Ioan Câmpeanu, în vârstă de 44 de ani, este judecat pentru crimă la Tribunalul din Londra.
La ultimul termen din proces, Ioan Câmpeanu a declarat că şi-a ucis iubita, Andra Hiliţanu, în vârstă de 28 de ani, pentru că nu îşi mai dorea alţi copii, iar femeia era însărcinată în 7 luni.
Potrivit jurnaliştilor britanici, Câmpeanu era consumator de cocaină, iar în noaptea de 31 mai 2018, a ucis-o pe Andra cu o foarfecă.
Tânără mămică, ucisă de iubitul care nu îşi mai dorea copii
După oribila crimă, românul a sunat la 999 şi a anunţat că şi-a ucis iubita cu o foarfecă.
Cei doi locuiau într-un apartament din Neasden, o suburbie din nord-vestul Londrei.
Poliţiştii audiaţi în instanţă au declarat că au fost uimiţi de calmul cu care au fost întâmpinaţi de criminal. Aceştia au precizat că românul i-a întâmpinat la uşa apartamentului şi apoi i-a condus în locul în care a ucis-o pe tânăra mămică însărcinată.
Fiica lui Ioan Câmpeanu a fost, la rândul ei, audiată în instanţă şi a declarat că tatăl ei obişnuia să consume droguri care îl ‘distrugeau şi îl făceau să fie confuz’.
Mai mult, fiica a precizat că tatăl ei nu îşi mai dorea alţi copii.
În faţa instanţei, românul a pledat nevinovat pentru toate capetele de acuzare.