Potrivit hotnews.ro, proiectul de lege, care a fost iniţiat de parlamentarii USR Tudor Pop, Emanuel Ungureanu (ambii membri ai Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor), Adrian Wiener (membru al Comisiei de Sănătate din Senat), Cristian Ghinea şi Dan Barna, a fost semnat de majoritatea membrilor Comisiei de Sănătate.
Propunerea de modificare a Articolului 26 din Legea Audiovizualului nr. 504/2002 prevede că:
„Din motive de sănătate publică şi pentru a asigura informarea obiectivă a publicului, în cadrul unei emisiuni sau al unui program care abordează teme privind sănătatea, radiodifuzorii au obligaţia de a face distincţia clară între opinii şi fapte, de a încuraja prezentarea argumentelor medicale bazate pe dovezi şi se a include în conţinutul emisiunii sau al programului opinia unui medic specialist cu experienţă în tema abordate”.
Potrivit propunerii de modificare a Legii Audiovizualului, pentru aplicarea legii, Consiliul Naţional al Audiovizualului „emite norme cu caracter obligatoriu, controlează respectarea prevederilor legale şi ale normelor emise şi sancţionează încălcarea acestora”.
Intai cenzura si apoi dictatura.
https://pressdispensary.co.uk/releases/c994318/Global-statement-released-on-behalf-HPV-vaccine-victims.html