Mâine e azi

Am crezut până-n ultimul moment că vom reuși evitarea scenariului extern, am crezut că, în ciuda manipulării uriașe, va exista o doză de bun simț care va vota în cunoștință de cauză. Din păcate m-am înșelat sau, mai bine spus, m-am auto-iluzionat. Și asta până-n ultima clipă. Aiurea. Forțele imbecilității sunt mult prea puternice.

A fi tefelist înseamnă a trăi într-o perpetuă disonanță cognitivă. Te opui tăierilor de păduri, dar urli când auzi că cineva s-ar atinge de interesele drujbarilor austrieci din România. Te plângi că n-ai autostrăzi, dar îi aplauză p-ăia care nu vor să construiască un metru de autostradă care să unească România. Te plângi că nu merg serviciile publice, dar dacă se răstește cineva la multinaționale pentru că nu-și plătesc obligațiile la stat iei foc. În mare ăsta e electoratul. Ce naiba poți face cu el? Absolut nimic, doar să constați și să nu te mai miri când vezi câți nevrotici pedalează în jurul tău.

S-a spus că a fost un vot al urii. Greșit! A fost un vot al minciunii, al manipulării grosolane, al post-adevărului. La prezidențiale a câștigat „Puie Monta”, acum a venit la putere „Muie PSD”. Trebuie să fii extrem de rafinat astfel încât să votezi mânat de-acest principiu. Și nu doar o singură dată, ci-n mod repetat.

Dacă te bucuri că și-a luat-o „Dracnea”, ești prost. Pentru că, în fapt, nu și-a luat-o el, ci ți-ai luat-o chiar tu. Dragnea e un pion pe tabla de șah a puterii, desigur unul ceva mai impertinent care s-a gândit că ar putea juca rol de nebun sau chiar de regină. S-a gândit că are o extrem de mare flexibilitate, că poate ataca diagonal ca nebunul și, la urma urmei, mișcându-se atât vertical cât și diagonal e una dintre cele mai bune piese. A ignorat, desigur, faptul că nu poate merge decât înainte – în sensul în care nu se poate replia făcând mișcări tactice în spate – că nu se poate mișca orizontal și – poate cea mai mare eroare – că nu poate înaintadecât cu câte o pătrățică. Doar prima dată își ia avânt două pătrate, dar acel avânt se termină iremediabil cu o frânare pe toată durata partidei. Un pion e un pion și-atât. Devine ceva doar dacă ajunge la celălalt capăt al tablei și se transformă în regină. Doar atunci, însă, esența sa este doar împingerea de către adevăratul jucător la sacrificiu.

Așadar, bucurându-te c-a luat-o „Dracnea” nu faci altceva decât să te bucuri c-a mai fost sacrificat un pion. Adică nimic. Uiți însă că această partidă în care tu aplauzi sacrificarea propriei piese se desfășoară împotriva ta, iar decizia sacrificării n-a aparținut șahistului tău, ci oponentului. Sau, mai bine spus, șahistul tău face doar un blat infect întrucât se opune doar de formă celuilalt. În esență meciul e jucat și, dacă vrei să mai ai o șansă, ori schimbi șahistul, ori îți iei tabla de joc și pleci acasă.

Puțini înțeleg cele pe care le-am spus. Niciunul dintre cei bucuroși că „au scăpat țara de ciuma roșie” nu-și imaginează ce-l așteaptă. Se bucură precum copilul căruia tatăl i-a spus că sunt participanți la un mega-joc pe care urmează să-l câștige și că cei care-i leagă la ochi o fac pentru că urmează să joace „baba oarba”. Copilul nu știe că-n scurt timp plutonul de execuție își va descărca plumbii în ei. Asta e situația României.

Bucurați-vă! Drujbele vor hurui mai bucuroase începând de azi, asfaltul autostrăzilor va reintra în pământ, iar o halcă din Portul Constanța se va mai pierde în Mare. Câmpurile se vor otrăvi, animalele din ogrăzi vor dispărea și-n schimb vom avea progres: benzi automate a căror intrare e pe undeva pe-afară, vor aduce la noi „bunătăți” de plastic. Subsolul e deja dat, mai rămăsese doar suprafața. Și asta e luată, astfel încât nu va mai rămâne mare lucru.

V-am spus de mai multe ori că, în noua lume care vine, salvarea colectivă la nivel mare(de popor) nu e posibilă, asta cu toate că am sperat până-n ultima clipă într-o minune care ne va face să fim solidari ca națiune. Nu, acest lux le e rezervat doar celor integri, iar noi, în istorie, nu prea am dat dovadă de integritate. Azi sunt ferm convins că poporul nu mai e popor, ci doar o adunătură. Nu picați însă în extrema cealaltă, gândindu-vă că salvarea va fi individuală. Asta vă spune propaganda, cea care-a atomizat societatea pentru a putea fi ușor manipulabilă. În realitate salvarea va fi posibilă tot colectiv, dar la un nivel mai mic: de familie, de comunitate mică. De-aceea vă spun să uitați de frustrări și, dacă vreți cu adevărat să luptați, căutați-vă comunitatea. Regăsiți-vă satul originar, regăsiți-vă rudele și familia, regăsiți-vă prietenii din copilărie și încercați să vă reluați stilul normal de viață, cel grupat în jurul unei comunități. Acolo niciodată nu va putea pătrunde legea strâmbă și nici comportamentul deviant, acolo nu va putea pătrunde otrava sau îndoiala. Gândiți-vă bine la cele pe care vi le-am spus pentru că ele vor face diferența dintre supraviețuitori și victime.