CRONOLOGIE: Pregatirea Sinodului din Creta a inceput in 1923 / Cele 10 teme au fost fixate la Chambésy in 1976 / La Chambésy (1976, 1982, 1986 şi 2009) s-au elaborat textele finale ce urmau sa fie doar semnate in 2016 in Creta

Mitropolitul Amfilohie al Muntenegrului:

“Trebuie să acceptăm deciziile Sinodului (din Creta), deoarece, în măsura în care știu, au fost deja adoptate la Geneva în 2009.”

La Geneva, adica la Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice din Chambesy, aflat in Geneva, Elvetia:

Centrul din Chambesy a fost intemeiat in iunie 1966, cu binecuvantarea patriarhului ecumenic Atenagora. Care era mason grad 33:

O scurta cronologie ortodoxa a apostaziei vremurilor noastre / S-a inceput usor in secolul 19, s-a apasat pe acceleratie in secolul 20, iar acum se incheie in forta …

Centrul a fost intemeiat in Geneva deoarece aici se afla sediul Consiliului Mondial al Bisericilor:

CONSILIUL MONDIAL AL BISERICILOR s-a clădit pe banii ROCKEFELLER, iar țelul său final este LUCIFERIANISMUL / Ecumenismul este doar un vehicul / BOR e în rahat până în gât, dar zicem că mirosim a levănțică

Principalele scopuri ale infiintarii Centrului Ortodox Ecumenic sunt urmatoarele: sa studieze “teologia” si “viata spirituala” a altor “Biserici” si Confesiuni “crestine”; sa promoveze spiritul ecumenist, prin cultivarea relatiilor dintre Biserica Ortodoxa si alte “Biserici” si Confesiuni “crestine”, in dorinta de a tinde spre unitatea crestina primara.

In cadrul Centrului Ortodox Ecumenic a fost infiintat Institutul Teologic Ortodox de Studii Postuniversitare. Conform articolului Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice din Chambesy – Geneva scris de Teodor Danalache si postat pe Crestin Ortodox, “misiunea acestui Institut Postuniversitar a fost punctata intr-o scrisoare patriarhala cu sigiliu, in data de 19 octombrie 1975. Incepand cu anul 1997, acesta a inceput sa coopereze cu Scoala Teologica Romano-Catolica, din cadrul Universitatii din Freiburg, si cu Scoala Teologica Protestanta, din cadrul Universitatii din Geneva.”

Revenind la zicerea Mitropolitul Amfilohie al Muntenegrului, fratele Stan a comentat:

„Trebuie să acceptăm deciziile Sinodului, deoarece, în măsura în care știu, au fost deja adoptate la Geneva în 2009. ” – What …….? Ce zice episcopul asta? Ca documentele din Creta au fost deja adoptate cu 7 ani inainte. Adica s-a negociat ani la rand si s-a ajuns la o intelegere super-ecumenista pe care vroiau s-o bage pe gat in Creta intr-o intalnire de cateva zile in care aveau timp doar sa-si bea cafeaua si sa semneze. Iar ca sa fie siguri ca nu apar surprize au nascocit si un regulament de organizare ciudat care dadea drept de vot numai patriarhilor. Ceva nemaipomenit vreodata in Biserica unde inca marturisim ca este soborniceasca (s-a ajuns astfel ca de la starea in care si poporul trebuia sa accepte hotararile sinodale la cea in care o mana de patriarhi sa taie si sa spanzure; nepunand la socoteala ca cca 300 de episcopi prezenti acolo au fost pe post de momai fara sa tina nimeni cont de parerea lor – ciudat de putini oricum – la Sinodul IV de la Calcedon au fost peste 600 in conditiile in care nu foloseau avioane si masini luxoase pentru deplasare si nici telefoane nu aveau ca sa comunice rapid).

Stiam ca totul a fost facut in duh lumesc (prin discutii si negocieri la intalnirile comisiilor si nicidecum prin invocarea Sf Duh de catre adunarea episcopilor) insa chiar asa ceva chiar ca nu ma gandeam: sa fie aprobate pe sest cu 7 ani inainte.

Pentru rugaciunile catorva oameni bineplacuti Lui, Dumnezeu n-a ingaduit ca aceasta lucrare a Tainei Faradelegii sa ramana ascunsa pana la capat si a facut in asa fel incat documentele sa ajunga la mireni cu cateva luni inainte de intalnirea din Creta. Cu toate ca timpul a fost foarte scurt si a ramas foarte putin pentru dezbatere deoarece o mare parte a fost alocata traducerii, a iesit repede la lumina caracterul super-ecumenist si eretic al documentelor ceea ce a inflamat spiritele. Asta i-a obligat sa dea un pas inapoi ceea ce a facut ca delegatia greaca sa primeasca misiunea de a schimba documentele in cateva puncte esentiale.

Romanii le-au aprobat integral si, culmea, la intalnirea din Creta s-au apucat sa le schimbe fara a avea acest mandat (un comportament ciudat al delegatiei noastre avand in vedere ca era purtatoarea de mesaj a intregului sinod). Sigur ca pe fond au facut bine ce au schimbat si rau ceea ce nu au schimbat insa asta arata o data in plus caracterul neserios al sinodului BOR. Au ramas muti si surzi la toate petitiile si la framantarile care erau la momentul respectiv in cadrul pliromei iar in Creta au actionat dupa cum a batut vantul (daca au mai fost si altii care au deschis gura, atunci s-au hotarat s-o deschida si ei). Un comportament politicianist dar ncidecum bisericesc. Un ierarh ar trebui sa marturiseasca intotdeauna Adevarul. Altceva sa nu iasa din gura sa. Si cu toate acestea s-au jucat de-a alba neagra. La fel au facut si dupa Creta cand au adoptat cu nonsalanta, iarasi in unanimitate, documentele schimbate in Creta fara sa sesizeze nici macar lipsa caracterului panortodox al sinodului (cu toate ca au fost reprezentati mai putin de 30% din totalul credinciosilor ortodocsi) si fara a mai vorbi de unele prevederi considerate de catre unii ierarhi si o parte a pliromei ca fiind de-a dreptul eretice.

Ca sa nu zica cineva ca am ceva cu ai nostri ar trebui sa spun ca si rusii au votat tot in unanimitate documentele presinodale dupa care s-au rasucit pe calcai in ultima clipa si, la ordin politic, n-au participat – li s-a recomandat sa nu se implice in evenimente sustinute de catre CIA. In 5 decembrie 2017 le-a dat Dumnezeu gandul cel bun si puterea de a se dezice de deciziile sinodului cretan lasand in offsaid pe toti preaplecatii corect politic care le validasera pana in acel moment.

Aceasta marturie a mitropolitului muntenegrean este inca o confirmare ca sinodul cretan a fost o lucrare a intunericului menita sa distruga ortodoxia. Cu aceasta ocazie am constatat, o data in plus daca mai era cazul, ca din pacate ierarhii nostri nu marturisesc Adevarul. N-au facut-o de altfel nici cu donarea de organe, nici cu vaccinurile si nici macar la „marsul normalitatii” care a fost organizat in ultimii ani de Noua Dreapta iar sfintiile lor n-au indraznit sa-l sustina subordonad fara scrupule Adevarul corectitudinii politice. Acestea au contribuit din plin la formarea unei constiinte si atitudini nemarturisitoare in randul mirenilor care a dus dupa cum bine stim la dezastrul de la referendum.

Este evidenta asadar necesitatea organizarii unui adevarat sinod panortodox care sa marturiseasca Adevarul si sa aseze lucrurile la locul lor. Sa ne rugam mult pentru aceasta deoarece fortele intunericului impreuna cu slugile lor vor lupta cu toate puterile pentru impiedicarea sa.

Iata si ce putem citi in doua articole din Ziarul Lumina.

„Spre Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe“ din 10 decembrie 2014:

Sub egida şi competenţa ştiinţifică a Institutului de Studii Ecumenice al Universităţii din Fribourg (Elveţia) a apărut traducerea în limba engleză a lucrării pr. prof. dr. Viorel Ioniţă, „Hotărârile Întrunirilor Panortodoxe din 1923 până în 2009. Spre Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe“, publicată iniţial la Editura BASILICA a Patriarhiei Române, în anul 2013, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel: „Towards the Holy and Great Synod of the Orthodox Church. The Decisions of the Pan-Orthodox Meetings since 1923 until 2009“ (published with the Blessing of His Beatitude Daniel, Patriarch of the Romanian Orthodox Church; Translated from Romanian by prof. dr. Remus Rus, Friedrich Reinhardt Verlag, Basel, 2014, 211 pg.).

Pr. prof. dr. Viorel Ioniţă a redactat această lucrare nu doar cu binecuvântarea, ci şi din încredinţarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pentru a oferi mai întâi în limba română, iar acum şi în limba engleză, o documentare şi o analiză a marilor întruniri şi a celor mai importante decizii luate de Bisericile Ortodoxe de-a lungul a peste 90 de ani de dialog interortodox. Dorinţa de a convoca un sinod al întregii Ortodoxii a fost exprimată de la începutul secolului XX de diferiţi teologi ai Bisericilor Ortodoxe. În urma sinaxei Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, desfăşurată la Constantinopol, între 6 şi 9 martie 2014, s-a hotărât ca viitorul sinod al Bisericilor Ortodoxe să fie convocat în preajma Rusaliilor din anul 2016.

Lucrarea pr. prof. dr. Viorel Ioniţă, încheiată cu puţin timp înaintea acestei decizii istorice pentru munca şi cooperarea interortodoxe, documentează astfel întregul drum conciliar al Bisericilor Ortodoxe, începând de la Congresul Panortodox de la Constantinopol (1923) şi încheind cu cea de-a IV-a Conferinţă Panortodoxă Presinodală, desfăşurată la Chambésy, în 6-13 iunie 2009. Mai mult decât atât, autorul însuşi a fost prezent, în calitate de consultant, la această întrunire panortodoxă, care a luat decizia de a crea 12 Adunări Episcopale Ortodoxe pe toate continentele lumii, în vederea unei mai bune cooperări interortodoxe în diaspora, fixând şi regulamentul de funcţionare al acestora.

Lucrarea de faţă este structurată în două părţi. Prima este o introducere în problematica întrunirilor panortodoxe din 1923 până azi, autorul prezentând în ordine cronologică modul în care a evoluat ideea convocării unui sinod panortodox, precum şi fixarea tematicii acestuia, care a rezultat din problemele şi provocările Ortodoxiei din secolul XX. Primele şase capitole din partea întâi sunt dedicate discuţiilor şi pregătirilor intermediare pentru viitorul Sinod Ortodox, aşa cum au fost dezbătute la Constantinopol (1923), Mănăstirea Vatoped (1930), Atena (1936) şi Moscova (1948). Pregătirea formală pentru Sinodul Ortodox a început însă odată cu Prima Conferinţă Panortodoxă din Rhodos (1961) şi a fost continuată de-a lungul următoarelor şapte întruniri panortodoxe desfăşurate până în anul 2009.

Cea de-a doua parte este la fel de importantă ca şi prima, deoarece oferă în traducere engleză cele mai importante documente aprobate de Conferinţele Panortodoxe şi Conferinţele Panortodoxe Presinodale între anii 1923-2009. Astfel, întreaga lucrare constituie un adevărat „dosar“ al procesului conciliar interortodox, fiind de o importanţă capitală pentru toţi cei interesaţi de trecutul, prezentul şi viitorul cooperării dintre Bisericile Ortodoxe. Lucrarea se adresează nu doar ortodocşilor din diaspora, ci şi teologilor din alte tradiţii şi confesiuni creştine interesaţi de istoria Ortodoxiei. Hotărârile acestor conferinţe au fost publicate în limbi şi în locuri diferite. Prin strângerea lor într-un singur volum şi publicarea în limba engleză devine posibilă pentru prima dată o lectură şi analiză completă a acestora.

Lucrarea de faţă prezintă detaliat etapele de pregătire a Sfântului şi Marelui Sinod Ortodox, remarcându-se prin caracterul sintetic şi prezentarea clară a terminologiei folosite de-a lungul anilor, precum şi a cristalizării progresive a tematicilor ce urmează a fi aprobate de viitorul sinod. Catalogul temelor anunţat pentru prima oară la întrunirea de la Mănăstirea Vatoped (1930) a fost revizuit la Prima Conferinţă Panortodoxă din Rhodos (1961), fiind definitivat la Prima Conferinţă Panortodoxă Presinodală de la Chambésy (1976). Cele zece teme fixate în 1976 sunt următoarele:

diaspora ortodoxă;

autocefalia;

autonomia;

dipticele;

calendarul;

impedimente la căsătorie;

postul în lumea de azi;

relaţiile Bisericilor Ortodoxe cu restul lumii creştine;

Ortodoxia şi Mişcarea Ecumenică;

contribuţia Bisericilor Ortodoxe la realizarea idealurilor creştine de pace, libertate, frăţietate şi dragoste între popoare.

Autorul descrie modul în care Comisia Interortodoxă Pregătitoare şi Secretariatul de la Chambésy au lucrat la elaborarea textelor finale pe temele sus-enunţate, acestea urmând să fie în final aprobate de Sfântul şi Marele Sinod Ortodox din anul 2016. Singurele teme care mai necesită dezbateri pentru atingerea unui consens sunt primele patru, dintre care diaspora şi autonomia au fost deja lămurite în mare la cea de-a patra Conferinţă Panortodoxă Presinodală de la Chambésy (2009) şi la Comisia Interortodoxă Pregătitoare din decembrie 2009.

Autorul prezintă şi subliniază de-a lungul acestor întruniri participarea Bisericii Ortodoxe Române în procesul conciliar ortodox, prin reprezentanţii ei, ierarhi, clerici sau profesori de teologie. Implicarea acestora în dezbateri s-a caracterizat prin participare fidelă şi responsabilă faţă de unitatea Ortodoxiei şi mărturia ortodoxă în lume, prin iniţiativă creatoare, dorinţă de comuniune interortodoxă, seriozitate şi contribuţie activă şi decisivă la toate întrunirile panortodoxe şi la deciziile acestora. Din carte reiese că Biserica Ortodoxă Română ocupă un loc de frunte printre Bisericile autocefale ce şi-au făcut o preocupare de prim rang în ceea ce priveşte mărturia Bisericilor Ortodoxe în lumea contemporană, păstrarea unităţii Ortodoxiei şi rezolvarea problemelor cu care aceasta se confruntă.

În concluzie, lucrarea pr. prof. dr. Viorel Ioniţă este un nepreţuit ghid introductiv în etapele şi istoria pregătirii viitorului Sfânt şi Mare Sinod Ortodox din 2016, distingându-se prin claritate, concizie şi acrivie în expunere. Excelenta traducere realizată de domnul prof. dr. Remus Rus, reputat traducător român de texte din şi în limba engleză, oferă un plus de valoare lucrării de faţă.

Importantă colecţie de documente pentru pregătirea Sinodului Panortodox din 23 februarie 2014:

Pe parcursul anului trecut a apărut la Münster, în Germania, cea mai completă colecţie de documente legate de întrunirile inter şi panortodoxe din anul 1902 până în februarie 2011, intitulată: Anastasios Kallis, „Auf dem Weg zu einem Heiligen und Grossen Konzil. Ein Quellen – und Arbeitsbuch zur orthodoxen Ekklesiologie“ („Pe drumul spre un Mare şi Sfânt Sinod. O carte de izvoare şi de lucru pentru Eclesiologia ortodoxă“), Theophano Verlag Münster, 2012, 647 p.

Această colecţie se întinde de la Enciclica Patriarhului Ecumenic Ioachim al III-lea (1878-1888 şi 1901-1912), din 12 iunie 1902, adresată tuturor Bisericilor Ortodoxe Autocefale, privind eventualitatea unui Sinod al tuturor Bisericilor Ortodoxe, până la ultima întrunire a Comisiei Interortodoxe Pregătitoare a Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, desfăşurată la Chambésy, Elveţia, în luna februarie 2011. Autorul colecţiei este prof. dr. Anastasios Kallis, astăzi profesor emerit, care a predat mai mulţi ani teologia ortodoxă la Universitatea din Münster, în cadrul unei catedre special create pentru un teolog ortodox, precum şi la Universitatea din Berna, în calitate de profesor invitat. Profesorul Kallis este unul dintre cei mai reprezentativi teologi ortodocşi care au făcut cunoscută teologia ortodoxă în spaţiul german. Dintre multele sale publicaţii amintim: „Brennender, nicht verbrennender Dornbusch. Reflexionen orthodoxer Theologie“ („Rugul care ardea şi nu se mistuia. Reflecţii asupra teologiei ortodoxe“) – Theophano Verlag, Münster, 1999, 608 p.; „Das hätte ich gerne gewusst. 100 Fragen an einen orthodoxen Theologen“ („Aş dori foarte mult să cunosc aceasta: 100 de întrebări adresate unui teolog ortodox“) – Theophano Verlag, Münster, 2003, 372 p.; „Von Adam bis Zölibat. Taschenlexikon Orthodoxe Theologie“ („De la Adam la celibat. Dicţionar de buzunar despre Teologia Ortodoxă“) – Theophano Verlag, Münster, 2008, 384 p. şi „Das Jerusalemer Konzil von 2054. Eine Vision der Kirchengemeinschaft“ („Sinodul de la Ierusalim din anul 1054. O viziune despre comuniunea bisericească“) – Theophano Verlag Münster, 2012, 144 p.

Colecţia de documente referitoare la procesul de pregătire a Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe este grupată în cinci etape.

1902-1904 – Începutul drumului sinodal

„Der konziliare Aufbruch 1902-1904“ („Începutul drumului sinodal“), în care este inclusă corespondenţa dintre Patriarhul Ecumenic Ioachim al III-lea şi Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Autocefale de atunci, printre care este inclusă şi o scrisoare lungă de şase pagini, dar nedatată, semnată de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu Mitropolitul Primat Iosif Gheorghian (1896-1909).

1923-1934 – Primul pas spre Sinod

„Der erste Anlauf zum Konzil 1923-1936“ („Primul pas spre Sinod“), în care sunt incluse documentele legate de Congresul interortodox de la Constantinopol (1923), care a propus, printre altele, îndreptarea calendarului, apoi întrunirea Comisiei interortodoxe de la Vatoped (1930), care a elaborat prima listă de teme pentru un Pro-Sinod şi Primul Congres al Facultăţilor de Teologie Ortodoxă (Atena, 1936), care a contribuit la precizarea profilului sinodului pe care doreau să îl convoace Bisericile Ortodoxe.

1948 – Conferinţa de la Moscova

„500 Jahre Autokephalie der Russischen Orthodoxen Kirche – Die Konferenz von Moskau 1948“ („500 de ani de autocefalie a Bisericii Ruse – Conferinţa de la Moscova“), în care sunt grupate toate documentele legate de această conferinţă, care a recomandat, printre altele, ca Bisericile Ortodoxe să respecte fiecare calendarul pe care a hotărât să-l folosească, adică îndreptat sau nu, dar că acest fapt nu constituie motiv de dezbinare, iar data Sfintelor Paşti să se calculeze după calendarul neîndreptat, ca măcar această sărbătoare, cea mai mare din tradiţia ortodoxă, să fie celebrată împreună de toţi ortodocşii.

1948-1970 – Conferinţele Panortodoxe

„Die panorthodoxen Konferenzen 1948-1970“ („Conferinţele Panortodoxe“), respectiv cele patru conferinţe (Rhodos 1961, Rhodos 1963, Rhodos 1964 şi 4 Chambésy, 1968), care au elaborat tematica şi metodologia de demarare a pregătirii propriu-zise a Sfântului şi Marelui Sinod.

1971 – prezent – Conferinţele Panortodoxe Presinodale

„Die Vorkonziliaren Panorthodoxen Konferenzen“ („Conferinţele Panortodoxe Presinodale din 1971 – până în prezent“), în care sunt incluse toate documentele legate de cele patru Conferinţe Panortodoxe Presinodale, toate desfăşurate la Centrul Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy, de lângă Geneva, Elveţia, desfăşurate în anii: 1976, 1982, 1986 şi respectiv 2009, care au avut sarcina să pregătească mai ales textele pentru Sfântul şi Marele Sinod în legătură cu cele zece teme alese.

„Sinodalitatea ca proces de formare“

În fruntea acestei colecţii este reprodusă, mai întâi, o listă impresionantă cu bibliografia întrunirilor prezentate, listă care este cea mai completă la ora actuală, apoi o introducere cu consideraţii teologice pe care autorul a intitulat-o „Sinodalitatea ca proces de formare“. Fiecare întrunire prezentată este prevăzută cu listele complete ale participanţilor, precum şi cu întreaga corespondenţă oficială dintre Bisericile Ortodoxe cu privire la întrunirile respective. Textele adoptate la aceste întruniri sunt reproduse atât în formă de proiect, cum au fost trimise Bisericilor spre studiu, cât şi în forma finală adoptată. Cartea se încheie cu listele complete ale Întâistătătorilor celor 14 Biserici Ortodoxe Autocefale, pe parcursul secolului al XX-lea.

Chiar prin titlul lucrării sale, profesorul Kallis subliniază că întrunirile de care se ocupă constituie un drum, o mişcare, un proces, insistând pe drept cuvânt asupra ideii că în viaţa Bisericilor Ortodoxe pregătirea Sfântului şi Marelui Sinod a şi început, astfel că acest sinod nu trebuie înţeles doar ca un moment în sine, ci ca un proces, în care Bisericile Ortodoxe au şi intrat. În subtitlul cărţii, se precizază că avem de-a face cu o carte de documente şi de lucru („Quellen – und Arbeitsbuch“), deci nu o simplă carte de vulgarizare a unei tematici, ci o colecţie de documente, care este de altfel în prezent cea mai completă. Această colecţie constituie un excelent instrument de lucru şi un izvor de informare pentru toate Bisericile Ortodoxe în perspectiva pregătirii lor pentru Sfântul şi Marele Sinod pe care-l pregătesc împreună.