Ceea ce li s-a reproșat cel mai mult din partea episcopilor și preoților ecumeniști preoților care au întrerupt pomenirea ierarhilor la sfintele slujbe, ca urmare a hotărârilor eretice asumate la minciuno-sinodul din Creta, este că nu au ascultat de episcopii lor, îngrădindu-se de aceștia. Din acest material, cititorii vor constata că ascultarea față de ierarhia bisericească sau de autoritățile civile nu trebuie să fie orbească, mai ales când acestea învață contrar legilor bisericești.Când episcopii nu mai păstrează consensul cu învățătura Sfinților Părinți, oricine: preoți, monahi și credincioși trebuie nu numai să nu mai asculte de aceștia, ci chiar să li se împotrivească, ca nu cumva prin ascultarea lor să devină robi învățăturii denaturate a acestora, păgubindu-și astfel sufletul și primejduindu-și mântuirea.Această atitudine trebuie manifestată și în relația personală dintre credincios și duhovnic, verificând prin intermediul Sfintei Scripturi și a scrierilor patristice dacă există corelație între învățătura acestora și viața și învățătura îndrumătorului duhovnicesc. În caz contrar, un astfel de duhovnic trebuie părăsit, fiind necesară căutarea unuia cu învățătură și viețuire autentic ortodoxe.
Arhimandritul Lazăr, Despre bolile tainice ale sufletului,Editura Sofia, București, 2012, pp. 163-168
Toți știu bine cât de importantă este ascultarea în viața duhovnicească și cât de periculoase sunt cinstirea de sine și încrederea în sine. Avva Dorothei spune:
„Eu nu știu o altă cădere decât aceea când omul își urmează sieși. Vei vedea pe cel căzut – să știi că el și-a urmat sieși. Nu există nimic mai periculos, nimic mai ucigător decât aceasta… Nu există oameni mai nefericiți și mai aproape de pierzare decât cei care nu au îndrumător pe calea lui Dumnezeu. Frunza la început este verde, înfloritoare, frumoasă, dar apoi, treptat, se ofilește, cade și este călcată în picioare. Tot așa și omul care nu este îndrumat: la început are sârguință spre post, priveghere, tăcere, ascultare și spre alte virtuți, apoi sârguința se răcește puțin câte puțin, iar el, neavând pe nimeni ca să-l îndrume, să-l susțină și să aprindă în el osârdia, se usucă, cade și devine rob supus vrășmașilor, care fac cu el tot ce vor”[1].
Ascultarea poate fi adevărată, duhovnicească, dar se întâmplă să fie și trupească, pe placul oamenilor.
„Adevărata ascultare este ascultarea de Dumnezeu. Cel care nu poate să se supună singur acestei ascultări își ia în ajutor un om căruia ascultarea de Dumnezeu îi este mult mai cunoscută”[2].
Trebuie ca omul pe care îl ascultăm să înțeleagă clar voia lui Dumnezeu și să aibă o viziune corectă asupra vieții duhovnicești – în caz contrar el ne poate dăuna. Din nou sunt necesare supunerea, tăierea voii proprii și și ascultarea. Trebuie să ne supunem nu doar conducătorilor bisericești, ci și celor civili, acolo unde aceștia nu încalcă legile credinței noastre; trebuie să tăiem voia proprie întotdeauna și în toate, pe cât este posibil, nu doar în fața oamenilor, crezând că tot ce se întâmplă în jurul nostru se petrece după Pronia lui Dumnezeu.
Desigur, și aceasta trebuie să o facem cu chibzuință, să deosebim lucrurile păgubitoare de suflet de cele folositoare. Dacă însă sufletului nu îi este de folos, atunci nu numai că nu trebuie să te supui în fața voii străine, ci chiar să i te opui.
Aceeași tăiere a voii proprii este necesară și în relație cu conducătorii neduhovnicești, fiind obligați să îi ascultăm în tot ceea ce nu ne dăunează. În probleme importante însă, care determină direcția vieții duhovnicești, nu mai suntem obligați să ne supunem conducătorilor. Ne putem adresa doar acelor fețe duhovnicești fidele Ortodoxiei, care au o viziune duhovnicească clară și cunosc bine învățătura patristică. Doar față de asemenea duhovnici putem avea o ascultare adevărată. Dacă însă te supui orbește omului cu o înțelegere denaturată a învățăturii ortodoxe, riști să urmezi și tu această înțelegere și să devii împlinitor nu al voii lui Dumnezeu, ci al voii omenești denaturate – independent de faptul că acela e monah, preot sau arhiereu. Părinții spun:
„Tuturor fii ascultător în orice faptă bună, numai nu urma celor care agonisesc dragoste, sau iubitorilor de arginți, sau celor iubiți de oameni, ca să nu se arate ascultarea ta lucrare diavolească”[3].
„Folosește-te de un astfel de sfetnic care a încercat cu răbdare să discute cu tine ce trebuie cugetat și poate să-ți arate ceea ce este cu adevărat folositor pentru tine.”[4]
„Pentru sfat, pentru conducere nu este suficient să fii evlavios, trebuie să ai experiență duhovnicească și, mai mult decât toate, ungerea duhovnicească. Aceasta este învățătura Scripturii și a Părinților pe această temă. Sfetnicul evlavios, dar neexperimentat, te poate mai degrabă sminti decât să-ți aducă folos.”[5]
„În acest sens ne poruncește și apostolul: Nu fiți robi ai oamenilor (1Cor. 7,23). El ne poruncește ca orice slujire să o săvârșim duhovnicește, nu după exemplul celor care vor să placă oamenilor, ci după cel al robilor lui Hristos, în interior făcând voia lui Hristos, iar în slujirea exterioară pe cea a oamenilor (v. Efes. 6,6). Căci acum caut spune apostolul bunăvoința oamenilor sau pe a lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aș plăcea încă oamenilor, n-aș fi rob al lui Hristos (Gal. 1,10)”.
„De la ascultarea adevărată se naște și smerenia adevărată, umbrită de mila lui Dumnezeu. De la ascultarea greșită și plăcută oamenilor se nasc smerenia falsă, înstrăinarea omului de Dumnezeu, care fac din el un supus al satanei.”
„Deosebit de dăunător este atunci când ascultătorul se străduie să urmeze ascultării depline, așa cum era aceasta la Părinții din vechime, când și călăuzitorii, și cei călăuziți erau conduși de Duhul Sfânt. În vremea noastră aproape că nu se mai găsesc astfel de oameni, care să conducă și să îndrume fără greșeală, și mulți sunt învățătorii ce rătăcesc ei înșiși în probleme de credință dintre cele mai importante. Este păcat când ucenicul unui asemenea învățător va începe să primească fiecare cuvânt al lui ca pe un adevăr desăvârșit și să urmeze exact acestui cuvânt.”
„Ascultarea este minunea credinței! O poate săvârși doar singur Dumnezeu și au săvârșit-o acei oameni cărora le-a fost dat de Sus. Dar când oamenii vor vrea prin propriile lor eforturi să atingă ceea ce se dă doar de Dumnezeu, atunci eforturile lor sunt inutile și zadarnice, iar ei se aseamănă ziditorilor stâlpului amintiți în Evanghelie, care încep edificiul fără a avea mijloace pentru săvârșirea lui.”[6]
„Studiază Scriptura Dumnezeiască, spune Sfântul Simeon Noul Teolog, și scrierile Sfinților Părinți, îndeosebi cele practice, pentru ca împreună cu învățătura lor să compari învățătura și purtarea învățătorului tău; să le poți vedea ca în oglindă și să le înțelegi. Ceea ce este conform cu Scriptura să-ți însușești și să-ți păstrezi în minte, iar ceea ce este fals și rău să recunoști și să respingi, ca să nu fii înșelat. Să știi că în zilele noastre au apărut mulți amăgitori și falși învățători.”[7]
Sfântul Ignatie Briancianinov vorbește despre ascultarea de bătrâni, despre cum era aceasta în vechiul monahism, și că
„o astfel de ascultare nu este dată timpului nostru. Cuviosul Casian Romanul spune că părinții egipteni afirmau că a conduce bine și a fi condus este propriu celor înțelepți, și acesta este darul și harul Sfântului Duh. Condiția necesară unei asemenea supuneri este îndrumătorul duhovnicesc, care, prin voia Duhului, să mortifice voia noastră cea căzută, a celor care s-au supus lui pentru Domnul, iar în această voie căzută să mortifice și toate patimile”[8].
„Este evident că omorârea voii căzute, săvârșită atât de măreț și biruitor prin voia Duhului lui Dumnezeu, nu se poate săvârși de voia căzută a îndrumătorului, când însuși îndrumătorul este robit de patimi.”[9]
Sub înfățișarea ascultării se pot ascunde diferite împătimiri, chiar și patima desfrânării. În genere, tot ce este nemărginit, dar sărac de duhul adevăratei smerenii, se întinează de orice necurăție și se supune batjocurii demonilor.
Note:
[1] Avva Dorotei, Învățături folositoare de suflet, Învățătura a 5-a.
[2] Sf. Ignatie Briancianinov, Scrisori către diferite persoane, Scrisoarea a 90-a, p. 149.
[3] Sf. Isaac Sirul, Cuvinte spre nevoință, Cuvântul al 9-lea.
[4] Idem.
[5] Sf. Ignatie Briancianinov, op. cit., vol. 4. Scrisoarea a 18-a, p. 454.
[6] Idem, op. cit., vol. 4, Scrisoarea a 54-a, p. 514.
[7] Filocalia, cap. 33, partea I.
[8] Sf. Ignatie Briancianinov, op. cit., vol. 5, p. 71.
[9] Ibidem.
Reclame
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
Ascultarea este buna atata timp cat nu-ti afecteaza mantuirea.
off topic: O femeie descrie efectele implantului cu CIP – 666 împotriva voinței sale și chinurile provocate
https://www.youtube.com/watch?v=JwYw6DSnjwc
Și mai e o problemă. Clericalismul și gherontolatria, aceste două surori care merg mînă în mînă.
Părerea mea, este doar părerea mea, este că credincioșii ortodocși contemporani nu au experimentat libertatea în Hristos.
Unica libertate a omului pe pământ este în Hristos și este deplină.
Influențele papaliste au denaturat și degenerat această libertate în Hristos.
S-a pornit de la infailibilitatea papală.
Apoi ortodocșii slăbănogiti au tras cu urechea și la bălmăjelile catolicilor. E ca și cum ai ține rufele la uscat în zona în care duhnește urat un miros. Când lei de acolo nu mai miros a detergent parfumat ci miros a hazna.
Preoții ortodocși, din generație în generație și-au transmis acest clericalism, această mini-infailibilitate papală.
Faptul că erau preoți le asigura această infailibilitate. În ciuda faptului că noi ortodocșii suntem învățați că biserica este compusă în mod egal din mireni și preoți.
Ca să nu mai zic că am citit undeva că nu există poziția de Patriarh. Cea mai înaltă poziție este episcopul. Dacă greșesc aduceți-mi argumente și îmi retrag părerea .
Cum s-au manifestat aceste clericalisme, această mini-infailibilitate de data asta manifestată în spațiul ortodox?
Preoții au început să devină lideri ai comunității în loc să rămână slujbași ai comunități.
Tonul cu care se adresează astăzi un preot de 28 de ani enoriașilor din parohia lui este monstruos de inacceptabil.
Acest preot își tutuiește enoriașii care au să zicem 48 de ani sau 52 de ani. Acest preot li se adresează enoriașilor cu un tupeu inimaginabil.
Este o caracteristică generală a acestor generații de preoți. Enoriașul este văzut ca un necunoscător total care trebuie luat de ureche și dirijat cu asprime printre lumânări, tămâie, pangar, brățări și alte obiecte așa zise de cult. Urmăriți cum dau preoții ordine atunci când se organizează o masă la trapeză. Capitaliștii sângeroși ar trebui să ia lecții de la ei.
Iar preotii ma admonestează pe mine că sunt agresiv.
O simplă lecturare ai istoriei ortodoxiei va scoate la iveală numărul mirenilor care i-au rușinat pur și simplu pe episcopi atunci când aceștia cu capul descoperit au proferat hule la adresa Sfintei Treimi și a maicii Domnului în mijlocul bisericii. Nu mai vorbesc de faptul că tot istoria ortodoxă este plină de mireni deveniți sfinți.
În cel mai bun caz, preoții de astăzi se limitează în a se foi nervos atunci când sunt trași de mânecă pe probleme de dogmă și de credința ortodoxă.
Asta în cel mai bun caz. De foarte multe ori realmente se balauresc. Li se inroșesc ochii în cap de furie. Ce legătură are această stare cu Hristos?
Sunt năuciți pur și simplu atunci când mireaanul, din postura de parte egală ca membru al bisericii, problematizează.
Să mă ierte Dumnezeu dar in acest fel acești preoți nu vor evolua deloc în sensul duhovnicesc. Ba mai rău, se vor duce îndărăt.
Gherontolatria
Mireaanul educat în acest fel de generații de preoți a dezvoltat această acest handicap duhovnicesc numit Gherontolatria.
Mama mea și vecinele ei sunt realmente bolnave de această boală. Prietenii mei pe același palier de vârstă cu mine se rezumă în a spune “sărut mâna părinte”, “da părinte”, indiferent de prostiile pe care preotul acela care este ortodox le debitează.
Prostii care realmente îl vatămă pe mireanul component al bisericii.
E ca și cum te-ai duce la doctor și l-ai lăsa pe acesta să facă experimente maligne pe corpul tău cu toată încrederea și mai și trăind senzația că vei fi vindecat. Asta e noaptea minții.
Calistrat Chifan spune prostii pe bandă. Asta nu-i împiedică pe mireni să facă pelerinaj la el.
Părintele Cleopa a spus așa:
1. La 1054 biserica s-a împărțit în două biserici. Una cu sediul la Roma apuseană și una cu sediul la Constantinopol răsăriteană.
2. Tot părintele Cleopa a spus că la judecata de apoi ne creștinii, ne ortodocși vor fi judecați după starea care vor fi găsiți și așa mai departe. Gherontolatrua de care vorbeam face ca toate aceste mesaje să fie primite by default.
Fără o rumegare și fără cercetarea scrierilor sfinților părinți din ultimii 2000 de ani care spun limpede că nu există mântuire în afara ortodoxiei
Dacă te cerți cu cel care spune că nu există mântuire în afara ortodoxiei practic te cerți cu sfinții părinți de 2000 de ani încoace.
Un alt exemplu de gherontolatrie deșantata este evlavia pentru Visarion Iugulescu. Nici măcar informațiile strict lumești nu te duc la ideea că Visarion Iugulescu ar fi fost un ortodox performant ca să folosesc un cuvânt tehnic. Limitându-ne strict la informațiile lumești, Visarion Iugulescu nu se califică pentru nimic.
Dacă mai intrăm și în lumea duhovnicească, ne punem mâinile în cap. Acesta făcea remirungeri. Citiți pe internet, este simplu.
În ciuda acestei situații astăzi activează pe teritoriul României un curent visarionist care se manifestă prin reflexe militare adică adeptii sunt stricți, serioși, adesea bosumflati, așa ca cei de la oastea Domnului. O altă sectă în interiorul ortodoxiei ca să nu las loc de dubii pentru cei care citesc acest text.
Sigur, îmi vor sari in cap și visarionistii și cei de la oastea Domnului.
Mulți dintre cei care vor citi aceste rânduri vor spune că eu vreau să fac revoluție în interiorul ortodoxiei. Să fie sănătoși.
Ortodoxia de azi a deviat atât de mult de la adevăr încât problematizarea aceasta este considerată ca o revoluție, și ca o sminteala.
Faceți ce vreți fraților.
Dar mie personal să nu imi umble nimeni la libertatea in Hristos. Eu vreau să mă bucur de libertatea în Hristos pornind de la a-L mărturisi corect și cinstit.
Sigur că dacă Hristos va vedea că o voi lua razna îmi va da o încercare în viață ca să mă aducă înapoi la calea cea dreaptă.
Până atunci însă mă voi bucura din plin de libertatea în Hristos. Și atâta timp cat voi fi lăsat să postez comentariile pe acest site sau pe alte siteuri o voi face bucurându-mă de libertatea în Hristos.
Mă ciupesc de obraji să văd dacă nu cumva visez atunci când preoții mei ortodocși care ar trebui să fie pansamentul pe rană pentru sufletul meu sunt de fapt dictatorii duhovnicești ai mei.
Vă smintiți sau nu va smintiți , treaba voastră. Dar vă spun un singur lucru: după roadele lor îi veți cunoaște.
Fiți atenți.
Prietenul meu a redactat o scrisoare pentru un grup de preoți influenți din Moldova. A vrut să publice această scrisoare, care în cele de urmă urmă a fost publicată, dar aș vrea să vă relatez următoarele.
Prietenul meu a reușit să vorbească cu deținătorul unui site ortodox cunoscut care a fost de acord să publice această scrisoare. Pentru cei care iubesc pacea cu orice preț această scrisoare era dinamită curată. Există și acum publicată, o puteți găsi dar nu intrăm în detalii.
Scrisoarea a fost publicată pe acel site, al acestui deținător, timp de patru ore.
În aceste patru ore un alt “prieten” de-al nostru l-a sunat pe duhovnicul acestui deținător de site, un duhovnic foarte cunoscut în România și a spus ce se întâmplă pe acel site.
Acest duhovnic se afla în străinătate pe autostradă, în mașină.
A pus mâna pe telefon și l-a sunat pe deținătorul site-ului, care era ucenicul lui. Spunându-i militărește să scoată scrisoarea de acolo imediat. Ceea ce s-a și întâmplat.
Deținătorul site-ului a dat-o din colț în colț neștiind ce explicații să-i dea autorului scrisorii.
Imaginați-vă, deținătorul siteului e un cetățean ortodox la vreo 50 de ani.
Așa trebuie să se comporte un duhovnic? Ca un dictator, ca un om politic, ca un sforar din spate?
Vedeți unde duce clericalismul și Gherontolatria?
Dacă intru să dau detalii ale acestei povești o să sară în aer lumea ortodoxă din România.
Corectati in paragraful unde apare nota 8 cuvantul “DUMNUL” cu “DOMNUL”.
Serafim
Multumim.