Pururea pomenitul şi iubitul în mod deosebit de kerkireni, mitropolitul Kerkirei şi al Paxonului, Policarp (1924-1984), cu care subsemnatul a avut o legătură duhovnicească strânsă, mi-a vorbit de părintele Paisie.

Să luăm aminte la cuvintele lui:

Întrebare: îl ştiţi bine pe părintele Paisie, de aceea aprecierea dvs. are o importanţă deosebită. Cum explicaţi faima mare pe care Gheronda a avut-o şi faptul că a fost acceptat în rândul atâtor credincioşi?

Răspuns: Marea popularitate a părintelui Paisie vine de la intuiţia credincioşilor că Gheronda este un om autentic al virtuţii şi al rugăciunii.

Are de asemenea o naturaleţe uimitoare în comportamentul său, pe care rar o mai întâlneşti şi care din nefericire riscă să se piardă cu totul în zilele noastre.

Întrebare: Mulţi îl consideră sfânt şi se raportează la el plecând de la această apreciere. Dvs. ce spuneţi?

Răspuns: Până la urmă este şi el un muritor obișnuit [n.n.: pe atunci, Sfântul Paisie era încă în viață], având în plus faţă de noi calitatea de a fi descoperit la momentul potrivit adevăratul sens al vieţii; este unul dintre cei care a ţinut cu tot dinadinsul să se împace cu cerul, nefăcând prieteşug cu pământul, precum facem noi toţi.

Acesta este elementul interesant care îl caracterizează pe părintele Paisie şi care ne face pe noi, cei imperfecţi, să-l respectăm şi să-l ascultăm cu atenţie.

Întrebare: Aveţi dovezi că este un om luminat?

Răspuns: Am încredinţarea că se află cu mult înaintea noastră. Acesta este motivul pentru care consider absolut firesc să-i cer sfatul în diverse probleme în care nu ştiu ce decizie să iau. Întotdeauna găseşti în sfatul său adevăr şi înţelepciune.

Întrebare: Puteţi face referire la un exemplu din care să reiasă felul profund în care părintele Paisie ştia să abordeze anumite situaţii?

Răspuns: În acest moment mi-au venit în minte două cazuri în care anumiţi clerici au greşit foarte grav şi despre care colaboratorii mei mi-au spus fără nici o mustrare de conştiinţă: „Trebuie ca în cazul lor cuţitul să ajungă la os”, adică să fie dată o pedeapsă usturătoare, fără îndurare.

L-am întrebat pe părintele Paisie ce trebuie să fac. Iar el, acest monah neînsemnat pentru lume dar înţelept pentru cei cu o gândire matură, mi-a răspuns: „Să ajungă cuţitul la os… Dar, ca să faci acest lucru, trebuie să fii în primul rând măcelar. Până să ajungă cuţitul la os, trebuie însă să curgă mult sânge. Cine poate suporta asta?”

Întrebare: Ce aţi hotărât în final?

Răspuns: Nu am luat imediat o decizie. M-am rugat să mă lumineze Dumnezeu ce trebuie să fac. În final am acţionat ca un cleric şi nu ca un măcelar.

Întrebare: Cu alte cuvinte, ideile şi propunerile colaboratorilor vădeau în mod manifest semnele unei lipse de trezvie duhovnicească, în timp ce ale părintelui Paisie erau vii şi demne de luat în seamă.

Răspuns: Erau printre ei şi colaboratori buni. Uneori însă, noi, cei bisericeşti, devenim foarte conservatori şi deficitari în a înţelege problemele celorlalţi oameni.

Părintele Paisie avea încredere în iubirea de oameni a lui Dumnezeu şi niciodată nu l-am văzut aspru sau învârtoşat la inimă. […]

Întrebare: Iubea Kerkira?

Răspuns: Îi cinstea în special pe Sfântul Spiridon şi Sfânta Teodora. De asemenea pe Sfântul Andrei, mitropolitul Kerkirei. Părintele Paisie i-a ajutat pe mulţi kerkireni, clerici şi laici cu sfaturi folositoare şi rugăciuni puternice (eficiente).

(Interviul de mai sus a fost consemnat de Tasos Mihalas)

***

„Sfinţii luau cununa biruinţei de la Hristos odată cu bogăţia harului, după luptele purtate împotriva patimilor, pe care le biruiau. Acum ei ne ajută din cer prin rugăciunile lor, cărora le datorăm multă recunoştinţă şi credinţă.” – Pr. Paisie

extras din Ne vorbește Părintele Paisie, de Tasos Mihalas,
trad. Ovidiu Lăzărescu, Editura Cartea Ortodoxă/Editura Egumenița, pp. 112-114.