Cu toate acestea, în cazul unui posibil referendum privind ieșirea din UE, 65% dintre români ar vota împotrivă, doar 17% dintre cei intervievați optând pentru un roexit.
În ceea ce privește beneficiile apartenenței la UE, 64% dintre români spun că acestea există, iar 30% spun că integrarea nu a venit cu lucruri bune în plus.
În ansamblu, potrivit autorilor studiului, cetățenii europeni susțin că integrarea țării lor în UE este un lucru bun, 62%. Mai mult, 68% dintre cei intervievați consideră că tara lor a beneficiat din statutul de membru, acest procent fiind cel mai mare înregistrat după 1983 încoace.
Pentru că ne-am pierdut încrederea în economia și în forțele proprii și ne bazăm tot mai mult pe fonduri UE!!! Suntem tot mai obișnuiți să umblăm duși de mână decât să alergăm singuri, DEȘI așa cum o spun graficele ne simțim tratați și trăim mai prost decât celelalte țări europene….