X

Vi se pare cunoscută rețeta? Mafia politică execută în continuare industria românească la cerințele UE: CFR Marfă şi Complexul Energetic Hunedoara ar putea fi băgate în insolvență și privatizate pe bucăți

Salvarea combinatului petrochimic Oltchim Râmnicu Vâlcea prin metoda intrării în insolvenţă şi a privatizării pe bucăţi poate fi aplicată şi în cazul altor companii care au aceleaşi probleme, precum CFR Marfă şi Complexul Energetic Hunedoara, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

În toate cele trei cazuri, Comisia Europeană a declanşat investigaţii privind acordarea unor posibile ajutoare de stat ilegale prin ştergerea datoriilor istorice.

Decizia în cazul Oltchim a venit luni, după finalizarea tranzacţiei prin care Chimcomplex Borzeşti a achiziţionat majoritatea activelor. Comisia Europeană a concluzionat că statul român trebuie să recupereze 335 milioane de euro, însă nu de la noii proprietari, ci de la acea parte a combinatului care a rămas neprivatizată.

“Din discuţiile noastre cu cei de la Comisia Europeană, erau şanse foarte mari ca datoriile necolectate de-a lungul timpului să fie considerate ajutoare de stat necompatibile cu legislaţia, astfel că ne aşteptam la o decizie de acest gen”, a spus Chiriţoiu.

Potrivit acestuia, pentru continuarea producţiei în combinatul petrochimic, Comisia Europeană a sugerat împărţirea acestuia pe bucăţi şi privatizarea cu mai mulţi ofertanţi, care să nu preia şi datoriile istorice.

Cenzura sistemului face să ajungem la mai puțini dintre voi! Distribuiți articolele noastre și sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Selectați cât doriți să donați (EUR)

Introduceți cât doriți să donați (EUR)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button