Trecutul ticalosit al regelui Carol al II-lea

Carol al II-lea și Elena Lupescu la Paris (1936). Foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Carol_al_II-lea_al_Rom%C3%A2niei

Cu prilejul ceremoniei de reînhumare, azi s-a vorbit mult la tv despre Regele Carol al II-lea. Si s-a vorbit de bine…

Masonul Razvan Teodorescu, fost ministru al Culturii in perioada 2000-2004, este unul dintre cei responsabili pentru repatrierea regelui Carol al II-lea al Romaniei in urma cu 16 ani.

Iata insa ce nu s-a spus la tv:

În anii 1920 Banca Marmorosch Blank era cea mai puternică bancă comercială din România. Blank a dezvoltat afaceri şi pe alte paliere, înfiinţând societatea „Cultura Naţională“, care tipărea 80% din presa de mare tiraj.

In 1927, după moartea regelui Ferdinand, prietenul sau evreu Aristide Blank, conducatorul bancii Marmorosch Blank, l-a sprijinit pe Carol să revină pe tron. Timp de trei ani, ziarele acestuia au vuit cu privire la reânscaunarea lui Carol al II-lea, lucru care s-a întâmplat în anul 1930. Din 1930 până în 1932 bancherul i-a fost si principalul consilier și sfetnic.

Istoricii consemnează cu privire la relaţia acestuia cu regele Carol al II-lea că „După întoarcerea lui Carol, Blank a continuat să-l subvenţioneze. Reconstrucţia Palatului Regal, aducerea evreicei Elena Lupescu, iubita regelui, şi îmbogăţirea familiei acesteia, toate i se datorau şi, de aceea, lui Blank nimic nu i se refuza. Bancherul a început să-şi extindă afacerile. Statul român îi vindea fabrici şi obiective industriale la preţuri derizorii, tot statul îl credita pentru a le cumpăra, iar Banca Naţională îi acorda ajutorul, fiind şi ea escrocată cu cecuri false, fără acoperire. Blank a început să-şi construiască noi palate, îşi servea musafirii în veselă de aur masiv, primind în 1930, pentru ajutorul dat lui Carol, marele Cordon al Coroanei României. Relaţii politice se regăseau şi în viaţa sa particulară. Când s-a căsătorit la Paris, l-a avut ca martor pe ministrul afacerilor externe Nicolae Titulescu şi pe ambasadorul SUA în Franţa, Myrton Heverick“.

Oameni politici importanţi ai perioadei au fost cumpăraţi prin oferirea de posturi bine plătite în consiliul de administraţie al băncii. O altă metodă de a-i corupe pe oamenii politici cu o mare putere, pentru a beneficia de spijinul lor, era oferirea de împrumuturi fără dobândă şi cu mari facilităţi. Conform istoricilor, printre aceştia s-au numărat chiar Nicolae Titulescu, care a primit un credit de 14 milioane de lei.

Pentru a intelege intregul puzzle mai bine, o scurta paranteza despre Nicolae Titulescu. Conform https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Titulescu

Mulți istorici sunt de părere că motivul demiterii ar fi catastrofalul eșec al politicii sale externe. Rezultatele concrete se vor vedea pe harta României la sfârșitul lui august 1940. Adesea însă se uită că Titulescu a fost doar un executant, politica externă fiind dictată de Carol al II-lea și de „oculta” de stânga, subordonată cercului de influență reprezentat de Elena Lupescu, care era strâns legat atât de un plan masonic internațional menit să conserve România ca platformă pentru supraviețuirea sau afluxul evreilor, cât și de unul sovietic vizând extinderea sferei de influență a Moscovei asupra țării noastre.[40] Pe acest fond se conturează posibilitatea ca Nicolae Titulescu să fi aparținut, alături de alți lideri regionali, precum Eduard Beneš, unei elite masonice internaționale, căreia să-i fi reprezentat interesele, ce par să fi coincis, în special, cu obiectivele strategice franceze. De aceea, însuși diplomatul român a recunoscut public, printr-o telegramă mediatizată la Paris, că a avut de suferit din cauza Franței și s-a sacrificat pentru aceasta. (1938)[41] Apartenența la elita inițiatică internațională ar putea explica, totodată, accesul lui N. Titulescu la conducerea unor instituții și atașamentul față de idei aparținând francmasoneriei: LigaNațiunilor, respectiv Europa Unită.[8] Anul 1924 a evidențiat că masoneria internațională era dispusă să sacrifice România, abandonând-o în fața Moscovei, care nu ezita să ne pună în discuție suveranitatea și integritatea țării.

Despre Nicolae Titulescu cititi va rugam si:

NICOLAE TITULESCU, un MONSTRU prezentat ca EROU NATIONAL…

Revenind la Marmorosch Blank, in vara anului 1930, un raport secret întocmit de către experţii Societăţii Naţiunilor arăta că banca controlată de Blank, avea un deficit de 1,8 miliarde lei. Prăbuşirea băncii ar fi însemnat un adevărat dezastru economic, pentru că zeci de mii de oameni lucrau în fabricile şi unităţile deţinute de banca în care se aflau şi depozite de un miliard de lei. Criza economică mondială avea însă să se răsfrângă şi asupra României, iar băncile au început să dea faliment una câte una. Falimentul băncii,  atrăgea şi falimentul mai multor intreprinderi în care Carol al II-lea şi Elena Lupescu fuseseră special cointeresaţi prin cedarea de acţiuni. Datorită faptului că îi era direct obligat, regele Carol al II-lea a obligat Banca Naţională a României să acopere deficitul, Primăria Bucureştiului să cumpere pentru o jumătate de miliard de lei un teren de la Otopeni al lui Aristide Blank iar Guvernul să concesioneze Regia Monopolului de Stat băncii. Aceste „ măsuri” nu au dus la efectul scontat, drept pentru care regele Carol al II-lea a încercat în final ca statul român să preia activul şi pasivul băncii.

Mai multe despre aceasta banca cititi va rugam la:

Învățăm ceva din istorie? Puternica BANCA a evreului MARMOROSCH, evreul ARISTIDE BLANCK și evreica ELENA LUPESCU, amanta regelui CAROL AL II-LEA 

Iata si un fragment din articolul Penisul regelui Carol al II lea. Pe surse istorice de pe KISHINIOV:

De ce ne interesează penisul regelui Carol al II lea?

Pentru că întreaga viaţă politică a României între 1930-1940 s-a învârtit în jurul lui. Elena Lupescu a fost singura femeie capabilă să îl satisfacă pe Carol al II lea şi s-a folosit de acest atu pentru a-şi elimina adversarii care îi cereau regelui să renunţe la amantă. Favorurile regale, ascensiunea politică, numirea guvernelor, marile contracte cu statul – toate atârnau de bunul plac al Elenei Lupescu. Regele era un sclav în faţa ei din cauza dependenţei sexuale – Argetoianu scria că regele „se pierde între cracii damei”. În 1934 acelaşi om politic nota „În ziua de 17 ianuarie 1934 (ţin să precizez data din cauza enormităţii confidenţelor) mareşalul Averescu în cursul unei vizite ce-i făceam, mi-a spus că prinţul Carol i-a mărturisit că numai cu Lupeasca mai putea avea erecţiuni. Duduia, a continuat Averescu, ţine pe rege prin cunoştinţa secretelor lui de anomalie sexuală”.  Ziaristul Pamfil Şeicaru, directorul ziarului Curentul din perioada interbelică scria şi el: „Carol nu putea fi acaparat decât de o femeie care aducea o vastă experienţă în legăturile cu bărbaţii, de pe urma cărora a căpătat o mare tehnică. O femeie vulgară, indecentă, stăpânind toate vicleşugurile de alcove şi care în loc de un leşinat sentimentalism, să-i servească o pitorească trivialitate” (cf. Ioan Scurtu,Istoria românilor în secolul XX, Editura Paideia, Bucureşti 1999, p. 244)

Istoricul Adrian Cioroianu consideră că toate aceste detalii nu au relevanţă dacă e să-l judecăm pe Carol al II lea (am scris aici despre articolul lui Adrian Cioroianu publicat în revista Istorie şi civilizaţie). Eu cred că de fapt este vorba de o chestiune centrală a domniei lui Carol al II lea. Dacă ar fi fost un cetăţean oarecare suferind de disfuncţii sexuale nu ar fi fost nici o problemă. Însă Carol al II lea se sfătuia cu Aristide Blank în legătură cu aceste probleme. Iar Aristide Blank a falimentat banca Marmorosch-Blank şi a primit ajutor de la guvernul României în urma poruncii lui Carol al II lea. Şi multe alte mistere ale perioadei interbelice pot fi explicate din prisma penisului regelui Carol al II lea.

Cioroianu, evident. Fiind o marioneta, ce putea scrie altceva? El are sarcina tocmai de a minimaliza orice influenta a Elenei Lupescu.

În noaptea de 21 spre 22 septembrie 1939 au fost asasinaţi mişeleşte, fără judecată, în lagăre şi pe tot cuprinsul ţării, din ordinul regelui călău Carol al II-lea, 252 de legionari. În zorii zilei de 22 septembrie, fiecare judeţ prezenta trecătorilor cadavrele a trei legionari, pe care poliţiştii şi jandarmii, în plină noapte, i-au ridicat din mijlocul familiilor, i-au scos în stradă şi i-au împuşcat, iar trupurile lor au fost lăsate ca lumea să le vadă vreme de trei zile. Elevii de şcoală generală şi liceu erau duşi în mod organizat să vadă cadavrele aruncate pe caldarâm şi păzite de jandarmi! Prigoana împotriva legionarilor a continuat cu sălbăticie până în toamna anului 1940:

MASACRUL din 21-22 septembrie 1939 / Unul dintre cele mai odioase acte de terorism ale Statului Român / 252 de persoane au fost ucise fără judecată si trupurile expuse pe strada / Elevii erau dusi in mod organizat sa le vada

Sorin Andrei trece in revista prigoana impotriva legionarilor din perioada cat a fost rege:

– 23 Noiembrie 1933, studentul legionar Virgil Teodorescu este asasinat, la Constanţa, de jandarmi, pe când lipea afişe.

– 28 Noiembrie 1933, legionarul Niţă Constantin este asasinat.

– Decembrie 1933, legionarul Nicolae Bălănoiu este asasinat de poliţie. Numeroşi legionari sunt arestaţi şi încarceraţi la închisoarea Jilava. Arestări numeroase se fac în toată ţara şi ele vor continua şi în primele luni ale anului următor.

– 29 Decembrie 1933, a fost asasinat de poliţia din Bucureşti legionarul Sterie Ciumetti, din ordinul liberalului Victor Iamandi.

– 12 Ianuarie 1934, legionarul Gheorghe Negrea este asasinat.

– 1 Ianuarie 1935, Corneliu Codreanu semnează circulara către legionarii din întreaga ţară, făcând bilanţul anului precedent: 18.000 de arestari, cu 18.000 de case călcate de barbari şi umplute de sânge nevinovat; 300 de bolnavi în închisori, 16 morţi şi 3 înmormântaţi de vii sub pământ.

– La 17 Mai 1937, se dă sentinţa în procesul intentat legionarilor care au condus Congresul Studenţesc de la Târgu Mureş. Alexandru Cantacuzino, dr. Paul Craja, Ştefan Georgescu, Gheorghe Furdui, Ioraş Teodor, Crudu şi Parvulescu sunt condamnaţi: primii doi la 1 an de închisoare, ceilalţi la 1 an şi 6 luni.

– La 14 Decembrie 1937, este asasinat, în luptă electorală, legionarul Mihai Ţurcanu.

– În a doua jumătate a lunii Aprilie 1938, se fac sute şi mii de arestări printre legionari. Ziarele de la 29 Aprilie anunţă: ”Peste 300 de arestaţi vor fi judecaţi în timp de trei zile”. O grindină de calomnii şi insulte cădea asupra Mişcării Legionare. Documente false, acte măsluite, tind să justifice aceste calomnii.

– La 13 Mai 1938, se judecă la Craiova procesul celor 49 studenţi acuzati de “dezordine” de la 14 August 1934. Numeroşi legionari sunt internaţi în lagăre.

– În prima jumătate a lunii Mai 1938, toate tribunalele militare din ţară judecă procesele legionarilor. Sunt zeci şi sute de condamnări, chiar şi elevi de şcoală sunt băgaţi în închisoare. Părinţii sunt ameninţaţi cu moartea, rudele de asemenea.

– La 23 Mai 1938, începe, la Consiliul de Război al Corpului II Armată din Bucureşti, Judecarea celui mai mare proces politic din istoria românilor – procesul Căpitanului.

– La 27 Mai 1938, Căpitanul este condamnat la 10 ani muncă silnică, 6 luni degradare civilă, 5000 lei amendă, 2000 lei cheltuieli de judecată.

– La 8 Mai 1938, profesorul Nae Ionescu, director al ziarului “Cuvântul”, este arestat la locuinţa lui din Bucureşti şi dus chiar atunci în lagărul de la Miercurea Ciucului.

– La 25 Iunie 1938, începe la Tribunalul Militar al Corpului II Armată din Bucureşti judecarea fruntaşilor Mişcării Legionare. În dimineaţa de 1 Iulie 1938 se dă sentinţa: Alexandru Cantacuzino şi profesorul Vasile Cristescu, câte 9 ani de închisoare; Gh. Clime, Alexandru Cristian Tell, Gheorghe Istrate, Mihail Polihroniade, dr. Paul Craja, Traian Cotigă, Sima Simulescu, Virgil Ionescu, Bănică Dobre, Gheorghe Furdui, dr. Şerban Milcoveanu, Nicolae Totu şi Radu Budişteanu câte 7 ani închisoare; Gheorghe Apostolescu, Eugen Ionică şi Serafim Aurel câte 5 ani închisoare; preotul N. Georgescu-Edineti 1 an închisoare.

– Noiembrie 1938, Generalul de jandarmerie Bengliu, dă un ordin prin care hotărăşte ca legionarii să fie împuşcaţi fără somaţie. Şi într-adevăr, legionarii Nicolae Făgădaru, Bică Anania şi Petre Andrei sunt împuşcaţi de jandarmi (8 Decembrie 1938).

– La 30 Noiembrie 1938, bandele lui Armand Călinescu şi Gavrilă Marinescu îl asasinează mişeleşte pe Corneliu Codreanu, dimpreuna cu Ion Caranica, Nicolae Constantinescu, Doru Belimace, Ion Trandafir, Iosif Bozântan, Ion Atanasiu, Ştefan Georgescu, Radu Vlad, Ion State, Gavrilă Bogdan, Ion Caratănase, Ion Pele şi Ştefan Curcă. Apoi îi îngroapă la închisoarea Jilava, turnând peste ei acid sulfuric şi punând deasupra o placă imensă de beton.

– La 26 Ianuarie 1939, profesorul Vasile Cristescu, care conducea Mişcarea Legionară împreună cu Horia Sima, a fost asasinat de poliţie la locuinţa lui din strada Aviator Iliescu nr.15. Vasile Cristescu a fost împuşcat în frunte de iudeul Otto Reiner.

– La 8 februarie 1939, se petrece la Bucureşti arestarea grupului legionar Nadoleanu. Legionarii sunt omorâţi şi arşi la Crematoriu, chiar în prezenţa lui Armand Călinescu.

– La 9 Februarie 1939, se termină la Cluj judecarea procesului asasinării rectorului Ştefănescu-Goangă. Pe banca acuzării se aflau 72 de legionari. Studenţii Pop Ion şi Lăscăianu Aurel sunt condamnaţi la moarte. Legionarul Atofanei Gheorghe la muncă silnică pe viaţă; 38 de legionari sunt condamnaţi între 12 ani şi 3 luni închisoare şi amendă.

– La 11 Februarie 1939, comandantul legionar Victor Dragomirescu, pe când încerca un zbor cu avionul în Bulgaria, în tovărăşia pilotului Andrei Costin, are un accident de motor şi este rănit. Este arestat şi dus la Spitalul Militar. Acolo a fost vizitat de legionara Natalia Nicolicescu, condamnată la 1 an închisoare, dar evadată şi urmărită de poliţie. Legionara Nicolicescu este arestată, iar Victor Dragomirescu, rănit încă, este dus la închisoarea Văcăreşti. De la închisoare este luat de comisarul Al. Davidescu şi ştrangulat. Apoi, tot de acesta, este dus la crematoriu, şi fiind încă în viaţă, este aruncat în cuptorul crematoriului.

– La 22 şi 23 Februarie 1939, se judecă la Tribunalul Militar din Bucureşti procesul legionarilor care organizaseră laboratorul din str. Căpitan Oarcă. Virgil Mihăilescu este condamnat la 8 ani închisoare, iar studenţii Achim Mircea şi Stroescu Alexandru la câte 6 ani. Toţi în lipsă. În prezenţă: Bereche Ion la câte 3 ani închisoare; dr. Constantin Zisu şi Contes Constantin la câte 4 ani închisoare; dr. Gh. Butu, Demetrescu Nicolae, Chirilă Nicolae şi Custură Ion la câte 1 an închisoare.

– La 10 Iulie 1939, comandanta legionară Nicoleta Nicolescu a fost asasinată în Bucureşti.

– În noaptea de 21 Septembrie 1939 au fost asasinaţi 252 de fruntaşi ai Mişcării Legionare. Acest măcel, în care îşi pierd viaţa cei mai vrednici conducători ai Mişcării Legionare, s-a săvârşit sub domnia lui Carol al II-lea, prim-ministru fiind generalul Argeşanu şi ministru de interne generalul Gabriel Marinescu.

Cititi va rugam mai multe in articolul:

Cum „isi faceau legionarii de cap” in anii 30 …

Pe 28 iunie 1940, administrația și Armata Română au fost nevoite să se retragă din Basarabia și Bucovina de Nord, după ce Regele Carol al II-lea a acceptat ultimatumul sovietic. Ceea ce a dus la:

28/29 IUNIE 1940. ATROCITATILE comise asupra populatiei si armatei romane in 1940 de catre EVREII BOLSEVICI din BASARABIA si BUCOVINA de NORD

Conform site-ului Marii Loji Regulare a Romaniei, a fost mason:

http://www.mlnar.ro/masoni-celebri/regele-carol-al-ii-lea-al-romaniei

Iar Constantin Bulibaşa scrie in articolul sau III. România – încotro? ca Regele Carol a fost adus în ţară de masonerie în baza unei convenţii secrete de subordonare.

Iata si ce scria Mugur Vasiliu:

Despre Carol al II-lea nici nu ştiu de ce mai trebuie spus ceva. Dar o voi face totuşi, fiindcă am suferit o traumă, când am asistat la victoria anticreştinilor, care l-au adus în ţară acum câţiva ani (după cum spuneau ei, au adus „moaştele” lui Carol al II-lea), pentru a-l îngropa lângă Sfinţii noştri Domnitori. Dar foarte scurt: Carol al II-lea este unul dintre cei mai criminali conducători pe care i-au avut vreodată românii, în oricare dintre ţările române. Şi asta fiindcă a ucis sistematic tineretul românesc. Totodată, a fost pe bună dreptate considerat de casele regale înrudite ca un escroc ordinar – ceea ce a şi fost (în sensul acesta sunt sute de mărturii istorice). Nu vom vorbi despre moravurile Majestăţii Sale, pe care nu s-a sfiit să le arate întregului popor român al vremii. 

In incheiere, sa ne amintim si ce spunea Nicolae Iorga:

„Nu, domnule preşedinte – a spus în continuare noi nu suntem o turmă de mameluci, fiecare dintre noi are puterea de discernământ necesară, şi prin nimic nu am putea fi constrânşi ori măcar ademeniţi să comitem un asemenea act. Eu cel puţin, declar de la început, că nu m-aş putea înscrie niciodată în asemenea condiţiuni.”

La strigătele de „destul”, „stai jos!” ale academicienilor, N. Iorga s-a ridicat din nou şi a mai spus că nu vorbeşte numai în calitate de academician, ci şi de istoric, şi că dacă este vorba să facă istorie, apoi să mai aştepte puţin, domnii colegi, că vor afla lucruri interesante.

Cu toate protestele asistentei şi fiind des întrerupt de academicieni, N. Iorga a început prin a aminti că „În Evul Mediu existau în Germania trei oraşe libere: Hamburg, Lubeck şi Bremen. În Lubeck, printre diferitele familii de evrei conlocuitoare se găseau unele care se numeau „Zollern”, adică familiile din deal, şi spre a nu se confunda cu cele din vale îşi ziceau „Hohenzollern”. Aceşti Hohenzollerni, prin camătă şi tot felul de mijloace specific evreieşti, devenind extrem de bogaţi, au ajuns mai târziu stăpâni ai castelului şi domeniilor de la Sigmaringen, fiind mai târziu înnobilaţi de Margraful Bavariei. Din aceşti Hohenzollerni se trage actuala noastră dinastie, care după cum este şi firesc,poartă nu numai stigmatele rasei evreieşti, dar mai suferă şi de anumite tare care se transmit pe calea ereditară şi periodic din patru în patru generaţii.”

Deşi des întrerupt de asistență, N. Iorga a continuat totuşi, arătând cum în calitatea sa de istoric, a putut stabili că „printre alte boli ale acestei familii se află şi nebunia transmisă invariabil din patru în patru generaţii şi că păcatele au căzut tocmai pe M.S.Regele ca să fie din generaţia celor nebuni.

Regele Ferdinand a fost deplin sănătos la minte, după cum a fost sănătos şi Regele Carol I, ca şi fratele său, tatăl Regelui Ferdinand.

Deşi părintele Regelui Carol şi bunicul Regelui Ferdinand au fost sănătoşi, bunicul Regelui Carol I a fost totuşi nebun, nebunie transmisă astăzi după  a patra generaţie, Regelui Carol II.

Mai mult încă: toţi aceşti regi ori prinţi nebuni, atunci când au simţit că puterea de vitalitate a sângelui evreesc din vinele lor scade, din cauza rezultatelor încrucişării cu prinţese de sânge arian, au căutat să-şi reconforteze virusul iudaic, prin căsătorii cu evreice. Aşa a făcut şi străbunicul lui Carol II, care l-a precedat cu patru generaţii şi aşa a făcut şi actualul Rege al României, căsătorit – după cum se ştie, a mai adăugat N Iorga – cu d-na Lupescu.”

Suveranul, informat de propunerea ce urma a fi făcută de preşedintele Academiei, pentru înscrierea în bloc a academicienilor în „Frontul Renaşterii Naţionale”, asculta la microfon [!] dezbaterile din sala de şedinţe a Academiei. Auzind cele spuse de N. Iorga, a trimis la Academie pe colonelul Urdăreanu, ca să-l împiedice de a vorbi mai departe.

Intrând în sala de şedinţe, dl. Urdăreanu s-a dus direct la Iorga pe care l-a ameninţat, spunându-i că toate cele declarate acolo fuseseră auzite de Suveran.

Acesta a spus d-lui colonel Urdareanu următoarele: „Du-te şi spune stăpânului tău, că profesorul Iorga nu se teme de nimeni, chiar dacă Regele ar porunci să fie ucis şi că toate cele spuse acum la Academie se vor învăţa în viitor în cărţile de şcoală. Chiar dacă voi fi suprimat, cele spuse se vor cunoaşte totuşi în lumea întreagă, deoarece am avut grijă să le trimit mai înainte la Londra, Roma, Paris şi Berlin.”

Toate aceste insinuări fac obiectul de discuţie prin toate lojile masonice, loji în care s-ar fi hotărât detronarea Suveranului României. Tot masonii mai pretind că, pentru ca opinia publică să nu dea crezare celor care s-ar comenta, [Regele] a îmbunat pe N. Iorga, iar la serbarea şi recepţia membrilor Ordinului „Ferdinand”, Suveranul s-a fotografiat întreţinându-se cordial cu acesta.