X

TRANSPLANT: Noi studii științifice îngrozitoare arată ca organele sunt scoase din trupurile „morților” chiar în timp ce aceștia sunt conștienți și treji

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Donator de organe? Organele sunt scoase din trupurile pacienţilor chiar în timp ce aceştia sunt conştienţi şi treji, arată noi studii ştiinţifice îngrozitoare

Miercuri, April 17, 2019 de Mike Adams

(Natural News) Dacă eşti un donator de organe, ai fi putut alege asta, dintr-un simţ de altruism, gândindu-te că personalul medical nu-ţi recoltează organele decât după ce-ai murit şi eşti inconştient. Dar un nou studiu ştiinţific relevă faptul că recoltarea de organe e foarte probabil să se facă chiar în timp ce pacienţii sunt conştienţi, chiar dacă inimile lor au încetat să mai bată.

Asta înseamnă că pacienţii sunt pe deplin conştienţi — şi simt toată durerea — că doctorii pătrund repede în trupurile lor şi le extrag organele pentru a genera “profituri din transplant” pentru coruptul sistem medical.

Chiar şi când ţi se opreşte inima, mai eşti conştient pentru câteva minute

Nu eşti complet mort atunci când inima deabia se opreşte, chiar dacă asta spun medicii pentru a-ţi pronunţa decesul. “Oamenii care au supravieţuit stopului cardiac au descris cu acurateţe mai târziu ce s-a întâmplat în jurul lor după ce inima le-a încetat sî mai bată,” a spus Dr. Sam Parnia, un cercetător ce studiază conştiinţa de după moarte. Comentariile sale au fost relatate de Fox News:

Ei vor descrie cum se uită la doctori şi asistente lucrând, vor descrie că erau conştienţi de toată conversaţia, experienţe vizuale cu ceea ce se întâmplă, lucruri care nu le-ar fi fost cunoscute altfel.”

Cu alte cuvinte, eşti încă în viaţă, conştient şi treaz pentru încă câteva minute după ce inima a incetat să mai bată. Doar pentru că inima nu mai bate, asta nu deconectează instantaneu activitatea cerebrală. (Asta ar trebui să fie evident, dar sistemul medical corupt şi ticălos a ascuns acest lucru timp de ani întregi, prefăcându-se că moartea e instantanee şi survine în momentul în care se opreşte inima.)

Asta înseamnă că eşti practic ‘prizonier’ în interiorul corpului cu creierul încă activ,” relatează Fox News. Dacă eşti donator de organe, ăsta-i momentul când doctorii taie în corpul tău fără anestezie (devreme ce presupun că eşti mort) şi încep repede să-ţi recolteze organele. Tu simţi fiecare mişcare, dar eşti blocat în corp şi nu poţi să te mişti sau să ţipi.

Dacă eşti donator de organe, spitalele lacome şi doctorii lipsiţi de etică pot începe recoltarea de organe ÎNAINTE ca tu să mori

Doctorii sunt împinşi de industria medicală să recolteze cât mai multe organe posibile, devreme ce organele sunt gratuite pentru spital, deşi acelaşi spital poate genera venituri de milioane de dolari din transplantul de organe. Piaţa de organe este cufundată în crime medicale lipsite de etică şi realităţi îngrozitoare pe care nimeni nu îndrăzneşte să le conştientizeze. De-a lungul anilor, au fost multe cazuri în care unii doctori au declarat cu nesimţire pacienţi decedaţi chiar dacă nu erau, pentru a putea începe recoltarea organelor lor înainte ca inima să li se oprească.

O carte de investigaţii şocantă numită The Red Market (Piaţa roşie de Scott Carney) documentează practicile lipsite de etică din industria comerţului cu organe. Subtitlul cărţii este, “pe urma brokerilor de organe, a hoţilor de oase, a fermelor de sânge şi a traficanţilor de copii” şi prezintă adevărul îngrozitor despre industria recoltării de organe pe care sistemul medical a acoperit-o timp de mai multe decade.

Coruptul sistem medical te impinge să-ţi donezi organele pentru beneficiul LOR, nu al tău

Ca să sintetizez, întregul efort de a te convinge să devii donator este bazat pe profiturile sistemului medical. Ei au nevoie de organele tale ca să taxeze pacienţii pentru procedurile de transplant, pentru medicamente şi o viaţă de vizite repetate la medici. În goana lor după aceste profituri, insinuează în mod fals că transplantul de organe este cumva gratuit pentru toţi, ca şi cum spitalele şi doctorii fac voluntariat cu timpul şi resursele lor pentru a salva vieţi.

Asta-i o mare minciună.

Într-adevăr, transplantul de organe este un centru uriaş de profit pentru multe spitale, şi în timp ce spitalele şi doctorii scot profituri enorme în urma acestor proceduri, nu plătesc nimic familiilor celor decedaţi ale căror organe fac posibilă toată afacerea în primul rând.

De ce ar trebui ca donatorii să renunţe la organe pe gratis în timp ce doctorii, spitalele şi companiile farmaceutice scot profituri uriaşe din aceste organe? Dacă salvarea de vieţi este adevăratul scop, atunci de ce spitalele şi doctorii nu oferă serviciile de transplant în mod gratuit?

Răspunsul e evident: E o mare afacere. E un centru de profit pentru ticăloasa şi corupta industrie medicală.

Iar dacă eşti un donator de organe, tu perpetuezi acest mare rău şi probabil te expui la o tortură oribilă devreme ce chirurgii îţi smulg organele din corp cât timp eşti încă în viaţă şi conştient.

Dacă chiar vrei să-i ajuţi pe alţii, învaţă-i pe oameni cum să-şi protejeze propriile organe prin adoptarea unei vieţi sănătoase, nutriţie şi evitarea toxinelor. Învăţandu-i pe oameni cum să-şi păstreze organele sănătoase, reduci nevoia de transplanturi de organe noi, făcând astfel mai disponibile organele pentru cei care le aşteaptă.

Poţi începe prin a-i învăţa pe oameni să evite vaccinurile toxice, devreme ce vaccinurile distrug rinichii. Chimoterapia distruge inima, ficatul şi creierul. Expunerea la ierbicide cu glyphosate şi alte chimicale agricole îţi distruge toate organele. Dacă chiar vrei să salvezi vieţi şi să-i ajuţi pe alţii, încurajează-i să citească Natural News unde pot învăţa cum să evite bolile şi să-şi protejeze organele pe care li le-a dat Dumnezeu.

Traducerea: Costin Ştirbu

Reclame

NOTĂ OrtodoxINFO
Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

19 comentarii

  1. Dacă omul moare, mor și organele, nu mai funcționează. Este lesne de înțeles că organele trebuie prelevate când sunt vii, adică omul trăiește încă. Este groaznic, dar asta este! Sănătate și mântuire! Doamne Ajută! ✝️ ✝️ ✝️

  2. Exact!
    Dacă n-ar fi vii, ar pleca de la morți (la câte se moare…) organe suficient de multe, încât să scape toată populația bolnavă a planetei!
    Pe mine mă șochează cum de medicii sunt atât de ordinari, legislativii (oamenii politici), chiar și cei care așteaptă pe liste câte unu/a care să fie hăcuit pentru a trăi el/ea…este îngrozitor!
    ESTE PĂCAT STRIGĂTOR LA CER!

    1. eh, BOR. Are alte “treburi”…

      (n-ati vazut ca la “sinodul” din creta a fost pe ordinea de lucru despre cum sa ne “apropiem” noi de celelalte “culte” saracii, nu cum sa aparam noi dreapta credinta, asa cum a fost cu toate celelalte sinoade din intreaga istorie, nu, ci cum sa ne batem joc de propria credinta, noi am facut sinodul asta nu pt noi, ci pt altii, pt secte, saracutele. Cum sa vorbeasca de maleficul transplant de organe? Sa supere mai marii mafiei mondiale?)

  3. Dr. MATTHIAS THONS – AFACEREA CU FINALUL VIEȚII (PACIENT FĂRĂ TESTAMENT)
    https://www.dailymotion.com/video/x59474a
    ”Următorul invitat, a mai fost invitat o dată la noi și ne-a impresionat foarte puternic.
    Sunteți medic anestezist ca pregătire, lucrați acum în medicină paliativă, iar ceea ce ne-ați relatat data trecută, m-a mișcat și m-a impresionat enorm.
    De aceea, vreau să vă întreb de la început: în ciuda exsitenței medicinei paliative, CONSIDERAȚI CĂ ACUM, SE MOARE ÎN CONDIȚII MAI LIPSITE DE DEMNITATE DECÂT ÎN TRECUT?
    -Răspunsul la întrebare este un clar DA. În prezent, a muri într-o țară industrializată este mult mai lipsit de demnitate decât pe vremuri.
    ACUM 50 DE ANI VENEA MEDICUL DE FAMILIE ACASĂ, ȘTIIND DEJA CE ÎȘI DORESC OAMENII LA FINALUL VIEȚII, CE SE DOREA ÎN MOD OBIȘNUIT ÎN ACELE FAMILII, DECI NU VENEA CU APARATE ȘI MEDICINĂ TEHNOLOGIZATĂ.
    Așa ceva nu exista, iar fără intervenții la finalul vieții, 4 din 5 oameni mureau fără suferință.
    Iar pentru cei 20% care au dureri sau probleme mai grave sunt suficiente măsurile paliative sau managementul durerilor.
    -Deci…”a muri în pace” (ceea ce ne dorim cu toții)…mai este oare posibil în ziua de azi?
    -Evident că este posibil, dar convingerea mea este că SISTEMUL NOSTRU BOLVAN FUNCȚIONEAZĂ ÎN AȘA FEL ÎNCÂT O MOARTE ÎN PACE NU MAI ESTE RENTABILĂ PENTRU INDUSTRIA MEDICALĂ.
    Se încearcă tot felul de proceduri medicale cu oamenii aflați la finalul vieții, se fac oamenilor speranțe false, că tratamentul X sau Y le-ar prelungi viața sau chiar i-ar putea vindeca…
    Aceste speranțe sunt de cele mai multe ori false și duc la tot felul de proceduri medicale care, per total, aduc multă suferință în faza terminală a vieții.
    -Uneori ne aflăm într-o falsă siguranță, crezând că e suficient să avem testament medical care conține dorința noastră de a nu ne fi prelungită artificial viața.
    DE CE NU SUNT RESPECTATE TESTAMENTELE MEDICALE?
    Descrieți în carte, unele cazuri absolut șocante!
    De exemplu, cazul unui bărbat pe care în carte l-ați numit Gunther.
    Spuneți povestea lui Gunther.
    -Gunther era un pacient cu cel mai bun testament medical, redactat de Ministerul Federal al Justiției! Gunther avusese trei infarcte, era grav bolnav, de trei ori pe săptămână făcea dializă…
    La un moment dat, nu mai putea să înghită (disfagie) și la analize, a reieșit că avea cancer la stomac. A fost internat în spital, unde profesorul i-a spus: ”Te operez și te scap de cancer!”
    Acea afirmație era neadevărată! Un cancer atât de avansat, nu mai poate fi ”rezolvat” prin operație. Dar când pacientul aude asta, începe să spere că s-ar putea însănătoși.
    Operația a fost o intervenție complexă: au deschis toracele și abdomenul, intestinul a fost mutat în sus, i-au extirpat bucăți din ficat, o intervenție uriașă care a dus la complicații.
    În final, omul a stat 90 de zile la terapie intensivă, pe ventilație mecanică, cu treziri intermitente, în care îi implora: ”NU MĂ MAI TORTURAȚI CU MEDICINA ASTA!”, ”NU MAI VREAU ASTA!”
    Deci, omul a spus clar că nu mai voia!
    Soția lui, le spunea doctorilor că el nu mai voia.
    Cu toate acestea, l-au operat iar și iar!

  4. L-au chinuit îngrozitor, până când el i-a spus soției: ”Mâine dimineață devreme, mă iei și mă duci la un pod, mă lași acolo și pleci mai departe!”
    VOIA SĂ SE SINUCIDĂ.
    La insistențele soției, 14 zile mai târziu, a fost internat la Secția Paliativă.
    Cei de-acolo pregăteau morfina pentru calmarea durerilor, dar nu au mai apucat să i-o dea, omul a murit sufocat!
    -Cât au costat toate procedurile medicale aplicate acelui om, timp de 90 de zile?
    -Totul a costat 200.000 de euro, omul avea asigurare privată…
    ESTE FOARTE CLAR CĂ, TOTUL SE FĂCEA PENTRU A ÎNCASA BANI.
    -Deci omul avea cancer în stadiu avansat.
    DIN PUNCT DE VEDERE MEDICAL, TOT CE FĂCEAU EI ACOLO…NU MAI AVEA NICIUN ROST, TOTUL ERA O PRELUNGIRE ARTIFICIALĂ A UNEI SUFERINȚE.
    CÂT AR FI COSTAT CA ACEST OM SĂ FIE LĂSAT SĂ MOARĂ ÎN PACE?
    -Omul fusese internat cu tulburări de înghițire, cu dureri.
    Dacă nu s-ar fi apucat să-l opereze, dacă s-ar fi ocupat DOAR de durerile lui, nu ar fi murit probabil mai devreme, dar poate ar mai fi trăit momente senine acasă, la el…ar fi putut să-și rezolve ce mai avea de rezolvat și nu și-ar fi petrecut ultimele 3 luni de viață, într-o secție de reanimare, ci poate ar mai fi avut 6 luni de trăit, acasă la el.
    -Dar cum este posibil? OMUL AVEA TESTAMENT MEDICAL SCRIS, autorizat de Ministerul Justiției, deci cel mai solid model de testament!
    El spunea CLAR ce vrea, soția lui la fel, DE CE NU S-A RESPECTAT ȘI ACCEPTAT DORINȚA LUI?
    Ce explicații s-au dat?
    Cum au fost acești oameni puși sub presiune de către medici?
    -Li se vând mai întâi speranțe: ”dacă facem asta, se face bine”, ceea ce pur și simplu este o minciună într-o asemea situație…
    Ulterior se fac altfel de presiuni, de exemplu: ”nu mai poate lua decizii singur”, sau susține că omul s-a răzgândit între timp.
    Astfel, TESTAMENTELE MEDICALE SUNT IGNORATE, ÎNTRUCÂT SE FAC PREA MULȚI BANI CU ACEST SISTEM.

  5. -Deci, la modul ”chiar vreți ca soțul Dvs.să moară de foame sau de sete?”…ceva de genul acesta…
    Dr.Matthias încuviințează din cap.
    -În cartea Dvs.există cazul unui pacient cu scleroză laterală amiotrofică. Îl chema Gerhard, avea 80 de ani. Ce s-a întâmplat cu el?
    -Gerhard nu avea numai ALS, deci boala acea invalidantă cu care, la un moment dat, pacientul nu mai poate să respire.
    Gerhard suferea și de demență, deci o pierdere a funcțiilor cerebrale.
    Ambele boli erau avansate, omul nu mai putea să respire, l-au pus pe ventilație artificială, te întrebi la asemenea boli fatale, DE CE ÎL MAI TORTUREZI ÎNTUBÂNDU-L?
    -Cum e cu ventilația mecanică? Se câștigă bine cu aceste proceduri?
    -Este procedura prin care se introduce sonda de intubație prin trahee și se înlocuiește respirația naturală prin ventilație mecanică, prin aparate, O PROCEDURĂ DE CARE NE TEMEM CU TOȚII, PE CARE NU O VREA NIMENI!
    -Cât costă asta pe zi?
    -Pe zi, acasă 800 de euro, iar în clinică 1.600 de euro.
    O PROCEDURĂ FOARTE LUCRATIVĂ, APROAPE CEA MAI LUCRATIVĂ ÎN MEDICINĂ!
    Deci, pacientul avea deja două boli fatale, este pus pe ventilație, apoi apar complicațiile tipice respiratorii, omul riscă să se sufoce, o moarte teribilă!
    Face stop cardiac, vine medicul de urgență și îl reanimează…
    -OMUL ERA DE FAPT DEJA CLINIC…MORT!
    -DA, TRECUSE PRAGUL. ESTE DE NEÎNȚELES DE CE FACE AȘA CEVA.
    LA ACEA INTERVENȚIE, OMUL A SUFERIT O NOUĂ VĂTĂMARE CEREBRALĂ, MAI GRAVĂ!
    CREIERUL FUSESE MINUTE ÎN ȘIR FĂRĂ OXIGEN, DAR EI AU CONTINUAT SĂ-L VENTILEZE MECANIC!
    Abia în această situație, soția lui a contactat echipa noastră, de care citise în ziare.
    Ne-am dus acolo și am început să-l îngrijim.
    Am întrebat- o pe soție: ”Ce rost mai are ventilația mecanică, ce scop are?”
    Iar ea ne-a spus: ”N-o putem opri, asta ar fi o crimă. Nu e voie”
    EVIDENT CĂ ESTE GREȘIT! CHINURILE POT FI OPRITE, CÂND VENTILAȚIA MECANICĂ NU MAI ARE NICIUN SCOP REAL!
    Deci au continuat să-l ventileze mecanic.
    Într-o sâmbătă m-au chemat la ei, fiindcă aparatul sunase alarma.
    AM CONSTATAT CĂ ALARMA FUSESE DECLANȘATĂ FIINDCĂ PACIENTUL INTRASE ÎN RIGIDITATE CADAVERICĂ!

  6. (Dumnezeule! Deci, atât de departe se merge cu procedura asta criminală, încât omul intră în cele din urmă în fazele post-mortem, de fapt! Chiar și aparatele anunță asta, numai omul e CRETIN!)
    PACIENTUL ERA MORT DE 24 DE ORE, DAR APARATUL VENTILASE MAI DEPARTE!
    Asistenta care avea ”grijă” de pacient, NU observase că el era mort de 24 de ore!
    O PROFESIONISTĂ MEDICALĂ NU DEOSEBEȘTE UN OM VIU DE UNUL MORT.
    ATÂT DE MORȚI SUNT ACEȘTI OAMENI!
    A FOST O SITUAȚIE ABSOLUT ABSURDĂ!
    -Cum a fost decontat totul la asigurări?
    -ULTIMELE 24 DE ORE, AU FOST ȘI ELE DECONTATE!
    -DECI, ULTIMA ZI…VENTILAREA MECANICĂ A UNUI MORT…
    Am menționat la început că există mulți medici buni, care se implică și din punct de vedere ETIC…dar ar fi extrem de naiv și nerealist să credem că la final, nu e vorba și de o afacere.
    Menționăm în trecăt și scandalul cu organele de la Clinica din Gottingen…
    Când luăm sub lupă toate aceste cazuri, ni se urcă sângele la cap!
    Totuși, o întrebare…căci este ceva greu de înțeles pentru cineva din afară…
    UN MEDIC DIN CLINICĂ, DECI CEL CARE DECIDE SĂ VENTILEZE MECANIC UN PACIENT…SAU SĂ-I DEA MEDICAMENTE SCUMPE…CĂCI EXISTĂ CITOSTATICE CARE COSTĂ SUME EXORBITANTE…ZECI DE MII DE EURO….ȘI CARE PRELUNGESC VIAȚA CU CÂTEVA ZILE?
    -Există chimioterapii, la cencerul de pancreas de exemplu, care prelungesc viața de la 5, 9 luni la 6,3 luni…adică 12 zile!
    -Deci, ASTA SE ȘTIE DINAINTE!
    -DA, SE ȘTIE DINAINTE! Cele 12 zile sunt statistic demonstrate, deci asigurările trebuie să plătească. Pacientului i se ”vinde” tratamentul ca fiind benefic.
    DAR NIMENI NU AR ALEGE DE BUNĂVOIE UN TRATAMENT CU EFECTE SECUNDARE ORIBILE, VOMĂ, ETC…NUMAI FIINDCĂ STATISTIC VORBIND, I SE PRELUNGEȘTE VIAȚA CU 12 ZILE!
    NIMENI NU AR ACCEPTA AȘA CEVA!
    -Cum li se vinde oamenilor asta?
    Cum li se prezintă avantajele?
    La modul ”Gata, uite aici, e musai să iei medicamentele astea?”

  7. -La acel medicament concret, am auzit doctorul spunând pacientului: ”Dacă nu îl iei, în 3 săptămâni ești mort, dacă-l iei, mai trăiești 4 ani buni!”
    ERA CLAR O MINCIUNĂ.
    -Acum întrebarea: CE INTERES ALE ACEL MEDIC?
    În naivitatea mea, îmi imaginez că doctorul primește salariu de la acea clinică…și nu are de-a face cu decontările.
    -Există două modalități de a da bani.
    Prima: așa-numitele ”contracte bonus”.
    Ele au jucat un rol și în scandalul cu organele, de la Clinica din Gottingen.
    Un medic din echipa de transplant primea 1.500 de euro pentru fiecare ficat transplantant.
    LIMITA ERA DE 60 DE TRANSPLANTURI PE AN, IAR EL FĂCEA 59 DE TRANSPLANTURI PE AN!
    Nu era o coincidență! Ei bine, aceste ”contracte bonus” încă există.
    Ele există pentru toate ramurile medicinei: pentru ventilație mecanică, pentru chimioterapie, pentru operații, etc.
    Medicii sunt recompensați și motivați să facă foarte multe lucruri.
    De asemenea, medicii decid singuri să ofere mai multe operații decât ar fi necesar.
    Cine îi ”motivează” să facă asta?
    CONDUCEREA CLINICII.
    CONDUCEREA CLINICILOR ANGAJEAZĂ ȘEFI DE SECȚII, CARE ÎNCASEAZĂ BONUSURI MAI MARI CÂND FAC MAI MULTE OPERAȚII LUCRATIVE, IAR ÎN CLINCĂ EXISTĂ O IERARHIE STRICTĂ….IAR PRESIUNEA SE FACE DE SUS ÎN JOS.
    -Deci, există un INTERES direct DE A SE FACE OPERAȚII PE BANDĂ RULANTĂ, ca să o spunem direct?
    -DA, EXACT. SE FAC OPERAȚII DIN MOTIVE FINANCIARE.
    -CE ROL JOACĂ INDUSTRIA FARMACEUTICĂ AICI?
    -Industria farmeceutică îi abordează pe medici prin trucuri vechi, care sunt ÎNCĂ legale: se fac așa-zise ”STUDII DE OBSERVAȚIE” CU MEDICAMENTE DEJA CUNOSCUTE.

  8. MEDICUL SAU ASISTENTA COMPLETEAZĂ NIȘTE CHESTIONARE ABSOLUT IRELEVANTE ȘI COMPLET INUTILE, IAR PENTRU ASTA, MEDICUL PRIMEȘTE ÎN MEDIE, 670 DE EURO PENTRU FIECARE PACIENT!
    LA CAZURILE DE VÂRF, 7.000 DE EURO PRO PACIENT!
    Ca medic, dacă am 10 pacienți cu cancer, evident că sunt foarte motivat să completez un chestionar de 670 de euro…și să particip la astfel de ”studii”…și evident, să prescriu acel medicament care NU se bazează pe suficiente studii!
    ÎN MOD TRAGIC, SE MAI ȘTIE DEJA CĂ ACESTE MEDICAMENTE, NU AJUTĂ LA NIMIC, LA NICIUN CANCER!
    MEDICII LE PRESCRIU, ASIGURĂRILE PLĂTESC, MEDICII ÎȘI UMPLU BUZUNARELE, IAR PACIENTUL CREDE CĂ PARTICIPĂ LA UN STUDIU ȘI CĂ TOTUL SE FACE PENTRU BINELE LUI.
    -Aceste informații sunt un SECRET PUBLIC?
    -Evident, există chiar o bază de date cu numele medicilor care încasează bani.
    De curând, a fost emisă o lege împotriva corupției în domeniul sănătății, unde au ”UITAT” să reglementeze și aceste aspecte!
    ESTE UN SCANDAL!
    -A fost muncă de lobby acolo…
    -Convingerea mea profundă este că a fost muncă puternică de lobby.
    MINISTERUL SĂNĂTĂȚII ARE LEGĂTURI CU 400 DE ASOCIAȚII DIFERITE DE LOBBY, este ministerul cel mai frecvent vizitat de agenți FARMA și lobby-iști FARMA!
    -Ce înseamnă asta pentru Dvs., care faceți publice aceste informații?
    Este Ministerul cel mai frecventat vizitat de agenți farma și lobby-iști farma!
    Ce s-a întâmplat după ultima apariție a Dvs.aici, la noi în emisiune?
    -Primesc mul feedbak pozitiv de la oameni, de la personalul medical, de la medicii de familie…
    Indirect, se vor încerca presiuni de la șefii de secție, vor să mă reducă la tăcere.
    Dar iată că m-ați invitat în emisiune și încă pot vorbi liber!
    -Din fericire, suntem o țară liberă și avem voie să vorbim.
    În încheiere, o altă întrebare…mulți oameni se tem, eu personal de asemenea…
    Dvs.descrieți în cartea Dvs.că moartea este în 8 din 10 cazuri un proces foarte pașnic, liniștit….
    Ce trebuie să se întâmple pentru ca lucrurile să decurgă într-adevăr așa?
    DECI OPT DIN ZECE CAZURI, CUM SPUNEȚI DVS…MOARTEA SĂ VINĂ FĂRĂ DURERI ȘI ÎN PACE…
    -MOARTEA NATURALĂ ÎNCEPE CÂND NU MAI SIMȚIM FOAME, NU MAI MÂNCÂM, CORPUL ELIBEREAZĂ HORMONI SPECIFICI PENTRU CA SĂ NU MAI AVEM SENZAȚIA DE FOAME…
    APOI, NU NE MAI ESTE NICI SETE, RINICHII ÎȘI OPRESC FUNCȚIILE CÂND NU MAI BEM APĂ.
    NU NUMIM ASTA INSUFICIENȚĂ RENALĂ, DAR RINICHII ELIBEREAZĂ ”HORMONII FERICIRII”, DECI DEVENIM SOMNOROȘI, APATICI…APOI RESPIRĂM TOT MAI GREU, PLĂMÂNII NU MAI LUCREAZĂ CUM TREBUIE, INTERVINE LIPSA DE OXIGEN, IAR LIPSA DE OXIGEN PRODUCE HALUCINAȚII DE FERICIRE!
    APOI OMUL EFECTIV ADOARME ÎN ACELE HALUCINAȚII, ÎN COMĂ…TRECEM PAȘNIC DINCOLO! ACEASTA ESTE MOARTEA NATURALĂ.
    Dar medicina intervine cu hrănire artificială, infuzii, iar apoi cu oxigen, cu ventilație mecanică.
    -iar prin asta semnalizezi corpului: ”Hai, se mai poate, mai vine energie!”
    Dr.Matthias încuviințează.
    -Deci, de fapt este vorba de un proces arhaic care are loc în organism, care de sute de mii de ani, de-a lungul evoluției a funcționat întotdeauna, și de care nu trebuie să ne temem?
    -Aceasta este convingerea mea profundă, iar echipa mea observă mereu același lucru: cu ceva mai puțină intervenție medicală, mai ales cu mai puține aparate, MOARTEA ESTE UN PROCES NEDUREROS.
    În cazurile rare, când există dureri, la cancere grave, durerile pot fi alinate cu remedii simple.
    -Vă mulțumesc foarte mult, D-le Dr.Matthias Thons!”

  9. asta meriti daca-ti donezi organele. Fiindca ajung la bogati nu la saraci, si toti bogatii sunt ticalosi, deci toti donatorii sunt idioti

    Daca nu erau donatori, Soros era mort de mult

    Calea spre iad e pavata cu intentii bune

    1. Corect!
      Toată OCULTA, toate familiile drăcești își schimbă anual sângele spurcat cu sânge de copiii curați, nevinovați și le schimbă organele cu unele sănătoase…s-a scris despre asta.
      Se spune că, toți copiii veniți în vizită la Regina Elisabeta care nu-i umană, toți sunt sacrificați apoi pentru a o ține în viață pe șerpoaica aia.

      Oamenii simpli sunt într-adevăr idioți! Parcă-s spălați pe neuroni!
      Se milogesc de medici, dau șpagă, se roagă la Dumnezeu să le vină rândul pentru transplant, dar sunt puși în așteptare până e prea târziu pentru că vine un bălos ca d-alde Arșinel și se bagă înainte pentru că e ”vedetă”, ruga pentru cei hăcuiți ca ei să trăiască crede că e bine-venită, asta arătând lipsa de religiozitate din viața lor, frica de moarte care e naturală, dorința de a trăi AICI, în loc să te pregătești să te înveșnicești DINCOLO, pentru a ajunge în sfârșit, în loc luminat, în loc de verdeață de unde a fugit toată întristarea și suspinul vieții ăsteia lumești care, fără Dumnezeu a devenit satanică, înfricoșătoare!

Dă-i un răspuns lui Magda Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button