X

Puiul fericit și povestea unui linșaj mediatic împotriva unei companii românești

Posibil să fi aflat deja, săptămâna trecută s-a vorbit foarte mult despre Puiul Fericit. Celebrul pui al celor de la Agricola Bacău. S-a cam exagarat însă cu celebritatea în urma unei postări pe Facebook în care o doamnă oarecare a decis să facă dreptate. Asta pentru că tocmai descoperise chimia. 

Dom’le, puiul fericit e vopsit, am pus eu puiul două ore în apă cu sare și s-a decolorat. Suntem prostiți, oamenii răi își bat joc de noi și ne iau banii și sănătatea. Huo!

E, cam așa începe povestea unui linșaj devastator, cu implicații amețitoare. Venit de nicăieri.

De povestea asta am aflat vineri după prânz, în urma unui mail primit de la agenție:

“Bună, Ciprian,

Avem o situație neplăcută pe pagină, pornită de la o doamnă care a descoperit că saramura are niște reacții chimice cu grăsimile. În cazul în care se răsfrânge în vreun fel și pe pagina ta sau pe blog (ceea ce sperăm din suflet să nu), ai mai jos răspunsul nostru oficial.”

Am primit mailul ăsta în urma colaborării noastre de anul trecut. Găsiți aici articolul.

Recunosc, m-a agitat puțin momentul, deși răspunsul celor de la Agricola, (îl veți găsi jos, în finalul articolului) era destul de elocvent. Nu e nicio vopsea, e doar o reacție chimică. Tardiv, însă. Tăvălugul se pornise. Iar bulgărele a fost gigantic. Ce a urmat apoi este uluitor și cu un impact pe care nici nu e foarte greu să-l anticipezi. Peste 40 de mii de share-uri și un val de ură greu de imaginat. Doar la postarea originală.

sursă captură: stirileprotv.ro

Pentru că pe lângă zecile de mii de share-uri ale postării originale, pagini întregi și publicații online au preluat separat subiectul și au făcut din el o știre. Dacă dai acum o căutare cu Puiul Fericit te îngrozești ce apare la rezultate. Iar toate astea vor rămâne pe net. Nu le mai scoate nici dracu’ de acolo.

Vă spun sincer, dacă produsul ăsta rezistă pe piață, intră la manual. La manualul ăla foarte subțire al cazurilor fericite în care un brand a rezistat unei crize majore. Dar va fi greu. Și iar îmi vine să dau cu basca de pământ și să mă gândesc la cât de nedreaptă e situația asta. Cineva scoate din neant un articol, scrie ce-i trece prin cap, o afacere întreagă intră în colaps, cineva-ul ăla șterge apoi postarea ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat, iar în urmă rămâne apocalipsa.

Mai jos veți găsi rezultatele controalelor și analizelor făcute luni, 25 martie. De către două instituții independente. Direcția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor Bacău, respectiv Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bacău. Rezultate astea, pe care le găsiți mai jos în original, arată clar că pentru culoarea puiului sunt respectate toate reglementările existente. Că nu există  nicio formă artificială de colorare sau amplificare a culorii. Nici exterior, nici prin stropire, nici intern, prin injectare sau hrană artificială.

Acuma, eu nu-mi fac iluzii. Vor fi mulți convinși că Agricola a dat bani grei pentru măsluirea rezultatelor. Sunt convins că va fi așa și sunt convins că vor fi mulți. Iar cu așa ceva nu te poți lupta. Oricum, dacă își imaginează cineva că atât de mulți oameni își pun libertatea la bătaie pentru o firmă și pentru orice sumă de bani într-un caz cu o mediatizare atât de puternică, atât de evidentă, atât de pe față, atunci chiar nu mai are rost să discutăm.

Și apropo de bănuieli sau convingeri. Ale altora. Articolul ăsta există exclusiv din inițiativa mea. Nu mi s-a cerut și nici măcar nu mi s-a sugerat să scriu. O fac pentru că, dincolo de implicarea mea directă și a faptului că eu cred în continuare în produs, necondiționat, subiectul ăsta mă interesează de multă vreme. Cei care mă cunosc de pe Facebook știu la ce mă refer.

Sentința publică, aia fără judecată, e o mică obsesie pe care o am de când exist în online. Să fii supus linșajului public e una dintre cele mai îngrozitoare forme de manifestare în masă. Însă de atât de multe ori s-a dovedit că lucrurile au stat altfel decât ceea ce am văzut noi la primă mână. Am mușcat-o și eu uneori și probabil am s-o mai fac. Dar măcar încerc din răsputeri să învăț să pun totul la îndoială. Mai ales atunci când oamenii vor sânge.

Mai jos, cum spuneam, e răspunsul dat la momentul respectiv de către Agricola. Apoi rezultatele oficiale ale analizelor.

Concluzia e că trăim într-o lume cu pui fericiți, dar plină de oameni triști. Și asta e greu de dus.

Bună ziua, Culoarea galbena a acestui pui (rasa Hubbard, cu crestere lenta), crescut in medie 60 de zile, vine din hrana 100% vegetala (din care 70% porumb si grau, soia, srot de floarea soarelui, gluten de porumb, faina de galbenele, minerale).
Putem observa aceasta culoare galbuie, in comparatie cu puiul asa-numit industrial, la nivelul epidermei (stratului exterior al pielii), sub piele, sub forma de grasime (distribuita anatomic in proportii diferite, de exemplu mai multa si mai galbena pe interiorul pulpei, decat pe exteriorul acesteia) si chiar in tesutul muscular (in carne). Oricine a consumat acest pui in ultimii ani s-a putut convinge de calitatea intrinseca a carnii.
Epiderma, stratul superficial de la suprafata tegumentului, in contact cu mediu acid, mediu salin sau chiar cu apa peste o anumita temperatura (la oparire de exemplu), sufera transformari. Acest fenomen se poate observa intr-o mai mare sau mai mica masura la orice tip de carne.
Va asiguram ca aceasta culoare a puiului este rezultatul exclusiv al hranirii naturale si ca nu utilizam nicio substanta artificiala in hrana puilor. 
Marinel Iacob, director MQ Agricola, medic veterinar

NOTA DE CONSTATARE NR. 6011/ 25.03.2019
ANSVSA – Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Bacau
Control efectuat in unitatea: Abator Prajesti
I Constatari:
„In urma vehicularii in mediul on-line, presa scrisa si televiziune a unor informatii cu privire la
culoarea galbena a puiului Fericit, a fost verificata unitatea mai sus mentionata unde au fost
constatate urmatoarele:
Puiul «Fericit» si puiul «Fermierului» este puiul de rasa Hubbard care provine din fermele proprii
(fermele 3, 11, 12, 20) de La Brad si Ferma SC Avicola Serban SRL.
Puii sunt sacrificati in abatorul apartinand SC Agricola International SA, situat in localitatea Prajesti
cu respectarea prevederilor Reg. 853/2004 si Reg. 854/2004 pe linia de abatorizare nefiind applicate
tratamente sau actiuni de procesare care sa modifice culoarea si consistenta carnii puilor scrificati in
unitate cu exceptia procedeelor de abatorizare, cu respectarea procedurilor de bune practici, de
igiena si lucru referitoare la temperature de racier, depozitare, manipulare, transare, ambalare,
etichetare, depozitare si livrare.”

II. Masuri si recomandari, dupa caz:
“Nu s-au identificat neconformitati cu privire la respectarea prevederilor Reg 853/2004, Reg
854/2004, Reg 2073/2005, Reg 178/2002. Unitatea respecta cerintele prevazute de legislatia
specifica, pentru care a fost autorizata sanitar veterinar.”
PROCES VERBAL DE CONSTATARE NR. 75/206 DIN DATA 26.03.2019
ANPC – Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Bacau
C. Operatorul economic controlat: Agricola International SA
D. Unitatea (punctul de lucru): Abator Prajesti, comuna Prajesti, jud. Bacau
F. Produsele supuse verificarii:
„In urma aparitiei pe retelele de socializare, dar si in presa a unor informatii referitoare la culoarea
galbena a produsului Puiul Fericit, institutia noastra s-a autosesizat si a desfasurat un control la
Agricola International SA.”
G. Constatari:
“Marca Puiul Fericit a fost inregistrata la OSIM cu nr. 133756/03.04.2014, iar marca Puiul Fermierului
a fost inregistrata la OSIM cu nr. 133757/03.04.2014.
Atat Puiul Fericit cat si Puiul Fermierului este puiul de rasa Hubbard care provine din fermele proprii.
Odata cu institutia noastra s-a desfasurat si un control de catre DSVSA Bacau. In urma efectuarii
controlului de catre DSVSA Bacau s-a constatat ca dupa scarificare nu se aplica tratamente sau
actiuni de procesare care sa modifice culoarea si consistenta carnii puilor sacrifcati in unitate.”
(continuare cap. G) – verso pagina
„Culoarea galbena a acestui pui provine atat de la rasa cat si de la hrana.
Puii de rasa Hubbard provin din parinti (gaina si cocos) adusi din Franta, sunt cu crestere lenta si sunt
hraniti cu aceleasi ingrediente pe care le folosesc fermierii francezi si cei din celelalte tari europene
de peste 50 de ani, ingredient din reteta prezentata (nr.268/25.03.2019). La crestere se aplica ghidul
furnizorului de rasa cu asigurarea si respectarea normelor sanitar veterinare si bunastare
reglementate la nivel European.
DSVSA Bacau a constatat ca se respecta la abatorizare procedurile de buna practica, de igiena si de
lucru referitoare la temperature de racire, depozitare, manipulare, transare, ambalare, etichetare,
depozitare si livrare. Nu s-au identificat neconformitati cu privire la respectarea prevederilor
Regulamentelor CE 853/2004, 854/2004, 2073/2005, 178/2002.
Stratul superficial de la suprafata tegumentului (epiderma) in contact cu mediu acid, mediu salin sau
chiar cu apa peste o anumita temperature (la oparire de exemplu) sufera transformari.
AGRICOLA INTERNATIONAL verifica permanent conform prevederilor legale calitatea produselor – s-au prezentat buletine de analiza.”

puiul-fericit-agricola-bacau
puiul-fericit-agricola-bacau
puiul-fericit-agricola-bacau
Redirecționați 2% din impozitul dvs. pe venit, care altfel s-ar duce la stat, către susținerea acestui portal. Detalii puteți afla dând click pe imaginea de mai jos.
Categorii
Anti-românism
cuvinte cheie

Articole asemănătoare

10 comentarii

  1. da, din păcate și aici a fost scăpată o știre falsă cu acel senator USR-ist Wiener care a fost considerat PSD-ist ! Și a staționat știrea timp de o săptămână pe pagina de Fb. Bineînțeles că eu care am semnalat această eroare în mod repetat, am fost făcut albie de porci de către un „Redactor” al portalului.

  2. Se poate confirma sau infirma faptul că „Puiul fericit” se decolorează în apă cu sare?
    Dar puiul de țară, galben fiind, se decolorează în aceeași situație sau nu? Știe cineva?

    1. Nu ,puiul crescut in curte,cu porumb si alte cereale nu se decoloreaza nici cu apa sarata nici cu apa calda.
      Citesc acolo in articol ca pe linga cereale le da puilor”faina de gălbenele”????
      De ce?ce faina de galbenele!?!?!
      Cred ca aici e buba.
      Cred ca acest supliment in hrana face grasimea galbena.
      Sint uimita de ce citesc.
      Ceva este dar nu stiu ce.

  3. Unde am sa gasesc acest pui in comert, am sa-l cumpar. Eu sunt pentru sprijinul intreprinzatorilor autohtoni.

    As vrea sa semnalez existenta unor mesaje sau articole care circula pe FB, cu continut fals, manipulator. Consider ca si acest incident cu puiul, se poate incadra in aceeasi categorie. Cine ar putea fi initiatorii? De Edenia ati auzit ? Cei cu puiul lor de tara, crescut ca la tara la 2000 de km de Romania si care cumva, ajunge sa fie foarte ieftin in magazine?

    Intotdeauna am fost fascinat de acest paradox: un produs adus de la 2000-3000 de km sau chiar mai departe, reuseste cumva sa fie mai ieftin decat un produs similar romanesc. Ceva e putred la mijloc.

    Pe FB circula o aberatie cum sa te inscrii in sensul giratoriu: e prezentat grafic cum cel inscris pe banda din interiorul giratoriului, „are voie” sa iasa din sens taind calea celui inscris pe banda exterioara din sens.

    Am vazut si efectele din trafic: injuraturi, sicanari, situatii periculoase.

    Atentie mare la informatia care circula pe FB, cei care aveti conturi.

    1. Atât la intrare cât și la ieșire din sensul giratoriu e prioritate de stânga. Așa ar fi logic altfel sensul se poate bloca de unul care se învârte la nesfârșit pe banda exterioară. Banda exterioară poate fi folosită doar până la prima ieșire la dreapta.Așa scrie în decret.Cel ce circulă pe interior trebuie să semnalizeze că iese.Însă explicit cine are prioritate în interiorul sensului giratoriu ,nu scrie nicăieri.De aici vine și confuzia.Facebook a devenit un instrument de opinie antiromâneasca. Orice articol, cu tentă antiromâneasca ,va face furori pe f.b.

      1. facebook ?
        da ce e chestia aia ? ……
        parca era o … hm …. retea de ……
        nu stiu, cred ca doar dinozaurii mai sunt pe acolo

      2. „Prioritate de stanga”… tare ma distrez cand aud asa ceva. NU EXISTA in codul rutier notiunea de prioritate de stanga. In sensul giratoriu se acorda prioritate celor care circula in sens, indiferent ca vin din stanga sau ii gasesti deja intrati din dreapta ta

  4. E cel mai bun pui de pe piata pe care l-am gatit. E scump ?? Merita banii în comparație cu ce e pe rafturi la magazine. Chiar nu s-a inteles ca daca vrei sa mananci cat de cat sanatos trebuie sa scoti bani din buzunar? Pai hai sa ne uitam si la unt. Orice unt sub 10 lei e dezastru. Si exemplele pot continua…

  5. De maine, cu toate ca suntem in post, am sa cumpar numai puiul fericit de la Agricoola Bacau. Ba chiar am sa-l recomand si la toti prietenii.
    Multumesc tuturor celor ce au pornit acest razboi impotriva produselor romanesti fiindca asa am aflat si eu de Agricola Bacau.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și resurse financiare. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.