Fiica scriitorului Vintilă Horia a CÂȘTIGAT procesul cu Institutul „Elie Wiesel”

Author:

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Iată minuta de pe site-ul Tribunalului Dolj:

Povestea titlului de „Cetăţean de onoare” pentru scriitorul Vintilă Horia este una destul de complicată, făcînd parte dintr-o temă mai generală, a punerii la zid a marilor personalităţi româneşti din perioada interbelică de către Institutul „Elie Wiesel”, condus de propagandistul comunist Alexandru Florian. Despre acest subiect, „Cotidianul” a scris în repetate rînduri, făcîndu-şi un adevărat titlu de glorie din apărarea imaginii acestor personalităţi care fac parte din patrimoniul cultural al României. Iată, pe scurt, istoria „Dosarului Vintilă Horia”:

în ziua de 27 noiembrie 2015, prin Hotărîrea nr. 60, cu prilejul centenarului naşterii scriitorului Vintilă Horia (născut pe 18 decembrie 1915 în Segarcea), Consiliul local Segarcea i-a conferit titlul de „Cetăţean de onoare”:

Vintilă Horia nu s-a putut bucura de acest titlul decît aproape trei luni, căci acelaşi Consiliul local Segarcea i-l retrage prin Hotărîrea nr. 16/15.02.2016, la cererea Institutului „Elie Wiesel”:

La data de 3.10.2016, fiica scriitorului Vintilă Horia, Cristina Horia, s-a adresat Tribunalului Dolj pentru anularea Hotărîrii nr. 16 din 15.02.2016, prin care se anulase titlul de „Cetăţean de onoare” acordat tatălui său. Dosarul 7708/63/2016 a avut mai multe termene. Sentinţa a fost pronunţată în ziua de 14.12.2018, aşa cum se vede în minuta publicată mai sus. Termenul de recurs era de 15 zile şi, aşa cum putem să citim pe site-ul Tribunalului Dolj, nu s-a depus vreo cerere de recurs, deci sentinţa a rămas definitivă!

Vintilă Horia a fost diplomat, eseist, filozof, jurnalist, pedagog, poet și romancier român, romanul său „Dieu est né en exil” (Dumnezeu s-a născut în exil) primind în anul 1960 Premiul Goncourt, pe care l-a refuzat ca protest faţă de campania de denigrare pe care comuniştii francezi au pornit-o împotriva sa! Ulterior, romanul lui Vintilă Horia a primit multe alte premii, între care „El despertar de la sombra”, Madrid, Editora Nacional, 1967, “Bravo para los hombres que unem en la verdad”, Madrid (1972) și Premiul “Dante Aligheri”, Florența (1981).

Sîntem, aşadar, în faţa unui moment extrem de important, cînd o instanţă de judecată îndreaptă printr-o sentinţă judecătorească o mare nedreptate comisă de autorităţi la cererea Institutului „Elie Wiesel”! Dar Vintilă Horia nu este singura personalitate aflată pe lista neagră a Institutului „Elie Wiesel”, aşa încît este de dorit ca toate deciziile, prin care numele lor a fost şters din denumirea unor străzi sau statuile lor demolate, să fie revizuite, iar Legea nr. 217/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2002, promovată de Crin Antonescu, să fie abrogată.

Pînă atunci, salutăm decizia Triunalului Dolj şi aşteptăm ca şi Consiliul local Segarcea să revină asupra Hotărîrii din 15.02.2016 şi să emită o nouă Hotărîre prin care titlul de „Cetăţean de onoare” să-i fie reacordat marelui scriitor Vintilă Horia, născut chiar în Segarcea.

2 thoughts on “Fiica scriitorului Vintilă Horia a CÂȘTIGAT procesul cu Institutul „Elie Wiesel””

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X