiind pedepsite cu ani grei de închisoare.

”Pe 22 Decembrie 1989, în timpul revoluţiei anticomuniste, imnul s-a înălţat pe străzi, însoţind uriaşele mase de oameni, risipind frica de moarte şi unind întregul popor în sentimentele nobile ale momentului. Astfel, instituirea sa ca imn naţional a venit de la sine, sub formidabila presiune a manifestanţilor.

Mesajul imnului «Deşteaptă-te, române!» este în acelaşi timp social şi naţional; social, deoarece impune o permanentă stare de vigilenţă pentru a asigura tranziţia către o lume nouă; naţional, deoarece alătură această deşteptare tradiţiei istorice. Imnul conţine acest sublim «acum ori niciodată», prezent în toate imnurile naţionale, de la «paion»-ul cu care grecii au luptat la Marathon şi Salamina până la «Marseilleza» Revoluţiei franceze. Invocarea destinului naţional este culmea cea mai înaltă pe care un popor o poate atinge în zborul său către divinitate.

Acest «acum ori niciodată» concentrează toate energiile vitale, mobilizând la maximum. Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe, primele trei şi ultima dintre ele fiind cântate la ocazii festive”, arată un text folosit pentru prezentarea sărbătorii în 2019 de Ministerul Apărării Naționale.

Între 1917 și 1918, ”Deșteaptă-te, române!” a fost și imnul Republicii Democratice Moldovenești și, între 1991 și 1994, al Republicii Moldova.

Primul imn de stat aș României a fost adoptat în 1962, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. În urma unui concurs care avea premiu de 100 de galbeni, piesa compusă de Eduard Hubsch, ”Marş triumfal şi primirea steagului şi a Măriei Sale Prinţul Domnitor”, a fost aleasă câștigătoare și a fost folosită fără versuri până în 1881. Piesa este cunoscută și în zilele noastre în forma marșului de întâmpinare al armatei care se aude în ceremoniile de întâmpinare a delegaților oficiale.

A urmat ”Trăiască Regele”, pe versuri de Vasile Alecsandri și cu muzica aceluiași Eduard A. Hübsch. Versurile ar fi fost scrise pentru încoronarea regelui Carol I, în mai 1881, dar a fost intonat oficial din 1884, când, prin decret regal a fost înlocuită denumirea de Principatele-Unite cu România și cea de ”Domn” cu ”Rege”. Melodia a avut calitate oficială de simbol național până la înlăturarea monarhiei, în 1948. A rămas până azi, cel mai longeviv imn de stat al României, fiind intonat oficial vreme de 63 de ani.

În timpul comunismului, imn național au fost, pe rând, piesele ”Zdrobite cătușe”, de Aurel Baranga, muzica Matei Socor, din 1948, până în 1953, ”Te slăvim, Românie”, pe versuri de Eugen Frunză și Dan Deșliu și muzica aceluiași Matei Socor și ”Trei culori”, pe muzica lui Ciprian Porumbescu, textul care aparținea compozitorului, din 1880, ar fi fost modificat de Nicolae Ceaușescu însuși pentru a reflecta lozincile comuniste și a fost adoptat în 1977. ”Deșteaptă-te române!” este imnul României din 1991.

Deșteaptă-te, române!

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani.

Acum ori niciodată să dăm dovezi în lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian.

Înalţă-ţi lata frunte şi cată-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinicii sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii.

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
Viaţă-n libertate ori moarte” strigă toţi.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi
Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi.

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,
Şi blastămă cu lacrămi în ochi pe orişicare,
În astfel de pericul s-ar face vânzători.

De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inima duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie şi foc.

N-ajunge iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne de Domnul că vii nu oprimim.

N-ajunge despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug de seculi ca vitele-l purtăm;
Acum se-ncearcă cruzii, cu oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm.

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri.
Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri.

Preoţi, cu crucea-n frunte căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’ pământ.