Copilaria si debutul literar
Vasile Militaru s-a nascut la 19 septembrie 1885, in comuna Dobreni-Campurel, regiunea Bucuresti. Parintii sai, Ghita si Dinca, erau tarani plugari. Tanarul Vasile dovedeste dorinta de studiu si inclinatii literare; cu toate acestea face doar 4 clase, familia Militaru fiind foarte saraca.
Debuteaza cu versuri in revista Literatura si arta romana la varsta de 15 ani. Primul volum de versuri Strop de roua aparand in anul 1919. Fiind remarcat de mai multi oameni de cultura ca Barbu Stefanescu Delavrancea, Alexandru Vlahuta si Duliu Zamfirescu (acesta din urma fiind chiar mandru de descoperirea noului talent) incepe sa publice in ziarul Universul intre anii 1927-1930.
Devine cunoscut si printr-o serie de fabule publicate in revistele Drum nou si Porunca vremii. In poezia sa vorbeste despre ortodoxie, nationalism, oameni simpli, satul romanesc. Un prim volum de poezii remarcat este Psaltirea in versuri (1933), premiat de Academia Romana, dar opera sa de capatai ramane Divina Zidire, la care a lucrat peste 25 de ani (1926-1955). Divina Zidire este Biblia versificata si ilustrata.
In perioada interbelica devine unul dintre cei mai populari oameni de cultura din tara. Se spune ca nu exista casa de om care stia sa citeasca, fara un Vasile Militaru pe etajera.
S-a casatorit cu Ecaterina (Telly) Barbu si a locuit in Bucuresti.
Sub pseudonimul Radu Barda
Poetul Vasile Militaru se apropie de Miscarea Legionara dupa anul 1933 si dedica legionarilor mai multe poezii printre care Purtatorii tortei sau Bucura-te tara. Poeziile legionare se vor publica in volumul Temelie de veac nou, aparut in aprilie 1938 la editura Cartea Romanesca. Aceasta creatie avea sa fie unul din capetele principale in procesele politice ce vor urma.
Vasile Militaru alege sa semneze o parte din scrierile sale sub pseudonimul Radu Barda. In timpul razboiului publica un volum de versuri patriotice sub acest pseudonim. Tot cu acest pseudonim semnase si in Porunca Vremii, ziar subintitulat „tribuna zilnica de lupta nationala si crestina”.
Dupa instaurarea comunismului poetul reuseste sa scape ani de-a randul de valurile succesive de arestari. Insa la un moment dat i se cere sa-si folosesasca talentul literar in folosul comunismului si a conducerii. Refuzul sau este catefgoric: „In poeziile mele niciodata nu va rima poporul cu tractorul”.
Ca urmare a acestui refuz, datorita trecutului sau legionar si a operei sale religioase, este arestat la 8 ianuarie 1959.
Torturat crunt la 74 de ani
Detentia o face la Pitesti unde va fi torturat crunt in ciuda faptului ca la data arestarii avea 74 ani. De la Pitesti este transferat la inchisoarea din Craiova, aici se va judeca si procesul sau. Sentinta a fost data la 20 iunie 1959.
Tribunalului Militar din Craiova l-a condamnat la 20 ani temnita grea pentru crima de uneltire contra ordinii sociale, la 12 ani inchisoare corectionala pentru delictul de detinere de publicatii interzise; la 10 ani de degradare civila, confiscarea totala a averii personale plus obligatia de a plati 1000 de lei cheltuieli de judecata….
Batranul Vasile Militaru, in varsta de 74 ani, a primit o condamnare de 32 ani, adica urmand a fi pus in libertate la venerabila varsta de 106…
Securitatea a incendiat toate manuscrisele gasite la domiciliul poetului.
Moartea poetului
[c:1:d]In temnita de la Ocnele Mari a fost dus imediat dupa pronuntarea sentintei. A fost tinut la izolare pentru a nu periclita “sansele de reabilitare” ale detinutilor – care cunosteau versurile sale si il iubeau pe marele poet. Despre conditiile in care era tinut poetul marturiseste fostul detinut politic Dumitru Radu Udar:
“Am putut observa ca poetul statea singur in celula, mai degraba izolat, neacordandu-i-se nici un ajutor medical. Nu se vedea nicaieri vreo urma de medicament.
Pe mica masuta de fier – tabla – se gasea o cana cu ceai neindulcit, pe care il beam si noi ceilalti, o bucatica de turtoi si un castron de tabla in care abia se distingeau cateva boabe de arpacas, de multe ori nefiert si plin de gargarite.”
Trei saptamani mai tarziu, dupa criminala sentinta, pe data de 8 iulie 1959, Vasile Militaru s-a stins. Pentru marea sa credinta si pentru suferintele indurate, Dumnezeu a facut astfel incat poetul sa poata pleca din aceasta lume in prezenta unui preot si a unui detinut politic care peste ani sa poata marturisi despre martiriul sau.
Marturia lui Dumitru Radu Udar – Documentele rezistentei. Vol. 1
„… am fost scos afara cu inca un detinut, preot, caruia nu-i mai retin numele… Ne-au dus pe un coridor intunecat, oprindu-ne la ordin in dreptul unei usi pe care a deschis-o si ne-a poruncit sa intram inauntru, aici fiind de fapt o camera-celula a infirmeriei inchisorii. Multe temnite dispuneau de asemenea celule.
Singur in camera-celula, o jilava faptura de om, era cazut din pat cu fata in jos. Gardianul tiran ni s-a adresat cu ura care il caracteriza si pentru care era apreciat (de conducere).
Banditul asta trage sa moara, ridicati-l in pat mai repede.
L-am intors cu fata in sus pe muribund si l-am asezat in pat. Acest om era Vasile Militaru. Cu ochii dati peste cap si cu fata brazdata de chinurile mortii. Nimic nu mai era viu in el, doar ochii, parca naluci nepamantene, vegheau asteptand de undeva o mana de ajutor care nu mai venea. Am trecut la picioare facand semn preotului sa treaca la cap.
Din privire si din miscarea buzelor (gardianul statea in usa) m-am inteles cu preotul sa-i spuna rugaciunea din urma, pentru dezlegare. Cand preotul a inceput prin miscarea buzelor sa-i faca rugaciunea de dezlegare, pleoapele muribundului s-au deschis, apoi iarasi s-au inchis si, parca multumit, s-a inseninat la fata si si-a dat duhul.
Asa i-a fost dat, sa nu aiba o lumanare aprinsa la capatai in acele ultime clipe ale vietii, el care se risipise in atatea generatii. Ne-am dat seama cat de profunda a fost credinta in Dumnezeu a poetului, care si-a acceptat moartea ca pe o impartasanie.
… Ne-a aruncat din usa o camasa si o pereche de indispensabili – ce-i drept curate – si ne-a poruncit: „Dezbracati-l pe bandit de ce are pe el si imbracati-l cu rufele astea.” Am executat operatia sub supravegherea lui. Cand a vazut ca este gata, ni s-a adresat autoritar si dusmanos:
– Iesiti afara! Bine ca a murit. Un bandit mai putin in tara. Ne-a condus in celula, avand grija pe parcurs sa ne atraga atentia:
– Sa nu cumva sa ciripiti in celula unde ati fost si ce-ati facut, ca stiti ce va asteapta”
Trupul batranului Militaru a fost pus intr-o lada apoi carat cu carutul spre groapa comuna de catre doi detinuti de drept comun.”
Condamnat la uitare
Militaru obisnuia sa spuna: „”Daca am pierdut averi si ranguri, dar nu am pierdut credinta in Dumnezeu, nu am pierdut inca nimic”.
Regimul comunist a hotarat nu numai sa il lichideze fizic ci mai cu seama sa il stearga pentru totdeauna din sufletul si constiinta romanilor. Astfel, cartile sale au devenit interzise. Cine avea o carte semnata Vasile Militaru in biblioteca risca ani buni in temnita. Cei mai multi au aruncat cartile poetului de frica; altii le-au pastrat fara coperti; altii au pastrat cateva pagini.
Comunistilor nu le-a fost de ajuns, pentru ca versurile sale erau in inimile milioanelor de romani. Atunci au inoculat oamenilor (in special tinerilor) ideea ca autorul versurilor arhi-cunoscute este cu totul altul decat Militaru.
