Părinţii au avut mereu grijă de ei, să nu ducă lipsă de nimic, să-i ferească de neplăcerile prin care au trecut ei înşişi în copilărie.

Nu doar în România, ci la nivel internaţional există această tendinţă de supraprotecţie a copiilor care, planificată şi perpetuată, a dat naştere acestei generaţii de copii cărora le lipseşte acea autoritate parentală corect înţeleasă şi la fel de corect aplicată„, explică psihologul Mihaela Horumbă.

Cheia la gât este pentru ei o legendă. Azi au bone sau programe de bună dispoziţie plătite de părinţi.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

La adăpost de toate greutăţile vieţii, adolescenţii manifestă o sensibilitate exagerată şi dificultăţi majore în gestionarea emoţiilor.

Mihaela Horumbă: „Ce înseamnă supraprotecţia? Înseamnă că faci în locul copilului tău ceea ce el ar putea face. Mesajul psihologic pe care îl transmit este: tu nu eşti în stare să faci singur pentru tine lucrurile astea. Deşi ai toate abilităţile biologice cognitive. Este sindromul neputinţei învăţate”.

Părinţii îşi întind, practic, singuri o capcană. Încearcă să fie protectivi în primii ani de viaţă ai copiilor lor, iar apoi nu mai reuşesc să-i determine să gândească şi să acţioneze singuri.

Psihologul Mihaela Horumbă a atras atenţia că sunt aduse de pseudospecialişti metode de “fake parenting”, în care părinţilor le-au fost prezentate jumătăţi de adevăr.

Să-ţi creşti copilul liber. Toată lumea vrea acest lucru. Însă nu li s-a spus sau nu s-a înţeles faptul că vorbim de o libertate emoţională şi, în niciun caz, o libertate în care să-l las pe copilul meu să facă ce vrea. Am ajuns să confundăm proasta creştere cu leadership-ul. Am ajuns să confundăm dorinţele cu nevoile copilului”, a exemplificat Mihaela Horumbă.

Care sunt soluţiile pentru toate aceste probleme?

Să înţelegem că a ne exprima iubirea înseamnă, de fapt, a le asigura copiilor trei componente esenţiale: autonomia, rezilienţa – să-i lăsăm să aibă consecinţele propriilor decizii – şi să le oferim sentimentul de competenţă – să-i lăsăm pe copii să se implice în treburile administrative, gospodăreşti, să-i conectăm cu viaţa reală.

Noi tot timpul le punem un covor roşu în faţă şi-i pregătim pentru o lume care nu există. De aici depresiile, sinuciderile au crescut”, a explicat psihologul.