X

SECTA MOON (Biserica Unificarii) si falsul lor MESIA

de null

Pe data de 3 septembrie 2012, opinia publică mondială a fost informată despre încetarea din viață, la vârsta de 92 de ani, a nord-coreeanului Sun Myung Moon, un autoproclamat (Pseudo-) Mesia, fondatorul uneia dintre cele mai mari și mai controversate mișcări parareligioase pe plan mondial (după părerea unora, o nouă sectă), și anume Biserica Unificării (Unification Church), cunoscută și sub numele de Secta lui Moon.

Foto: http://www. acerca.org/de/3-sectas-bastante-peligrosas/

Potrivit mărturisirilor lui Sun Myung Moon,  la vârsta de 16 ani i S-a arătat Hristos și i-a cerut să-I întregească lucrarea. Pe scurt, iata dracismele promovate de Moon:

  • Hristos a gresit că nu S-a căsătorit și astfel nu a putut să creeze familia perfectă și ideală
  • A doua greșeală, faptul că nu a fugit de răstignire
  • Patima lui Hristos nu are nici o însemnătate sau valoare mântuitoare, este lipsită de conţinut, şi nu a fost nimic altceva decât un eșec
  • Consideră răstignirea lui Hristos și locul ei în întreaga lucrare de mântuire drept o tragedie. Credința în răstignire, afirma Sun Myung Moon,  reprezintă o înşelare pe baza căreia s-a edificat creștinismul
  • Învierea lui Hristos nu are nici o însemnătate.
Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Postam mai jos articolul SUN MYUNG MOON – Un fals Mesia de pe blogul Graiul Ortodox:

Biserica Unificării

Foto: http://ortodox.md/sun-myung-moon-un-fals-mesia/

SUN MYUNG MOON (1920-2012)

Un fals Mesia

de Protopresviterul A. Gheorgópoulos, Lector al Facultății de Teologie, Universitatea Aristotelică dinTesalonic

Pe data de 3 septembrie 2012, opinia publică mondială a fost informată despre încetarea din viață, la vârsta de 92 de ani, a nord-coreeanului Sun Myung Moon, un autoproclamat (Pseudo-) Mesia, fondatorul uneia dintre cele mai mari și mai controversate mișcări parareligioase pe plan mondial (după părerea unora, o nouă sectă), și anume Biserica Unificării (Unification Church), cunoscută și sub numele de Secta lui Moon.

Foto: http://ortodox.md/sun-myung-moon-un-fals-mesia/

Nucleul inițial al Bisericii Unificării (Unification Church) a fost creat în anul 1954.  Această biserică face parte din acele organizații parareligioase, implicate în diverse acţiuni economice [1], intensificându-şi activitatea pe plan internațional prin mai bine de o sută de organizații-satelit afiliate [2].

Mișcarea lui Sun Myung Moon s-a organizat și funcționează ca o structură multinațională. Activează simultan în mai multe domenii: în comerț, în industria militară, investiții, mass media, burse de valori, precum și la nivel politic (de exemplu, printr-o activitate anticomunistă sistematică, organizată la nivel internațional). Aceste domenii funcţionează întodeauna în strânsă legătură cu organizații și mișcări religioase, educaționale și culturale, acestea lucrând după principiul vaselor comunicante [3].

Foto: http://ortodox.md/sun-myung-moon-un-fals-mesia/

Doctrina sectei este prezentată în cartea acestui Pseudo-Mesia, intitulată “Începuturi dumnezeiești”, de mai multe ori reeditată și adăugită. Din întreaga doctrină religioasă a organizației, vom arăta pe scurt doar care sunt poziţiile acestui Pseudo-Mesia faţă de Persoana lui Hristos. Potrivit mărturisirilor lui Sun Myung Moon, la vârsta de 16 ani i S-a arătat Hristos și i-a cerut să-I întregească lucrarea [4].

De aceea, Sun Myung Moon este considerat de Biserica Unificării și potrivit proprilor declarații, noul Mesia care va desăvârşi lucrarea lui Hristos, îl va supune în totalitate pe satana și va unifica umanitatea într-o singură familie, fiindcă lucrarea mântuitoare a lui Hristos – în înţelegerea lui Sun Myung Moon – a fost insuficientă [5].

Foto: http://ortodox.md/sun-myung-moon-un-fals-mesia/

Minunile lui Moise au fost mai mari decât ale lui Hristos [6]. Hristos a dat greș în a-Şi duce la bun sfârșit lucrarea [7]. Sun Myung Moon ajunsese să susțină chiar că el este noul instrument prin care Dumnezeu descoperă lumii mesajele cereşti. Se proclama pe sine drept al “Treilea Adam” și “Domnul celei de-a Doua Veniri” [8] și astfel era considerat şi de susținătorii lui.

Sun Myung Moon a constatat în viața și în lucrarea lui Hristos două greșeli fundamentale care L-au împiedicat să-şi definitiveze misiunea. Prima greșeală a fost faptul că nu S-a căsătorit și astfel nu a putut să creeze familia perfectă și ideală [9] şi a doua greșeală, faptul că nu a fugit de răstignire [10]. După spusele lui Sun Myung Moon, Patima lui Hristos nu are nici o însemnătate sau valoare mântuitoare, este lipsită de conţinut, şi nu a fost nimic altceva decât un eșec [11].

Consideră răstignirea lui Hristos și locul ei în întreaga lucrare de mântuire drept o tragedie. Credința în răstignire, afirma Sun Myung Moon, reprezintă o înşelare pe baza căreia s-a edificat creștinismul [12].

Înţelegerea tradițională creștină a lucrării de mântuire a Dumnezeu-Omului, potrivit concepţiilor Bisericii Unificării, constituie o mare răstălmăcire atât a scopului lui Dumnezeu, cât și a misiunii lui Hristos. Sun Myung Moon susținea că creștinii trebuie să scape de aceste înţelegeri eronate și să primească viziunea lui asupra faptelor [13]. De asemenea, în sistemul său, Învierea lui Hristos nu are nici o însemnătate.

Legat de acest subiect, se impune semnalarea unui amănunt și mai paradoxal:

fondatorul Bisericii Unificării L-a comparat pe Hristos cu Hitler. După părerea lui Sun Myung Moon, Hitler s-a asemănat cu Hristos în multe privinţe. Datorită acestor asemănări, el considera că Hitler urma modelul lui Hristos, dar în versiunea lui satanică. Îi diferenția doar voința, care era [diametral] opusă [14].

Vom încheia această scurtă prezentare cu încă o semnalare oportună în legătură cu masca creştină pe care mişcarea o folosește în exterior. Confesiunile protestante din Coreea, în proclamația lor din 12-5-1975, precizează că Biserica Unificării (Unification Church) nu aparține lumii creștine de vreme ce pune la îndoială caracterul treimic al lui Dumnezeu, dumnezeirea lui Hristos și însemnătatea răstignirii Sale [15].

În cazul lui Sun Myung Moon, se adeveresc  pe deplin spusele Sfântului Iustin, Martirul şi Filosoful: “căci mulți oameni au propovăduit învățături blasfemitoare, atee și neadevărate mințind în numele lui Hristos, iar cele de la duhul necurat al diavolului s-au strecurat în cugetele lor și astfel au propovăduit și propovăduiesc până acum”[16].

Orthódoxos Týpos, 14 septembrie 2012, nr. 1941, p. 3.

Traducere de Andreea Macra (G.O.)

Graiul Ortodox

Nuntă Ecumenică cu Sun Myung Moon – min 28,55 – și un final fericit !!!  –  de la min 1.13

[1] Vezi Neue Jugendreligionen, Bewegungen indischer Herkunft, neue Weltanschauungsgruppen, 19863, p 5.

[2] Pentru a afla în detaliu care sunt organizațiile-satelit ale Bisericii Unificării, vezi:Jugendreligiöse Institutionem und deren Co-Orgasitionen, Guruistische Bewegungen und Psychokulte, 1986, pp 129-139. Fr-W.Haack, Jesus Christus und/oder San Myung Mun, 1989, pp 37-40.

[3] Vezi J. G. Melton, Encyclopedic Hand-book of Cults in America, 1992, pp 301-304.

[4] Vezi Georg Scmid – Georg Otto Scmid(Hrgs), Kirchen-Sekten-Religionen, 2003, p 231.

[5] Idem, p 231. Vezi şi Fr-W. Haack, Die neuen Jugendreligionen, 197918, pp. 28, 32.

[6] Vezi Ein Prophet spricht heute. Die Worte des Rev. San Myung Mun, (Hrgs: Vereinigung Kirche e. V), 1976, p 119.

[7] Vezi Ein Prophet spicht heute, idem, p 127.

[8] Vezi Nigel Scotland, A Pocket Guide to Sects & New Religions, 2005, p 197.

[9] Vezi Ein Prophet spicht heute, idem, p 127.

[10] Vezi Fr-W. Haack, Die neuen Jugendreligionen, idem, p 29-30.

[11] Vezi Ein Prophet spricht heute, idem, p 123.

[12] Vezi Rev. San Myung Mun, Die Zukunft des Christentums, 1975, p 97.

[13] Ibidem.

[14] Vezi Fr-W. Haack, Die neuen Jugendreligionen, idem, p. 31.

[15] Vezi O Sek-Keun, Der Volksglauben und das Christentum in Korea, 1979, p 612. Vezi şi Fr-W Haack, Jesus Christus und/ oder San Myung Mun, idem, p. 15.

[16] Vezi Ἁγ. Ἰουστίνου, Διάλογος, 82, PG 6, 669 C.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

3 comentarii

  1. Sarmana Darwin s-a inselat ,lumea nu evolueaza ci involueaza! Te face sa te gandesti de ce asa multi oameni pun boticul la tot felul de habauci,este o posibilitate sa fie ceva in apa potabila! Oricum nenea moon sau cum il chema o aflat ca s-a inselat “nitel”! O zi buna!

    1. Doar in apa? In mancare nu? Nu stiu cum o fi in Coreea de Nord, dar pe la noi si aerul pe care il respiram e plin de otravuri cu efecte nocive, inclusiv neurologice. Mor mii de oameni in fiecare an in Romania fiindca respira aerul asta. Unii se chinuie ani de zile sau si chiar isi pierd la un moment dat mintile. Si cei mai multi nici macar nu mai reactioneaza cand afla asemenea lucruri. Dar nu e de mirare ca suntem apatici. Poate ca noi nu avem flor in apa ca in SUA sau lagarele sovietice, dar avem Aqua K-Othrine nemtesco-jidanesc in aer, care e mai eficient.

Dă-i un răspuns lui Ioan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button