Zis-a Domnul pilda aceasta: „Asemănatu-s’a împărăţia cerurilor omului împărat care i-a făcut nuntă fiului său. Şi şi-a trimis slujitorii să-i cheme la nuntă pe cei poftiţi, dar ei n’au vrut să vină. Din nou a trimis alţi slujitori, zicând: Spuneţi-le celor chemaţi: Iată, mi-am pregătit ospăţul; juncii mei şi cele îngrăşate s’au înjunghiat şi toate sunt gata. Veniţi la nuntă! Dar ei, fără să ţină seama, s’au dus, unul la ţarina sa, altul la neguţătoria lui; iar ceilalţi, punând mâna pe slujitorii săi, i-au batjocorit şi i-au omorât. Şi auzind împăratul acela, s’a mâniat; şi trimiţându-şi oştile, i-au nimicit pe ucigaşii aceia, şi cetăţii lor i-au pus foc. Atunci a zis către slujitorii săi: Nunta este gata, dar cei poftiţi n’au fost vrednici. Mergeţi dar la răspântiile drumurilor şi pe câţi îi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă. Şi ieşind slujitorii aceia la răspântii, i-au chemat pe toţi câţi i-au găsit, şi răi, şi buni, şi s’a umplut casa nunţii cu oaspeţi. Iar împăratul, intrând să-şi vadă oaspeţii, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă şi i-a zis: Prietene, cum de ai intrat aici fără să ai haină de nuntă? El însă a tăcut. Atunci împăratul a zis către slujitori: Legaţi-l de picioare şi de mâini, luaţi-l de aici şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară! Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Că mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi”.
Matei 22, 2-14
Împăratul acesta despre care e vorba în parabolă a pregătit o nuntă pentru fiul său şi a invitat dinainte persoane care erau vrednice să vină la ospăţ. Şi a venit vremea nunţii fiului său şi a trimis pe slujitori la cei care fuseseră chemaţi. Şi ei i-au răspuns: “Nu putem veni!”. Erau prinşi cu griji lumești, cu cumpărări de terenuri în loc de țarine, erau cu mașini frumoase în loc de boi, şi n-au venit. Aceștia suntem noi.
Această parabolă are o interpretare istorică și o interpretare personală. Interpretarea istorică este următoarea: Dumnezeu a trimis în lume pe Fiul Său și a pregătit dinainte o nuntă. Nunta aceasta este una duhovnicească. Este nunta viitoare a Mântuitorului cu toți cei care Îl vor iubi. El este Mirele mistic. El vine înainte în odaia de nuntă şi uşile se închid. Dacă fecioarele neînţelepte n-au untdelemn în candele, ele rămân pe-afară. Dacă noi nu răspundem la chemarea Tatălui să venim la nunta Fiului Său, suntem oameni pierduţi. Dar cei chemaţi pe vremea aceea erau iudeii. Pe toţi i-a chemat prin sute şi sute de slujitori, de proroci, de învăţători ai Legii şi de cărturari. Prin toţi i-a pregătit pe iudei că să vină la nunta lui Iisus Hristos. Şi ei n-au venit, ci au prefăcut nunta aceasta într-o moarte tragică şi o înmormântare. Şi au pierdut harul lui Dumnezeu, şi pierdut va fi până când nu vor recunoaşte cele făcute împotriva lui Iisus. Pentru că la Răstignire, atunci când Pilat s-a spălat pe mâini înaintea mulţimii şi a zis: “Nevinovat sunt de sângele Dreptului acestuia, voi veţi vedea!” (Matei 27, 24), iudei-au strigat: “Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!” (Matei 27, 25). Acesta este un blestem pe care ei şi l-au cerut singuri.
După aceea Mântuitorul, la Învierea Sa, i-a trimis pe Apostoli la toate neamurile, ca să-i cheme pe toţi. Şi Apostolii au împărţit pământul şi au propovăduit: în Africa, în Abisinia îndeosebi, în Asia, în Tracia, în Grecia, în zona geto-dacă şi tracă până în Crimeea (unde a fost Apostolul Andrei). Toţi au propovăduit. Iar în casa Domnului încă mai era loc la masă. Putea să mai vină oricine. Atunci s-a adresat Dumnezeu celor simpli, celor bolnavi pe care i-a vindecat, celor cu probleme mari pe care i-a liniştit sufleteşte, celor care aveau demoni în ei pe care i-a izbăvit, şi tuturor acestora: şchiopi, orbi şi celor care nu ştiau multe lucruri, care locuiau prin peşteri sau prin case sărăcăcioase sau prin colibe. Cu toată dragostea pe toţi i-a chemat! N-a existat nici unul care să nu fie chemat! Toată lumea a fost chemată, pentru că mai era loc. Şi aşa s-a umplut casa Domnului. Atunci Mântuitorul nostru, Dumnezeu a zis aşa: “Cei care n-au venit şi Eu i-am chemat, în veci nu vor gusta din cina Mea!”
Iar interpretarea duhovnicească e că azi, pentru noi, chemarea la nuntă înseamnă chemarea la Sfânta Împărtășanie. Această chemare este pentru noi. Suntem chemați toți la Biserica lui Hristos, la nunta lui Iisus Hristos. Cea mai mare nuntă a Sa nu este atât Învierea, care este mântuitoare, cât nunta aceasta despre care se vorbeşte acum şi care este Cina Domnului. Ea este ceea ce facem noi aici, în Altar, când, prin rugăciunea preotului, care are harul de la episcopul său, Duhul Sfânt coboară peste Sfânta Masă şi preface pâinea, adică prescura şi vinul în Trupul şi Sângele Domnului.
(…) Să nu se întâmple cu voi ceea ce s-a întâmplat cu cei din parabolă, care în veci nu vor gusta din Cina Mântuitorului! Nimeni nu este lipsit, decât dacă el se lipseşte pe sine, nerăspunzând chemării lui Hristos. Adică nu-şi curăţeşte inima şi sufletul de păcate prin mărturisire şi nu reuşeşte să se facă vrednic de împărtăşire prin post şi rugăciune. (…) Aşa că vă rog să luaţi asupra dumneavoastră toată parabola aceasta. Nu să o citiţi ca pe o poveste, ca pe un Făt-Frumos care vine, ci să v-o însuşiţi, să vă identificaţi cu cei ai lui Iisus, sau cu cei care L-au respins pe Hristos şi cu cei care au fost chemaţi oarecum forţat la Iisus. Majoritatea ortodocşilor suntem, să spun aşa, printr-o “forţare” încreştinaţi prin Botez… La naştere copilul nu ştie nimic. El este o fiinţă neştiutoare, ca un neştiutor de pe stradă. Pe copil îl botezăm şi îl facem creştin. Dar el trebuie să se încreştineze apoi prin părinţi, prin naşi, prin educaţia care se face în şcoală şi prin el însuşi. Atunci este chemat cu adevărat şi vine la Hristos ca un copil care ştie ce e păcatul, ştie că trebuie să se mărturisească, să se împărtăşească, care ştie că există un ritual, o taină a nunţii Fiului de Împărat. Această lucrare s-o facem cu toţii.
Ce înseamnă haina de nuntă? Ce înseamnă haina de nuntă pentru noi, care venim la biserică? Pe unii îi vedem că se îmbracă mai frumos. Alţii nu se îmbracă frumos pentru că nu au haine sau nu au tragerea de inimă pentru veşmintele exterioare. Dar toţi trebuie să ne îmbrăcăm în haina slăvirii lui Dumnezeu. Toţi trebuie să ne îmbrăcăm în haina pocăinţei, să punem peste sufletul nostru un veşmânt curat, alb, care reprezintă purificarea sufletului nostru prin rugăciune pentru venirea la biserică. (…) Dacă venim însă la biserică aşa cum mergem la restaurant sau într-o excursie, nu avem haină de nuntă. Venim în haina de toată ziua, plină de păcate, cu tot ceea ce în decursul săptămânii am adunat. Venim în inima noastră cu răutăţi, cu insulte, cu vorbiri de rău, cu alte păcate mai grave, cu desfrânări, cu beţii. Nu poţi să aduci sufletul aşa la biserică, trebuie să-l curăţeşti puţin. Aşa cum atunci când te duci la servici îţi pui o haină mai frumoasă, o cămaşă mai curată, aşa trebuie să vii în biserică, la slujbă, cu un suflet purificat şi împodobit. Să fie ceva în tine care radiază în afară sfinţenie, bucurie şi iertare, prin care şi tu ierţi şi ceri iertare tuturor. Aceasta este haina de nuntă.
(…) Împăratul, Care este aici de fiecare dată, Iisus Hristos, ştie ce aduce fiecare cu dânsul, dacă aduce o inimă pocăită sau măcar o inimă îndurerată pentru păcatele făcute. Ştie dacă cineva vine cu sfidare în biserică, fără să-i pese de Dumnezeu, dacă vine doar de ochii lumii sau fiindcă a auzit că dacă are nevoie de ceva şi se roagă, Dumnezeu îi ajută. Nu se intră în Împărăţia lui Dumnezeu pentru că ai venit la biserică. Nu se intră în Împărăţia lui Dumnezeu pentru că te-ai închinat şi ai aprins lumânări. Se intră în împărăţia lui Dumnezeu atunci când vii pregătit cu haina de nuntă, cu haina de Cină. Haina aceasta de Cină este o haină spirituală, duhovnicească. Este tot ceea ce facem noi ca să ne rupem de păcat.
Încercaţi, deci, să vă pregătiţi sufletul pentru biserică. Încercaţi să lăsaţi la uşa bisericii toate patimile lumeşti. Dacă aveţi vrăjmăşie cu cineva, lăsaţi-o afară! Împăcaţi-vă! Dacă v-a tulburat cineva cu ceva, iertaţi-l! Dacă aţi tulburat pe cineva cu ceva, cereţi iertare! Şi mai presus de orice, cereţi iertare lui Dumnezeu, că atunci când intraţi în biserică, să intraţi cu sufletul împăcat.
extras din cartea Cuvinte vii. A sluji lui Hristos înseamnă suferinţă. Părintele Gheorghe Calciu, Editura Bonifaciu, 2009
Reclame
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
