Biserica nu trebuie folosită pentru implementarea planurilor politice, a comentat Înalt Preasfinția Sa Mitropolitul Serafim de Pireu, unul dintre cei mai fermi și mai respectați ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Grecești, într-un interviu recent la emisiunea “On the Press”, difuzată la Kontra TV.
https://www.youtube.com/watch?v=eQjJ7UPEly0&feature=youtu.be
După cum relatează Romfea, Înalt Preasfinția Sa crede că guvernul ucrainean încearcă să realizeze acest lucru, făcând un joc geopolitic între Rusia și NATO.
Mitropolitul Serafim de Pireu nu este singurul ierarh grec care vorbește deschis în ultima vreme. Înalt Preasfinția Sa, Mitropolitul Serafim de Kythira s-a adresat recent Patriarhului Bartolomeu, facându-i un apel să se dezică de afacerile lui cu schismaticii ucraineni.
Întrebat despre controversa în derulare, între Patriarhatul Ecumenic și cel al Moscovei, în care cel dintâi a numit episcopi exarhi necanonici pe teritoriul celui de-al doilea, Mitropolitul Serafim de Pireu observă că ”este o problemă complexă, cu fațete multiple, care interesează întreaga Biserică Ortodoxă”.
Subliniind că Biserica nu trebuie folosită ca un instrument naționalist, el a accentuat că ”Biserica reprezintă poporul lui Dumnezeu, care se îndreaptă în timp către Împărăția lui Dumnezeu, și din acest motiv etno-filetismul este o erezie”.
”Astfel, noi vorbim nu despre Biserici naționale, ci despre poporul lui Dumnezeu, Biserica, care îi include pe toți: ruși, greci, bulgari, sârbi, și pe aceia care primesc credința în Iisus Hristos,” a afirmat Înalt Preasfinția Sa.
Înalt Preasfinția Sa s-a adresat guvernului ucrainean:
”Faceți un joc geopolitic și geostrategic teribil între NATO și federația Rusă, așa că înțelegeți că aceste lucruri nu pot fi folosite ca instrumente în Biserică”.
De asemenea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Poloneze a declarat pe 9 mai: ”Există anumite grupări schismatice în Ucraina care trebuie să se pocăiască mai întâi și să se întoarcă la Biserica canonică. Numai atunci putem discuta problema acordării autocefaliei … În ceea ce privește dogmele și canoanele, nu trebuie să fim conduși de climatul politic.”
Înalt Preasfinția Sa Mitropolitul Rostislav al Cehiei și Slovaciei a făcul și el un apel la politicienii ucraineni să înceteze a interveni în treburile bisericești.
Totuși interesant, deși Mitropolitul Serafim de Pireu nu se teme să critice Patriarhatul Ecumenic, el de asemenea declară în interviu, contrar opiniei Bisericii Ruse și Ucrainene și a altor câteva Sinoade și ierarhi, că Patriarhatul Ecumenic are dreptul de a acorda autocefalie în Ucraina, până poate fi convocat Consiliul Ecumenic, pentru a acorda autocefalia în mod formal. Oricum, el a făcut în mod repetat observația că autocefalia poate fi acordată numai Bisericii canonice, care este păstorită de Înalt Preasfinția Sa Mitropolitul Onufrie al Kievului și a toată Ucraina, și care nu a cerut autocefalie. În schimb, autocefalia a fost cerută de președintele Poroșenko și de ”Patriarhul” Filaret al ”Patriarhiei Kievului”, la care Mitropolitul Serafim de Pireu se referă ca la un schismatic și ca la un excomunicat.
Ași vrea ca ierarhii anti-ecumeniști, atâția câți sunt, să facă ceva concret, și să organizeze un sinod pentru anatemizarea ecumenismului și a ecumeniștilor. Timp a fost ca să se organizeze și nu ar trebui să aștepte să vină noi și noi amenințări, și să-l organizeze sub presiunea evenimentelor. Cu fiecare zi care trece, ecumeniștii își întăresc pozițiile, iar credincioșii sunt tot mai înșelați, mai confuzi și mai neputincioși în a se ridica pentru apărarea dreptei credințe.