X

Aparatele RMN pot fi infectate cu MALWARE. Acesta poate adăuga sau elimina TUMORI canceroase din rezultate

Malware-ul este o problemă pentru toţi utilizatorii de computere şi pot afecta utilizatorii în diverse feluri. Unele le pot bloca dispozitivele şi le pot ţine datele „ostatice”, altele pot încerca să fure date personale precum numărul cardului de credit, iar altele pur şi simplu vor să „strice” software-ul sau hardware-ul disponibil. Majoritatea nu afectează însă viaţa utilizatorilor într-un mod direct, însă un grup de cercetători a demonstrat cât de uşor pot fi infectate sistemele medicale care controlează aparatele de RMN, acestea putând oferi pacienţilor rezultate false.

Aparatele RMN folosesc computere pentru interpretarea datelor colectate, acestea fiind apoi preluate de un doctor care poate da un diagnostic pe baza acestora. Cercetătorii de la universitatea israeliană Ben-Gurion au reuşit însă să demonstreze faptul că aceste date pot fi modificate folosind software de tip malware, acesta putând adăuga tumori sau eliminându-le complet din imaginile 3D pe care aparatul le înregistrează.

Cercetătorii au folosit date de la 70 de pacienţi diferiţi, pe care le-au modificat folosind software-ul dezvoltat de ei. Toate erau imagini cu plămâni, însă toate conţineau date false. Unele aveau tumori fictive adăugate, iar altele care aveau tumori reale păreau a prezenta imagini cu organe sănătoase. Doctorii care au inspectat aceste imagini nu au putut să îşi dea seama care erau imaginile modificate şi care nu, oferind diagnostic greşit pe baza lor. Mulţi doctori nu au putut identifica corect imaginile alterate nici după ce li s-a spus că unele tumori ar putea să nu fie reale.

Această problemă este foarte gravă în special dacă luăm în calcul faptul că aparatele RMN folosesc computere foarte vechi, nesecurizate la standardele din zilele noastre. Software-ul vechi poate fi uşor de afectat de aplicaţii maliţioase, iar actualizarea acestuia nu este posibilă din cauza hardware-ului limitat. Având în vedere cât de scumpe sunt aceste echipamente şi pachete software din sistemul medical, cel mai probabil, nu foarte multe spitale îşi vor permite în viitor să le schimbe.

Totuşi, posibilitatea de infectare a sistemelor este destul de limitată, întrucât este nevoie ca cineva să aibă acces la aceste computere, să dispună de cunoştinţele necesare şi să instaleze fizic un dispozitiv care să ruleze codul maliţios în interiorul spitalului. Aceste condiţii sugerează că sunt slabe şanse ca aşa ceva să se întâmple, însă nu este ceva tocmai imposibil.

 

Redirecționați 2% din impozitul dvs. pe venit, care altfel s-ar duce la stat, către susținerea acestui portal. Detalii puteți afla dând click pe imaginea de mai jos.
Categorii
Sănătate
cuvinte cheie

Articole asemănătoare

One Comment

  1. Interesant!
    Poate d-aia medicii din ziua de azi, în afară de interesul banului și-a comerțului cu medicamente sau cu aparatură medicală ce trebuie amortizată….nici nu pun mâna pe tine ca să te consulte, ci te trimit la RMN?
    Poate chiar e-o conspirația dusă pe toate planurile!
    Acum, depinde CINE butonează aparatul, dacă e conștient sau nu de acțiunea sa…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și resurse financiare. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.