X

1896: CATOLICII sunt ERETICI si TREBUIE BOTEZATI daca vin in Biserica Ortodoxa / Tiparit cu autoritatea și binecuvântarea Sfântului Sinod al Sfintei Biserici Autocefale Ortodoxe Române

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Documentele care demonstrează

că papismul este erezie
de Panaghiotis Raptis
Am citit în ὈρθὀδοξοςΤύπος (1834/4-6-2010) cu mare atenţie articolul Părintelui Anastasios Gotsopoulos,

paroh al Bisericii Sfântul Nicolae din Patra, şi referitor la aceeaşi tema, Papismul ca erezie, aş dori să completez că papismul a fost şi este condamnat de-a lungul istoriei de canoanele Sinoadelor Ecumenice pe care papismul trebuia să le ia serios în seamă înainte de a proclama oficial dogma „Filioque”.
La Sinodului II Ecumenic din 381 d.Hr., Sfinţii Părinţi au adăugat în Simbolul de Credinţă un articol referitor la dumnezeirea Duhului Sfânt: „Şi întru Duhul Sfânt care din Tatăl purcede …”, după cuvintele lui Hristos care a spus: „Care de la Tatăl purcede” (Ioan 15, 26), fără ca Hristos să adauge vreun cuvânt despre Sine Însuşi.
În 1014, Papa Benedict al VIII-lea după Sinodul de la Toledo 547-585 a introdus oficial adaosul „Filioque”, adică Duhul Sfânt purcede „şi de la Fiul”. Neţinând seama de îndrumările şi moştenirile  Sfinţilor Părinţi, precum Vasilie cel Mare, care a trăit între 330 şi 379 d.Hr. şi care în mod profetic a spus: „Cel ce introduce două principii, propovăduieşte doi Dumnezei”. La rândul său, Marele Fotie, Patriarhul Constantinopolului, îl acuză pe papă că introduce dualismul în Biserică şi perverteşte dogma Sfintei Treimi. Sfântul Sava cel Sfinţit care a trăit în secolul al V-lea d.Hr. a spus: „Şi deci noi nu iubim în afara hotarelor (gr. ὅροι) Sfinţilor Părinţi, nici nu adăugăm, nici nu scoatem ceva, căci mai bine este pentru noi să ni se verse sângele decât să schimbăm o iotă”. Şi Patriarhul Chiril I al Alexandriei 412-444 d.Hr. a afirmat: „În nici un chip să nu ne împingă cineva să acceptăm altă credinţă, adică alt Simbol de credinţă decât cel al Sfinţilor noştri Părinţi care s-au adunat la Niceea oarecând.
Nici să nu le permitem unora sau altora să schimbe vreun cuvânt al textelor acelora sau să altereze vreo silabă, noi cei ce avem în minte spusa «Nu muta hotarul străvechi pe care l-au însemnat părinţii tăi» (Proverbe 22, 28), «Fiindcă nu ei sunt cei ce vorbesc, ci Duhul Dumnezeului şi Tatălui» (Mt. 10, 20).”
Dar şi Papa Leon al III-lea (795-816) pentru a împiedica extinderea acceptării lui „Filioque” a poruncit şi s-a transcris originalul grecesc al Simbolului de Credinţă fără „Filioque” pe două plăci metalice care aveau forma unor scuturi şi le-a aşezat pe coloanele bisericii mitropolitane ca să fie la vedere şi să fie citite.
Orice modificare, alterare, adăugare sau scoatere va avea drept consecinţă excomunicarea pentru laici şi caterisirea pentru clerici.
Cu toate acestea nimic nu i-a oprit de la grozăvia lor lipsită de conţinut!…

Ar fi trebuit să îi oprească sfintele canoane ale Sinoadelor Ecumenice, precum:
a) Ale Sinodului III Ecumenic din 431 d.Hr., canonul 7 care spune: „Nu este îngăduit nimănui să înveţe altă credinţă, să scrie în Simbolul de credinţă sau să alcătuiască altele în afară de credinţa care a fost stabilită de Sfinţii Părinţi adunaţi în Niceea (este vorba de Sinoadele I şi II Ecumenice) în Duhul Sfânt”.
b) Hotărârea Sinodului V Ecumenic din 680-681 d.Hr. care îndeamnă: „Întru nimic nu se pot înnoi hotărârile credinţei, dogmele care înlătură (învăţăturile) lumeşti ale necredinţei, sau Simbolul pe care îl propovăduiesc cei 318 Părinţi (…), iar cei care primesc cu bucurie orice fel de erezie stricătoare de suflet, fie că este vorba de episcopi, fie de clerici, străină le este episcopilor episcopia şi preoţilor preoţia, monahi sau laici, SĂ FIE ANATEMA. Următori deci sfinţilor şi aleşilor părinţi şi în acord cu ei, CONSIDERĂM CĂ NICI O ALTĂ CREDINŢĂ NU ESTE ÎNGĂDUITĂ, nici nu este permis a fi propovăduită sau scrisă sau alcătuită sau purtată sau învăţată altfel de către cei ce încearcă să alcătuiască o altă credinţă … sau să introducă vreo inovaţie, adică născocire de cuvinte, spre distrugerea celor rupţi de noi (de Biserică) … STRĂINĂ LE ESTE EPISCOPILOR EPISCOPIA (pierd episcopia şi se caterisesc) şi preoţilor preoţia, şi dacă sunt monahi sau laici, SĂ FIE ANATEMA.”
c) Sinodul V-VI Ecumenic din 691-692 d.Hr., canonul întâi: „„Orânduim cu dumnezeiescul har ca acea credinţă care ne-a fost predanisită nouă de către martorii văzători şi de către slujitorii Cuvântului (Luca 1, 2), adică de către de Dumnezeu aleşii apostoli şi de Sinoadele I, II, III, IV, V, V Ecumenice […] să se ţină tare şi să rămână neclintită până la sfârşitul veacului, precum şi scrierile şi învăţăturile (dogmele) predanisite lor de Dumnezeu, lepădând şi noi şi dând anatemei pe cei pe care ei (Sfinţii Părinţi) i-au lepădat şi i-au dat anatemei, ca pe nişte vrăjmaşi ai adevărului şi ca pe cei care s-au întărâtat în deşert împotriva lui Dumnezeu şi care s-au străduit să ridice nedreptatea întru înălţime. Iar dacă cineva dintre toţi nu ţine şi nu ar primi (îmbrăţişa) învăţăturile (dogmele) pomenite mai înainte ale dreptei credinţe, şi nu va gândi (crede) şi propovădui astfel, ci ar încerca să se ridice împotriva acestora, să fie anatema – după orânduirea (hotărârea) acum aşezată de către sfinţii şi fericiţii părinţi arătaţi mai înainte, şi să fie scos şi să cadă din starea (ceata) creştinească (din catalogul creştinesc) ca un străin (vrăjmaş). Iar noi, după cele mai înainte orânduite (hotărâte), am priceput desăvârşit că nici nu este a se adăuga ceva, nici a se scoate (din ele) ceva, care lucru pentru nici un motiv nu l-am putut face.”[1]”.
d) Al Sinodului VII Ecumenic din 787 d.Hr., canonul întâi: „cu bucurie primim în inimile noastre sfintele canoane şi întărim întreaga şi nestrămutata orânduire a lor, a celor ce sunt aşezate de către sfintele trâmbiţe ale Duhului, ale preaslăviţilor apostoli, ale celor şase sfinte sinoade ecumenice şi ale celor ce s-au întrunit local pentru aşezarea unor astfel de rânduieli şi ale sfinţilor noştri părinţi. Căci ei toţi sunt luminaţi de unul şi acelaşi Duh, au rânduit cele de folos. Şi pe cei pe care ei îi supun anatemei, şi noi îi dăm anatemei, şi pe cei pe care ei îi supun caterisirii şi noi îi caterisim, şi pe cei pe care îi supun afurisirii, şi noi îi afurisim, iar pe cei pe care îi dau certării şi noi aşişderea îi supunem”.[2]
e) Fragment din Sinodul VII Ecumenic din 783, al şedinţei a şaptea şi a opta în care se afirmă: „Noi, pe cei care adaugă sau scot ceva din Biserica Universală (Ortodoxă), îi ANATEMIZĂM… toţi ereticii, anatema … toată înşelarea ereticilor va eşua şi tot MĂDULARUL STRICAT, ca fiind bolnav incurabil, se va tăia …
Noi, deci, toate dogmele şi lucrurile acestor părinţi purtători de Dumnezeu le propovăduim cu o gură şi cu o inimă, nimic adăugând şi nimic scoţând din cele predate nouă”.
f) Al Sinodului VIII Ecumenic din 879-880 d.Hr. – canonul întâi: „Noi îi anatemizăm pe cei care adaugă sau scot ceva din Biserica Universală”.
Şi acest sinod are toate caracteristicile unui sinod ecumenic şi foarte mulţi teologi oficiali îl acceptă drept al VIII-lea Sinod Ecumenic. Dar poate nu sunt suficiente hotărârile sus-menţionate care condamnă papismul în cadrul sinoadelor III, V, V-VI şi VII Ecumenice?  De altfel, Sinodul VIII reia pur şi simplu cele hotărâte la Sinodul VII Ecumenic. Cum deci admit unii că Papa nu a fost condamnat ca eretic? „Filioque” nu este contrar învăţăturii lui Hristos şi evangheliei Lui şi nu propovăduieşte evanghelia altcuiva? Această deosebire nu există în învăţătura şi dogma Bisericii? Cum deci unii afirmă că papa nu este eretic, ci doar schismatic? Prin diferenţa introdusă nu este anatema potrivit Sfântului Apostol Pavel (Gal. 1, 8-9)?
Cum poate deci Papa să aibă continuitate apostolică şi taine valide? Prin această inovaţie a sa nu se împotriveşte doar Sfinţilor Părinţi, ci Însuşi Duhului Sfânt, pentru că „nu ei sunt cei ce vorbesc, ci Duhul Dumnezeului şi Tatălui”.
Această inovaţie constituie o blasfemie uriaşă împotriva Duhului Sfânt şi un păcat de neiertat, potrivit învăţăturii aceluiaşi Iisus Hristos (Marcu 3, 29; Luca 12, 10).
Această inovaţie, prin completarea cuvintelor lui Iisus Hristos, constituie o violare, o încălcare, anulare şi nerespectare a cuvintelor Sale.
Căci Hristos a spus: „Cine Mă nesocoteşte pe Mine şi nu primeşte cuvintele Mele are judecător ca să-l judece: cuvântul pe care l-am spus, acela îl va judeca în ziua cea de apoi.” (Ioan 12, 48) şi „Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cel ce se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine” (Luca 19, 16).
Şi în cadrul multor altor Sinoade răsăritenii au condamnat pe occidentali atât pentru fiecare inovaţie în parte, cât şi pentru întregul învăţăturii lor, aşa cum scrie şi preacinstitul preot din Patra, Anastasios Gotsopoulos.
Dacă acceptăm că nu au existat Sinoade care să îl condamne pe Papă înseamnă că nu este eretic? Oare pentru iehovişti există asemenea sinoade? sau pentru masonii care cred în Marele Arhitect al Universului şi în Bathomet?
Oare Mahomed şi Mahomedanismul nu au fost deja condamnate de Sinodul I Ecumenic din 325 d.Hr. pentru motivul că neagă asemenea lui Arie dumnezeirea lui Hristos, asemenea masoneriei?
Canoanele Sinoadelor Ecumenice care condamnă (ereziile) nu au valabilitate veşnică?
Ὀρθόδοξος Τύπος, 10.09.2010, pp. 3-4.
Treaducere Tatiana Petrache ( G.O.)

Reclame

NOTĂ OrtodoxINFO

Materialul de mai sus a fost preluat din articolul Documentul în limba română care demonstrează că romano-catolici și greco-catolicii sunt eretici și trebuie să fie botezați dacă vin în Biserica Ortodoxă de pe Graiul Ortodox, unul dintre cele mai valoroase site-uri ortodoxe de limba romana, care din pacate intre timp a fost inchis, ceea ce consideram ca reprezinta o mare pierdere, caci astfel au disparut o multime de texte de aur. Au ramas pe internet doar cele ce au apucat sa fie preluate de catre celelalte bloguri. In cazul de fata:

https://ortodoxiadreaptacredinta.wordpress.com/2016/08/10/documentul-in-limba-romana-care-demonstreaza-ca-romano-catolici-si-greco-catolicii-sunt-eretici-si-trebuie-sa-fie-botezati-daca-vin-in-biserica-ortodoxa/

 

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

8 comentarii

  1. binevenit acest articol. Foarte clar.
    Dar cei botezati prin stropire de catre ortodocsi sunt OK sau trebuie refacut botezul corect prin trei afundari?

    1. Cei stropiti de fapt nu sunt botezati. E impropriu spus ca trebuie ”refacut”. Pur si simplu aceia trebuie botezati.

      1. Doamne ajuta @mihaela,

        Cei stropiti de preotul ortodox NUsunt botezati, ci cum a spus @daniel mai sus trebuie facut botezul.

        Nu se reface nimic , pentru ca in sine botezul intreit-cufundat nu a avut loc.

        Deci botezata de urgenta persoana in cauza, la preoti nepomenitori drept credinciosi. Restul sunt eretici pupatori ai celor ce pupa pe inaintemergartorul antihristului.

        Mantuire

  2. Despre cruciade:

    https://saccsiv.wordpress.com/2011/05/05/despre-cruciade-ele-n-au-avut-nici-o-legatura-cu-ortodoxia-din-contra

    Ce a facut occidentul, cand ortodocsii i-au cerut ajutorul pentru apararea Constantinopolului in fata turcilor:

    “Sesizând intenţiile turcilor, Constantin al XI-lea a cerut ajutorul papei în baza unirii încheiate la Florenţa, în anul 1439. Papa l-a trimis la trimis la Constantinopol pe fostul mitropolit al Kievului, Isidor. În ciuda unei opoziţii înverşunate a antiunioniştilor, care aveau de partea lor marea masă a populaţiei, la 12 decembrie 1452, Isidor a proclamat solemn, în catedrala Sfânta Sofia, în prezenţa legaţilor papali şi a basileului, unirea celor două Biserici. Acest fapt a produs o divizare profundă în rândul populaţiei, unii fiind favorabili unirii cu Roma în speranţa salvării Imperiului, cei mai mulţi declarându-se însă împotrivă şi ajungându-se chiar, din partea unor elite eclesiastice şi chiar laice, la acceptarea stăpânirii turceşti în faţa perspectivei supremaţiei papale în Biserica Răsăriteană.

    Împăratul Constantin al XI-lea spera foarte mult într-un ajutor din partea puterilor apusene pentru salvarea Imperiului, dar interesele şi ambiţiile contradictorii ale statelor occidentale excludeau un ajutor eficace. Dogele Veneţiei, Francisc Fuscari nu a dorit să trimită ajutor bizantinilor deoarece basileul a refuzat să se căsătorească cu fiica sa. Regele Ungariei a trimis soli la Mahomed cu propunerea de a încheia o pace, dar sultanul a tergiversat tratativele. Serbia nu numai că nu a încercat să ajute Bizanţul, ci a trimis bani şi trupe în ajutorul lui Mahomed. Promisiuni de ajutor a primit împăratul Constantin al XI-lea de la voievodul român Iancu de Hunedoara, care se oferea să-i fie vasal şi să-l ajute cu trupe în schimbul Selimbriei sau a Mesembriei. De asemenea, conducătorul catalanilor i-a promis ajutor basileului, în schimbul insulei Lemnos. Se pare însă că aceste tratative s-au purtat prea târziu şi nu au mai putut fi finalizate.

    În cele din urmă singurul ajutor din Apus a venit la 29 ianuarie 1453, din partea Genovei, îngrijorată de soarta conaţionalilor ei din cartierul Galatei. În aceste condiţii s-a reuşit trimiterea în capitala bizantină aproape complet izolată două galere de luptă bine echipate şi un detaşament format din 700 de soldaţi genovezi, condus de Giovanni Giustiniani Longo, fost podestat al Caffei. Speriată de pregătirile lui Mahomed al II-lea dar, mai ales de distrugerea de către artileria turcă a unor corăbii care transportau grâu, venind din Marea Neagră, Republica veneţiană a hotărât să-l ajute pe împăratul bizantin. S-au făcut propuneri pentru a se trimite mai multe corăbii de luptă şi trupe în zonă, dar la 15 mai 1453, Senatul mai delibera încă. Papa Nicolae al V-lea a hotărât să trimită şi el o flotă în ajutorul capitalei bizantine, dar s-a mărginit doar la exprimarea intenţiei.”

    1. Cei botezați prin stropire trebuie botezați din nou deoarece chiar dacă este făcut botezul de preot ortodox, este botez eretic, primit de Biserica numai în cazuri extreme, de moarte. Dacă omul trăiește și botezul a fost făcut de mirean se reface tot de la început de preot. Dacă a fost făcut de preot și s-a rostit formula botezului se fac numai afundari le fără a rosti numele prea Sfintei Treimi. Dacă s-a turnat apa de ajuns pe el, de trei ori, fiind cineva bolnav la pat atunci nu se mai reface botezul. Dar în cazul de neglijenta a preotului, influenta și practica sectara, necredința, etc. botezul prin stropire se considera nu-l, nevalid și trebuie refăcut de la început. Numai în cazul ca nu ai știut ca ești botezat prin stropire de un preot ortodox Dumnezeu face iconomie și se primește ca valid în caz ca mori asa.Dar asta nu e regula. A se vedea comentariile la canoanele Apostolice din Pidalion, cele ale canonistului Nicodim Milaș – 1930,sf.Ciprian al Cartaginei, epistola către Magnus.

  3. Aia macar sunt nebotezati,dar cand “patriarhul”iti vinde credinta,asta e strigator la cer!

Dă-i un răspuns lui mihaela Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button