Iminenta înfiinţare a unei Biserici Ortodoxe independente în Ucraina este o lovitură pentru încercarea lui Putin de a menţine ţara pe orbita Moscovei şi tulbură Biserica Ortodoxă Rusă, consideră Konstantin von Eggert, într-un comentariu publicat pe site-ul Deutsche Welle. 

În categrala Sf. Sofia din Kiev, în prezent un muzeu, sunt instalate schele şi este gălăgie. Am vizitat biserica care adăposteşte unele din cele mai impresionante mozaicuri din estul Europei la începutul lunii octombrie.

Lucrările de renovare nu sunt întâmplătoare. Catedrala va fi probabil locul în care emisarii Patriarhului Ecumenic Bartolomeu vor da citire “thomosului” său (decret în limba elină), care va conferi auto-guvernare Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

În timp ce data exactă a conferirii autocefaliei Bisericii Ortodoxe din Ucraina rămâne să fie stabilită exact, decizia Patriarhiei Ecumenice de la Istanbul (care se cheamă Patriarhia de la Constantinopole din zilele Imperiului Bizantin), a determinat o deteriorare completă a relaţiilor cu Biserica Ortodoxă Rusă.

“Biserica de la Moscova”, după cum este ea numită frecvent în Ucraina, este cea mai mare comunitate ortodoxă din ţară. Ea se bucură de independenţă administrativă dar consideră că Moscova este patria sa spirituală. Patriarhii de la Moscova au avut Ucraina sub jurisdicţia lor canonică din anul 1688, când Patriarhul de la Constantinopole, Dionisie al IV-lea, a acordat primaţilor Bisericii Ruse dreptul de a întroniza mitropoliţii de la Kiev.

Patriarhia de Constantinopole, care există de aproape 17 secole, este cea mai veche dintre cele 15 biserici ortodoxe autocefale. Primatul ei este considerat “primat între egali” de către ceilalţi ierarhi ortodocşi.

Patriarhul Bartolomeu afirmă că decretul din secolul al 17-lea a fost o soluţie temporară şi subliniză că decizia sa privind Ucraina este legitimă. În pregătirea independenţei depline a Bisericii din Ucraina, el a anulat şi excomunicarea a două Biserici Ortodoxe din această ţară, impusă în anii 1990 după ce ele au întrerupt relaţiile cu Patriarhia de la Moscova.

Acestea au determinat o reacţie pe măsură din partea Patriarhului de la Moscova, Kiril. Acesta a prezidat lucrările unei reuniuni extraordinare a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse care a avut loc luni şi a decretat întreruperea tuturor legăturilor oficiale cu Patriarhia Ecumenică de la Constantinopole.

Aceasta înseamnă că le este interzis clericilor ruşi să oficieze slujbe împreună cu ierarhi şi preoţi ai Patriarhiei Ecumenice iar credincioşilor ruşi le este interzis să se împărtăşească în lăcaşele de cult ale acestei Patriarhii.

Înfrângerea lui Putin este o victorie a lui Poroşenko

Rivalităţile între Patriarhia Ecumenică şi Biserica Rusă nu constituie o noutate. Prima este cea mai veche biserică dar numărul membrilor săi este redus. A doua este autocefală abia din secolul al 16-lea, dar este cea mai bogată biserică şi are cel mai mare număr de credincioşi.

În 1996, Patriarhul de la Moscova, Alexei al II-lea la acea dată, a suspendat şi el pentru câteva săptămâni legăturile cu Patriarhia de la Constantinopole, din cauza unei dispute privind jurisdicţia Bisericii Ortodoxe din Estonia. În cele din urmă în acea ţară au fost înfiinţate două biserici ortodoxe, una fidelă Moscovei şi alta fidelă Patriarhiei de la Constantinopole.

Totuşi, criza privind autocefalia Ucrainei este cea mai gravă din istoria mai recentă. După ce Vladimir Putin a anexat Crimeea şi a invadat, de facto, estul Ucrainei în 2014, Patriarhul Kiril s-a aflat neabătut pe linia Kremlinului.

În declaraţiile sale publice el deplânge “războiul civil dintr-o ţară frăţească” şi afirmă cu ruşii şi ucrainenii formează “un popor”. Aceste afirmaţii contrazic realitatea invaziei ruseşti şi a statalităţii Ucrainei. Întâi Stătătorul Bisericii Ortodoxe pro-ruse din Ucraina, Mitropolitul Onufrie, face acelaşi lucru dar într-un mod mai circumspect.

Aceasta a dus la o reacţie negativă puternică în societatea ucraineană, unde “biserica Moscovei” este privită ca o unealtă de propagandă a lui Putin. Cererile de autocefalie au devenit tot mai puternice începând din 2014.

Patriarhul Kiril a agravat situaţia în 2016 când, într-o decizie de ultimă oră, a refuzat să ia parte la Conciliul Pan-Ortodox din insula grecească Creta, prezidat de Patriarhul Bartolomeu.

El a cerut de asemenea bisericilor ortodoxe din Georgia, Bulgaria şi Patriarhiei Antiohiei să-i urmeze exemplul. Patriarhul Ecumenic a văzut în asta o încercare de subminare a propriei autorităţi şi a adoptat o poziţie tot mai dură faţă de Moscova.

Când preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, i-a cerut să ofere independenţă biericii ucainene, Patriarhul Bartolomeu a profitat de ocazie.

Aceasta nu înseamnă că Patriarhia Moscovei va fi alungată din Ucraina. Legile ţării garantează libertatea cultelor religioase. Pentru moment numeroase episcopii şi parohii se vor ruga în continuare pentru sănătatea Patriarhului Kiril, liderul lor spiritual.

Totuşi, procesul separării de tot ce este rusesc, devenit mai accentuat din cauza războiului, va duce în timp la migrarea credincioşilor către noua biserică independentă ucraineană.

Aceasta va deveni prin forţa împrejurărilor purtătoarea patriotismului ucrainean cu tendinţe naţionaliste. Este o consecinţă inevitabilă a procesului de edificare a statului ucrainean, stimulat de agresiunea lui Putin.

Preşedintele Poroşenko, care va candida pentru un nou mandat în 2019, este câştigătorul acestei evoluţii. Patriarhul Kiril şi Vladimir Putin sunt marii perdanţi. Şi nu pot învinovăţi pe nimeni fiindcă responsabilitatea le aparţine.

Autor: Konstantin von Eggert