Statele Unite se vor retrage unilateral din tratatul cu Rusia privind forţele nucleare intermediare (INF), a anunţat sâmbătă preşedintele american Donald Trump, citat de DPA și preluat de agerpres. El a acuzat Rusia că a încălcat acordul semnat în 1987.
Tratatul INF a fost semnat în 1987 de preşedintele SUA Ronald Reagan şi de liderul Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, iar ulterior preluat de Rusia, ca succesoare a URSS.Washingtonul şi Moscova s-au acuzat reciproc de multă vreme de încălcarea acordului prin care sunt interzise rachetele nucleare şi convenţionale cu raze între 500 şi 1000 de kilometri, precum şi lansatoarele pentru aceste arme.Aflat în Nevada, în campanie pentru alegerile parţiale pentru Congresul SUA, Trump a declarat presei, referitor la INF: „Vom rezilia tratatul şi ne vom retrage”. Întrebat de ziarişti ce consecinţe practice va avea decizia, el a răspuns: „Va trebui să dezvoltăm aceste arme”.
”Rusia a încălcat acordul. Îl încalcă de mulţi ani”, a declarat Trump sâmbătă, în urma unui miting la Elko, în Nevada. ”Iar noi nu-i vom lăsa să încalce un acord nuclear şi să facă arme, iar noi să nu avem voie (să facem)”.
Acest acord a împiedicat Statele Unite să dezvolte noi arme, însă America va începe să le dezvolte, dacă Rusia şi China nu vor fi de acord să nu deţină şi dezvolte acest tip de armament, a declarat Trump. În prezent, China nu este parte a INF.
”Va trebui să dezvoltăm aceste arme, doar dacă Rusia nu vine la noi şi dacă China nu vine la noi şi vin cu toţi la noi şi spun «hai să fim inteligenţi şi să nu dezvoltăm niciunul dintre noi aceste arme», dar dacă Rusia şi dacă China o fac, iar noi aderăm la acord, asta este inacceptabil”, a spus el.
Consilierul pe probleme de securitate naţională John Bolton a plecat sâmbătă într-un turneu în Rusia, Azerbaidjan, Armenia şi Georgia. El îşi începe turneul la Moscova, unde urmează să se întâlnească cu oficiali ruşi, în contextul în care relaţiile americano-ruse rămân glaciale, din cauza crizei ucrainene, războiului din Siria şi acuzaţiilor de amestec rus în alegerile prezidenţiale americane din 2016 şi în alegerile de la jumătate de mandat de la noiembrie.
Oficiali americani au acuzat în mai multe rânduri Rusia de încălcarea INF, prin desfăşurarea unor rachete de croazieră cu lansare de sol, cu scopul de a reprezenta o ameninţare la adresa NATO. Moscova a acuzat că apărarea americană antirachetă încalcă tratatul.
Administraţia Obama a încercat să convingă Rusia să respecte tratatul, însă a făcut progrese mici.
”Dacă ei devin inteligenţi şi dacă alţii devin inteligenţi şi spun «hai să nu dezvoltăm aceste arme nucleare oribile», eu voi fi extrem de fericit de acest lucru, dar, atât timp cât cineva va încălca acordul, noi nu vom fi singurii care să aderăm la el”, a declarat Trump.
A ramas „greul” alalalt ..
https://evz.ro/adevar-moarte-controversata-patron-microsoft.html
Nebunia secolului-Pledoarie pentru schimbarea perceptiei societatii asupra pedofiliei la celebrele conferinte tedx. Pedofilia e o orientare sexuala naturala neschimbabila.
https://www.stiri-extreme.ro/nebunia-secolului-pledoarie-pentru-schimbarea-perceptiei-societatii-asupra-pedofiliei-la-celebrele-conferinte-tedx-pedofilia-este-o-orientare-sexuala-naturala-neschimbabila-ca-s
Poate ca s-a inspirat de aici 🙂
https://ortodoxinfo.ro/2018/06/26/tedogate-la-un-seminar-tedx-se-face-apel-la-public-pentru-acceptarea-pedofililor/