„Și tot așa, mergem și noi ca și caprele de frânghii. Fie că sfoara o trage Răsăritul, fie că Apusul, românul trebuie să tacă și să facă …și să sufere, bineînțeles” – Părintele Justin Pârvu
Am început acest comentariu cu un citat extrem de lucid, o radiografie rapidă a situației poporului român, spus cu mare tristețe de dragul nostru părinte sfânt, Justin Pârvu. De fapt aș fi vrut să fac o creionare cât mai obiectivă a situației vieții noastre românești, dar mi-am dat seama că sunt depășită de situație și mai ales de găsirea unei minime rezolvări. Așa că am ales soluția de a apela la cuvintele unuia din ultimii adevărați preoți, care a trăit în LUMINA DUHULUI SFÂNT.
Cum putem oare să evidențiem mai bine starea de sfințenie din cuvintele unui cuvios contemporan, decât văzând cu uimire că fiecare exprimare asupra unui eveniment intern sau internațional se împlinește, cuvânt cu cuvânt. Desigur felul de a înțelege și a trăi evenimentele importante sau covârșitoare – cum au fost: închisoarea, prigoana comunistă, foametea, războiul și multe alte nenorociri – se adaugă unei gândiri clare și binecuvântate de Dumnezeu, iar combinația asta divină a născut un OM al lui Dumnezeu – un sfânt pe nume Justin Pârvu.
Ceea ce deosebește în mod categoric un om obișnuit, cu păcatele și dorințele lui, care încearcă să facă pe cât îi stă în putere voia divină, și un OM al lui Dumnezeu, este DRAGOSTEA cu care OMUL lui Dumnezeu trăiește fiecare eveniment din viață, mai ales când viața este plină de suferință, uneori cumplită, dusă în extremul maxim, aproape de nebunie, de ireal, de patologic -cum au fost monstruozitățile închisorilor comuniste, unde, din fericire pentru neamul românesc, s-au desăvârșit mulți OAMENI ai lui Dumnezeu. De altfel și Părintele Justin o mărturisește deplin…
„Eu consider adevărate mănăstiri – închisorile comuniste. Mănăstirile nu au reușit să facă asemenea sfinți ca cei din închisori”.
Deosebirea esențială între un oarecare creștin nedreptățit, pe care autoritățile îl prigonesc pe nedrept într-o închisoare și felul înălțător pe care Părintele Justin l-a abordat în aceeași situație disperată, a fost …este…și va rămâne veșnic dragostea pentru oameni, neam și țară, care nu este altceva decât răspunsul lui la iubirea infinită a lui Hristos.
De altfel a și mărturisit aceasta, dându-ne și nouă, ca neam, cheia intrării în Împărăția lui Dumnezeu…
„Unitatea noastră constă în dragostea pe care o manifestăm în suferința acestui popor…Așa s-a clădit neamul acesta – prin suferință și bucuria Învierii, care tot din suferință se naște”.
În timp ce, paradoxal, în zilele noastre, de la vlădică la opincă, românii caută parcă mai mult ca oricând ca viața lor să se desfășoare doar în lux și plăceri maxime, departe de orice suferință, devenind omul nou, gata oricând să se supună APUSULUI ȘI NOII ORDINI MONDIALE, indiferent dacă asta ar însemna apostazia sa de la legile moral-creștine și mai ales de la iubirea lui Dumnezeu. Chiar și cei care sunt catalogați ca fiind radicalii ortodocși, zeloții creștini din România, sunt parcă anesteziați, parcă adormiți. Chiar dacă foarte mulți creștini adevărați au citit cărțile părintelui Justin și au înțeles cu duhul ce sfaturi ne-a lăsat părintele – totuși duhul lor este amorțit și se afundă din ce în ce mai mult într-o tăcere pe care ei o cred smerită și cuvioasă. Dar tocmai acelora se adresează părintele Justin, când spune:
Tăcerea este mormântul pe care îl săpăm neamului nostru.
Reușim cu multă râvnă să facem conferințe, participări la întruniri internaționale, emisiuni televizate, mai reușim să ne expunem ideile în cărți și reviste… dar cam atât. Suntem cum se spune: politically corect. Din păcate rezultatele sunt aproape de zero. Tot marile puteri oculte conduc. Tot masoneria face ce vrea cu fiecare conducător, indiferent de perioada istorică sau de zona de desfășurare a vieții. Căci ceea ce se petrece la vârful politic, se regăsește și în economic, social său religios. Adică toată viața românească actuală este lipsită de energia necreată a lui Dumnezeu. Și iarăși primim rezolvarea luminată de la sfântul nostru părinte Justin:
„Până ce nu vom avea un duh și o inimă de spiritualitate care să miște poporul acesta, nu vom merge înainte… Dacă am avea puțină demnitate, am ști cum să trăim independenți”.
Singurele reacții un pic mai convingătoare ale poporului sunt cele strict de ordin material: scumpirile, tva-ul, salariile, pensiile și alocațiile. Dacă în două sau trei manifestații de stradă se rezolvă acestea, chiar și parțial, românul nostru e mulțumit. În rest, căderile morale devenite proiecte de lege în parlament – a se vedea legea permiterii căsătoriilor cuplurilor homosexuale – implementarea legii cibernetice cu carduri în toate domeniile – mai ales în cel de sănătate – exploatarea hoțească a pădurilor și zăcămintelor din pământul strămoșesc, precum și multe alte grozavii înfăptuite cu sânge rece de conducătorii aflați sub ochiul vigilent al masoneriei mondiale, îi lasă absolut indiferenți, chiar și pe cei mai aprinși dintre creștinii ortodocși din România.
Iată și opinia clară a părintelui Justin:
„Pentru legea lui Dumnezeu nu știm să protestăm, dar pentru mărirea salariilor da. Când mărșăluiesc homosexualii, când ni se pun cipuri, când ni se omoară copiii prin vaccinuri, nu protestează nimeni, sau foarte puțini. Deci iată că avem acum destule posibilități să revenim la asceză și rugăciunea fierbinte de altădată”.
Un fel de lene, de comoditate, chiar și în ceea ce privește rugăciunile fiecărui creștin, face ca mila lui Dumnezeu să ne ocolească. Părintele Justin insista și în privința asta cu sfaturi minunate:
„Trebuie să insistăm pe lucrarea lăuntrică. Degeaba zicem multe rugăciuni cu gura sau cu mintea, dacă nu aprofundăm, dacă nu trăim ceea ce ne rugăm. Acum și mirenii trebuie să aprofundeze rugăciunile din inimă…pentru că în inimă este rădăcina tuturor patimilor și acolo trebuie să lucrăm… Vor veni vremuri în care numai cei ce vor simți harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rău”.
Speranța unei țări întotdeauna a fost în tineri. Ori tocmai acest segment din poporul român este foarte tare atacat și alterat prin toate formele sociale conduse de oculta internațională. Suferind de un soi de naivitate specific românească, au fost înșelați și manipulați fără voia lor.De aceea cred cu tărie în rugăciunile noastre, ale tuturor, ca Bunul Dumnezeu să privească cu milă și dragoste spre noi. Poate aceste rugăciuni îi vor aduce pe cei tineri la maturitatea și responsabilitatea cu care să producă schimbările necesare în inima poporului nostru și astfel să aflăm Mântuirea. Sfatul Părintelui Justin, plin de speranță, întărește credința aceasta că nu e totul pierdut pentru neamul românesc:
„Prin renașterea tineretului ortodox se va restabili un echilibru în viața noastră… Tinerii de azi să învețe din eroismul lui Mihai Viteazul, care nu a sărutat nici papucul Papei, nici papucul Sultanului… Dintr-o comunitate astfel dezvoltată se poate naște și un Constantin Brâncoveanu și un Mihai Viteazul”.
Dar durerea cea mare a sfântului nostru Părinte Justin, pe care mai mult ca sigur a dus-o în fața Tronului Ceresc, este nerecunoașterea de către statul român și nici măcar de BOR, a jertfei plină de suferință a martirilor din închisorile comuniste. Nici măcar comentarii și comunicări cinstite și sută la sută adevărate nu se fac. Așteptăm ca măcar ierarhii Bisericii să facă această mărturisire până la capăt, în loc să fim obligați la tăcere absolută. Comentariul Părintelui Justin pe această temă este cât se poate de dureros, dar și un îndemn pentru cei ce îi urmează fidel sfaturile, să facă tot ce le stă în putere și să determine măcar conducerea Bisericii, să îi canonizeze pe toți martirii închisorilor comuniste:
„Vreau să văd ziua când nu ne vom mai teme că avem în bisericile noastre la închinare moaștele martirilor din închisorile comuniste”.
În încheiere nu mai am cuvinte de laudă pentru sfințenia din viața părintelui nostru Justin, și de aceea las cuvintele psalmului 67, din psaltirea lui David să vorbească:
„Minunat este Dumnezeu întru sfinții Lui, Dumnezeul lui Israel, Însuși va da putere și întărire poporului Său”.
articol publicat în Revista Atitudini, Nr. 39
Acest articol da de gandit. De asta si vreau sa scriu AICI cateva ganduri pentru OrtodoxInfo dar si pentru ceilalti cititori.
Am citit 2 articole publicate azi:
https://ortodoxinfo.ro/2018/12/05/vestele-galbene-se-incadreaza-in-revolutia-nom-fnom/
https://ortodoxinfo.ro/2018/12/05/falsul-luptator-anti-sistem-radu-moraru-nasul-va-candida-la-presedintia-romaniei-in-2019/
Am citit si comentariile cititorilor.
Vad ca Rusia e vazuta cumva cu simpatie. E o greseala mortala asta.
Nu trebuie sa ne uitam la Rusia cu dusmanie, ci trebuie privita intotdeauna cu scepticismul lui Toma necredinciosul. Faptul ca acum suntem sub capastrul Apusului, sa luam mereu in seama si cicatricile care le avem de la Rasarit. Iertam dar nu uitam.
Am vazut de multe ori punctat aici in articole despre comunismul instaurat in Romania de evreii bolsevici venici pe tancurile sovietice. Sa nu uitam ca talhariile, crimele si violurile erau executate de soldatii rusi. Rusi sadea.
Am citit intr-un comentariu cum ca Rusia „n-a marsat” inca la un razboi deschis:
https://ortodoxinfo.ro/2018/12/05/vestele-galbene-se-incadreaza-in-revolutia-nom-fnom/#comment-45105
Ca si cum Rusia evita elegant. Rusia nu este eleganta si nici pacifista. A anexat Crimeea si a inchis Marea Azov. Adevarul e foarte simplu, Rusia nu are forta necesara sa poarte un razboi cu armata SUA sustinuta financiar de cancelariile occidentale. E adevarat ca armata rusa poate provoca distrugeri incomensurabile, dar nu are forta financiara de a castiga acest razboi.
Care e rostul romanilor atunci?
Neutralitatea militara si iubirea aproapelui.
Am citit zilele trecute un articol scris de unul Paul. Cum ca nu esti roman daca nu raspunzi chemarii militare. A apara tara nu inseamna sa aruncam cu rachete americane spre rusi. Nici sa ii injunghiem pe americani pe la spate. ACESTA NU ESTE RAZBOIUL NOSTRU!
Oricum pragmatic vorbind, neutralitatea militara este cumva o realitate, ca nu avem cu ce si nici cu cine. Dar cu iubirea aproapelui putem lucra.
Din pacate acest razboi va avea loc. Scopul acestui razboi il reprezinta depopularea rapida urmata de inscaunarea antihristului.
Vor muri romani. Daca vreti sa va aparati tara, atunci iubiti-i pe fratii vostri romani cand nu ii va mai ajuta nimeni. Cand nu vor avea ce sa manance copiii lor dati din mancarea voastra pentru ei fara sa cereti plata. Cand o sa vedem oameni care nu au cu ce sa se incalzeasca atunci sa ii ajutam ca sa nu piara peste noapte, fara sa cerem plata. Cand aducem apa, caci apa n-o sa mai curga la robinet, sa aducem si pentru cine nu se poate deplasa, dar fara plata.
Asa ne aparam tara. Si daca o sa vrea Dumnezeu, atunci si cu arma in mana.
Insa sa ne inrolam ca sa mergem peste rusi, asa nu aperi tara.
Nu uitati, Dumnezeu inca iubeste Romania!
,, Sa nu uitam ca talhariile, crimele si violurile erau executate de soldatii rusi. Rusi sadea,,
istoria nu e cea din manualele aprobate de stat., exista documente istorice cu ordinele satanice date de comandantii evrei soldatilor rusi, cum sa faca cat mai multe victime in cele mai umilitoare moduri. Simplu, sefii evrei stateau si aplaudau ritualul in care crestini ucideau alti crestini crezand ca lupta impotriva diavolului.
Insa Rusia trebuieprivita intotdeauna cu scepticism, nu si rusii de rand. Pt ca la putere se ridica doar jidani, Rusia ffind continentul cu bazinul de jidani cel mai numeros…
Nu te poti ascunde de la Fata Lui Hristos in spatele „n-aveam ce face, executam ordinele”!
Nu am reusit sa inteleg:
„Simplu, sefii evrei stateau si aplaudau ritualul in care crestini ucideau alti crestini crezand ca lupta impotriva diavolului.”
Un ortodox care crede ca lupta impotriva diavolului doar omorand alt ortodox la comanda unui sef evreu? Ba ma lasi, erau rusii chiar asa prosti?
Cum explici atunci furaciunile, ca furau tot ce e de valoare. Tot lupta impotriva diavolului?
Si moldovenii neinarmati si mitraliati la Fantana Alba, tot lupta impotriva diavolului?
Nici eu nu inteleg ce vrei de fapt!
Cand in spatele tau sta un comisar sau mai multi cu pistolul armat, asteptand sa nu executi ce ti s-a ordonat, tu ce faci, grozavule? Mare parte dintre soldatii rusi nu mai credeau in Dumnezeu, eu cred ca ei au fost vinovati de grozaviile din acele vremuri, insa in spatele lor era o armata de diavoli care-i impingeau si ii fortau sa faca ceea ce nu ar fi facut in alte conditii… Si sa nu uitam ca erau „incurajati” cu tone de alcool inainte de fiecare „lupta”, alcool care tulbura mintile si judecata corecta! Nu-ti inteleg fobia fata de un popor care in esenta este Ortodox, care a dat mii si mii de sfinti si care a suferit enorm de pe urma bolsevismului!
Da, neutralitate si atentie mare atat fata de rasarit cat si de apus, de acord!
„Cand in spatele tau sta un comisar sau mai multi cu pistolul armat, asteptand sa nu executi ce ti s-a ordonat, tu ce faci, grozavule?”
Li se punea pistolul in spate sa nu fuga de pe front din fata inamicului.
Dar nu li se punea niciun pistol cand comiteau talharii sau violuri.
Ma tu chiar asa naiv esti? Tu crezi ca venea un comisar NKVD-ist si il ameninta cu pistolul pe soldatul rus si ii zicea:
– Hai violeaza romancele astea ca daca nu te impusc!
Le violau din placere, nu ca era vreun pistol la cap. Si talhariile le faceau din lacomie, nu ca aveau vreun pistol la cap.
Rusia a sugrumat o groaza de popoare cu o violenta de nedescris. Si nu doar de cand au venit bolsevicii. Pai tu stii cate crime au comis tarii lor? De la Ivan cel groaznic cand au inceput expansiunea nu cred sa existe natiune la fel de violenta ca rusii. Cea mai mare expansiune teritoriala obtinuta prin razboaie si violenta s-a petrecut pe timpul tarilor, nu pe timpul bolsevicilor. Popoare intregi trecute prin sabie. Comportamentul bolsevicilor era o urmare a crimelor imperiale. Doar nu iti inchipui ca peste noapte au devenit asa.
Rusii si-au numit un regiment Transilvania. Cum ar reactiona rusii daca noi am denumi o divizie Transnistria? Cam ce au avut in cap rusnacii cand au pus numele de Transilvania unui regiment? Nu cumva au batut saua sa priceapa iapa?
Eu am zis neutralitate din motive de constiinta. Nu poti bombarda orasele Rusiei cu rachete care sa plece din Romania. Bombele nu cruta si omoara la gramada, militari, femei si copii.
Si ar transforma orasele Romaniei in tinte. Ceea ce iarasi este inacceptabil.
Iar despre Sfintii rusi, e singura parte de incredere pe care o ofera Rusia si tot singura parte care poate crea un pod de legatura care sa aduca pacea si prietenia.
La fel a fost cu grecii, fanariotii au facut mult rau, dar podul prieteniei sta pe stalpii ortodoxiei. Daca nu erau stalpii astia nu exista nicio prietenie.
Crimeea apartine rusilor din vechime, a fost data de Hrusciov ucrainienilor,asa ca nu a anexat nimic,a facut cce trebuia sa facem si noi,sa ne recuperam pamanturile de la ucrainieni…
Nu cred ca stii istoria Crimeei. Crimeea e doar plina de rusi, nicidecum nu apartine rusilor din vechime. Rusii au aparut acolo abia in Evul Mediu pentru a o cuceri si nu au reusit caci peninsula a fost guvernata de otomani care au preluat cam tot ce avea Imperiul Bizantin. Apoi pe la 1800 incepe sa devina ruseasca, dupa ce otomanii pierd razboiul in fata rusilor.
Miile de ani din vechimea Crimeei apartin Greciei:
https://en.wikipedia.org/wiki/History_of_Crimea
Si lasand partea istorica deoparta sa stii ca exista legi si legi internationale. Fara legi suntem animale. Dumnezeu ne-a dat 10 legi simple care sa ocroteasca integritatea si demnitatea umana. Daca legile nu erau utile si trebuia actionat la impuls, Domnul nu ne dadea legi.
Crimeea a fost oferita de rusul Hrusciov la o betie, dar „recuperarea” ei de rusi se cheama anexare. Pentru ca a fost o recuperare militara. La fel cum Hitler a anexat Austria.
Austriecii tot germana vorbesc, dar nu isi doresc sa faca parte din Germania. In Austria salariile sunt mai mari ca in Germania si Austria are o politica protectionista a propriei populatii, fata de Germania care e zombificata.
Apoi Tsarul a incercat sa legitimeze anexarea printr-un referendum. Si a legitimat-o, insa tot anexare se cheama.
Pamanturile noastre sunt la ucraineni dar recuperarea lor acum este imposibila. Nu avem nici cu cine si nici cu ce. Pana nu se sfarseste influenta ruseasca in Moldova si Ucraina, nu putem face nimic.
Corect.
Câteva idei personale:
1. Suntem foarte dezbinați și deci foarte slabi!
2.Avem nevoie de un nou Iustin Parvu, care sa ne unească din nou;
3. Monahii și monahiile trebuie sa fie exemplu pentru mireni….ei nu au ce pierde!
4. Trebuie sa ne întărim în duh pentru ca numai așa vom putea rezista noi și familiile noastre. Adică spovedanie si împărtășit cat mai des!
5. Sa ne întărim unii pe alții, sa nu ne criticam, judecam , invidiem ca și asa suntem puțini si slabi!
6. Sa avem trezvie și la locul de muncă sa dovedim ca suntem creștini!
Domnul sa ne intareasca și sa ne ajute pe toți!