Difuzand oameni care petrec si alearga pe plaja, aceasta reclama incearca sa creeze o asociere intre produs si a fi tanar, a fi cel mai bun si rebel. Desi reclama este un pic de prost gust, sunt de acord ca nu exista nimic mai rebel decat sa-i umpli fata cuiva cu un sandwich plin cu substitut de maioneza. Rock on.
Reclame ca acestea sunt calculate cu meticulozitate pentru a ajunge la o anumita populatie demografica si pentru a genera emotii specifice printre acesti telespectatori. Pentru a atinge aceste obiective, ei se bazeaza pe cercetari ample asupra comportamentului uman.
„Nici un grup de sociologi nu pot aproxima echipe de publicitate in colectarea si prelucrarea datelor cu caracter social exploatabile. Echipele de publicitate trebuie sa cheltuiasca anual miliarde in cercetari si testari de reactii, si produsele lor sunt magnifice acumulari de material despre experienta impartasita si sentimentele intregii comunitati.”
– Marshal McLuhan, The Extensions of Man
Pentru a vinde loialitate unui telespectator fata de marca printr-o reclama de televiziune, argumentele rationale/logice au efecte limitate. Cele mai eficiente reclame de succes sunt in masura sa treaca peste gandirea rationala (unde un argument poate fie acceptat sau respins) si sa se furiseze direct in subconstientul telespectatorului, prin intermediul instinctelor lor, temeri sau nesiguranta.
„Este cunoscut despre fiinta umana, tendintele sale, dorintele, nevoile, mecanismele psihice, automatismele precum si din cunostinte de psihologie sociala si psihologie analitica ca propaganda purifica tehnicile sale’’.
Pentru a ilustra acest lucru, sa ne uitam la doua reclame alimentare tipice care vizeaza o piata importanta: mamele.
Publicitate irationala: Vanzari care vizeaza mamele
Pentru negustori, mamele sunt un vis. Ele au un punct enorm de slab: copiii, mai ales proprii copii. Aceasta dragoste pentru copii nu este rationala: instinctul matern este cel mai primitiv si hormonal reflex al umanitatii. Pentru a patrunde in el trebuie sa patrunzi direct la panoul cu fire din interiorul unei mame. Prin utilizarea unor grupuri de cercetari, agentii de publicitate au invatat cele mai eficiente modalitati de a obtine reactii de la mame, si de a crea reclame directionate care le fac pe mame sa simta ingrijorare, teama, furie sau nesiguranta. Odata ce tinta ajunge in stadiul emotional destinat, produsul este prezentat ca fiind raspunsul la toate.
O reclama ce vinde faina. O punga mare si intreaga de pudra alba. Daca reclama era rationala, ar fi descris calitatea superioara a fainii (care sa fie adevarata) sau poate costul sau avantajos. Dar nu face asta. Merge direct catre emotii.
Pentru a ajunge in mod efectiv la audienta, reclama nu vorbeste despre faina deloc, ci despre ati iubi copiii si „coace amintiri”. In spatele acestei dragalasenii, si sentiment de caldura, adevarul este ca reclama tinteste in teama viscerala a mamei de a fi considerata „un parinte rau”. Pentru a face acest lucru comercializantii au conceput un ingenios discurs si psihologic manipulativ tinut de o fata draguta animata care le face pe mamele „care nu coc’’ sa simta o mega-vinovatie. Reclama spune in principiu acest lucru:
„Prin refuzul de a coace briose pentru copiii dumneavoastra, ii jefuiti de amintirile fericite despre linsul lingurii pline de aluat. Si din moment ce amintirile sunt tot ce avem in viata, practic ii jefuiti de VIETILE LOR. Cum puteti sa le faceti asa ceva? Vreti ca copiii dstra sa devina indivizi lipsiti de viata si raniti? Asta va doriti ? Nu? Ei bine, nu mai fi o astfel de mama incompetenta, cumpara punga aia de faina si coace niste prajituri. Poate atunci copiii tai isi vor aminti de tine ca de o „Mama Buna’’. Poate. Daca nu e prea tarziu. S-ar putea sa fi dat totul peste cap deja cu felul tau scandalos de a nu coace. Rusine!”
O alta reclama tintita spre mame. Nimic despre el nu are sens. Lucru bun ca rationalitatea nu este necesara pentru a vinde lucruri. In primul rand, sa ne indreptam atentia spre ce este mai evident: in cazul in care acest lucru s-ar fi intamplat in viata reala, cei mai multi dintre studenti ar fi enervati. Conversatia mai realista ar fi fost aceasta:
„Buna, mama. Am primit pachetul de la tine…De ce mi-ai trimis unt de arahide? Nu inteleg… Tu esti constienta ca eu pot cumpara unt de arahide aici, nu? Deci, de ce mi-ai trimis asta? Stii ce i-au trimis parintii lui Jenny? Trei sute de dolari. Eu ce primesc? Un „nenorocit” de borcan cu unt de arahide?!”
Acum serios, cum am mentionat mai sus, tipii de la marketing trec peste argumentele rationale in care cineva ar considera untul de arahide ca fiind simplu un borcan cu alune zdrobite. In lumea comercializantilor, untul de arahide trebuie sa fie mai mult decat unt de arahide. Prin reclama sa, JIF nu mai este un borcan produs in masa cu alune de calitate inferioara si zahar, ci un simbol al caldurii materne in lumea asta rece si cruda. Publicitatea inlocuieste ignoranta sau indiferenta fata de un produs cu un buchet de sentimente spongioase care nu au nimic de a face cu untul de arahide. Si in cazul in care nu ai inteles mesajul, reclama merge inainte si o si ortografiaza pentru tine: „Este mai mult decat acel gust grozav de arahide, alegand Jif este un mod minunat de a arata cuiva cat de mult iti pasa’’.
In concluzie
De ce i-ar pasa cuiva ce companie vinde ce produs? In primul rand este o chestiune de sanatate. Aproape toate din sutele de produse mentionate in acest aricol contin ingrediente toxice, de la cantitati excesive de grasimi saturate pana la aditivi cum ar fi MSG, sirop de porumb de inalta fructoza (HFCS), mercur, si/sau aspartam. Aceste substante, si multe altele asemanatoare, sunt otravitoare pentru organism, sistemul nervos si creier (dupa cum s-a discutat in articolul Tampirea societatii: Alimente, Bauturi si Medicamente). Alimentele procesate fac intreaga lume mai grasa, mai bolnava si mai tampita, chiar daca numai cateva companii le produc. Este vital sa le stiti si sa le recunoasteti…astfel incat sa le puteti evita. De asemenea, este important sa recunoasteti tacticile de baza ale marketingului (tacticile de introducere pe piata a unui produs) care sunt folosite pentru a impinge consumatorii sa cumpere produsele alimentare procesate.
Cu toate acestea, problema este cu mult mai mare decat sanatatea individuala. Sa fi constient de companiile care iti vind hrana este sa fi constient de actorii importanti ale elitei mondiale. Dupa cum este spus „controlati hrana si veti controla populatia’’ (Henry Kissinger). Daca consideri ca este important sa stii adevarul despre structura de putere a lumii, este fundamental sa stii despre aceste companii si de a intelege infiltrarea lor extinsa in toate domeniile societatii noastre globale. Ei s-ar putea „doar” sa vanda produse alimentare, dar puterea si pozitia lor ofera acestor conglomerate un rol activ in guvernarea lumii, inclusiv a economiei, politicii, legiferarii legilor si chiar armatei (cine crezi ca serveste mesele armatei). Cei Trei Mari si alte corporatii dominante la nivel mondial ca acestea fac parte din organizatii care stabilesc „think tank-ul” politic, precum Consiliul pentru Relatii Externe (CFR) si grupul Bilderberg, care sunt adevaratele motoare din spatele schimbarilor globale. Ar trebui PepsiCo sa aiba un cuvant de spus in invazia unei tari precum Iran? Ei bine, da. Si de fiecare data cand cumperi un Pepsi sau o punga de snacksuri Doritos, sau un suc Tropicana, ii ajuti sa devina mai bogati si mai puternici. Din fericire exista o modalitate usoara de a opri sprijinirea acestor companii: pur si simplu inlocuieste produsele alimentare procesate pe care le cumperi de la aceste companii cu alimente proaspete cumparate de la comerciantii locali. Iti vei imbunatati sanatatea si economia ta locala, dar cel mai important, vei deveni de asemenea si cel mai cumplit cosmar al elitelor: un consumator rational.
Comentariu saccsiv:
Iata si o recenta reclama pentru romani, la berea Noroc:
Berea Noroc este produsa de Bergenbier, care este parte a grupului Molson Coors, al treilea producator de bere la nivel mondial.
Autorul articolului de pe Vigilant Citizen propune sa ne uitam pe etichete si sa nu mai luam de la ei. E bine sa facem acest lucru, necazul este insa ca nu vom mai putea multa vreme nici macar treaba asta s-o facem. Caci papusarii vor umbla la butoane, astfel incat, doar acei mari producatori sa vanda toata hrana pe intreg Pamantul.
Dar nici asta nu li se va parea suficient…
PRIVATIZAREA APEI
Acum cativa ani Peter Brabeck-Letmathe cerea privatizarea apei:
https://www.youtube.com/watch?v=qj6ZXOv5tHA
Iar Peter Brabeck-Letmathe (nascut in 1944), nu este oricine, ci chairman si CEO Nestlé Group, chairman Formula One. Board of directors Credit Suisse Group, L’Oréal si ExxonMobil. Membru European Round Table of Industrialists si membru foundation board World Economic Forum.
Iata si ce scria ZIUA NEWS, pe aceasta tema, in articolul lor SCANDAL mondial împotriva privatizării apei:
Noua ordine mondială impusă de Grupul Bilderderg a vizat până de curând privatizarea apei. În viziunea megalomană a Grupului, apa reprezintă un bun care trebuie exploatat pentru a obţine profit, cu toate că Organizaţia Naţiunilor Unite a menţionat apa ca un bun public. Oamenii din mai multe colţuri ale lumii au început să se revolte. Din Portugalia, până în Germania, India şi SUA. Speriaţi de o posibilă escaladare la nivel planetar a acestui scandal, autorităţile de la Bruxelles au bătut în retragere. Deocamdată.
Comisia Europeană a retras sectorul apei dintr-o propunere de lege europeană privind concesiunile. Motivul îl constituie temerile legate de o eventuală privatizare, în special în Germania, unde acest sector este gestionat de municipalităţi. “De luni de zile există informaţii referitoare la încercarea Comisiei, de privatizare a apei prin propunerea sa privind concesiunile”, a declarat comisarul european pentru piaţa internă şi servicii, Michel Barnier. Cetăţenii germani, revoltaţi de decizia de privatizare a sectorului apei au strâns aproape un milion de semnături pentru petiţia “Apa este un drept al omului” în cadrul “Iniţiativei cetăţenilor europeni”. Petiţia a fost introdusă prin Tratatul de la Lisabona şi permite unui număr de cel puţin 1.000.000 de cetăţeni ai UE să prezinte Comisiei Europene o propunere în vederea modificării legislaţiei europene într-un anumit domeniu.
Petiţia cere ca instituţiile europene şi statele membre să fie obligate să se asigure că toţi oamenii au dreptul la apă şi canalizare şi că alimentarea cu apă şi gestionarea resurselor de apă să nu facă obiectul normelor pieţei interne, iar serviciile de apă să fie excluse de la privatizare. “Este de datoria noastră să ţinem cont de îngrijorările exprimate de un număr atât de mare de oameni. Astfel, cea mai bună soluţie pare a fi eliminarea apei din domeniul de aplicare a directivei privind concesiunile”, a afirmat comisarul european Michel Barnier.
Speriat de amploarea iniţiativei cetăţeneşti europene, comisarul european a fost obligat să facă un pas în spate, deşi înainte era un susţinător înfocat al acestei măsuri. Eurodeputata ecologistă germană Heidi Ruhle a spus că legea privind concesiunile era o formă de presiune asupra statelor naţionale, astfel încât apa lor să devină un bun privatizabil ca orice marfă şi scos la vânzare. Interesul comisarului Michel Barnier a ieşit la iveală o dată cu informaţiile privind aşa-numita “troikă” (formată din Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional) care a cerut explicit guvernelor Greciei şi Portugaliei să privatizeze companiile de apă. Organizaţiile non-guvernamentale din Europa au cerut într-o scrisoare eurocraţilor de la Comisia Europeană să explice de ce, prin presiunile făcute asupra guvernelor Greciei şi Portugaliei, au încălcat tratatul de aderare care le cerea să rămână neutri în ceea ce priveşte politica de privatizare. Multă vreme, Comisia nu a dat niciun răspuns.
Surse de la Bruxelles spun că există un lobby puternic al unor companii transnaţionale făcut asupra Comisiei Europene în vederea emiterii unei directive pentru concesiunea şi privatizarea bunurilor şi serviciilor publice care erau până acum considerate vitale pentru populaţie. Una dintre aceste companii este şi Nestle. Fostul ei preşedinte, austriacul Peter Brabeck-Letmathe, a stârnit un scandal internaţional acum câţiva ani prin declaraţiile şocante pe care le făcea în faţa presei. Letmathe afirma fără ocolişuri că apa este un bun ca oricare altul, că nu este un drept al omului şi, ca orice bun, trebuie privatizat.
Peter Brabeck, CEO al companiei Nestle: “Accesul la apă NU ar trebui să fie un drept public”
“Azi oamenii cred că tot ce vine din natură este bun. Asta reprezintă o mare schimbare deoarece destul de recent am învăţat că natura poate fi nemiloasă. Omul se află acum în poziţia în care să poate asigura o balanţă naturală, dar în pofida acestor lucruri avem şi o deviză… că tot ce provine din natură este bun. După 15 ani de mâncat produse modificate genetic în Statele Unite nu am întâlnit niciun caz de îmbolnăvire din cauza consumării lor în termenul de valabilitate şi totuşi în Europa suntem atât de speriaţi că ni s-ar putea întâmpla ceva şi asta este ipocrizie mai mult decât orice altceva. Apa este, desigur, cea mai importantă materie primă pe care o avem astăzi în întreaga lume. Este o întrebare dacă ar trebui să privatizăm rezerva de apă a populaţiei şi sunt opinii diferite legate de acest subiect. Este prima pe care eu o consider extremă şi este reprezentată de ONG-uri care ne bombardează cu mesaje prin care declară apa … un drept public. Asta înseamnă că orice fiinţă umană ar trebui să aibă acest drept, să aibă acces la apă, şi asta e o soluţie extremă. O a doua variantă este aceea că apa este considerată produs ca oricare altul şi ca orice alt produs ar trebui să aibă o valoare de piaţă. Personal, eu cred că este mai bine să dăm unui produs o valoare pentru a ştii cu toţii că el are o valoare şi atunci să luăm măsuri specifice pentru acea parte a populaţiei care nu are acces la apă şi aici sunt mai multe posibilităţi”, a declarat fostul CEO al Nestle.
Compania Nestle a declanşat mai multe scandaluri în lume. În Pakistan, unde a secătuit izvoarele subterane pentru a vinde marca sa de apă îmbuteliată, “Pure Life”. O poveste similară a avut loc în Nigeria, unde preţul unei singure sticle de apă îmbuteliată depăşeşte venitul zilnic al unui cetăţean nigerian. Nestle deţine sau arendează 50 de izvoare din întreaga Americă. Totodată, Nestle controlează o treime din piata internă pentru apă îmbuteliată din SUA. Un exemplu al problemelor pe care Nestle le cauzează este Colorado, unde 80% dintre cetăţenii oraşului Aurora se opuneau prezenţei companiei. Pe parcursul următorului deceniu, aceasta ar urma să extragă 2,5 miliarde de litri de apă din Raul Arkansas pentru a o vinde mai apoi sub marca “Arrowhead Springs”. Mai mult, sticlele din plastic ne-biodegradabil sunt poluanţi majori şi rămân toxice timp de un mileniu. Potrivit Watch Corporate, Nestle face un profit de 35 de miliarde de euro în fiecare an din vânzările de apă îmbuteliată la nivel mondial.
