EUGENIU CARADA – a aparut de nicaieri cu o suma colosala de bani si a infiintat BANCA NATIONALA A ROMANIEI. A cui e deci BNR?

La http://www.tvr.ro/program.html de marti 21 iunie 2016, TVR 2, ni se spunea ca la Gala Premiilor Marii Loji Naţionale din România în parteneriat cu Academia Română se acorda “7 premii ce poartă numele unor personalităţi reprezentative pentru domeniul de referinţă şi care au aparţinut celei mai respectabile confrerii din lume -masoneria.”

Premiul pentru Economie se numeste Eugeniu Carada.

Dar cine a fost Eugeniu Carada?

Nu stie nimeni exact de unde a aparut familia sa. Si nici cum a facut suma colosala de bani cu care a creat Banca Nationala. Caci Banca Nationala a fost infiintata fix precum Federal Reserve din SUA, adica cu bani privati. Iar Eugeniu Carada pare ca a avut in Romania aproximativ rolul pe care l-a avut JP Morgan in SUA.

Despre Federal Reserve stim indubitabil ca apartine si acum acelorasi super familii stapane ale banilor. Cui apartine acum in mod real BNR?

Dar sa vedem ce putem citi pe internet despre misteriosul personaj. Conform https://ro.wikipedia.org/wiki/Banca_Na%C8%9Bional%C4%83_a_Rom%C3%A2niei#Istorie

Banca Națională a fost înființată în anul 1880 cu un capital inițial de 30 milioane lei (din care 10 milioane capital de stat, iar restul de 20 milioane fiind capital privat cu precădere al familiei Brătianu).

Deci capital majoritar privat. Bratianu? Aiurea.

Sa mai sapam pe internet. Conform https://ro.wikipedia.org/wiki/Eugeniu_Carada

Eugeniu Carada (n. 29 noiembrie 1836, Craiova – d. 10 februarie 1910, București) a fost un economist politic și scriitor român.

Oltean din partea mamei (n. Slăvitescu),^[1] s-ar putea să aibă din partea tatălui unele rădăcini de origine aromâne sau grecești.^[2]

[…]

A avut roluri importante în Unirea de la 1859, independența de la 1877, a redactat, alături de Ion Brătianu, Constituția din 1866 și a susținut, atât financiar cât și moral, lupta românilor din teritoriile asuprite. De asemenea, a fost un scriitor talentat, scrierile lui fiind compuse mai ales din articole din ziare, dar și din piese de teatru și poezii.

[…]

După terminarea activităților legate de recunoașterea independenței în cadrul Congresului de la Berlin, Carada înființează, din nou alături de Ion C. Brătianu, Banca Națională a României în 1880. Deși nu acceptă funcția de Guvernator, o preia într-un final pe cea de director. El însuși merge la Paris pentru a supraveghea tipărirea biletelor, organizează numeroase filiale și centre în toată țara etc.

Finanțează numeroase persoane, asigurând dezvoltarea unei burghezii autohtone.

[…]

Asadar, aroman sau grec.

Iata insa ce putem citi la Eugeniu Carada, Historia, 2008:

Eugeniu Carada s-a nascut la Craiova, la 29 noiembrie 1836. Despre tatal sau, Nicolae Carada1, se stie ca „era bucurestean neaos, scoborator dintr-o familie de boieri de curte, ce isi aveau casele lor in secolul al XVIII-lea in mahalaua Izvorului”. Mult timp biografii au sustinut ca dupa originea tatalui, Carada ar fi fost francez. in anul 1826 Nicolae Carada se afla deja la Craiova, lucru confirmat de actul prin care domnul tarii Romanesti, Grigore Dimitrie Ghica, il scutea de dari. In 1831 a avut loc casatoria dintre Nicolae Carada si Petrita Slavitescu, al carei tata, Maxim Marici, sarb de origine, preluase patronimul sotiei sale. Familia Slavitescu era o veche familie de boieri olteni, pe care ii gasim mentionati in documente din secolul al XVII-lea.

Deci mai degraba ceva francez cu sarb si oleaca de veche familie de boieri olteni.

Adica in traducere nu stim exact care-i e neamul.

Sa continuam, Eugeniu Carada, omul din umbra, ZF, 2008:

[…]
Era Carada si membru al vreunei societati masonice? Nu avem date, dar n-ar fi exclus. La Paris stabileste legaturi cu publicatiile L?homme libre, Le Siecle, La semaine financi?re. Scrie pentru ele stiri din Romania. Il cunoaste si pe Victor Hugo, „un egoist vanitos, dar ce talent!”. Ii intalneste pe revolutionarul ceh Rieger, pe Mazzini, visatorul care inca mai spera ca va provoca o revolutie „simfona si sincrona” in toata Europa. Pentru a-l vedea pe Mazzini, Carada face mai multe calatorii la Londra, unde revolutionarul italian conducea Comitetul Democratic European, si poarta cu el o destul de vie corespondenta.
Mihail Romascanu, care scrie o carte despre E. Carada in 1937, presupune ca eroul cartii sale a calatorit la Venetia, pe atunci ocupata de austrieci, pentru a tine legatura cu mazzinienii de aici. In 1866, ii inlesneste legaturile lui I.C. Bratianu, marele sau prieten de o viata, cu lumea politica pariziana pentru gasirea unui inlocuitor lui Al. I. Cuza.

[…]

In Razboiul de Independenta, Carada e alaturi de I.C. Bratianu in toate demersurile acestuia, in tratativele cu rusii, cu austriecii si la Pacea de la Berlin. Este seful Ocultei liberale, al grupului format din M. Pherekyde, Anton Carp si E. Carada care sta la baza tuturor deciziilor din partidul lui I.C. Bratianu.
In postura de creator al Bancii Nationale a Romaniei, E. Carada secondeaza in plan economic actiunea lui I.C. Bratianu in plan politic. Dupa cum, odata marele sau prieten disparut, este principalul sustinator al fiului acestuia, I.I.C. Bratianu, caruia ii inlesneste accesul la sefia partidului. Un rol putin stiut il are Carada in sustinerea romanilor din afara granitelor statului roman de atunci. Cu banii dati de el sunt ridicate scoli si biserici, ca, de pilda, Biserica Adormirea Maicii Domnului din Brasov sau Catedrala de la Varset. „In imprejurari grele, cand oamenii conducatori ai tarii libere nu puteau sau nu indrazneau sa faca nimic pentru noi – cum spunea evocator Liviu Rebreanu in 1924, la ridicarea statuii lui Carada -, el platea amenzile tribunalelor unguresti care tinteau sa ne inabuse ziarele, subventiona publicatiile noastre, ne ajuta sa sustinem scolile si sa cladim biserici.”
Ioan Rusu Abrudeanu gaseste in arhiva lui Carada nenumarate insemnari despre sumele de bani trimise in Transilvania si Banat pentru sustinerea scolilor si bisericilor romanesti. Lideri nationali precum Iuliu Maniu, Alex. Vaida-Voevod, Miron Cristea sunt sustinuti financiar de E. Carada. Nu erau banii lui. Erau ai Bancii Nationale, dar, gratie lui, acesti bani erau cheltuiti unde si de cine trebuia. In septembrie 1906, el il aduce in secret pe Miron Cristea la Florica, la mormantul lui I.C. Bratianu, unde, impreuna cu fiul acestuia, I.I.C. Bratianu, jura amandoi inchinarea vietii lor implinirii idealului national. „Sub pedeapsa lui Dumnezeu.” Si a fost sa fie! Gratie lui Dumnezeu. Dar si gratie unor oameni ca Eugeniu Carada.

Cine a fost Eugeniu Carada, ctitorul BNR: un „agent secret” care a condus din umbra BNR timp de 30 de ani, Bancherul, 2013:

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a fost intemeiata in 1880 si condusa din umbra, timp de 30 de ani, de Eugeniu Carada (1836-1910), caruia i se spunea „stapanul”, una dintre cele mai importante si in acelasi timp misterioase personalitati ale epocii sale. Carada nu a acceptat niciodata functia de guvernator, insa toti guvernatorii numiti oficial veneau la el, si nu invers, inainte de luarea deciziilor. Se spune ca insusi regele, pe care Carada l-a complotat, a venit la sediul BNR, pentru a-l intalni, dar fara sorti de izbanda.
Se spune ca Eugeniu Carada a organizat atat de bine BNR, astfel incat orice neghiob ar fi venit la conducere, aceasta se conducea singura.
„A fost un fel de agent secret, era peste tot, in virtutea relatiei cu liberalul Ion C. Bratianu. Desi nu apare nicaieri in documente, Carada a fost cel care s-a ocupat de infiintarea, in 1880, a bancii nationale, el a realizat statutul BNR, inspirat din cel al Belgiei, cum s-a intamplat de altfel si cu Constitutia”, spune Mugur Isarescu,  al 26-lea guvernator al BNR, la carma institutiei de 23 de ani, deci mai are putin sa-l depaseasca pe Carada.
Guvernatorul tine sa mentioneze, cu mandrie patriotica, faptul ca BNR este una dintre cele mai venerabile banci centrale din lume, mai exact a 16-a banca centrala din cele 200 de pe planeta. „Suntem deci o batrana doamna, de aceea putem sa ne adresam Fed-ului (banca centrala americana) cu apelativul „Mai tinerico!”, fiind mai tanara cu 33 de ani.
Cine a fost Eugeniu Carada
Revenind la „agentul secret”, Liviu Rebreanu spunea despre Carada ca „si-a început viata cu versuri si a sfârsit-o cu poezia cifrelor”.
Eugeniu Carada s-a nascut la Craiova, intr-o familie de boieri (mama olteanca si tatal bucurestean), acolo unde a urmat si primele studii, in cadrul Colegiului National si a Institutului Francez, a carui programa de studiu era similara celei de la Sorbona. Au urmat studii la Paris, iar dupa reintoarcerea in tara a intrat in politica si administratie, fiind un sustinator al revolutiei de la 1848 si a unirii Principatelor.
In aceste momente (1859) i-a intalnit pe liberalii Ion C. Bratianu si C.A. Rosetti, cu care a ramas prieten toata viata si impreuna cu care a infiintat, mai tarziu, si BNR. „Scopul infiintarii bancii centrale era acela de a sustine economia (prin acordarea primelor operatiuni de creditare-scontare a comerciantilor) si constituirea capitalului national, asa ca nu intamplator a fost fondata de liberali”, precizeaza Isarescu.
Nu a avut noroc in dragoste
De altfel, Carada a fost timp de 10 ani secretar de redactie si redactor la ziarul liberal „Romanul” condus de Rosetti, unde scria: „Libertatea unui individ n-are alte margini decât libertatea altuia”. S-a despartit de ziar in 1871, cand a plecat la Paris, pentru completarea studiilor, timp de 10 ani, dupa o serie de aventuri amoroase, dar si politice.
Astfel, timp de doi ani, intre 1862 si 1864, a fost logodit cu Libia, fiica lui Rosetti, dar Carada a rupt logodna si implicit colaborarea cu ziarul liberal, intrucat marea lui dragoste a fost Jeanne Dumesnil, nepoata lui Jules Michelet, dar nici cu aceasta nu a reusit sa se casatoreasca din cauza opozitiei parintilor, care i-au conditionat ramanerea in Franta.
In 1862, dupa asasinarea primului-ministru Barbu Catargiu, eveniment ramas neelucidat nici pana astazi, Carada a fost arestat, fiind considerat unul dintre autorii morali.

Turcul (cum obisnuiau unii să-l numească datorită dârzeniei sale) îşi va schimba părerea despre monarhia românească, fiind convins ulterior că e singura formă de guvernare care prieşte României.

In 1865 s-a implicat în lupta pentru detronarea lui Alexandru Ioan Cuza si înlocuirea sa cu un principe strain, membru al unei case domnitoare din Europa. Aceasta implicare a dus la o noua arestare a sa, de data aceasta fiind închis si Ion C. Bratianu.
De ce se ascundea de regele Carol I
Carada s-a implicat adanc in viata politica a Romaniei, fiind ales de doua ori deputat. In 1870 a fost unul dintre autorii miscarii revolutionare de la Ploiesti (Republica de la Ploiesti), prin care s-a incercat detronarea Principelui Carol de Hohenzollern. Carada s-a razgandit intre timp si a incercat sa-i determine pe liderii miscarii republicane sa inceteze actiunile.
Acest episod a marcat pentru totdeauna relatia sa cu seful statului, Carada refuzand de acum incolo orice functie care ar fi necesitat investirea prin decret regal. In plus, Carada a evitat orice intalnire cu regele, cu toate ca a sfarsit prin a-i purta un deosebit respect. Se spune ca de cate ori era chemat la Palat, Carada spunea ca e plecat la Craiova si oricand regele venea prin surprindere la sediul BNR, Carada iesea pe o usa dosnica.
La randul sau, regele Carol I l-a inteles si apreciat pe Carada, dovada stand episodul din momentul inmormantarii acestuia: cand cortegiul funerar a trecut prin dreptul Palatului Regal, a fost oprit la ordinul regelui iar garda regala a prezentat onorul cu drapelul Romaniei, drapelul de lupta si fanfara.
Carada a fost omul-cheie si in timpul razboiului pentru cucerirea independentei din 1877, fiind implicat direct in organizarea armatei romane si asigurarea materialului de razboi.
BNR se conducea singura, orice neghiob ar fi venit la conducere
In sfarsit, in 1880, devine ctitorul BNR. Deşi nu acceptă funcţia de Guvernator, o preia într-un final pe cea de director, după ce Brătianu l-a ameninţat că îşi dă demisia din Guvern. Aceste refuzuri, precum şi multe altele adunate de-a lungul anilor, denotă nu atât demnitatea lui Carada, cât şi modestia lui.
În ceea ce priveşte Banca Naţională, el însuşi merge la Paris pentru a supraveghea tipărirea biletelor, organizează numeroase filiale şi centre în toată ţara etc. Din toate acţiunile sale se observă spiritul său extraordinar, spirit ghidat doar de dragostea pentru patrie şi de dorinţa de a dezvolta ţara cu puteri româneşti.
El ajută şi finanţează numeroase persoane, asigurând dezvoltarea unei burghezii autohtone.
Remarcabil este însuşi faptul că a compus planurile de construcţie pentru Palatul Băncii Naţionale.
A lucrat în cadrul BNR mai mult de 30 de ani, asigurându-i o asemenea prosperitate, încât multe personalităţi ale vremii spuneau că, şi în cazul în care niste neghiobi ar veni la conducerea ei, Banca s-ar conduce singură, într-atât de bine organizată era de Eugeniu Carada.

Ieri, BNR a inaugurat oficial statuia lui Carada din fata cladirii institutiei pe care a ctitorit-o.

Eugeniu Carada, un ctitor al României moderne, Semnalul Oltului, Râmnicului & Argesului, 2015:

– 105 ani de la trecerea în eternitate a marelui economist politic liberal,

Prof. dr. Florin Epure

Eugeniu Carada, autorul memorabilelor cuvinte: „Pentru România liberă oricând, oricum, cu oricine şi contra oricui”, a fost un personaj cu o energie efervescentă, blamat dar şi iubit de contemporanii săi. A fost puţin cunoscut în timpul vieţii sale, deoarece nu a fost atras de glorie şi măriri, ci a preferat să ajute din umbră la renaşterea modernă a României.

Eugeniu Carada a fost înfăţişat ca un secund invizibil al lui Ion C. Brătianu; ca o eminenţă cenuşie, care face totul fără a pretinde ceva şi care este peste tot dar fără a fi precis undeva. Consider că această prezentare este prea simplistă şi nu reprezintă nici omul şi nici opera lui. A-l privi ca pe un invizibil şi veşnic “ocult” al liberalilor, este o mare greşeală. Mai bine cunoscut prin activitatea de gazetar la “Românul” lui C. A. Rosetti, sau ca republican la Ploieşti alături de Candiano-Popescu, Carada s-a remarcat prin contribuţia la întemeierea Băncii Naţionale Române şi punerea acesteia pe baze moderne.

Eugeniu Carada a venit pe lume, la 29 noiembrie 1836, în oraşul Craiova, unde tatăl său Nicolae Carada, era pitar pe atunci şi a fost mai mult timp magistrat şi inginer hotarnic. Pe mama lui Eugeniu Carada a chemat-o Petriţa şi era născută Slăvitescu, din Slăviteştii Vâlcii, oraşul Băbeni (pe vremuri, comuna Râioasa), “un neam vechiu şi vestit” – înrudiţi la începutul secolului al XVII-lea cu boierii Rudeni. Petriţa era fiica vtori-vistierului Maxim Marici şi a Elenei Slăvitescu. Acest neam de boieri este menţionat în diferite documente. De pildă, la 1531 apar căpitanii Udrea şi Radu, fraţi Slăviteşti care împart moşiile din Olăneşti şi Slăviteşti.

În tinereţea sa, Eugeniu a fost pasionat de viaţa literară. A scris versuri, a făcut traduceri, adaptări şi localizări pentru teatrul românesc. Mai apoi s-a remarcat în viaţa gazetărească a timpului prin stilul său îndrăzneţ marcat de o puternică tentă patriotică. Eugeniu Carada n-a păşit în viaţa oficială a ţării şi a refuzat orice numire într-o funcţie publică, rămânând toată viaţa un adept fervent al ideilor mazziniene. Carada este unul dintre autorii complotului care a dus la abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, de la 11 ferbruarie 1866, şi un militant activ pentru aducerea principelui străin în ţară.

Francofil şi republican, nu a voit să calce niciodată la curtea regelui Carol I. Dându-şi seama de valoarea acestui om, regele l-a iertat pentru necugetata mişcare antidinastică de la Ploieşti (8 august 1870), şi a dorit tot timpul să-l aibă ca sfătuitor în problemele cu care se confrunta ţara.

În vremea razboiului de independenţă, fiind omul de încredere al lui Ion. C. Brătianu, se afla continuu peste Dunăre, asigurând aprovizionarea armatei.

Eugeniu Carada a fost mult mai mult decat un simplu iniţiator al Băncii Naţionale, el a pus această instituţie în slujba unei noi şi mai bune ordini sociale şi a făcut din ea un instrument de progres al acestei ţări. Succesul emisiunii biletelor ipotecare a făcut din Carada un adevărat specialist în probleme financiare ale Partidului Liberal şi al premierului I.C. Brătianu. În primăvara anului 1884, Carada punea fundamentul clădirii Băncii. Lucrările aflate sub directa sa supraveghere şi conducere au durat până în iunie 1890. Deşi nu a consimţit să primească funcţia de Guvernator, acceptă într-un final să fie director, după ce Brătianu l-a ameninţat că îşi dă demisia din Guvern. Despre el, scriitorul Liviu Rebreanu spunea: “Carada şi-a început viaţa cu versuri şi şi-a sfârşit-o cu proza cifrelor…”

Fidel colaborator al lui I.C. Brătianu, a devenit după moartea acestuia, în 1891, cel care i-a continuat opera veghind, în calitate de şef al Ocultei liberale, ca la conducerea Partidului National Liberal să vină fiul său, Ionel Brătianu. După ce îl va instala în fruntea partidului, la 1909, Carada îşi încheia şi ultima misiune putând să moară împăcat cu sine. La 10 februarie 1910 – la vârsta de 73 ani, din care 27 îi dedicase Băncii Naţionale Române -, Eugeniu Carada intra în eternitate, lăsând în urma sa o ctitorie economică solidă, cu un corp profesional bine pregătit. Cât de mult ar avea nevoie România de astăzi, de soluţiile sale economice de finanţist, de generozitea şi modestia spiritului, dar mai ales de dăruirea şi sacrificiul său pentru a ctitori o ţară liberă şi prosperă !

Se spune că, în momentul când cortegiul funerar a trecut prin faţa Palatului regal, Carol I l-a salutat dând onorul celui dispărut. Eugeniu Carada a fost înmormântat la cimitirul Sineasca din Craiova, acolo unde se născuse şi îşi petrecuse anii copilăriei. La mormântul lui Carada, sculptorul Ion Mateescu a realizat un monument reprezentându-l pe Carada întins pe catafalc, şi având încrustat un singur semn: “Crucea Trecerii Dunării”. Monumentul aşezat în faţa palatului Băncii Naţionale, opera sculptorului Ernest-Henri Dubois, a fost dezvelit la 17 februarie 1924. La iniţiativa domnului Academician Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României, ansamblul statuar a fost reconstituit în anul 2013, autorul fiind Ioan Bolborea. De altfel, domnul Guvernator a coordonat şi studiul “Viaţa şi opera lui Eugeniu Carada”, de Surica Rosentuler şi Sabina Mariţiu, care se adaugă altor lucrări de referinţă cum sunt: volumul de amintiri a lui Mariu Theodorian-Carada, intitulat sugestiv “Efemeridele”(1930) şi „Eugeniu Carada” (1922), dar şi lucrarea biografică a lui Mihail Gr. Romaşcanu apărută la un veac de la naşterea lui Carada, sub auspiciile Băncii Naţionale. Cartea lui Constantin Răutu, “Carada. Omul şi opera”, apărută la 1940, este o copie aproape fidelă după lucrarea mai înainte citată.

Un alt monument a fost inaugurat în piaţa “Fântâna lui Romanescu” din Craiova, în ziua de 28 martie 1937, cu binecuvântarea dată de Preasfinţitul Vartolomeu, episcopul Râmnicului.

Aceasta este, în puţine rânduri, opera lui Eugeniu Carada şi aşa se desprinde, la perspectiva celor 105 ani, scurşi de la trecerea la cele veşnice ale acestui mare român. Să-i fie cinstită memoria în veac şi odihna să-i fie veşnică !

Un minunat Carada asta. A scos tara din bezna evului mediu. Doar elogii. Cine stie insa sa citeasca printre randuri, pricepe mai mult. Iar majoritatea cititorilor acestui Portal o stiu face.

Asa ca n-o sa ma lungesc. O sa-mi permit insa sa dezvolt comparatia ce am facut-o la inceputul acestui material.

Cica:

Carada „si-a început viata cu versuri si a sfârsit-o cu poezia cifrelor”.

Cam la fel se zicea si despre evreul Aristide Blank: „poet rătăcit în lumea afacerilor”.

Cata poezie …

Familia acestui evreu a participat si ea decisiv la edificarea Romaniei moderne:

Blank a mizat pe o carte castigatoare in 1877 – in timpul Razboiului de Independenta a sprijinit eforturile militare ale guvernului roman, astfel ca, imediat dupa conflict, Parlamentul Romaniei i-a acordat lui Mauriciu Blank cetatenia romana.

Dupa 1878, banca s-a implicat in special in finantarea mai multor proiecte (cai ferate, industrie forestiera si petroliera, constructii publice si asigurari, modernizarea Portului Constanta). In timpul crizei din 1899-1900 a acordat din nou sprijin statului roman.

Blank a dezvoltat afaceri şi pe alte paliere, înfiinţând societatea „Cultura Naţională“, care tipărea 80% din presa de mare tiraj.

Cititi va rog mai multe la:

Invatam ceva din istorie? BANCA MARMOROSCH, evreul ARISTIDE BLANCK, evreica ELENA LUPESCU si marioneta rege CAROL AL II-LEA

Edificarea Romaniei moderne seamana izbitor de mult cu ridicarea SUA. Si acolo si-au facut treaba niste familii cheie pe post de locotenenti ai familiei Rothschild: Rockefeller (petrol), Andrew Carnegie (otel), Harriman (cai ferate).

Detaliez in continuare un pic despre JP Morgan, caci nici despre familia acestuia nu se stie oficial de unde a aparut si nici nu s-a spus pe vremea aia de unde brusc individul a avut sume colosale de bani. Dar i se stie activitatea:

John Pierpont Morgan (1837– 1913), un adevarat gigant in banci – finante, industrie. La inceputul secolului al XX-lea, jurnalistii de inalta clasa, precum Lincoln Steffens si Ida Tarbell, observau pentru prima data faptul ca America nu mai era condusa de politicieni, ci de marii oameni de afaceri.

S-a nascut intr-o familie de bancheri relativ bogata si si-a inceput cariera in business-ul tatalui sau, la varsta de 19 ani. Insa dupa Razboiul Civil, brusc, Morgan a intrat in mega afaceri, incepand sa investeasca in caile ferate si curand conducea industria transporturilor. El nu construia noi drumuri, ci le consolida pe cele cu probleme financiare, proces denumit “morganizare”.
Programul sau era compatibil cu cele ale marilor corporatii, care doreau sa inlature competitia prin formarea trusturilor si monopolurilor. John D. Rockefeller a creat cel mai mare monopol – Standard Oil Company – care a adus „ordine” in industria petroliera, in care la momentul respectiv, predomina „haosul”. Cu exceptia lui Andrew Carnegie, nici un alt capitalist din tara, nu detinea atunci banii necesari pentru a forma astfel de trusturi uriase. Asa ca marii capitalisti ajungeau, in cele din urma, la J.P. Morgan si alti bancheri extraordinari de pe Wall Street.

Acesta a fost inceputul marii crize corporative din New York. Capitalisti puternici, precum Philip Armour – “regele” industriei alimentare pe-atunci – si Collis Huntington – “regele” industriei transporturilor s-au mutat in New York in 1890 pentru a fi aproape de marile case de investitii, precum Morgan & Co., Lehman Brothers, si Kuhn & Loeb.
Pana in 1895, New York ajunsese sediul principal al corporatiilor din SUA. Aproape jumatate din milionarii americani locuiau in metropola New York. Morgan controla cartelul Wall Street, considerat in perioada respectiva (asa cum este si astazi) “cea mai mare putere financiara din istorie”.
La inceputul anilor 1900, in culmea puterii sale, Morgan domina 100 de corporatii cu active de peste 22 miliarde USD.

UN MILARD IN ACEEA VREME ECHIVALA CU APROXIMTIV 190 MILIARDE AZI. Deci vorbim de aproximativ 4200 de miliarde …

Printre ele se afla si prima corporatie care avea active de mai multe miliarde – U.S. Steel. Morgan a format acest imens trust al otelului in 1901, din fabricile pe care le achizitionase de la Carnegie.

Insa la moartea sa, pe numele sau ramasese o suma infima, multi contemporani mirandu-se. Curand insa s-a descoperit ca nu jucase decat rolul locotenetului puternicei familii Rothschild.

A mai avut relatii stranse de afaceri cu Nelson W. Aldrich si familia Warburg.

In 1907 Jacob Schiff declara intr-un discurs la New York ca fara o banca centrala care sa aiba un control adecvat, tara va aluneca inspre cele mai severe crize din istorie.

Dupa criza artificiala din 1907,  “rezolvata“ de J. P. Morgan, in 1908 congresul il insarcineaza pe Nelson W. Aldrich cu descoperirea cauzelor si cu cautarea solutiilor pentru prevenirea crizelor …

Acesta, dupa o vizita la greii din finante banci europeni (Rothschilds si prietenii), in noiembrie 1910 la Jekyll Island Club, se intalneste cu Paul Warburg (Kuhn, Loeb & Co.), Frank A. Vanderlip (din partea National City Bank of New York), Henry P. Davison (din partea companiilor J. P. Morgan), Charles D. Norton (din partea First National Bank of New York), Benjamin Strong (reprezentant J. P. Morgan), in cel mai mare secret posibil, si pun bazele Federal Reserve, in conformitate cu intelegerea prealabila Aldrich, Warburg, JP Morgan, Rockefeller. Secretul era necesar deoarece opinia publica nu ar fi acceptat o “banca nationala“ creata de banci private. De abia in 1913 este recunoscuta oficial de catre Woodrow Wilson, influentat fiind de Bernard Mannes Baruch.

Ati cititi in articolele de mai sus cum baietii puneau si coborau de pe tronuri domnitori si regi de carton?

Alte similitudini cu cele petrecute peste Ocean …

Sa ne amintim ce spunea Woodrow Wilson, fost presedinte SUA:

“Unii dintre cei mai mari oameni din Statele Unite, din domeniul comertului si productiei, se tem de ceva. Ei stiu ca undeva exista o putere atât de organizata, atât de subtila, atât de atenta, atât de completa, de perseverenta încât nu au curajul sa o vorbeasca de rau sau sa o condamne, decât în soapta.“

Iar in acest context, sa ne amintim si de Stephen Samuel Wise (1874-1949), lider sionist. Intr-o conferinta in New Jersey din 1911 spunea:

„Marti presedintele Princeton University va fi ales guvernatorul statului vostru. Nu-si va termina mandatul si va fi ales presedintele SUA. In martie 1917 va fi pentru a doua oara presedinte. Va fi unul din cei mai mari presedinti din istoria Americii”

Vorbea despre Woodrow Wilson …

Seamana sau ce?

In articolele de mai sus se aduc de asemenea elogii clicii politice din acea vreme. Impotriva lor vorbea insa Mihai Eminescu:

EMINESCU si EVREII. Afacerea Warszawsky. Afacerea Strousberg

Cititi va rog si:

Florin Stuparu: C. A. ROSETTI despre Revolutia Franceza si … evrei