Biserica de la Drăgănescu va fi resfințită, dar pictura cu scene eretice va rămâne la fel

Va rog sa nu mi-o luati in nume de rau, doar cred ca ar trebui sa existe mai multe dovezi ale somitatilor care care chiar se pricep la pictura. Asa oricine isi poate da cu parerea si e pacat.

Francisc de Asisi a trait intr-un catolicism eretic din punct de vedere dogmatic, deci in afara Bisericii.

Apologetul Savin, arata in secolul trectu ca datorita lui, aparitia protestantismul;ui a fost intarziata cu 200 de ani, randuielile de viata monahale impuse de el fiind cele mai apropiate de cele ortodoxe din intrega lume catolica din ultimii 1000 de ani – cartea Mistica catolica, reeditata dupa revolutie…

Am putea totusi specula, ca fara sa vrea, arata ca monahismul adevarat, singurul adevarat este cel ortodox.

Eu am o singură întrebare pentru cei care îl fac înșelat și eretic pe părintelui Arsenie Boca. Și-a știut sau nu data morți din moment ce a pictat ziau exactă în care va muri în altarul Bisericii din Drăgănescu, în scena martiriului Sfântului Ștefan din data de 28 noiembrie? Mai ales din cărțile de mărturisiri ale creincioșilor părintele Arsenie le spunea unora ”mai sunt trei calendare” referindu-se evident la moartea lui. Aici sunt multe mărturii ale credincioșilor pe care, cui îmi va cere, i le voi oferi într-o postare ulterioară ca să nu ne lungim aici. Și atunci dacă și-a cunoscut ziua morții, fiind ”eretic”, cum de a ”nimerit-o”? A știut diavolul să-i insufle ”ucenicului” său data morții părintelui? Dar de când știe diavolul voia lui Dumnezeu când vrea să ia un suflet de pe pământ?
Sau poate trebuie să recunoaștem că a fost într-adevăr un sfânt de excepție, și ce credem noi că e erezie sunt lucruri pe care îi depășesc pe unii care se cred teologi că au o facultate și au mai citit ceva din cărțile sfințiilor părinți.
În legătură cu cele trei imagini deranjante (din care mai lipsește una – episcopul Ulfila) pot spune din cercetările mele atât:
1. Francisc de Assisi a trăit cam după o sută de ani după marea schismă din 1054. Sigur că e după schismă (însă nu foarte mult), însă unii profesori teologi mi-au spus că adevărata schismă între cele două Biserici s-a produs după sinodul de la Ferara (1438-1439) când știți ce au semnat delegația de episcopi bizantini și care a fost singurul episcop care nu a semnat, și doar prin acesta singurul a fost salvată dreapta credință ortodoxă. Ori până la acest eveniment care a dus dezbinarea și diviziunea clară între cele două Biserici, iată că sunt 384 de ani. Poate că Duhul Sfânt a făcut o excepție, mai ales că Francisc de Assisi pentru cine are curiozitate să citească biografia unui ”eretic”, nu a fost episcop și nici nu a făcut parte măcar din clerul bisericii. A fost uns simplu mirean care a a dorit să trăiască după principiul evanghelic al sărăciei pe care l-a dat Mântuitorul (”Dacă vrei să fi desăvârșit, vinde averea ta, împarte-o săracilor și apoi vino și-Mi urmează Mie”-Luca 1, 23) iar papa Inocențiu al III-lea i-a acordat permisiunea să-și facă propriul ordin. Acum spuneți-mi și mie ce vedeți eretic în asta, că eu nu văd nimic! E chiar singurul catolic pictat printre sfinții bisericii, și nu o să îl vedeți acolo pe Ioan al Crucii (n. 1542) sau pe Ignațiu de Loyola (n. 1491 – fondatorul ordinului iezuit), etc. Noi nu putem spune pe cine mântuiește Dumnezeu prin Duhul Sfânt și pe cine nu! Că el trebuie să fie acolo, și nu trebuie să fie dincolo! Putem doar cerceta cu atenție. Așa cred eu.
2. Episcopul Ulfila asupra căruia planează suspiciuni de arianism (semiarianism dacă e logic așa ceva – vezi și semi-mort, semi-gravidă, semi-eretic; adică ori-ori). Că ar fi mărturisit el ceva pe patul de moarte ca mărturie de credință, în care făcea niște afirmații referitoare la cele trei ipostase ale Sfintei Treimi, afirmații la care unii astăzi strâmbă din nas.
Totuși nu se cunosc alte informații certe că ar fi fost araian, deși într-adevăr a trăit într-o perioadă când mulți episcopi din imperiul creștin Roman erau arieni. Însă Ulfia era foarte cunoscut la Constantinopol și apreciat de familiale nobiliare unde a mărturisit credința creștină în diferite luări de cuvânt. Însă ceea ce vreau eu să subliniez și să rețineți ,este faptul că la moartea episcopul Ulfila, însuși împăratul de atunci al imperiului, împăratul Theodosie cel Mare, un înverșunat dușman al arienilor canonizat sfânt și cinstit în ziua de 17 ianuarie, a participat cu suită regală de episcopi și cu toate onorurile la înmormântarea episcopului Ulfila. Acuma se pune întrebarea, ce să caute împăratul Tehodosie cel Mare, un luptător împotriva arienilor, la înmormântarea cu onoruri a unui episcop ”arian”? Nu vi se pare cam ciudat? Ori poate Ulfila chiar nu a fost arian, el fiind cunoscut și pentru încreștinarea goților nord dunăreni, pentru care a tradus prima biblie în limba gotă de pe atunci, iar fragmente ale acestei biblii vechi există și astăzi la librăria facultății din Upsala, Suedia (Codex Argenteus). E unul din cele mai valoroase manuscrise din toată Suedia.
3. Cele două biserici puse într-un nimb de lumină, e parte a unei taine căreia i-am dedicat o carte întreagă, unde am dat multe explicații. Ia face parte din imaginea de ansamblu a Praznicului Cincizecimii (pictat de dvs. în stânga celor două imagini), singurul praznic din istoria de 2000 de ani a creștinismului, pictat total schimbat față de cum spun canoanele picturii bizantine!
Nu o să mai găsiți în toată lumea alt echivalent. E cea mai interesantă și controversată pictură care a produs multă sminteală: e ”dovada” că părintele Arsenie Boca a fost ecumenist, pentru că a pictat Notre Dame de Paris și Domul din Milano (biserici catolice) alături de Catedrala Sf. Sofia și o catedrală în stil rusesc împreună, înconjurate de nimbul sfințeniei (apropo nimbul ăsta de sfințenie nu se pune în jurul capetelor sfinților? Ce caută în jurul obiectelor neînsuflețite? Trebuie să fi fost țăcănit tare rău părintele Arsenie, of, of, măi, măi…) și sub razele Duhului Sfânt! Sigur, e eretic ce mai…
Acum eu le cer un mic favor detractorilor părintelui Arsenie: să îmi arate și mie o singură frază, propoziție, din ce a scris părintele Arsenie Boca (Cărarea Împărăției, Cuvinte Vii sau altele) din care să reiese clar că Biserica Ortodoxă dreptmăritoare are vreo formă de comuniune cu celelalte biserici eterodoxe, și eu o să mănânc pagina acea în fața lui. Sau dacă vreți mănânc toată cartea pagină cu pagină (exagerez evident). Și eu le-am citit și nu am găsit nimic în acest sens. Deci, așa ceva nu există! Din contră, părintele făcea afirmații chiar după predania Bisericii împotriva comuniunii de orice fel cu eterodocșii (catolici, protestanți), etc., și îi chema pe frații greco-catolici care sunt pe dinafară (nu-i recunoaște nici Biserica Ortodoxă și nici Biserica Catolică ca fiind de-ai lor), să revină în sânul Bisericii Ortodoxe dreptmăritoare. Oare se contrazice părintele Arsenie Boca pe el însuși? Oare despre un om care atâți preoți care l-au cunoscut, inclusiv marele teolog român Dumitru Stăniloaie, ziceau că te cunoștea ca pe o carte deschisă și știa dintr-o privire tot despre tine, până și de la păcatul căruia din neam duci o suferință de ispășit, putea un asemenea om să fie inconsecvent?
Iar acuma dragii moșului (că îmi sunteți oricum toți simpatici, pro sau anti arseniști) țin să vă spun că acea pictură insolită, nemaiîntâlnită nicăieri este de fapt un COD.
În 2006 a fost un film celebru care a făcut multă vâlvă și a iscat multe scandaluri în Biserică, și anume ”Codul lui D’Avinci”. O pictură celebră a lui Michelangelo care prin ciudățeniile reprezentării ei, forma un cod. Cine descifra codul ajungeau la un secret, cică ascuns de Biserică, pentru că nu se potrivea cu dogmele ei, în fine… O idee eretică, pusă sub formă de scenariu fantezist. O porcărie de film. De acord. Și în acest caz e vorba de un cod, dacă vreți haideți să-i spunem ”Codul Părintelui Arsenie Boca”, dar nu e vorba de o erezie ci din contră. De lucruri care, acuma zic eu, și fiecare e liber să creadă ce vrea, numai Dumnezeu i le-a descoperit. Ele au un tipar clar, și ne înșelăm dacă credem că e vorba de ecumenism. Însă vă propun împreună să spargem codul, și să vă țineți bine de scaune, pentru că vom ajunge la o ipoteză la care teologi, doctori în teologie sau ce grade universitare or mai avea, vor simți că le fuge pământul de sub picioare. Așa că să se țină bine să nu cadă.
În câteva puncte, propunând o altă perspectivă lucrurile stau cam așa. Haideți să facem pentru început abstracție de identitatea acelor biserici. Să zicem că sunt niște biserici oarecare, care or fi. Nu știm nimic de ele. Acum:
1. nimbul de lumină din jurul lor nu e un nimb de sfințenie ci ar putea fi lumina pe care o aruncă o sursă incandescentă, o lumânare, sau să zicem un sfeșnic aprins. O chestie ce ține de fizică.
2. în mod normal bisericile care fac corp comun cu blocul de sub ele, ar trebuie să aibă aceiași culoare cu blocul, adică albă. De ce galben? Asta e foarte important. Fiți atenți! Într-o anumită carte a bibliei se vorbește de niște sfeșnice care sunt din aur. Acele sfeșnice din aur sunt tâlcuite ca fiind de fapt Biserici. Acum, dacă sfeșnicele sunt din aur și bisericile sunt sfeșnice, nu putem oare zice că sunt și Bisericile din aur? Logic, nu? Hai să zicem, aurite, și de aici galbenul lor auriu.
3. Între acele biserici, ne spune cartea aceea a bibliei, era prezent Hristos. Acum faptul că ele, bisericile, se sprijină pe piatra care are înscris textul mărturisirii de credință a lui Petru față de Iisus, ”Tu ești Fiul lui Dumnezeu”, nu putem oare să spunem că această piatră de temelie este Însuși Hristos? Biserica este de fapt trup a lui Hristos. Bisericile fac corp comun cu blocul ca și când sunt mădulare ale unui singur trup. Hristos.
4. Dacă vă uitați sus în rândul apostolilor din cer, o să vedeți pe lespedea pe care o ține Sf. Apostol Petru pe care scrie acest text: ”Ziua întemeierii Bisericii Creștine în Ierusalim”. Și într-adevăr, ziua pogorârii Duhul Sfânt este considerată ziua Întemeierii Bisericii Creștine. Deci întemeirea, începutul.
Ca o primă concluzie din ce tocmai am vrut să arăt reiese că acele biserici sunt SIMBOLURI. Sigur, biserici despre care știm ceva despre ele, dar SIMBOLURI, (mare atenție!).

Și acum pe baza argumentelor de mai sus să descifrăm codul: Șapte biserici aflate la începuturile creștinismului (Ziua Z, ziua pogorârii Sfântului Duh), care sunt reprezentate ca șapte sfeșnice aprinse, sfeșnice de aur, în mijlocul căreia/la baza cărora este Hristos, ghici ghicitoarea mea, ciupercă, ce-i????
Ore n-or fi cele șapte biserici ale primelor două capitole ale cărții Apocalipsei, comunități ridicate de Sf. Apostol Pavel în Asia Mică, cunoscute ca EFES, SMIRNA, PERGAM, TIATIRA, SARDES, FILADELFIA și LAODICEA? Ba, bine că nu… După raționamentul meu care vi l-am prezentat, chiar ele sunt.

Însă mai trebuie să lămurim un singur lucru înainte de a pune mâna pe piatră și să dăm după ”ereticul” ăsta de Arsenie. Dacă înlocuim viziunea de mai sus a părintelui Arsenie cu ce susține sfânta Tradiție că sunt cele șapte Biserici ale Apocalipsei, ne-am ars. Ar însemna că părintele e mai presus de sfânta Tradiție și tot ce au spus sfinții părinți, și asta ar suna într-adevăr a erezie. Nu, să nu fie asta. În loc de a SCHIMBA vă rog să puneți A CONTINUA ceea ce știm până acum și ne arată Sfânta Tradiție, cu viziunea părintelui Arsenie care completează golul lăsat în istorie de toate consemnările legate de aceste biserici istorice din Asia Mică. Bine știm de ex. că Efesul era capitala Asiei proconsulare, că aici Sf. Pavel a avut doi ucenici pe Acvila și Priscila, că tot aici au să se arate ”lupi îngrozitori care nu vor cruța turma” (Fapte 20, 29); am avut în Smirna doi martiri episcopi pe Sf. Policarp și Sf. Ignatie care au suferit martirajul; că în Pergam chiar a fost ulterior un episcop cu numele Antipa pe care îl prăznuim la 11 aprilie, ș.a.m.d.! Și asta-i tot? Acuma întreb și eu, că vorbim de cartea Apocalipsei, dar în Evul Mediu Timpuriu ce s-au întâmplat cu aceste Biserici? Ori în Renaștere? Sau chiar în ziua de azi. Ori ele sunt ruine de veacuri. În asta constă marea Taină: ele au avut o continuitate, dar așa cum le-a văzut Dumnezeu, și i le-a arătat fără nici o îndoială părintelui Arsenie Boca. Mă opresc aici ca să vă las să serviți un pahar cu apă rece că sigur o să simțiți nevoia. Eu am emis o ipoteză, pe baza demonstraților de mai sus. Poate e așa, poate nu e așa. Nu țin să aibă nimeni aceiași părere cu mine. E un subiect foarte delicat (și să-mi fie iertat, sunt destui doctori în teologie care l-au cunoscut pe părintele și ar fi trebuit să fie ei care să ia taurul de coarne) căruia am decis să-i dedic o carte întreagă. Eu am mers și mai departe și am încercat o identificare/asociere a acestor biserici cu ceea ce știm despre ele (de fapt am vrut să merg până în pânzele albe, însă desigur, drumul e foarte sinuos și cu nisipuri mișcătoare). Poate am încercat să merg prea departe. Însă ce am vrut să arăt aici este faptul că e vorba de o taină relevată care nu contrazice Sfânta Tradiție, nici sfinții părinței, deși nu s-a mai întâmplat la nimeni așa ceva. E suficient să cădem de acord că e vorba de o taină a celor șapte biserici ale Apocalipsei din Asia Mică. Eu sunt mulțumit dacă putem reuși asta.
După numele meu, cine e intersat de subiect, va găsi și cartea respectivă pe google. Nu vreau să îmi fac reclamă pe site-ul dvs. Și e tradusă (numai eu și Dumnezeu știm cum) în cinci limbi pe lângă limba română în care e scrisă (engleză, germană, franceză, rusă și greacă) ca să știe tot globul pământesc despre o mare taină a creștinismului. Sau sunt eu nebun, eretic, înșelat… Aici părerile sunt împărțite….
Vă mulțumesc pentru înțelegere, și poate chiar și mulțumire pentru postarea acestui răspuns destul de kilometric.
Blagosloviți și iertați!