O femeie în vârstă de 53 de ani a murit în urma unui accident vascular cerebral în anul 2007, iar organele sale au fost donate către cinci persoane. Patru dintre aceștia au dezvoltat un cancer agresiv de la organele primite de la donator, informează The Independent.
Femeia a murit, înainte de a fi diagnosticată cu cancer la sân, medicii neștiind la momentul transplantului, iar testele de screening nu arătau vreo tumoare în corpul ei.
Pacienții care au primit organele au fost depistați cu cancer la 16 luni de la operație, în timp ce unuia dintre pacienți de-abia după șase ani, când deja acesta se extinsese.
Analizele ADN au arătat că celulele canceroase au fost luate de la pacienta donatoare, organele donate conținând astfel de celule.
Nu am inteles .Femeia donatoare avea deja cancerul in ea, dar nu a stiut nici ea nici medicii, sau potrivit codului ei genetic urma sa dezvolte cancer pe parcursul vietii?