X

UE a reaprobat UTILIZAREA ucigașului erbicit pe bază de GLIFOSAT produs de Monsanto.Evaluatorii au ÎNLĂTURAT avertismentele privind PERICOLELE pe care le implică

Un scandal răsunător a izbucnit zilele trecute la Bruxelles pe tema controversatului erbicid glifosat, după ce presa a dezvăluit că UE a reînnoit aprobarea pentru utilizarea acestei substanţe în baza unui raport plagiat după documentele companiei producătoare, Monsanto.

romanialibera.ro | Plagiat pentru glifosat

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Actualizat: 21. 01.2019 – 15:03

Un grup de deputaţi europeni din mai multe partide a solicitat o investigaţie cu privire la aceste dezvăluiri publicate de prestigiosul cotidian „The Guardian“, conform cărora Institutul Federal de Evaluare a Riscurilor din Germania (BFR) a dat „copy-paste“ masiv din rapoartele Monsanto privind glifosatul. Aceste date au fost utilizate ulterior de către autorităţile de reglementare ale UE în procesul de re-autorizare a celui mai controversat erbicid pentru încă cinci ani, în Europa.

După investigaţie, s-a întocmit un raport pentru Parlamentul European (PE). Documentul „explică de ce evaluatorii UE au înlăturat avertismentele privind pericolele pe care le implică pesticidele”, înainte de a re-aproba utilizarea glifosatului, la finele lui 2017, susţin mai mulţi parlamentari europeni.

 

Pe urmele plagiatului

Rezultatele studiului au fost publicate cu câteva ore înainte de votul parlamentar privind înăsprirea controlului independent al procesului de aprobare a pesticidelor, care a avut loc pe 17 ianuarie a.c.

Autorii raportului susţin că au găsit „dovezi clare ale faptului că Institutul Federal de Evaluare a Riscurilor din Germania (BFR) a prezentat o evaluare care se pretindea independentă, în timp ce, în realitate, documentul era doar un ecou al solicitanţilor din industrie”.

Molly Scott Cato, deputat european din Partidul Verzilor, a declarat că amploarea presupusului plagiat semnat de institutul din Germania şi dezvăluit de presă este „extrem de alarmantă”.

„Acest lucru explică de ce evaluarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) privind glifosatul ca un potenţial carcinogen uman a fost contestat de evaluatorii din UE, care au acordat acestui pesticid toxic undă verde în ceea ce priveşte riscurile pentru sănătate, eliminând avertizările privind pericolele utilizării lui”, a spus parlamentarul.

 

Jumătate din raportul UE, copiat din studiile Monsanto

Studiul a constatat plagiatul în 50,1% din capitolele privind riscurile utilizării glifosatului pentru sănătate – inclusiv paragrafe şi pagini întregi de text din evaluarea făcută de firma producătoare, Monsanto.

Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) şi-a întemeiat recomandarea conform căreia glifosatul este sigur pentru utilizare publică în baza evaluării Institutului Federal de Evaluare a Riscurilor din Germania. Un purtător de cuvânt al EFSA a declarat: „Raportul nu oferă nicio informaţie ştiinţifică nouă care să pună sub semnul întrebării evaluarea şi concluziile privind glifosatul. EFSA îşi susţine raportul de evaluare a riscurilor şi concluziile privind glifosatul”.

Şi institutul german a respins, într-o declaraţie, acuzaţia că ar fi vorba despre o înşelăciune deliberată, precizând că autorii au evaluat rapoartele relevante ale industriei înainte de a selecta pasaje de text pentru a le „integra” în recomandare. „Complexitatea procedurii convenţionale de re-aprobare a substanţelor active din pesticide nu este înţeleasă în mod corespunzător. Termenul «plagiat» nu este relevant în acest context”, a spus prof. dr. Andreas Hensel, de la BFR.
O analiză separată a metodelor de cercetare utilizate pentru evaluarea efectelor glifosatului, întocmită de către Agenţia Internaţională pentru Cercetare a Cancerului (IARC) şi Agenţia pentru Protecţia Mediului (EPA) din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a ridicat, de asemenea, întrebări privind independenţa în materie de reglementare. Analiza a constatat că reglementatorii EPA au consultat rapoarte nepublicate ale industriei în 63% din studiile pe care le-au evaluat, în timp ce IARC s-a bazat exclusiv pe date publice.

Aproape trei sferturi din documentele analizate de IARC au prezentat dovezi de genotoxicitate în glifosat, comparativ cu doar 1% din analizele făcute de industrie, potrivit studiului publicat în Environmental Sciences Europe.

 

Franţa a interzis, marţi, cel mai vândut produs pe bază de glifosat

Erbicidul pe bază de glifosat Roundup Pro 360, produs de Monsanto, a fost interzis în Franţa, marţea trecută, după ce un tribunal din Lyon a anulat autorizaţia de vânzare a acestuia. Erbicidul este suspectat că ar putea cauza cancer. Informaţia a fost confirmată de Agenţia Franceză pentru Protecţia Alimentelor şi a Mediului (ANSES), într-un comunicat:

“Deoarece hotărârea a intrat în vigoare imediat, aprobarea de piaţă pentru Roundup Pro 360 a fost anulată. Vânzarea, distribuirea şi utilizarea Roundup Pro 360 sunt interzise de astăzi “, se arată în comunicatul ANSES, citat de AFP.

Tribunalul administrativ din Lyon, sud-estul Franţei, a decis că ANSES ar fi trebuit să acorde mai multă atenţie potenţialelor riscuri de siguranţă atunci când a autorizat Roundup Pro 360, în martie 2017.

ANSES a comunicat că „examinează îndeaproape decizia tribunalului”.

Activiştii de mediu au salutat hotărârea, amintind de un studiu realizat de o agenţie a OMS în 2015, care a concluzionat că glifosatul este „probabil cancerigen”. „Este o hotărâre majoră şi ar trebui să acopere toate versiunile Roundup, deoarece instanţa a stabilit că toate produsele cu glifosat sunt probabil carcinogene”, a declarat Corinne Lepage, avocat al institutului de cercetare genetică CRIIGEN.

UE a reînnoit autorizarea pentru glifosat timp de cinci ani în noiembrie 2017, dar preşedintele Emmanuel Macron a promis încă de atunci că va interzice utilizarea acestei substanţe în Franţa până în 2021.

În luna august 2018, un tribunal din California a obligat compania Bayer (proprietarul Monsanto)să plătească 78 milioane de dolari unui grădinar bolnav de cancer în fază terminală, care a susţinut că nu a fost informat în mod corespunzător despre presupusele riscuri pentru sănătate atunci când a utilizat, ani la rând, erbicidul Roundup. Bayer a făcut apel la hotărâre, argumentând că studiile ştiinţifice au demonstrat siguranţa utilizării glifosatului.

Glifosatul este utilizat pentru combaterea buruienilor, substanţa fiind prezentă în produse fabricate de mai multe companii de pe glob. În prezent, este cel mai utilizat erbicid din lume.

Erbicidul se va utiliza în UE cel puţin până în 2023

Parlamentul European a aprobat miercuri, 16 ianuarie, o listă de recomandări care solicită o regândire a procedurii de autorizare a UE pentru pesticide. Recomandările fac parte din concluziile finale ale unei comisii parlamentare speciale înfiinţate anul trecut, ca urmare a deciziei controversate a UE de a re-autoriza glifosatul.

Lista de recomandări nu are caracter obligatoriu. Următoarea rundă de decizii privind interzicerea utilizării glifosatului în agricultura din UE va fi în 2022, după cum au anunţat reprezentanţii Verzilor Europeni.

 

 

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

2 comentarii

  1. Agheasma Sfântului Trifon

    Există obiceiul în unele zone din ţară de a se oficia slujba de sfinţire a apei în prima zi a fiecărei luni. Agheasma din ziua de 1 februarie este numită „Agheasma Sfântului Trifon”. În Molitfelnic, la rânduiala care se citeşte atunci când ogoarele, podgoriile sau grădinile sunt afectate de lăcuste sau alte insecte dăunătoare, se găsește Rugăciunea Sfântului Mucenic Trifon. La începutul acestei rânduieli din Molitfelnic se precizează că „se cuvine să se facă Sfânta Liturghie şi să se aprindă candela la icoana Sfântului Trifon”.

    De ziua sfântului, viticultorii, pomicultorii și grădinarii evla­vioși cheamă preotul pentru a le stropi viile, livezile și grădinile. Potrivit tradiţiei din unele zone, de ziua sfântului, în mai multe biserici din ţară au loc slujbe speciale. Acestea se fac pentru ţarini (holde), vii şi grădini, când se întâmplă a fi stricate de sălbăticiuni sau de alte vietăţi ca: lăcuste, gândaci şi omizi. În unele sate, aceste rugăciuni se fac pe câmp sau la casele gospodarilor.

    cautati cu google:
    Agheasma Sfântului Trifon

  2. In trecut, taranul roman folosea Agheasma Sfântului Trifon pe post de insecticid. Puterea de a lega a preotilor, impreuna cu rugaciunile, faceau ca insectele si alte animale sa nu distruga recoltele, evitandu-se astfel otravirea pamantului, distrugerea in masa a insectelor si pasarilor, si economii de bani…

Dă-i un răspuns lui RomeoB Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Vă rugăm să sprijiniți portalul OrtodoxINFO! Mai avem de achitat facturi pentru întreținerea site-ului și resursele noastre nu sunt suficiente. Vă mulțumim! DONAȚIE