Eu nu sunt un descendent al maimuţelor!

Un subiect scandalos: Eu nu sunt descendent al maimuţelor!

Preot Valery DUKHANIN

Nu sunt urmaşul lor, şi cu asta basta.  De aceea sună atât de scandalos. Am citit o mulţime pe acest topic, însă aşa cum nu am crezut-o înainte, nu o cred nici acum.

Voi menţiona de asemenea că, pe o pagină media socială, o fetiţă ortodoxă a scris un frumos gând: “Nu mă ruşinez să fiu o fiică a Tatălui Ceresc. Să se ruşineze cei ai căror strămoşi sunt maimuţe.[1]” De asemenea, nici eu nu mă jenez că sunt un fiu al Tatălui Ceresc (chiar dacă sunt un păcătos, dar totuşi sunt fiu; la urma urmei, în Evanghelie există fiul risipitor – un fiu ne-respins de tatăl său), iar inima mea nu acceptă teoria evoluţiei.

Îmi este ruşine de preoţi din breaslă când îmi scriu, îmi spun cu convingere: “Evoluţionismul este un fapt dovedit, orice student ştie asta, este evident! Cum poţi respinge cu atâta ignoranţă dovezile?” Uneori îmi trimit articole şi materiale pe acest subiect. Dar la fel de bine ar putea vorbi cu un zid de cărămidă: aşa cum sufletul meu n-a acceptat-o înainte, n-o poate accepta nici acum.

Dintr-un oarecare motiv, cuvintele Sfântului Paisie Aghioritul şi ale Sfântului Ierarh Luca al Crimeei sună mai convingător. Unul era needucat în termeni lumeşti însă a dobândit Duhul Sfânt şi prin urmare harul vederii cu duhul; celălalt a fost cel mai mare dintre oamenii de ştiinţă, care cunoştea în detaliu corpul uman. Iar amândoi vorbesc într-un glas despre falsitatea teoriei evoluţiei. Şi nu sunt doar ei. Este o intuiţie patristică comună, fie că este vorba despre Sfântul Teofan Zăvorâtul sau despre Sfântul Serafim de Sarov (căruia oamenii îi atribuie în van vederi evoluţioniste, necitindu-i lucrările în întregime, luând doar câteva cuvinte), sau fie că este vorba despre Noii Martiri şi Mărturisitori ai Bisericii Ruse: Iero-martirul Vladimir (Bogoyavlensky), Iero-martirul Nikolai (Pokrovsky), Martirul călugăr Varlaam (Nikolsky), Sfântul ierarh Macarie (Nevsky) şi mulţi alţii. În Biserica greacă există Sfântul Nectarie de la Eghina iar în Biserica sârbă Sfântul Nicolae (Velimirovic). Indiferent de Sfânt – toţi resping evoluţionismul.

Acelaşi Sfânt Teofan a scris făţiş despre ideologii evoluţionismului:

 

“Aceştia au adunat grămadă pentru ei o multitudine de supoziţii fanteziste, le-au ridicat la rangul de adevăruri irefutabile şi s-au cocoţat pe ele, presupunând că nimic nu poate fi spus împotriva acestora. În fapt, ei sunt atât de lipsiţi de învăţătură că nici nu merită să polemizezi contra lor. Toată sofistica lor este un castel de cărţi de joc – suflă spre el şi va zbura în toate părţile. Nu este nevoie să îl combatem în elementele sale, este suficient să-l privim aşa cum cineva priveşte visurile. Atunci când se vorbeşte împotriva visurilor, oamenii nu demonstrează absurditatea în alcătuirea lor sau în părţile lor individuale, ci doar spun “Este un vis”, iar cu asta rezolvă totul. Acelaşi lucru este şi cu teoria formării lumii dintr-o nebuloasă şi adiacentele sale, cu teoria abio-genezei şi cu teoria lui DARWIN despre originea speciilor, şi cu ultimul său vis despre obârşia omului. Totul este precum un delir. Atunci când le lecturezi păşeşti prin mijlocul umbrelor. Cât despre oamenii de ştiinţă? Ce-ai putea face cu ei? Motto-ul acestora este: <Dacă nu-ţi place, nu asculta, dar nu mă împiedica pe mine să mint.>”[2]

 

Sfântul Ambrozie de la Optina îi îndruma pe cei care veneau la el: “Nu luaţi de bune tot felul de non-sensuri fără investigaţie: precum că ceva poate căpăta (propria) fiinţă din pulbere, şi că oamenii obişnuiau să fie maimuţe.”[3]

Eu de ce n-aş fi de acord cu punctul de vedere al Sfinţilor?

Şi cât de mult ar trebui să distorsionez Scriptura pentru a susţine că Adam avea părinţi antropoizi, adică un cuplu de prisos care a dispărut în nefiinţă după ce şi-a atins scopul? Cum s-ar simţi Adam, văzând morţile lor în Paradis, el însuşi fiind un descendent al morţii, dând naştere unor urmaşi aşişderea muritori? Unde este viaţa aici, dacă moartea domneşte pretutindeni în jurul Adam-ului primordial? De ce să-l izbăvească de păcat dacă el este un copil al morţii nu din cauza păcatului, ci din cauza legilor biologice? Despre ce păcat se poate vorbi aici dacă există doar instincte animalice, niciunul supus gândirii sau voinţei umane?

Cum ar trebui să interpretez revelaţia, considerând că sărmanii strămoşi ai lui Adam se fugăreau unul pe altul cu gurile căscate, şi care era mai isteţ dintre ei a găsit primul ciomag? Ce înseamnă această cununa a creaţiei, înţesată cu instincte irezistibile străvechi pe care în mod eronat le numim pasiuni? Despre ce păcat am putea vorbi, repet, întreaga teorie a evoluţionismului vorbeşte despre pasiuni ca necesităţi animalice, inerente oricărei creaturi biologice? Să nu ne amăgim singuri: nu există nimic angelic, şi chiar mai mult, nimic potrivit imaginii de principiu a lui Dumnezeu în astfel de creaturi. Conştiinţa, etica şi eticheta – totul din această paradigmă este un rezultat al evoluţiei, condus de moarte.

Şi însăşi Biblia, în concepţia lor, este, pentru a adăuga insultă rănii, produsul evoluţiei a mituri străvechi şi poveşti epice, incluse în colecţii religioase şi redactate cu grijă de-a lungul veacurilor. Ce revelaţie divină există aici dacă totul reprezintă o evoluţie continuă a miturilor?

Nu, nu ne vom amăgi. Teoria evoluţionismului lucrează în scop distructiv.

Acum voi afirma ceva ce nu este scandalos întrucât este un fapt evident.

Ştiinţa studiază lumea în starea ei căzută, potrivit pierderii armoniei paradisiace, potrivit căderii omului şi invaziei legii morţii şi degradării în universul creat de către Dumnezeu. Iată de ce, axioma de început a teoriei evoluţionismului este moartea. Cum ar fi evoluat speciile dacă niciuna nu ar fi murit înainte de Adam? Cum devine o maimuţă om, dacă cea mai slabă nu decedează pentru a conferi spaţiu omului-mutaţie-miracol.

Aşadar, cosmogonia evoluţionismului trece de la neizbutit la accidental izbutit, de la materialul reziduu în exces al fiinţelor vii care n-au şchiopătat în parcursul lor către perfecţiune biologică spre specii noi accidental fixate la noi stadii. Adică, după părerea lor, Dumnezeu n-a putut rezista până la crearea unei lumi frumoase, armonioase, perfecte. Atunci însă, ce Dumnezeu este în evoluţie?! Dumnezeul lor este evoluţionismul însăşi, un fel de vrăjitor, alchimist, făcând magie de la o fire la alta, de la crocodil la pterodactyl, de la urs la balenă, de la lamă la girafă, de la o maimuţă primitivă la om. Toate acestea sunt extrase din cărţile lor. Ce ar face el – acest crocodil – atunci când de-a lungul generaţiilor picioarele sale se morfozează în cioate, ca apoi să se transforme în aripi de pterodactyl? Cine îl va ajuta pe acest invalid evolutiv, ale cărui gheare suferă mutaţie dar care încă nu are aripi? Însă pentru cei cărora li se pare interesant, evoluţionismul a fost născocit de un alchimist şiret.

[1] Mai apoi în articol părintele Valery face trimitere în mod special la “maimuţe primitive”, referindu-se la strămoşul comun de tip maimuţă pe care oamenii şi maimuţele l-ar avea chipurile în comun. – Trans.

[2] Gânduri pentru fiecare zi a anului potrivit lecturilor bisericeşti zilnice din cuvântul Domnului, pag. 272 – 273

[3] Soveti Suprugam i Roditelyam (Îndrumări către soţi şi părinţi)

Ştiinţa vede o imagine a lumii în starea ei căzută, cu reminiscenţe de armonie, dar cu pierderea evidentă a armoniei paradisiace. Cum pot fi realităţile curente transferate începutului existenţei noastre?

Să-i lăsăm pe aceşti cărturari ai minţii să ne spună ce microscop sau ce echipament super-electron, ce analize pot folosi pentru a studia Hristosul Înviat şi starea corpului Său la Înviere, natura Sa – fără nevoie de hrană, respiraţie, aer, lipsindu-i necesităţile naturale, inaccesibil microbilor şi bacteriilor, bolilor şi suferinţelor – în general, o natură în care nu există moarte, ci viaţă, şi mai mult decât atât, viaţă veşnică, fără bătrâneţe şi riduri, fără “Vreau să mănânc” sau “Am nevoie la baie”; o natură deplin umană dar egală îngerilor, învingând anterior moartea şi putreziciunea? Cum ar defini ei firea Omului Adevărat, înviat pentru noi cu scopul de a ne readuce armonia din rai? Cum pot ei atinge natura primului Adam, ale cărui calităţi le-am pierdut imediat ce acesta şi-a asprit legătura cu Dumnezeu? De aceea Noul Adam – Hristos a sosit. Acesta a readus nemurirea oamenilor, a readus ceea ce fusese pierdut în Rai, şi ne-a dăruit chiar mai mult; iar ei zic că Adam s-a născut din moarte şi că întreaga lume întâi-creată era îmbibată cu moarte, distrugere şi ruinare drept ceva pe de-a-ntregul natural. Ce ne-ar readuce Hristos dacă totul ar fi fost controlat de mutaţie de la bun început?

Cum pot ei cerceta veşnica feciorie a Maicii Domnului, unde Duhul Sfânt al lui Dumnezeu a acţionat şi nu legile biologice?

Nu, ştiinţa nu va spune un cuvânt despre ceea ce e mai presus de lumea creată şi mai presus de natura dezintegrantă, despre deificare, despre acţiunea transfiguratoare a slavei lui Dumnezeu. Nu poate afirma nimic despre condiţiile lumii de dinaintea intrării legii păcatului în ea.

Studiind lumea ţinând seama de cădere, vedem doar o parte a imaginii universului. Cum putem deci crede în asemenea ştiinţă?!

Iată de ce aceia care au dobândit har, care s-au ridicat la contemplarea lui Hristos şi a luminii Sale necreate chiar din timpul acestei vieţi, adică – nici tu nici eu, ci oameni sfinţi –, trăiesc având o intuire diferită. Această intuiţie lasă în urmă informaţiile ştiinţifice ale lumii morale cu referire la lumea paradisiacă prim-creată. Studiind lumea potrivit căderii şi omul în starea sa păcătoasă, vedem doar o parte a imaginii – adică, nici măcar aproape de tot. Ştiinţa care a studiat doar o componentă nu este obiectivă, nevăzând imaginea de ansamblu – nici în univers, nici în omul însuşi.

Este dificil să ajungi la un consens cu persoane care au viziuni variate asupra originilor. Conexiunea cu genealogia noastră este ca un stâlp al existenţei, nucleul, definind omul şi comportamentul acestuia. Fiecare ia ceva din genealogia sa, o copiază în viaţă, iar unii se justifică pe sine, invocând originile lor străvechi. Alegerea ne aparţine fiecăruia dintre noi.

Sunt conştient că, în replică, vor împroşca cu formule şi informaţii din biologie, geologie, arheologie, paleontologie şi toate celelalte, cât şi dovezi de la Ilya PRIGOGINE, Stephen HAWKING şi de la alţi aştri ai acestei lumi. Vor spune: “Cum nu eşti urmaşul unei maimuţe primitive? Priveşte, convinge-te singur.” Nu prietenii mei, nu sunt descendentul ei, chiar dacă m-aţi ucide cu acelaşi ciomag primitiv. Susţinătorii evoluţiei sunt fraţii şi surorile mele, însă un cimpanzeu nu este fratele meu, iar o maimuţă nu este sora mea.

În Evanghelia lui Luca citim despre genealogia lui Hristos şi este scris acolo că, potrivit firii Sale umane, El provine de la rădăcina speciei, fiul lui… Enos, Seth, Adam şi Dumnezeu (Luca 3:38). Nu există alt strămoş între primul om Adam şi creatorul său Dumnezeu – nici o verigă tranziţională.

Care ne este mai aproape şi mai dragă – Hristos şi natura Sa transfigurată, sau un mit despre primatele cu coadă?

Preot Valery DUKHANIN

Tradus de Jesse DOMINIK

Pravoslavie.ru

13.08.2018