X

“Biserica” Evanghelică frecventată de Iohannis BOICOTEAZĂ referendumul

Biserica Evanghelică CA, unul din cele 18 culte recunoscute și care are puțin peste 5.300 de credincioși, printre care și președintele Klaus Iohannis, este primul cult din România care își manifestă susținerea față de familia tradițională, dar le prezintă credincioșilor și motive împotriva participării la referendum. „Un referendum iniţiat de o putere dictatorială şi distructivă şi care încalcă valorile democratice şi de demnitate umană cele mai elementare nu poate fi susţinut”, se arată într-un document semnat de episcopul Reinhardt Guib, episcopul vicar Daniel Zikeli și curatorul bisericii generale, Friedrich Philippi.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Reprezentanții Bisericii Evanghelice CA din Romania (BECAR) susțin că în ultimele zile au fost întrebați despre referendumul din 6 și 7 octombrie și au ales să nu aibă „o poziție oficială” în acest sens, preferând „un cuvânt în locul unui apel”. 

Astfel, reprezentanții BECAR  se declară, în primul rând, susținători ai familiei întemeiate de un bărbat și o femeie.

„Situaţia este clară d.p.v. biblic şi teologic. Dumnezeu Creatorul, Dumnezeu Fiul şi Apostolii, animaţi de spiritul lui Dumnezeu, văd în aceasta creaţia şi rânduiala sfântă a lui Dumnezeu, care trebuie respectată şi cinstită. Voia lui Dumnezeu devine evidentă pentru noi oamenii. O lume fără această rânduială sfântă a lui Dumnezeu este de neconceput. Ea este temelia pentru societatea creştină. B.E.C.A.R. învaţă, trăieşte şi propovăduieşte această rânduială sfântă şi creatoare de viaţă a lui Dumnezeu, fără echivoc”, se arată în comunicat.

Biserica Evanghelică CA critică însă dur guvernul și majoritatea parlamentară, susținând că tema referendumului este „de formă”, încercând să ascundă „corupția, violarea justiţiei, nepotismul, ostilitatea faţă de UE şi democraţie”. Acesta ar fi, potrivit sursei citate, un motiv de a boicota referendumul.

„Căsătoria nu este contestată şi nu trebuie apărată. Nici chiar referendumul nu va aduce vreo modificare substanțială. Căsătoria este şi rămâne ancorată în Codul Civil. Majoritatea parlamentară şi Guvernul atrag atenţia asupra unei teme de formă. Scopul este de a distrage atenţia de la propria corupţie, violarea justiţiei, nepotism, ostilitatea faţă de UE şi democraţie. Face abuz de buna credinţă a  populației României pentru a se prezenta drept mântuitorii şi salvatorii credinței şi prosperităţii ţării. Polarizează şi politizează o iniţiativă creştină pentru a discredita adversarii politici. Acceptă alternativa unei divizări a populaţiei religioase creştine. Propagă sloganuri populiste, naţionaliste, dictatoriale, care nu sunt demne de o biserică”, se mai arată în comunicatul BECAR.
Semnatarii susțin că biserica este parte integrantă a minorității germane, care este defăimată „în mod continuu, în special în activitatea educaţională, împiedicaţi şi colportaţi de reprezentanţii guvernului şi majorităţii parlamentare”.
„Urmând apelul Apostolului Pavel din 1.Tes.5,21: “Puneţi la încercare toate lucrurile, păstraţi ceea ce este bun,” noi susţinem că BECAR protejează, promovează şi cinsteşte căsătoria și familia. Un referendum care este iniţiat de o putere dictatorială şi distructivă şi care încalcă valorile democratice şi de demnitate umană cele mai elementare, nu poate fi susţinută. Sub semnul libertăţii evanghelice şi în anul libertăţii evanghelice în B.E.C.A.R., fiecare este liber după buna credinţă şi conştiinţă să participe sau nu la referendum”, se arată în scrisoarea celor trei.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

2 comentarii

Dă-i un răspuns lui Ovidiu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button