X

Sinaxarul Sfinților din Închisori: Virgil Maxim – „S-a ridicat cu râvnă spre îndumnezeire și spre trăire creștină”

22 de ani de la trecerea la Domnul

Maxim Virgil, cu o trăire înalt spirituală, exercita asupra noastră a tuturor celor din seria anului 1948, o binefăcătoare înzdrăvenire în duh creştin şi românesc. Ne-am inspirat din ţinuta sa demnă, în momentele noastre critice. De origine, tot prahovean. Era pentru noi un simbol major, un îmbătat de lumină. (…)

Nu mi-a fost dat să stau prea mult de vorbă cu Virgil Maxim care era o personalitate printre noi, arestații de după 15 mai 1948. El ne învăța în special care sunt armele fratelui de cruce în închisoare spre a nu cădea în capcana reeducării sau oricărei alte alterări sufletești.

Ne indica mai ales o stare a conștiinței specifică în fața încercării. Ne arăta prestația sufletească care trebuie să o depunem pentru țelul final al neamului…

Maxim Virgil, la Târgşor fiind adus de la Aiud, a înţeles mai ales să folosească conversaţia în parte cu fiecare. Ca înalt trăitor creştin şi legionar el îndemna la cunoaşterea adevărurilor fundamentale de orientare creştină şi de concepţie legionară. Propaga de fiecare dată ceva sublim pentru setea sau râvna fiecăruia.

Îmi stăruie explicațiile și interpretările sale date jocului de șah scoțând în evidență necesitatea de a găsi cheia problemelor care se pun în acest joc. Impresionant mi-a asemuit cum șahul ne ajută să ne imaginăm mișcarea forțelor malefice care se face spre dominația lumii.

Tot legat de o astfel de interpretare mi-a explicat și ce simbolizează jocul de table.

După cum l-am reținut ceva mai înainte de a ne ocupa fiecare locul de pe prici de la camera de izolare permanentă unde am fost azvârliți, el este fratele de cruce ale cărui lumini sunt de o mare eficacitate. Despre el numai de bine i-am auzit vorbind pe toți ”târgșorenii”.

După mine viaţa lui Virgil Maxim este una eroică. Poate este unic dintre cei de azi îndreptăţit de a vorbi în numele Legiunii. Maxim Virgil s-a ridicat cu râvnă spre Îndumnezeire şi spre trăire creştină. Am citit şi răscitit cu adâncă emoţie volumul publicat intitulat „Nuntaşul Cerului” cuprinzând poeme scrise fără creion şi fără hârtie, create în memorie la închisoare. Ele conţin profunzimi creştine şi înalte valori umane. Lecturând versurile sale îmi dau seama de valoarea inegalabilă a acestui cruciat, ostaş al lui Iisus şi al Legiunii Arhanghelul Mihail.

(Luca Călvărăsan – Istoria în lacrimi. Episodul Târgșor și altele, Vol. II, Editura Bucura, Sibiu, 1998, pp. 111, 150, 177-178)

Redirecționați 2% din impozitul dvs. pe venit, care altfel s-ar duce la stat, către susținerea acestui portal. Detalii puteți afla dând click pe imaginea de mai jos.
Categorii
Sfinții Închisorilor
cuvinte cheie

Articole asemănătoare

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și resurse financiare. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.