X

EREZIILE ȘI CRIMELE PAPALITĂȚII: III. „Cruciadele” – crimele papalității ascunse cu viclenie sub semnul crucii

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Cauzele „cruciadelor”

„Cruciadele sunt un fenomen complex și adesea greșit înțeles, deoarece sunt privite numai din punctul de vedere al Occidentului și doar ca fenomen de natură religioasă. În realitate, rolul cel mai important în desfășurarea cruciadelor l-au jucat interesele politice și economice, numai că ele au fost disimulate de ideologia eliberării locurilor sfinte. Papii înșiși, care doreau să lichideze schisma din 1054 și să readucă Orientul sub autoritatea lor, nu au fost întotdeauna slujitorii puri ai unui ideal exclusiv religios.”[1]

Papa Gregorius VII, supremația papală și ideea de „cruciadă”

Prin schisma cea mare (1054), adunarea papistașilor (numită acum „Biserica Catolică”) s-a rupt de Biserica Ortodoxă care este adevărata Biserică a lui Hristos. La scurtă vreme după schismă, rătăcirea adunării papistașilor a început sa se vadă clar, exprimându-se nu doar prin formule pseudo-teologice, ci și prin intrigi și crime odioase. Teoreticianul „cruciadelor” este papa Gregorius al VII-lea (1020-1085, papă între anii 1073-1085), considerat sfânt de către papistași ; el se gândea la organizarea unui imperiu „teocratic”, de fapt papocratic (condus de papa), în care includea și Locurile Sfinte ca „patrimoniu al Sfântului Petru”, după conceptia expusă în „Dictatus Papae”. Această lucrare expune, prin 27 de teze, doctrina puterii absolute a papei.[2] Conform acestei doctrine „Singur Papa are putere să pună și iarăși să repună pe Episcopi. El singur, după împrejurări, poate da legi noi ; el singur se poate folosi de insigniile imperiale ; singur pe Papa au să-l onoreze toți Principii, sărutându-i picioarele. Papei îi este permis să depună pe împărați. Nici un sinod neconchiemat de Papa nu se poate numi ecumenic. Nici un capitol, nici o carte nu e canonică fără autorisațiunea Papei. El singur poate respinge opiniunea tuturor, pe a sa nimenea.”[3] Pentru meritele sale în interesul papalității, papa Gregorius VII a fost beatificat de către papa Gregorius XIII în anul 1584 și sanctificat de către papa Benedict XIII în 1728.

Papa Urban II și prima „cruciadă” (1096-1099). Începutul colonialismului european

Cel care va trece efectiv la fapte este papa Urban II (1042-1099, papă între anii 1088-1099).[4]  Declarând oficial că voiește să apere și să extindă Creștinătatea, el pune în mișcare o armată de 80000 de soldați, însă nu pentru a ajuta Răsăritul amenințat de musulmani, ci pentru a-l cuceri.[5] Oamenii simpli, însuflețiți de expediția eliberării vor primi numele de „Militia Christi” sau „Milites Sancti Petri”. Mergând să săvârșească fapte „pentru Dumnezeu”, ei își vor pune cruci pe arme ; datorită acestui fapt, se vor numi „cruciați” ; acțiunile lor vor fi numite „cruciade”. Pentru a da o motivație soldaților, papa le-a acordat o „indulgență plenară” prin care considera că le iartă toate păcatele trecute, prezente și viitoare. În plus, proprietățile soldaților au fost considerate „sacre”. Înșelați de aceste promisiuni, soldații au comis apoi, fără mustrări de conștiință, orice fărădelege.

„Cruciații” au ajuns la Constantinopol, unde au fost primiți de împăratul bizantin Alexie Comnenul. Subliniem faptul ca împăratul bizantin nu ceruse latinilor decât soldați pentru a-l ajuta să apere Creștinătatea împotriva atacurilor păgânești ; el nu accepta ideea de „cruciadă” și nu putea să dorească succes unei acțiuni militare care ar fi dus la supunerea Răsăritului față de Apus. În 1098, Boemund, principele de Tarent a cucerit Antiohia. În anul următor, Gottfried de Buillon se proclamă rege în Ierusalim ; Tancred în Capernaum, Raymundus în Laodiceea, Balduin în Edesa și Boemund în Antiohia, sunt vasalii noului rege al Ierusalimului. În locul patriarhului ortodox, latinii au pus un patriarh papistaș, fapt care dovedește că ei nu doreau eliberarea Ierusalimului, ci aducerea lui sub autoritatea papei. „Lucrul cel mai grabnic al acestor cuceritori este să închine papei țările cucerite, punând în Ierusalim și Antiohia patriarhi latini, cu alungarea celor ortodocși”.[6] Stabilirea „cruciaților” în Palestina, după ocuparea Ierusalimului, la 15 iulie 1099, este considerată a fi începutul colonialismului european.

Papa Eugen al III-lea și a doua „cruciadă” (1147-1148)

În 1146 turcii au cucerit Edesa. Acesta a fost pretextul organizării celei de a doua „cruciade” de către papa Eugen III, cunoscut în istorie ca unul care și-a cumpărat cu bani scaunul papal. O armată franceză, condusă de regele Ludovic al VII-lea și o oaste germană, în frunte cu împăratul Conrad al III-lea, mergând pe urmele primilor „cruciați”, în vara anului 1148, au ajuns la Constantinopol. De acolo, au trecut în Asia Mică, unde au fost risipiți de turci.

Papa Clement III și a treia „cruciadă” (1189-1192)

Sultanul Egiptului, Saladin, în anul 1187, după 88 de ani de stăpânire latină, a cucerit Ierusalimul.

Papa Clement III a lansat o nouă chemare la „cruciadă”. La chemarea lui au răspuns regii Angliei și Franței – Richard Inimă de Leu și Filip al II-lea August – și împăratul Germaniei, Frederic I Barbarossa. Această „cruciadă” s-a soldat cu un eșec. Armata lui Barbarossa, venită pe uscat, a fost învinsă în Asia Mică și împăratul a pierit înecat. Filip August și Richard, veniți pe mare, n-au izbutit să recucerească Ierusalimul și s-au întors acasă. Sultanul a ieșit învingător din această înfruntare. „Cruciada” a stârnit tot atâtea temeri împăratului bizantin Isaac Anghelos, cât prima cruciadă împăratului Alexie și a doua împăratului Manuel Comnenul.

Papa Inocențiu III și a patra „cruciadă” (1202-1204)

„Cruciada” a patra a fost predicată de papa Inocențiu III (1198-1216), cu scopul aparent al eliberării Ierusalimului. Acest papă a fost cel mai mare teoretician al „cruciadei”, cel care a alcătuit o doctrină coerentă (în sensul ereziilor papale): din acest moment textele au fixat cu exactitate condițiile obținerii indulgențelor, ierarhizate la sfârșitul secolului al XII-lea în funcție de serviciile aduse „cruciadei”. Conducătorii veritabili ai acestei „cruciade” au fost: papa Inocențiu III, partizan al „unirii Bisericilor” sub conducerea Romei și Enrico Dandolo, exponent al ambițiilor economice ale Veneției. „Cruciada” avea drept obiectiv Egiptul, de care depindea Palestina. În urma unui act de trădare din interiorul Imperiului Bizantin, prin care se promitea supunerea Bisericii grecesti autoritatii scaunului papal, flota venețiană își modifică traseul și în loc să se îndrepte spre Egipt, merge către Bizanț, unde ajunge în 1204. Cu viclenia caracteristică papalității medievale, papa „ia masca omului de omenie, dezaprobând public, aceea ce plănuise în secret.” Astfel, „Constantinopolul se asediază în contra espresei declarațiuni a papei, dar cu deplinul lui consimțământ.”[7] „Cruciații” iau cu asalt Constantinopolul în Vinerea Patimilor a anului 1204. Timp de trei zile și trei nopți au loc atrocități nemaivăzute, care le întrec și pe cele comise de păgâni.  Să ascultăm ce zice martorul ocular Nicetas : „Icoanele s-au călcat în picioare ; relicviilele (Sfintele Moaște, n.n.) s-au aruncat în locurile cele necurate ; Sfânta Cuminecătură s-a vărsat pe pământ ; sfintele vase s-au furat, zdrobit sau folosit spre scopuri profane ; caii și catârii s-au băgat în altariu. O femeie depravată, o curvă publică s-a așezat pe tronul patriarhal, a cântat versuri obscene, jucând înaintea altariului. N-au fost cruțate nici doamne venerabile, nici fecioare, nici călugărițe. Furia devastărei domnea pe la Locurile Sfinte.”[8] În locul Imperiului Bizantin, „cruciații” au creat imperiul latin de Constantinopol (1204-1261), punând rege pe Balduin de Flandra (1204-1205). Dându-și intențiile pe față, papa îi scrie lui Balduin : „Mulțumesc lui Dumnezeu că a umilit pe cei mândri (așa îi consideră pe ortodocși, n.n.) și a dat mila sa celor smeriți (așa îi numește pe papistașii criminali, n.n.), că te-a învrednicit a săvârși prin tine lucruri minunate (crime și profanări, n.n.), spre mărirea numelui Său și spre binele Creștinătății. […]  Te provocăm dară, ca să aduci la ascultare de scaunul apostolesc (papal, n.n.) pe întreagă biserica grecească și împărăția de Constantinopol”.[9] Se arată aici cu claritate doctrina dublei supremații (bisericești și lumești). Papa dorea să fie conducător al întregii Biserici și împărat al împăraților.

„Cruciadele” și întărirea imperiului otoman

Cucerirea și jefuirea Constantinopolului din 13 aprilie 1204 și crearea unui imperiu latin între 1204-1261 la Constantinopol, au contribuit la slăbirea gravă a Imperiului Bizantin. Această slăbire a favorizat cucerirea lui de către turci la 29 mai 1453. În plus, atacurile cruciaților au determinat unirea conducătorilor musulmani care până atunci erau dezbinați. „Dacă nu era papa cu cruciații săi, și îndeosebi dacă Curia papală nu purta politica de a cuceri Orientul, turcii nicicând n-ajungeau aceea ce au ajuns : să cucerească Constantinopolul și apoi să devină spaima Europei încurcate prin intrigile papilor.”[10]

Bibliografie

[1] http://info-valahia.blogspot.com/2009/07/primele-cruciade.html
[2]http://www.katholieknederland.nl/abc/detail_objectID592694.html
[3] Cf. Simeon Popescu, Desvoltarea primatului papal și influența lui asupra Creștinătăței, Sibiiu, 1882, p. 80.
[4]http://www.newadvent.org/cathen/15210a.htm
[5] Cf. Simeon Popescu, op. cit., p. 122.
[6] Ibidem, p. 123.
[7] Simeon Popescu, op. cit., p. 128.
[8] Simeon Popescu, op. cit., p. 129.
[9] Simeon Popescu, op. cit, p. 130.
[10] Simeon Popescu, op. cit., p. 131.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

5 comentarii

  1. Sa nu exageram si sa vedem totusi partea plina a paharului, fara a aproba 1204 si celelalte faradelegi:
    islamul a cucerit si macelarit intregi tari crestine pana sa le converteasca: Siria, Palestina, Nordul Africii, Spania, Jumatate din Franta. La bestialoitate si forta bruta nu se poate fara forta. Singura care a dat rezultate in convietuirea cu terorismul islamic a fost inchizitia si imperialismul rusesc.
    NU TREBUIE SA UITAM DIPLOMATIA TARILOR ROMANE, DAR ELE AU FOST LA ZONA DE GRANITA.
    SERBIA, ALBANIA au esuat in convietuira pasnica cu islamul pt ca au fost pasalacuri.
    POATE TREBUIE STUDIATA CU MARE ATENTIE ISTORIA BULGARIEI: DESI PASALAC, AU RAMAS TARA MAJORIYTAR ORTODOXA DUPA AJUTORUL PRIMIT DE LA RUSI.

    PS: Masacrarea fara discriminare de catre cruciati a musulmanilor si evreilor in timpul cruciadei I nu poate fi aprobata. Nici fapte similare care intra la genocid. Dar fara inchizitie am fi avut azi o europa occidentala islamizata.

  2. In momentul venirii la putere a lui Mahomed al II lea pe tronul imperiului otroman, bizantinii s-au bucurat, pt ca aveau impresia ca noul sultan fiind foarte tanar nu se va apuca de razboaie, preferand desfatarile trupesti, specifice tineretii. Spre groaza lor lucrusile au decurs invers.
    In timpul asediului Constantinopolului, lupta pentru intaietate s-a dat intere vizirii Khalil si ZAGANOS, IN UMBRA ASTEPTAND YAKUB PASA. Khalil era pacifist (primise sume mari de bani de la bizantiuni), Zaganos pro razboi. Dupa cucerirea cetatii, Khali si Zaganos sunt executati, Yakub devine sfetnic de taina. Detalii romantate se gasesc in Caderea Constantinopolului de Vintila Corbul.
    Conform surselor istorice, dupa aceasta victorie, la intihgarea lui Yakub, Mahomed al II lea a ponit o expeditie de cucerire a Romei, care s-a impotmolit pe maul Adriaticii.
    tot conform unor surse istorice, evreul Yakub pasa ar fi putut sa-i ia locul lui Mahomed al II lea, dar a preferat sa stea in umbra si sa-i sugereze acestuia directiile principale ale politicii.

    Ce s-ar fi intamplat o cadere a Romei, concomitent cu un avans al musulmanilor din spania spre Franta ? Reconquisa spaniolo-portugheza (plina de brutalitate) avea sa se finaliza la sfarsitul sec al XV lea…

    https://ro.wikipedia.org/wiki/Reconquista

    Ce ar fi insemat pentru Europa crestina a cuceri

  3. Corectura: Wikypedia vorbeste doar de invazia lui Mahomed al II lea din sudul Italei cu scopul de a cuceri Roma (traducere google translate):

    Invazia otomană a lui Otranto

    În 1480, Mehmet Cuceritorul a trimis o flotă otomană pentru a invada Roma sub comanda lui Gedik Ahmed Pasha. Această forță a ajuns la țărmurile Apuliei la 28 iulie 1480, iar orașul a fost capturat în două săptămâni la 11 august 1480. Aproximativ 800 de cetățeni, cunoscuți sub numele de “Martiri ai lui Otranto”, au fost decapitați după ce au refuzat să se convertească la islam. Ei au fost canonizați de Papa Francis la 12 mai 2013. [3]

    Între august și septembrie 1480, regatele italiene și europene nu au reușit să-l ajute pe regele Ferdinand de Napoli, cu excepția vărului său Ferdinand Catolic, a Regatului Siciliei și, mai târziu, a Republicii Genova [4] În 1481, Papa, în panică, a cerut ca o cruciadă să fie condusă de regele Ferdinand din Napoli și a fost alăturat de trupele regelui maghiar Matthias Corvinus. Turcii au controlat orașul timp de 13 luni. Mehmet al II-lea a murit pe drumul său pentru a captura restul Italiei [5]. Succesorul său, Bayezid al II-lea, ia ordonat lui Gedik Ahmed Pașa să fie spânzurat, iar pe 11 septembrie 1481 turcii au abandonat orașul.

    https://en.wikipedia.org/wiki/Otranto

  4. Ar trebui lansată o chemare la rugăciune și chiar la post negru, cine poate. Dumnezeu poate zădărnici multe planuri și ajută dacă vede că are pe cine.

Dă-i un răspuns lui ion Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button